Limits of disciplinary inspection review: prohibition of censuring judicial reasoning and evidence assessment under judicial independence

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 21-3641 din 28.12.2021 şi a rezoluţiei Inspectorului şef nr. C22-136 din 26.01.2022 prin care s-a dispus respingerea plângerii şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 957 din 20 mai 2022, a respins acţiunea reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv prevăzut de art. 488 alin. (11 pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului. În speţă, principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să ceară explicaţii, oral s-au în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc".

Se constată încălcarea de către instanţa de fond a acestor prevederi legale, în condiţiile în care nu a solicitat dosarul de urmărire penală nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1, în prezent aflat pe rolul judecătoriei Sector 1 Bucureşti (dosar x/2022), pentru a verifica aspectele sesizate, în legătură cu conduita procurorului B., iar pe de altă parte a ignorat, nemotivat, aspectele constatate de cele 3 hotărâri judecătoreşti, prin care au fost admise contestaţiile privind durata procesului, în sensul că s-a depăşit durata rezonabilă pentru soluţionarea cauzei şi nu s-a desfăşurat o anchetă efectivă, aptă de a conduce la aflarea adevărului si care a condus la împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.

Or, şi din această perspectivă, instanţa de fond ar fi putut constata, că verificările efectuate de Inspecţia judiciară nu sunt complete, conform art. 24 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie şi nu au lămurit aspectele sesizate.

Potrivit art. 24 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, pe parcursul verificărilor prealabile inspectorii pot desfăşura orice activităţi sau verificări necesare lămuririi aspectelor sesizate, precum:

- solicitarea de copii ale documentelor relevante pentru soluţionarea lucrării, precum şi de înscrisuri, informaţii, date sau relaţii necesare, de la orice autorităţi, instituţii şi persoane fizice sau juridice care au cunoştinţă despre aspectele sesizate;

- examinarea registrelor, mapelor de hotărâri şi a altor evidenţe menţinute de instanţa sau parchetul la care îşi exercită funcţia magistratul vizat, precum şi a oricăror lucrări, dosare sau evidenţe care au legătură cu aspectele sesizate.

De asemenea, inspectorii judiciari pot solicita magistratului vizat, colegilor magistraţi ai acestuia, precum şi personalului parchetului, puncte de vedere scrise privind aspectele sesizate.

În opinia recurentului, inspectorii nu au efectuat o serie de activităţi şi verificări necesare, care se impuneau cu necesitate, astfel:

• nu a fost chemat în calitate de petent, pentru a da relaţii, informaţii sau înscrisuri în legătură cu aspectele pe care le-am sesizat;,

• nu au fost examinate şi analizate încheierile judecătorilor de drepturi şi libertăţi din 22.12.2020, 13.07.2021 şi 09.11.2021, prin care s-a constatat că organele de urmărire penală au rămas într-o pasivitate nejustificată, nu au administrat probele ce presupuneau un grad deosebit de celeritate, nu au efectuat o anchetă aptă de a conduce la aflarea adevărului şi nu au respectat termenele de soluţionare stabilite de judecătorii de drepturi şi libertăţi, pentru datele de 01.062021, 01.10.2021 şi 31.12.2021.

Acest lucru rezultă din faptul că, în cuprinsul rezoluţiei de clasare nu se face nicio referire la aceste hotărâri. Rezoluţia de clasare ignoră pur şi simplu cele 3 hotărâri judecătoreşti, nu analizează aspectele grave constatate prin acestea, fiind chiar contrară acestora;

• nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, care permit inspectorilor judiciari să solicite colegilor magistraţi, puncte de vedere în legătură cu aspectele sesizate. Astfel, trebuiau solicitate puncte de vedere procurorilor de şedinţă C. şi D., care cu ocazia soluţionării contestaţiilor privind durata procesului, la datele de 13.07.2021 şi 09.11.2021, au formulat concluzii de admitere a contestaţiilor, apreciind că s-a depăşit durata rezonabilă a cauzei.

Contrar acestor dispoziţii, inspectorul judiciar s-a limitat, conform pct. 3 din Rezoluţia nr. 21-3641/28.12.2021, "la analizarea sesizărilor şi a înscrisurilor ataşate, solicitarea de relaţii prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi verificare telefonică cu privire la stadiul dosarului".

În aceste condiţii, soluţia inspectorului judiciar s-a întemeiat, exclusiv, pe relaţiile date de procurorul B., fără a verifica şi a analiza obiectiv, motivele pentru care s-au admis cele 3 contestaţii privind durata procesului penal şi nu s-au respectat, în mod repetat, termenele pentru soluţionarea cauzei, situaţii care au condus nu numai la depăşirea duratei rezonabile de soluţionarea a cauzei, dar şi la împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale, ceea ce v-a determina, în conformitate cu ultimele decizii ale Curţii Constituţionale, la încetarea procesului penal, pentru acest motiv.

În mod eronat instanţa de fond a reţinut că "tergiversarea soluţionării dosarului nr. x/2019 nu este consecinţa dezinteresului procurorului vizat de sesizarea disciplinară, în condiţiile în care, pe de o parte, urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror, ci de organele de cercetare penală, care, desigur, au o răspundere proprie pentru tergiversarea dosarului penal nr. x/2019, iar pe de altă parte, se reţine caracterul justificat al măsurilor luate de procuror în cadrul activităţii de supraveghere a urmăririi penale, care trebuie examinat atât prin prisma propriului volum de activitate, peste media parchetului în care îşi desfăşoară activitatea, cât şi prin prisma faptului că inculpatul din cauza penală în discuţie are reşedinţa în străinătate şi a volumului de activitate al organului de poliţie, cauzat de lipsa de personal".

Nici argumentele privind volumul de activitate şi reşedinţa inculpatului nu pot justifica conduita procurorului şi a organelor de urmărire penală în general.

În privinţa complexităţii cauzei, judecătorii de drepturi şi libertăţi au reţinut că aceasta este una scăzută şi care presupune administrarea unui probatoriu relativ simplu şi standardizat, neprezentând dificultăţi sau elemente de extraneitate.

Din examinarea rezoluţiei de clasare se poate constata că inspectorul judiciar nu a verificat şi analizat ritmicitatea efectuări actelor de urmărire penală şi că motivele nesoluţionării invocate de procurorul B. nu se susţin. Faptul că inculpatul se afla la studii în străinătate nu a îngreunat cercetările, în condiţiile în care citarea acestuia s-a făcut după aproximativ 12 luni de la data sesizării faptei. De altfel, judecătorii de drepturi şi libertăţi au acordat termene rezonabile pentru soluţionarea cauzei, dar care au fost nesocotite şi ignorate cu bună ştiinţă, de procurorul B..

Recurentul mai arată că prin sesizarea formulată nu a solicitat Inspecţiei Judiciare să reevalueze soluţiile dispuse în legătură cu cererile soluţionate în cursul urmăririi penale, ci doar să fie avute în vedere cu ocazia cercetării activităţii (conduitei) procurorului B..

Potrivit art. 91 alin. (1) din Legea 303/2004, "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite si să soluţioneze cauzele în termen rezonabil".

Prin urmare, organele judiciare aveau obligaţia de a desfăşura o anchetă efectivă, aptă de a conduce la aflarea adevărului, cu celeritate şi cu respectarea drepturilor tuturor persoanelor implicate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., doar în situaţia unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acestea fiind, în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialitaţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reţinute în cauza de faţă.

Instanţa de fond a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării dreptului la apărare, a principiului contradictorialitaţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că inspectorul judiciar care a făcut verificările în cauză, nu a considerat că pretinsele încălcări sesizate sunt în afara competenţelor sale legale, ci faptul că măsura în care se poate verifica modul în care s-au aplicat normele de drept procesual şi de drept material este limitată legal şi constituţional, în considerarea necesităţii garantării unor principii fundamentale ale statului de drept, expuse pe larg în analiza efectuată în cuprinsul hotărârii.

Contrar criticilor formulate de recurentul-reclamant, instanţa de fond a reţinut că rezoluţiile contestate pornesc în argumentarea soluţiilor adoptate de la premisa tergiversării dosarului penal nr. x/2019

Inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei judecătorului şi supunerii lui numai legii, ceea ce, după cum corect s-a arătat prin rezoluţia contestată, dar şi în cuprinsul hotărârii atacate, exclude posibilitatea verificării modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual ori maniera de apreciere a probelor pe care reclamantul le impută judecătorului fondului.

Instanţa de fond a reţinut temeinic faptul că rezoluţiile contestate în cauză, nu cuprind statuări neîntemeiate sau nelegale, ci unele fundamentate pe dispoziţiile legale incidente, respectiv pe prevederile din Legea nr. 303/2004, din Legea nr. 304/2004, republicată, din C. proc. pen., pe normele din art. 45 alin. (3) şi (4) şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi pe Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.

De asemenea, întrucât răspunderea disciplinară este personală, iar raportul juridic disciplinar se leagă doar între magistrat şi angajator, recurentul nefiind parte a acestui raport de drept, nu există un drept al autorului sesizării de a declanşa cercetarea disciplinară a unui magistrat, cu tot ceea ce presupune procedura prevăzută de art. 46 din Legea nr. 317/2004, ci un drept de a supune analizei autorităţii competente săvârşirea unei fapte care ar putea face obiectul unei abateri disciplinare, titulara acţiunii judiciare fiind Inspecţia Judiciară, având în vedere competenţele acesteia date prin lege specială, petiţionarul având dreptul de a fi informat cu privire la modul de soluţionare a sesizării.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 957 din 20 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.