Obligation to submit merit allowance proposal to National Commission irrespective of vacancy limits under Law 118/2002

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului:

- obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de acordare a indemnizaţiei de merit sportiv nr. 4774/18.04.2019, formulate în baza Legii nr. 118/2002 şi a H.G. nr. 859/2003, în termen de maxim 10 zile de la pronunţarea hotărârii;

- obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin nesoluţionarea cererii mai bine de un an şi jumătate, respectiv la plata drepturilor băneşti de la momentul introducerii cererii, în sumă de 106.080 RON (6.240 RON x 17 luni);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a nesoluţionării/refuzului abuziv şi nejustificat de soluţionare a cererii;

- obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, pană la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, conform art. 906 C. proc. civ.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de obiect;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi a obligat pârâtul ca în termen de 20 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să soluţioneze cererea reclamantei, înregistrată sub nr. x/18.04.2019, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi în cuantum de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere;

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor morale, în cuantum total de 3000 RON;

A respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale;

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1550 RON (taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat, în cuantum redus).

3. Cererile de recurs

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, critică soluţia de respingere de către instanţa de fond a excepţiei lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, având în vedere că s-a răspuns la adresa înregistrată la MTS sub nr. x/18.04.2019, conform Legii nr. 118/2002 privind instituirea indemnizaţiei de merit, precum şi a H.G nr. 859/2003 privind normele de aplicare a Legii nr. 118/2002.

Prin adresa de răspuns, nr. x/03.09.2020, recurentul-pârât a arătat că potrivit documentaţiei depuse, recurenta-reclamantă se încadrează la categoria "Sportiv", conform art. 18 lit. A), din) H.G. nr. 859/2003 privind Normele de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi a regulamentului de funcţionare a Comisiei Naţionale pentru acordarea indemnizaţei de merit, cererea fiind în evidenţa Subcomisiei pentru acordarea indemnizaţiei de merit din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului. De asemenea, prin acelaşi răspuns s-a arătat că în funcţie de locurile care devin disponibile, se vor face propuneri la Comisia Naţională pentru acordarea indemnizaţei de merit, care acordă aceste indemnizaţii în limitele locurilor aprobate pe domenii de activitate, subcomisia urmând să reanalizeze dosarul.

Referitor la fondul cauzei, arată că instanţa în mod eronat a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Norma aprobată prin H.G. nr. 859/2003, procedura se finalizează prin emiterea unei propuneri către Comisia naţională şi că Ministerul nu a emis o asemenea propunere, ci a arătat că cererea reclamantei se află în continuare în evidenţele sale.

Astfel, apreciază că instanţa de fond a făcut o interpretare şi o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din H.G nr. 859/2003, prin omiterea alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol.

În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Arată că subcomisiile de specialitate transmit instituţiei documentele în vederea formulării propunerilor doar în măsura în care acestea întrunesc condiţiile prevăzute de lege şi, chiar şi în această ipoteză, nu întotdeauna indemnizaţia ar urma să fie acordată, întrucât numărul locurilor este limitat, iar vacantarea acestora de face prin renunţare sau prin deces.

Susţine că cererea reclamantei, nr. 4774/18.04.2019, este în evidenţa Subcomisiei pentru acordarea indemnizaţiei de merit din cadrului Ministerului Tineretului şi Sportului şi, în funcţie de locurile care devin disponibile, se vor face propuneri la Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit.

Din adresa Direcţiei Politici pentru Sport nr. 5045/10.11.2020, adresată Direcţiei Juridice, Contencios şi Resurse Umane, rezultă faptul că, la data redactării acesteia, numărul total de indemnizaţii de merit pe domenii de activitate, stabilit de către Comisia naţională este de 1.650 de locuri, din care Ministerului Tineretului şi Sportului i-au fost repartizate un număr de 117 locuri, neexistând locuri disponibile.

Referitor la acordarea daunelor morale, susţine că acestea au fost acordate în mod neîntemeiat de către instanţa de fond, având în vedere că acestea reprezintă un capăt de cerere accesoriu petitului principal, prin care se stabileşte dacă un act administrativ este nelegal sau de natură a vătăma un drept recunoscut de lege pentru persoana care pretinde acest lucru, or, în prezenta cauză nu se poate reţine o asemenea împrejurare, atât timp cât răspunsul ministerului a fost emis conform dispoziţiilor legale şi fără exces de putere.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs incident reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, respectiv: obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin nesoluţionarea cererii timp de mai bine de 2 ani, prin obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti de la momentul introducerii cererii şi până în prezent, respectiv suma de 156.000 RON (6.240 RON x 25 luni); obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru nesoluţionarea/refuzul abuziv şi nejustificat de soluţionare a cererii; obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de întârziere către, în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul expirării termenului acordat de instanţă şi până la momentul îndeplinirii obligaţiei stabilite; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că la data de 18.04.2019 a depus la Ministerul Tineretului şi Sportului o cerere de acordare a indemnizaţiei de merit pentru domeniul sportului, înregistrată sub nr. x/18.04.2019, la care a anexat toate documentele necesare potrivit legii, din care reiese îndeplinirea criteriilor de acordare a indemnizaţiei de merit, avizate de federaţia sportivă naţională.

Consideră că prin activitatea sa, desfăşurată în cei 21 de ani de activitate (între anii 1964-1985), ca sportiv de performanţă, a adus o contribuţie importantă la prestigiul sportului românesc.

Invocă criteriile de atribuire a indemnizaţiei de merit în cazul sportivilor, prevăzute de art. 18 din H.G. nr. 859/2003, apreciind că îndeplineşte aceste criterii şi, mai mult, realizările sale sportive se ridică la aproximativ 100 de medalii naţionale şi internaţionale, depăşind cu mult criteriul de cel puţin 4 medalii la competiţiile europene sau mondiale.

În acelaşi sens, invocă starea precară de sănătate şi arată că timp de 17 luni, respectiv până la data formulării recursului incident, nu a primit vreun răspuns din partea Subcomisiei de analiză din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, motiv pentru care a formulat la data de 28.08.2019 şi la data de 05.05.2020, două cereri prin care a solicitat să i se răspundă la cererea de acordare a indemnizaţiei de merit sportiv, cereri înregistrate cu nr. x/28.08.2019 şi nr. y/05.05.2020, la care nu a primit răspuns.

Recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a apreciat, referitor la plata despăgubirilor materiale, că reclamanta este îndreptăţită să solicite exclusiv repararea prejudiciului cauzat de nesoluţionarea cererii, iar nu repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea indemnizaţiei, instanţa făcând confuzie cu privire la natura prejudiciului suferit, întrucât prejudiciul de faţă nu este cauzat prin neacordarea indemnizaţiei, ci prin nesoluţionarea, timp de 2 ani, a cererii.

Chiar instanţa de fond a reţinut că acordarea indemnizaţiei este condiţionată de formularea propunerii pârâtului către Comisia naţională, în lipsa acestei propuneri reclamanta fiind privată de dreptul său de a beneficia de indemnizaţie. Astfel, deşi nu Ministerul acordă indemnizaţiile de merit, ci Comisia naţională, având în vedere că MTS nu a înaintat propunerea, se impune acordarea de către acesta a unor despăgubiri materiale în cuantumul indemnizaţiilor de care reclamanta ar fi putut beneficia.

Susţine că instanţa nu trebuie să facă confuzie între drepturile ce urmează a fi acordate de către Comisia naţională şi despăgubirile materiale solicitate de reclamantă pe ultimii 2 ani, acestea având un temei juridic diferit, respectiv despăgubirile fiind cerute ca urmare a prejudiciului suferit prin nesoluţionarea cererii, iar nu ca urmare a unei decizii a Comisiei naţionale.

Cât priveşte cererea de acordare retroactivă a sumelor de bani cu titlu de indemnizaţie de merit sportiv, arată că potrivit art. 2 din H.G. nr. 859/2003, persoanele nominalizate de Comisia naţională au dreptul la plata indemnizaţiei de merit începând cu luna următoare celei în care beneficiarul a fost nominalizat de această comisie.

Astfel, întrucât a depus cererea la data de 18.04.2019, îndeplinind toate cerinţele legale şi existând suficiente locuri disponibile pe lista sportivilor care pot beneficia de indemnizaţie de merit sportiv, consideră că din luna mai 2019 ar fi trebuit să beneficieze de aceste drepturi, comisia întrunindu-se cel puţin lunar pentru analizarea dosarelor. În acest sens, art. 3 alin. (1) din Regulamentul de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit din 17.07.2003 prevede că "în vederea nominalizării personalităţilor româneşti pentru acordarea indemnizaţiei de merit, Comisia naţională se întruneşte lunar, în şedinţe ordinare, şi, ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, la solicitarea preşedintelui Academiei Române."

De asemenea, art. 8 din Regulament prevede că: "(2) Subcomisiile de specialitate funcţionează pe lângă instituţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-d) din lege şi au rolul de a analiza dosarele cu documentele depuse pentru acordarea indemnizaţiei de merit. (3) Subcomisiile de specialitate sau grupurile de lucru analizează dosarele cu documentele depuse pentru acordarea indemnizaţiei de merit şi verifică îndeplinirea criteriilor prevăzute de prezentele norme."

Mai mult, art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 859/2003 de mai sus prevede că cererile se depun până la data de 1 mai a fiecărui an, respectiv în termenul legal, astfel încât acordarea drepturilor trebuia să se facă începând cu luna mai 2019, iar potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 27/2002, autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia sa comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent daca soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

Referitor la insuficienţa daunelor morale acordate, arată că, deşi instanţa de fond a reţinut că prin nesoluţionarea cererii un interval îndelungat de timp, i-a adus atingere onoarei şi demnităţii reclamantei, a redus daunele morale de la suma de 10.000 RON la suma de 3.000 RON, fără a explica acest fapt.

Consideră că din această perspectivă, hotărârea instanţei de fond este contradictorie, întrucât pe de o parte, a reţinut că prin nesoluţionarea cererii şi prin atitudinea pârâtului, reclamanta a fost plasată pe o poziţie de inferioritate, umilitoare şi că raportat la starea de sănătate şi la vârsta înaintată a acesteia, refuzul reprezintă o măsura abuzivă cauzatoare de prejudicii, iar pe de altă parte, a reţinut că gravitatea lezării este una redusă.

Apreciază că soluţia instanţei de reducere a daunelor morale nu ţine cont de prejudiciul real suferit de către recurenta-reclamantă, în condiţiile în care recurentul-pârât i-a încălcat drepturile legale şi i-a fost cauzat un prejudiciu important, cu atât mai mult cu cât unele dintre persoanele trecute pe liste nici nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege.

4. Apărările formulate

4.1. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând că excepţia lipsei de obiect a fost respinsă în mod corect de către instanţa de fond, având în vedere că adresa emisă la data de 03.09.2020 de către pârât nu echivalează cu soluţionarea cererii formulate.

Pe fond, arată că jurisprudenţa nu reprezintă un izvor de drept, neavând forţă juridică obligatorie, iar pe de altă parte, motivul care a stat la baza respingerii cererii recurentei-reclamante îl reprezintă lipsa locurilor disponibile, deşi de la momentul depunerii cererii au existat locuri disponibile lună de lună.

Deşi jurisprudenţa a stabilit că nu există un criteriu legal privind ordinea soluţionării cererilor, refuzul de a îndeplini obligaţiile legale, respectiv de a întocmi o listă cu propunerile privind acordarea indemnizaţiei de merit, fără a exista un motiv temeinic, reprezintă un refuz nejustificat de a soluţiona cererea în termenul stabilit de lege.

Mai arată că pârâtul nu i-a comunicat că nu ar fi locuri disponibile, ci în adresa nr. x/03.09.2020 a arătat că subcomisia constituită la nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului va reanaliza dosarul recurentei-reclamante în următoarea şedinţă de lucru, ceea ce nu s-a întâmplat.

În ceea ce priveşte adresa internă emisă de MTS către Direcţia Politici şi Sport, arată că aceasta este nelegală, întrucât, deşi prin aceasta s-a arătat că Ministerului Tineretului şi Sportului i-au fost repartizate 117 locuri pentru acordarea indemnizaţiilor de merit, faptul că la momentul emiterii adresei toate locurile erau ocupate este consecinţa atitudinii MTS, care a aşteptat 2 ani să se ocupe locurile, fără a o introduce şi pe recurenta-reclamantă pe lista persoanelor care pot beneficia de indemnizaţie prin emiterea propunerii, în condiţiile în care din ianuarie 2021 au existat şi există în continuare suficiente locuri vacante, după cum rezultă din listele oficiale ataşate pe site-ul ministerului, aspect care contrazice apărările pârâtului, fiind vorba de o vădită rea-credinţă în soluţionarea cererii reclamantei.

Pe de altă parte, arată că instanţa de fond a concluzionat în mod corect că printre criteriile de acordare a indemnizaţiei nu se află existenţa locurilor disponibile, astfel că pârâtul nu era condiţionat de existenţa locurilor disponibile pentru formularea unei propuneri către Comisia naţională, ca urmare a analizării documentaţiei depuse.

4.2. Recurentul – pârât Ministerul Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi admiterea recursului pârâtului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului: obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de acordare a indemnizaţiei de merit sportiv nr. 4774/18.04.2019; obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin nesoluţionarea cererii, respectiv la plata drepturilor băneşti de la momentul introducerii cererii, în sumă de 106.080 RON (6.240 RON x 17 luni); obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a nesoluţionării/refuzului abuziv şi nejustificat de soluţionare a cererii; obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, pană la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, conform art. 906 C. proc. civ.

Prima instanţă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de obiect; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi a obligat pârâtul ca în termen de 20 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să soluţioneze cererea reclamantei, înregistrată sub nr. x/18.04.2019, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi în cuantum de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor morale, în cuantum total de 3000 RON; a respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale.

2.1.1. În ceea ce priveşte recursul principal, formulat de recurentul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu a formulat critici şi cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Tineretului şi Sportului, aceasta intrând în puterea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că aceasta nu poate fi reţinută în condiţiile în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererii sale şi nu la emiterea unui răspuns cu privire la stadiul în care se află cererea formulată de către reclamantă.

Pe fond, Înalta Curte constată că potrivit art. 3, 4 şi 41 din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit:

"Art. 3. Propunerile pentru acordarea indemnizaţiei de merit se întocmesc anual de către:

a) Academia Română;

b) Ministerul Culturii şi Cultelor;

c) Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

d) Ministerul Tineretului şi Sportului şi se înaintează pentru nominalizare Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit.

Art. 4.

(1) Prin prezenta lege se înfiinţează Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit, compusă din preşedintele Academiei Române, preşedinţii comisiilor de cultură şi ai comisiilor de muncă de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, ministrul culturii şi cultelor, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi preşedinţii uniunilor de creatori care fac parte din B..

(2) Regulamentul de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, precum şi criteriile de atribuire a indemnizaţiei de merit se stabilesc de către aceasta împreună cu Secretariatul General al Guvernului.

Art. 41.

Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit analizează şi soluţionează propunerile întocmite şi înaintate de către instituţiile prevăzute la art. 3, în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora la secretariatul Comisiei naţionale."

De asemenea, în cauză se impun a fi reţinute şi prevederile art. 7 din Norma de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, parte integrantă din H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora:

"(1) Documentele privind acordarea indemnizaţiei de merit se transmit subcomisiilor de specialitate ale Comisiei naţionale.

(2) Subcomisiile de specialitate ale Comisiei naţionale analizează documentele depuse şi verifică îndeplinirea criteriilor prevăzute de prezentele norme.

(3) Dacă se constată că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de prezentele norme, documentele se înaintează instituţiilor prevăzute la art. 3 din lege.

(4) După primirea documentelor de la subcomisiile de specialitate, instituţiile prevăzute la art. 3 din lege înaintează propunerile Comisiei naţionale, care decide."

Din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, se constată că atribuţia recurentului-pârât constă în formularea propunerii pentru acordarea indemnizaţiei de merit, care se înaintează Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, în vederea analizării şi soluţionării propunerilor întocmite şi înaintate de către instituţiile prevăzute la art. 3, în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora la secretariatul Comisiei naţionale.

Procedura de acordare a indemnizaţiei de merit, astfel cum este prevăzută în Legea nr. 118/2002 şi în H.G. nr. 859/2003, nu prevede că propunerile pe care recurentul-pârât le face la Comisia Naţională trebuie să ţină cont de locurile disponibile.

Înalta Curte apreciază că, reţinând imposibilitatea de valorificare a cererii recurentei-reclamante, în lipsa unor locuri vacante alocate domeniului sportului, recurentul-pârât nu a ţinut cont de prevederile art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 118/2002, aprobate prin H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora "în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentele norme este mai mare decât numărul de indemnizaţii alocate sportului, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va înainta Comisiei naţionale lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate, care va fi aprobată prin ordin al ministrului de resort."

Altfel spus, acest text legal impune obligaţia autorităţilor competente (subcomisia de specialitate şi ministerul de resort) de a stabili vocaţia reclamantei la indemnizaţia de merit şi, în cazul existenţei vocaţiei, de a o înscrie pe lista cu ordinea atribuirii indemnizaţiilor alocate sportului, indiferent de existenţa unor locuri vacante la acel moment; textul legal menţionat reglementează tocmai situaţia în care numărul persoanelor care au vocaţie la primirea indemnizaţiei de merit este mai mare decât numărul de indemnizaţii alocate sportului.

În acest context, numărul persoanelor care primesc indemnizaţia de merit nu constituie un impediment în acordarea acesteia, astfel cum în mod eronat a susţinut recurentul-pârât.

În speţă, recurentul-pârât nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau, respectiv nu a transmis propunerea pentru acordarea indemnizaţiei de merit recurentei-reclamante, fiind în culpă din această perspectivă.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că existenţa unui număr mai mare de persoane care îndeplinesc condiţiile decât numărul de indemnizaţii alocate sportului nu împiedică autoritatea să finalizeze procedura de verificare a dosarului prin formularea unei propuneri de acordare a indemnizaţiei către Comisia naţională, sau dimpotrivă prin respingerea cererii formulate, în condiţiile în care doar Comisia naţională decide dacă propunerea Ministerului poate fi acceptată prin includerea reclamantei în lista locurilor disponibile.

În ceea ce priveşte decizia invocată de recurent cu titlu de jurisprudenţă, aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reţinut că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, efectele sale neputând fi extinse la alte cauze, întrucât hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate ca urmare a aplicării normelor de drept material situaţiei de fapt din cauza respectivă, în alte situaţii fiind pronunţate decizii ce pot avea soluţii contrare.

2.1.2. În ceea ce priveşte recursul incident, formulat de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte constată că prin cererea de recurs s-a invocat în esenţă insuficienţa daunelor morale acordate, faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de prejudiciul real suferit, iar pe de altă parte, faptul că prin tergiversarea soluţionării cererii sale, locurile pentru acordarea indemnizaţiei de merit, vacante la momentul depunerii cererii, s-au ocupat.

Referitor la numărul locurilor vacante, Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi reţinut, având în vedere considerentele din decizia de faţă de la pct. 2.1.1., având în vedere că numărul persoanelor care primesc indemnizaţia de merit nu constituie un impediment în acordarea acesteia, având în vedere prevederile art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 118/2002, aprobate prin H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei de merit este mai mare decât numărul de indemnizaţii alocate sportului, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va înainta Comisiei naţionale lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate, care va fi aprobată prin ordin al ministrului de resort.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat plata drepturilor băneşti de la momentul introducerii cererii şi până în prezent, respectiv suma de 156.000 RON (6.240 RON x 25 luni); obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru nesoluţionarea/refuzul abuziv şi nejustificat de soluţionare a cererii; obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de întârziere, în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul expirării termenului acordat de instanţă şi până la momentul îndeplinirii obligaţiei stabilite.

În ceea ce priveşte plata drepturilor băneşti de la momentul introducerii cererii şi până în prezent, respectiv suma de 156.000 RON (6.240 RON x 25 luni), Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta este îndreptăţită să solicite exclusiv repararea prejudiciului cauzat de nesoluţionare, iar nu repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea indemnizaţiei, or, calculul făcut de către aceasta, precum şi susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din cererea de recurs dovedesc faptul că aceasta a solicitat acordarea, cu titlu de daune materiale, a cuantumului lunar al indemnizaţiei pe perioada nesoluţionării cererii.

O asemenea solicitare nu poate fi primită, având în vedere că analizarea şi soluţionarea cererii privind acordarea indemnizaţiei de merit aparţine Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, şi nu instanţei de judecată.

Cu alte cuvinte, instanţa nu se poate pronunţa cu privire la soluţia ce urmează a fi dată cererii de acordare a indemnizaţiei de merit, iar în lipsa unei certitudini a drepturilor băneşti de care recurenta-reclamantă a fost privată, acestea nu pot fi acordate.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanţă că acestea sunt întemeiate, dar că se impune diminuarea acestora, în raport cu perioada în care recurentul-pârât nu a dat curs cererii recurentei-reclamante.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru o satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul expirării termenului acordat de instanţă şi până la momentul îndeplinirii obligaţiei stabilite, Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că se impune aplicarea unei penalităţi de 200 RON/zi de întârziere, în condiţiile în care cuantumul acordat este de natură a asigura punerea în executare a hotărârii, nefiind indicii cu privire la aceea că pârâtul va persista în neexecutare, cauzând în continuare prejudicii semnificative reclamantei.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare invocate de către aceştia, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A. şi Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. şi Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 12 mai 2022.