Refusal to Confirm Intelligence Surveillance Records Upheld as Justified State-Secret Classification

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Roman de Informaţii să soluţioneze petiţia din 07.07.2018 şi, totodată, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze petiţia din 07.07.2018 completată în aceeaşi zi.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond, după casare, prin sentinţa nr. 25/2022 din 24 martie 2022, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii reprezentat de U.M. 0198, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că prin Legea SRI nr. 14/1992 este prevăzut că documentele interne de orice fel ale serviciului au "caracter de secret de stat". În acest sens se impune însă precizat şi că la data adoptării acestei Legi şi a acestei prevederi "caracterul secret de stat" al documentelor era stabilit prin HCM 19/1972 privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat, Hotărâre care a fost abrogată la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002 a Legii nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. În consecinţă, la data formulării petiţiei, 07.07.2018, documentele/informaţiile "secrete de stat" erau definite ca "informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării'".

În opinia recurentului, nici SRI şi nici instanţa de fond nu au arătat în ce mod activitatea şi vreo atitudine a sa au putut fi vizate de către SRI, ca putând prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării.

În ceea ce priveşte refuzul nejustificat al PÎCCJ, bazat pe faptul că informaţiile pe care le-a solicitat nu-i pot fi furnizate, întrucât "procedura din cursul urmării penale este nepublică" recurentul consideră că această susţinere este neîntemeiată şi nu poate fi primită. Motivarea reprezintă - în modul cel mai evident, şi în cel mai bun caz - o interpretare şi aplicare greşită a legii. O interpretare care tinde să anuleze orice garanţie asigurată prin lege persoanelor subiect al unui mandat de supraveghere tehnică cu privire la măsurile care le-au vizat. În fapt, "caracterul nepublic al procedurilor" constituie unul din principiile, trăsăturile specifice aplicabile doar fazei de urmărire penală.

Cele arătate explică şi de ce instanţa de fond a ales să citeze trunchiat norma de procedură penală incidentă, normă care stabileşte inclusiv condiţiile în care procurorul poate să amâne efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare. Prin norma în cauză, citată netrunchiat, este stabilit inclusiv că procurorul poate dispune amânarea la care ne referim "cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei".

Din interpretarea sistematică a textele arătate rezultă, fără putinţă de tăgadă, că informarea şi prezentarea suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică şi/sau a proceselor-verbale de redare sunt nu doar posibile ci şi obligatorii ulterior momentului terminării urmăririi penale sau clasării cauzei.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea înregistrată sub nr. x.673 la Serviciul Român de Informaţii, recurentul-reclamant a solicitat acestei instituţii să-i comunice dacă în perioada 21.12.1989- 7.07.2018 numele său s-a regăsit în evidenţele S.R.I., cu specificarea perioadelor şi scopului pentru care figurează în respectivele evidenţe.

Prin adresa nr. x/7.08.2018 Serviciul Român de Informaţii i-a comunicat recurentului-reclamant că nu poate da curs solicitării sale întrucât, conform Legii nr. 51/1991, activitatea serviciului are caracter de secret de stat, iar comunicarea informaţiilor solicitate, exceptate oricum de la liberul acces al cetăţenilor, conform art. 12 alin. (1) lit. a) din legea nr. 554/2004, nu se poate face decât în condiţiile reglementate de art. 11 din Legea nr. 51/1991.

La aceeaşi dată recurentul-reclamant a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere prin care a solicitat comunicarea eventualelor măsuri de supraveghere dispuse, în perioada 22.12.1989 -7.7.2018, în ceea ce-l priveşte .

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin adresa din 2.08.2018 i-a răspuns recurentului-reclamant că astfel de informaţii sunt comunicate, conform C. proc. pen., la încetarea eventualelor măsuri de supraveghere tehnică.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 14/1992, Serviciul Român de Informaţii este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, sens în care organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 14/1992 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, activitatea instituţiei are caracter secret de stat, iar accesul la informaţiile rezultate din activitatea specifică se realizează cu respectarea principiului "necesităţii de a cunoaşte". Acest tip de informaţii nu poate fi comunicat decât în condiţiile art. 11 al Legii nr. 51/1991, unde sunt precizaţi, în mod expres şi limitativ, beneficiarii legali ai produselor activităţii de intelligence.

Totodată, Serviciul Român de Informaţii asigură apărarea secretului de stat şi prevenirea scurgerii de date sau informaţii care, potrivit legii, nu pot fi divulgate şi este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, în condiţiile legii.

Prin urmare, legiuitorul nu a impus în sarcina instituţiilor care deţin sau utilizează informaţii clasificate vreo altă condiţionare pentru valabila încadrare, într-una dintre categoriile de secretizare, a actelor emise în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor acordate prin legile de organizare şi funcţionare.

Instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate trebuie să aibă în vedere şi respectarea principalelor obiective ale sistemului naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care constau, printre altele, în protejarea informaţiilor clasificate împotriva accesului neautorizat, alterării sau modificării conţinutului acestora, precum şi împotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate şi realizarea securităţii sistemelor informatice şi de transmitere a informaţiilor clasificate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi argumentat a reţinut că refuzul pârâtului Serviciul Român de Informaţii, de a comunica informaţiile solicitate se circumscrie dispoziţiilor legale incidente cauzei, dispoziţii care stabilesc un regim special al informaţiilor deţinute de pârât, ceea ce conferă caracterul justificat al refuzului de comunicare.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 25/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.