Validity of veterinary pharmaceutical regulations without mandatory EU technical regulation notification and statutory consultative opinions

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 20.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, anularea parţială a Ordinului nr. 79/21.06.2018 pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 16.08.2018, cu privire la art. I pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21 şi pct. 23; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare/completatoare depusă la termenul de judecată din 03.04.2019, reclamantul a solicitat anularea parţială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018, inclusiv cu privire la art. I pct. 2, pct. 4 şi pct. 29 şi suspendarea executării Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu privire la art. I pct. 2, pct. 4, pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21, pct. 23 şi pct. 29.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 57 din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată şi completată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

A dispus anularea parţială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018 pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 16.08.2018, în legătură cu prevederile art. I pct. 2, pct. 4, pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21, pct. 23 şi pct. 29 din cadrul acestuia;

A obligat autoritatea publică pârâtă la plata către reclamant a sumei de 70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Cererile de recurs

3.1. Împotriva sentinţei nr. 57 din 19 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Colegiul Medicilor Veterinari din România, astfel cum a fost modificată.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998, art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013, art. 8 şi 9 din Directiva 98/34/CEJ.

Arată că prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost completată şi modificată, intimatul-reclamantul a apreciat că actul atacat este nelegal, întrucât: a fost emis cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, respectiv cu nesocotirea dispoziţiilor privind participarea la elaborarea de acte normative; a fost emis cu încălcarea art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998 şi art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013, respectiv fără obţinerea avizului consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari şi a avizului obligatoriu al Ministerului Afacerilor Externe; a fost emis cu încălcarea obligaţiei de notificare prealabilă a proiectului către Comisia Europeană, obligaţie impusă prin Directivele Parlamentului şi Consiliului European nr. 98/34/CE şi nr. 2006/1231 CE, ambele transpuse la nivel naţional prin H.G. nr. 1016/2004 şi O.U.G. nr. 49/2009.

Mai arată că Ordinul nr. 79/2018 nesocoteşte argumentele care stau la baza Deciziei nr. 511 din 04.07.2017, pronunţate de Curtea Constituţională în dosarul nr. x/2015 şi se întemeiază pe modificările neconstitutionale aduse Legii nr. 160/1998 prin Legea nr. 155/2018 şi de asemenea, nesocoteşte argumentele care stau la baza hotărârii CJUE pronunţate la 01.03.2018 în cauza C297/16.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, precizând că prin modificările survenite prin ordinul a cărui anulare se solicită, A.N.S.V.S.A. a corelat prevederile Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 83/2014 cu cele ale art. 37 din Legea nr. 160/1998, în special cu privire la deţinerea capitalului social în cazul depozitelor farmaceutice veterinare, al farmaciilor veterinare şi al punctelor farmaceutice veterinare, precum şi la desfăşurarea activităţii din cadrul farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare.

Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că avizul consultativ emis de către Colegiul Medicilor Veterinari nu era necesar în cauză, întrucât ordinul contestat reglementează condiţiile de autorizare a farmaciilor veterinare, şi nu exercitarea profesiei de medic veterinar.

Precizează că avizul consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari se impune, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1988, numai în situaţia în care actul normativ reglementează exercitarea profesiei de medic veterinar.

Pe de altă parte, arată că Ordinul nr. 79/21.06.2018 a fost emis în scopul executării Legii nr. 160/1998, astfel că nu sunt necesare avizele solicitate de către recurentul-reclamant.

Având în vedere că prin ordinul contestat se procedează doar la transpunerea în practică a unor norme legislative ce au suferit modificări prin acte normative ce conţin toate avizele necesare, rezultă că este neîntemeiată reţinerea instanţei de fond în sensul că ordinul contestat este nelegal având în vedere lipsa avizului consultativ de la Colegiul Medicilor Veterinari.

În ceea ce priveşte lipsa avizului Ministerului Afacerilor Externe, arată că nici acesta nu era necesar, întrucât conform art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013, era obligatoriu numai dacă actul normativ supus dezbaterii ar fi transpus o normă europeană, or, actul administrativ atacat a fost emis în scopul executării Legii nr. 160/1998, astfel că avizul Ministerului Afacerilor Externe nu era necesar.

Consideră că, având în vedere că prin ordinul contestat se procedează doar la transpunerea în practică a unor norme legislative, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că actul este nelegal, întrucât lipseşte avizul Ministerului Afacerilor Externe, hotărârea fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 30 din H.G. nr. 8/2013.

Apreciază că prima instanţă a reţinut în mod greşit că autoritatea pârâtă a încălcat prevederile art. 8 şi 9 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, întrucât nu a procedat la notificarea Comisiei Europene, recurenta-pârâtă susţinând că, în fapt, doar s-au transpus în legislaţia inferioară (Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 79/2018) prevederile Legii nr. 160/1998, act normativ cu putere legislativă superioară, care îndeplineşte toate condiţiile de legalitate.

Precizează că O.U.G. nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 155/2018, îndeplineşte toate cerinţele de formă şi fond prevăzute de legislaţia în vigoare, nefiind necesară nicio notificare prealabilă, aşa cum a reţinut, în mod neîntemeiat, instanţa de fond.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs incident reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident şi modificarea în parte a considerentelor sentinţei atacate, în sensul de a se constata că temeinicia soluţiei de anulare parţială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018 se justifică inclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate respinse sau neanalizate de către instanţa de fond.

De asemenea, solicită obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată, în esenţă, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia cu privire la nesocotirea regulilor în domeniul securităţii comercializării produselor cu regim special de circulaţie, astfel cum sunt reglementate prin Legea nr. 160/1998, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea Legii nr. 52/2003, a normelor în domeniul securităţii comercializării produselor cu regim special de circulaţie, a art. 148 alin. (2) din Constituţie din perspectiva prevalenţei normelor comunitare şi a considerentelor hotărârilor CJUE, care au stat la baza Deciziei CCR nr. 511/04.07.2017.

Arată că Ordinul nr. 79/2018 a fost emis cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, întrucât între momentul publicării proiectului şi cel al adoptării actului au trecut doar 21 de zile.

De asemenea, ordinul în discuţie a fost emis cu încălcarea normelor comunitare în materie şi a argumentelor ce stau la baza hotărârii CJUE pronunţată la 01.03.2018 în Cauza C297/16, iar pe de altă parte, a fost emis cu încălcarea principiilor care stau la baza Deciziei nr. 511/04.07.2017 pronunţate de Curtea Constituţională în dosarul nr. x/2015.

4. Apărările formulate

4.1. Recurentul – reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtei, ca neîntemeiat, şi menţinerea sentinţei recurate, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Recurenta – pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care solicită respingerea recursului incident.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este nefondat, iar recursul incident declarat de Colegiul Medicilor Veterinari din România este lipsit de interes.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România a învestit inatanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, anularea parţială a Ordinului nr. 79/21.06.2018 pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 16.08.2018, cu privire la art. I pct. 6, pct. 8, pct. 9, pct. 15, pct. 21 şi pct. 23; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare/completatoare depusă la termenul de judecată din 03.04.2019, reclamantul a solicitat anularea parţială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018, inclusiv cu privire la art. I pct. 2, pct. 4 şi pct. 29.

2.1.1. În ceea ce priveşte recursul principal declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Înalta Curte urmează a analiza punctual criticile formulate.

O primă critică vizează faptul că Ordinul nr. 79/2018, prin dispoziţiile sale, încalcă Decizia Curţii Constituţionale nr. 511/2017, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Naţională a Distribuitorilor de Produse de Uz Veterinar din România în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că dispoziţiile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Referitor la acest aspect, prima instanţă a reţinut în mod corect că decizia de mai sus vizează reglementări cuprinse în Legea nr. 160/1998 privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 70/2017, aprobată prin Legea nr. 155/2018, act normativ cu forţă juridică superioară, nedeclarat neconstituţional şi în raport cu care au fost armonizare prevederile ordinului de faţă, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În ceea ce priveşte invocarea de către recurenta-pârâtă a faptului că Ordinul nr. 79/2018 a fost emis cu încălcarea Hotărârii pronunţate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-297/16, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, în cauza mai sus arătată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut a se pronunţa cu privire la următoarele întrebări preliminare:

"- Se opune dreptul Uniunii Europene unei reglementări naţionale prin care se instituie în beneficiul medicului veterinar o exclusivitate de comercializare cu amănuntul şi de utilizare a produselor biologice, a antiparazitarelor de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar?;

- În măsura în care o asemenea exclusivitate este în concordanţă cu dreptul Uniunii Europene, se opune acesta ca o asemenea exclusivitate să privească inclusiv unităţile prin care intervine respectiva comercializare, în sensul ca acestea să fie deţinute în procent majoritar sau exclusiv de medicul veterinar/medicii veterinari?."

Or, ulterior înregistrării solicitării de pronunţare a unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a fost adoptată O.U.G. nr. 70/2017, prin care s-a modificat art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în sensul anulării principiului exclusivităţii profesiei de medic veterinar în comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar.

Criticile formulate în prezenta cauză nu vizează aspectele tranşate prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ci încălcarea unor condiţii preliminare emiterii Ordinului nr. 79/2018, cum ar fi lipsa unor avize, astfel că Hotărârea pronunţată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-297/16 nu este incidentă în cauză.

În ceea ce priveşte avizul consultativ emis de către Colegiul Medicilor Veterinari, recurenta-pârâtă a susţinut că nu era necesar în cauză, întrucât ordinul contestat reglementează condiţiile de autorizare a farmaciilor veterinare şi nu exercitarea profesiei de medic veterinar, iar pe de altă parte, că Ordinul nr. 79/21.06.2018 a fost emis în scopul executării Legii nr. 160/1998, astfel că nu sunt necesare avizele solicitate de către recurentul-reclamant.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998: "(1) Colegiul Medicilor Veterinari are următoarele atribuţii: a) va da avizul consultativ pentru proiectele de acte normative, reglementările şi normele de exercitare a profesiunii în toate domeniile de activitate specific veterinare, conform legislaţiei în vigoare".

Din formularea textului de lege de mai sus reiese, pe de o parte, obligativitatea emiterii avizelor consultative de către Colegiul Medicilor Veterinari în privinţa proiectelor de acte normative în toate domeniile de activitate specific veterinare şi nu doar în ceea ce priveşte exercitarea profesiei de medic veterinar, cum în mod nefondat a susţinut recurenta-pârâtă, o asemenea prevedere neregăsindu-se nicăieri în cuprinsul Legii nr. 160/1998.

Astfel, reglementarea condiţiilor de autorizare a farmaciilor veterinare se încadrează în noţiunea de domeniu de activitate specific veterinar, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 160/1998, pentru care era necesar avizul consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari.

Referitor la avizul obligatoriu al Ministerului Afacerilor Externe, Înalta Curte constată că prin Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului se prevede obligativitatea comunicării către Comisia Europeană, de îndată, a oricărui proiect de reglementare tehnică, cu excepţia situaţiei în care acesta transpune integral textul unui standard internaţional sau european, caz în care este suficientă informaţia referitoare la standardul în cauză. De asemenea, aceeaşi directivă stabileşte obligaţia înaintării Comisiei a unei expuneri a motivelor care fac necesară elaborarea unei astfel de reglementări, în cazul în care acest lucru nu a fost clarificat suficient în proiectul de reglementare tehnică.

Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului a fost transpusă în legislaţia internă prin Hotărârea nr. 1016/2004, care la art. 4 alin. (1) pct. 6 defineşte noţiunea de "reglementare tehnică" ca fiind: "6. reglementare tehnică - specificaţie tehnică sau altă cerinţă ori regulă referitoare la servicii, inclusiv dispoziţii administrative relevante a căror respectare este obligatorie pentru comercializarea, furnizarea unui serviciu, stabilirea unui operator pentru un serviciu sau utilizarea în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o importantă parte a acestui stat, precum şi prevederile legale şi administrative care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs ori prestarea sau utilizarea unui serviciu ori înfiinţarea ca furnizor de servicii, cu excepţia celor prevăzute la art. 8. Constituţie (…)".

Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut în mod corect că reglementările litigioase cuprinse în ordinul contestat se înscriu în definiţia noţiunii de "reglementare tehnică", întrucât privesc un serviciu de furnizare şi comercializare, electronic, cu amănuntul, a produselor farmaceutice de uz veterinar, prin intermediul unui website, pe piaţa internă a unui stat membru al Uniunii Europene, după cum rezultă din art. I pct. 2 şi următoarele din Ordinul nr. 79/2018.

Totodată, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-pârâte, în sensul că prin modificările survenite prin ordinul a cărui anulare se solicită, A.N.S.V.S.A. a corelat prevederile Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 83/2014 cu cele ale art. 37 din Legea nr. 160/1998, câtă vreme modificările aduse se încadrau în noţiunea de reglementare tehnică şi necesitau respectarea procedurilor prevăzute de legea în vigoare, inclusiv în privinţa obţinerii avizelor şi notificării Comisiei Europene.

Date fiind aspectele anterior reţinute, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a art. 2 pct. 31 din Hotărârea nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, în vigoare la momentul emiterii ordinului contestat, potrivit căruia: "(1) În realizarea funcţiilor sale, M.A.E. are următoarele atribuţii principale: (...)

31. avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislaţia naţională a actelor legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanţă europeană şi examinează, sub aspectul compatibilităţii cu reglementările Uniunii Europene, propunerile legislative în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora."

Astfel fiind, este nefondată susţinerea recurentei-pârâte în sensul că nici acest aviz nu era necesar, în condiţiile în care ordinul atacat se referă la reglementarea condiţiilor de autorizare a farmaciilor veterinare, şi nu la exercitarea profesiei de medic veterinar, câtă vreme Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prevede obligativitatea comunicării către Comisia Europeană, de îndată, a oricărui proiect de reglementare tehnică în domeniu, iar art. 2 pct. 31 din Hotărârea nr. 16/2017 stabileşte în sarcina Ministerului Afacerilor Externe obligaţia de avizare, în mod obligatoriu, a proiectelor de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislaţia naţională a actelor legislative ale Uniunii Europene.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.1.2. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Prin recursul incident, îndreptat împotriva considerentelor sentinţei recurate, recurentul-reclamant a solicitat să se constate temeinicia soluţiei de anulare parţială a Ordinului ANSVSA nr. 79/21.06.2018, care, în opinia sa, se justifică inclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate respinse sau neanalizate de către instanţa de fond.

Or, din acest punct de vedere nu se poate reţine că recurentul-reclamant Colegiul Medicilor Veterinari din România justifică vreun interes, în condiţiile în care prin sentinţa recurată, cererea sa de chemare în judecată a fost admisă, iar prin promovarea recursului incident, recurentul-reclamant nu poate oricum obţine o soluţie mai favorabilă decât cea de admitere a acţiunii formulate.

În acest sens, recurentul-reclamant nu a arătat în concret care este interesul, respectiv folosul practic pe care l-ar obţine prin constatarea temeiniciei soluţiei din perspectiva criticilor de nelegalitate respinse sau neanalizate de către instanţa de fond, câtă vreme acţiunea pe fond a fost admisă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în privinţa recursului incident nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., urmând ca recursul incident formulat de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România să fie respins în consecinţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 57 din 19 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat

De asemenea, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de Colegiul Medicilor Veterinari din România (recurs incident) împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 57 din 19 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de Colegiul Medicilor Veterinari din România (recurs incident) împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 12 mai 2022.