Appeal to annul removal from public audit oversight role dismissed on basis of political appointment and absence of required reasoned motivation

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.03.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Prim Ministrul României şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea Deciziei Prim-Ministrului nr. 333/15.09.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 844 din 15.09.2020, recunoaşterea dreptului de a ocupa funcţia de Preşedinte al Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar şi, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor deciziei contestate până la soluţionarea acţiunii în fond.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 918 din 14 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Prim Ministrul României şi Ministerul Finanţelor, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta reclamantă arată că anularea actului administrativ a fost justificată de două argumente decisive, distincte şi independente juridic, şi anume nemotivarea actului şi încălcarea manifestă a dreptului oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere şi de a avea acces la dosarul propriu.

Arată că, în baza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză. Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în cadrul unei hotărâri, considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a ÎCCJ, instanţa trebuie să analizeze obligatoriu fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, cu menţionarea motivelor pentru care unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi soluţionarea acestora, precum şi normele juridice aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Cu privire la respectarea dreptului de a fi ascultată, arată recurenta reclamantă că suţinerea primei instanţe în sensul că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE nu are aplicabilitate în speţă, nu poate constitui o adevărată motivare, întrucât, în realitate, această susţinere nu reprezintă decât o "concluzie" fără a fi însoţită şi de demonstraţie, care era obligatorie cât timp o motivare a unei hotărâri înseamnă a prezenta, de o maniera inteligibilă, logică şi clară toate elementele silogismului juridic.

Subliniază că cele două motive de nelegalitate au fost simultan, dar independent invocate, astfel încât, fiecare dintre acestea era apt să justifice condiţia motivului de anulare, context în care instanţa trebuia să analizeze fiecare dintre cele două motive în parte, nefiind suficient a analiza numai unul dintre acestea pentru a se considera că "implicit" şi restul sunt soluţionate, ori că, ar fi inoportun a mai proceda şi la examinarea celorlalte, cât timp acestea erau absolut independente şi cu o existenţă juridică (cauza - efect) proprie.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine că prima instanţă ignoră prevederile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 162/2017, care fac referire la aplicarea directă a prevederilor art. 32 - Principiile supravegherii publice - din Directiva 2006/43/EC, aşa cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2014/56/UE. De asemenea, arată că actul administrativ contestat nu poate fi analizat exclusiv prin prisma condiţiilor reglementate de Legea nr. 162/2017, prevederile acestei legi coroborându-se cu cele ale Regulamentului UE nr. 537/2014, în caz contrar încălcându-se prevederile art. 188 TFUE care statuează obligativitatea statelor membre, inclusiv a României, de a aplica direct, în integralitatea sa, un regulament european.

În continuare, arată că, din coroborarea prevederilor art. 73 alin. (3) din Legea 162/2017, cu cele ale art. 32 alin. (3) din Directiva 2006/43/EC, aşa cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2014/56/UE, preşedintele autorităţii este numit în baza unei evaluări a independenţei acestuia faţă de profesie (nepractician) şi a competenţelor necesare (cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar), în urma unei proceduri transparente şi independente, care, în puterea simetriei juridice, trebuie să caracterizeze şi procedura de eliberare din funcţie. Subliniază recurenta reclamantă că numirea în funcţie s-a produs cu respectarea acestor prevederi, ca urmare a parcurgerii unei asemenea proceduri, respectiv o etapă a selecţiei de CV-uri şi interviu cu ministrul de finanţe. Susţine şi că, acceptând contrariul ca fiind adevărat, prima instanţă nu ar face altceva decât să constate o nelegalitate a numirii reclamantei ca preşedinte, or acest aspect nu a fost supus controlului judiciar în această cauză.

Mai arată că Regulamentul UE nr. 537/2014 - aplicabil ASPAAS - impune prin prevederile art. 21 - condiţii de independenţă - ca autorităţile competente precum şi persoanele din structurile de conducere să fie independente de auditorii statutari şi firmele de audit, astfel că statuarea Curţii cum că "reclamanta nu poate fi considerată, aşa cum susţine, tehnocrat, iar ocuparea funcţiei nu a fost condiţionata de o evaluare a independenţei acesteia faţă de profesie (nepractician) şi a competenţelor necesare (cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar) în urma unei proceduri transparente şi independente" este fundamental greşită, fiind în contradicţie atât cu prevederile art. 73 alin. (3) din Legea 162/2017, cât şi cu prevederile art. 21 - Condiţii de independenţă din Regulamentului UE nr. 537/2014, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Relevă, de asemenea că, în sens contrar celor reţinute de către prima instanţă, în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 162/2017 se regăsesc menţiuni distincte privind modalitatea de eliberare din funcţie, respectiv art. 80 alin. (2) "neaprobarea raportului anual de activitate conduce la revocarea preşedintelui ASPAAS", practic, aceste dispoziţii confirmând ipoteza susţinută de către recurenta reclamantă, conform căreia eliberarea din funcţie se poate realiza doar în raport cu evaluarea activităţi desfăşurate ca preşedinte ASPAAS.

Arată că, desi prima instanţă a reţinut că, în dreptul national, conform art. 77 alin. (1) din Legea nr. 162/2017, s-a asimilat funcţia de preşedinte al ASPAAS cu una de demnitate publică, această situaţie nu poate justifica o derogare de la aplicarea principiilor de supraveghere publică impuse prin art. 32 alin. (3) din Directiva 2006/43/EC aşa cum a fost modificată prin Directiva 2014/56/UE, aplicabile în mod direct conform prevederilor imperative ale art. 73 alin. (3) din Legea 162/2017, şi nici de la prevederile art. 21 - Condiţii de independenţă, din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

Reclamanta recurentă reia şi criticile referitoare la nemotivarea actului contestat, arătând că Decizia de eliberare din funcţie nu conţine nici un element concret de fapt şi de drept care să permită identificarea unei situaţii care ar fi motivat-o, precum şi a proporţionalităţii măsurii cu împrejurările în care a fost dispusă şi cu interesul public pe care este chemată să îl ocrotească.

Concret, arată că decizia nu cuprinde motivarea măsurii dispuse de prim-ministru şi nici calea de atac de urmat, neaplicând-se, astfel, principiul transparenţei decizionale în administraţia publică, în acest fel încălcându-se dreptul constituţional fundamental - dreptul la informaţie -, precum şi dreptul fundamental european, respectiv dreptul la bună administrare.

Arată recurenta reclamantă că simpla susţinere cum că funcţia disputată este o funcţie "politică" - contrazisă de realitatea evidentă a cauzei, ce demonstrează că funcţia de preşedinte al ASPAAS este ocupată de un "tehnocrat" - nu poate justifica per se, exercitarea arbitrară a puterii Primului Ministru de a emite un act de eliberare din funcţie.

Nici susţinerea că se aplică regulile mandatului nu sunt apte a justifica o "revocare a mandatului" câtă vreme, pe de o parte, chiar dacă s-ar face o analogie a dreptului (sau a legii), nu însemnă că s-ar putea ignora reglementările specifice ce impun motivarea, iar, pe de altă parte, nu pot fi invocate normele dreptului privat, spre a se justifica o eludare a normelor dreptului public (adică, contra legem, prin care să se sustragă de la respectarea dreptului public).

Astfel, deşi rămân aplicabile dispoziţiile art. 29 şi art. 31 lit. e) din Codul administrativ, din care rezultă că numirea şi eliberarea din funcţie a anumitor categorii de personal din administraţia publică reprezintă prerogativa prim-ministrului, cu toate acestea, o asemenea prerogativă nu este una absolută, în acest sens invocând şi art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie şi prevederile Legii nr. 544/2004.

Deopotrivă, arată recurenta reclamantă şi că insuficienţa motivării atrage nulitatea actului administrativ.

Astfel, simpla trimitere la prevederile legale care stabilesc competenţa primului-ministru şi a ministrului de finanţe în materia numirii preşedintelui ASPAAS, fără nicio referire la existenţa şi natura situaţiei temeinic justificate, nu acoperă cerinţa motivării actului administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu.

Sub aspectul nemotivării, arată că, în Decizia nr. 333/2020, este invocată propunerea Ministerului Finanţelor Publice (MFP), formulată prin Adresa înregistrată la Cabinetul Prim-ministrului cu nr. x din 10.09.2019, iar, ca motivare a eliberării din funcţie se observă, din simpla parcurgere a acestei adrese, că nu conţine o veritabilă propunere de eliberare din funcţie, fiind, în fapt, doar o solicitare adresată Prim-ministrului de a analiza oportunitatea unei modificări la nivelul managementului ASPAAS.

Mai mult, singurele aspecte invocate în Adresa MFP fac referire la divergenţele dintre ASPAAS şi organismul profesional Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), menţionând recurenta că ASPAAS a acţionat ţinând cont de punctele de vedere emise de către MFP, şi că, până în momentul în care a aflat că a fost eliberată din funcţie, nu i-a fost comunicată din partea ministrului Finanţelor Publice, nicio problemă legată de existenţa unor neconformităţi în activitatea desfăşurată şi nici că ar exista o schimbare de opinie a ministerului faţă de problemele care, de-a lungul timpului, au generat divergenţe de opinie între ASPAAS şi CAFR.

Susţine că, şi în ipoteza acceptării că adresa înregistrată la Cabinetul Prim-ministrului cu nr. x din 10.09.2019 constituie o propunere a ministrului de finanţe de revocare din funcţie a preşedintelui ASPAAS, se observă că aşa zisele argumente prezentate în cadrul adresei s-au dovedit a fi neconforme cu realitatea.

Reclamanta recurentă a formulat şi concluzii scrise, prin care a reiterat susţinerile din recurs, subliniind prioritatea normelor UE faţă de legislaţia naţională.

4. Apărările formulate de intimaţi

Pârâtul Prim-ministrul României, prin întâmpinare, a invocat excepţiile nulităţii recursului pentru netimbrare şi a autorităţii de lucru judecat faţă de soluţia dată asupra cererii de suspendare a actului contestat, excepţii respinse de către Înalta Curte prin practicaua prezentei decizii.

A depus întâmpinare şi pârâtul Ministerul Finanţelor, ambii pârâţi, pe fondul cauzei, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată pârâţii că sentinţa recurată cuprinde argumentele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisa şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţin pârâţii, în esenţă, că legislaţia naţională a transpus integral şi complet legislaţia UE; că Legea nr. 162/2017 nu reglementează nicio condiţie specială pe care trebuie să o îndeplinească persoana care este numită preşedinte al ASPAAS; că, atâta timp cât numirea preşedintelui ASPAAS a avut în vedere încrederea acordată de Primul- ministru, dispariţia încrederii înseamnă dispariţia mandatului.

Cu referire la susţinerile recurentei în ceea ce priveşte nemotivarea deciziei ce face obiectul speţei de faţă, arată pârâţii că, în preambulul deciziei, a fost indicat temeiul de drept aplicabil, respectiv art. 29 şi art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi art. 77 alin. (1) din Legea nr. 162/2017, iar motivarea în fapt se regăseşte în propunerea făcută, potrivit legii, de ministrul finanţelor, prin adresa nr. x/10.09.2020.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

5.1 Succintă prezentare a situaţiei de fapt

Prin Decizia prim-ministrului României nr. 333 din 15.09.2020 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcţia de preşedinte cu rang de subsecretar de stat al Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar.

Din cuprinsul deciziei reiese că pentru adoptarea acesteia a fost avută în vedere "propunerea Ministerului Finanţelor Publice formulată prin adresa înregistrată la cabinetul prim-ministrului nr. x/10.09.2020"

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 844/15.09.2020.

Prima instanţă a respins cererea de anulare a acestei decizii, reţinând, în esenţă, că, atâta timp cât funcţia deţinută de reclamantă are natura unei funcţii de demnitate publică, iar numirea nu a avut loc ca urmare a promovării unui concurs sau examen, reclamanta fiind numită în considerarea calităţilor personale, pe baza încrederii acordate de prim-ministru, în considerarea principiului simetriei, eliberarea din funcţie are loc în aceleaşi condiţii, la retragerea încrederii acordate la învestire, fără îndeplinirea unor criterii sau a unor condiţii exprese ori a altor formalităţi.

5.2 Considerentele recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Relativ la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, o eventuală omisiune a instanţei de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din noul C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, întrucât nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, şi, în funcţie de aceasta, să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, dezvoltând motivele pentru care a respins acţiunea, Înalta Curte apreciind că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 şi art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza B. împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Corectitudinea acestei modalităţi de aplicare va fi verificată de instanţa de recurs în cadrul criticilor referitoare la pretinsa aplicare greşită a legii, dar nu se poate reţine o lipsă de motivare sub acest aspect. Ca urmare, acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta reclamantă invocă, în esenţă, pretinsa defectuoasă implementare în legislaţia naţională, respectiv în Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, a Directivei 2006/43/CE, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2014/56/UE, cu privire la numirea, şi, în baza principiului simetriei, la eliberarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, în special a prevederilor art. 32 alin. (3) din directivă care statuează că, autoritatea competentă este guvernată de nepracticieni care posedă cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar. Aceştia sunt selectaţi în urma unei proceduri de numire independente şi transparente". Invocă, de asemenea recurenta reclamantă că, la eliberarea din funcţie, nu au fost respectate prevederile art. 21 - Condiţii de independenţă, din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 289 TFUE, Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize. Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele."

În ceea ce priveşte aplicabilitatea directă a prevederilor art. 21 - Condiţii de independenţă, din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, care consacră faptul că, Autorităţile competente sunt independente de auditorii statutari şi firmele de audit", Înalta Curte constată că aceste dispoziţii nu au legătură cu cauza, în condiţiile în care instanţa nu este învestită cu o analiză a raporturilor care iau naştere din derularea activităţii, autorităţii competente" (ASPAAS), ci cu legalitatea procedurii de eliberare din funcţie a preşedintelui, autorităţii". Astfel, în timp ce dispoziţiile regulamentare invocate circumscriu relaţiile din sfera de competenţă a ASPAAS, în cazul de faţă se decelează un raport juridic litigios care excede acestei sfere.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea directă în legislaţia naţională a Directivei 2006/43/CE, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2014/56/UE, în special a prevederilor art. 32 alin. (3) care stabilesc că, autoritatea competentă este guvernată de nepracticieni care posedă cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar. Aceştia sunt selectaţi în urma unei proceduri de numire independente şi transparente", Înalta Curte consată relevante statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza 148/78 Ministerul Public c. Tullio Ratti, respectiv:

,,23. În consecinţă, o instanţă naţională sesizată de un justiţiabil, care s-a conformat dispoziţiilor unei directive, cu o cerere în vederea eliminării unei dispoziţii naţionale incompatibile cu directiva respectivă, neintrodusă în ordinea juridică internă a unui stat membru în culpă, trebuie să soluţioneze această cerere, în cazul în care obligaţia în cauză este necondiţională şi suficient de clară;

24. Prin urmare, răspunsul la prima întrebare trebuie să fie acela că, după expirarea termenului stabilit pentru punerea în aplicare a unei directive, un stat membru nu poate să aplice legea internă - chiar dacă prevede sancţiuni penale – dacă aceasta nu a fost încă adaptată în conformitate cu directiva respectivă, unei persoane care s-a conformat dispoziţiilor directivei menţionate"

Astfel, prioritar analizei conformităţii implementării în legislaţia naţională a Directivei 2006/43/CE, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2014/56/UE, Înalta Curte va cerceta dacă recurenta s-a conformat ea însăşi dispoziţiilor directivei în sensul pe care îl reclamă invocând art. 32 alin. (3) cu privire la independenţa şi transparenţa procedurii de numire şi, pe cale de simetrie, a procedurii de eliberare din funcţie. Or, condiţia independenţei şi transparenţei procedurii de numire în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, în sensul dat de reclamantă, şi anume că numirea se face exclusiv pe criterii tehnice, astfel că funcţia poate fi ocupată doar de un tehnocrat, nefiind dată o funcţie de demnitate publică în care numirea/eliberarea din funcţie depinde de încrederea de care demnitarul se bucură din partea prim-ministrului, nu este îndeplinită în cauză, întrucât, în concret, numirea reclamantei a avut loc în aceeşi manieră în care a fost şi eliberată din funcţie, respectiv la propunerea ministrului finanţelor publice de către primul-ministru.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu poate invoca efectul vertical direct al Directivei 2006/43/CE, modificată prin Directiva 2014/56/UE, atâta timp cât nu s-a conformat dispoziţiilor directivei în sensul pe care îl pretinde, acceptând numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar printr-o procedură care, în logica simetriei de formă juridică, conform propriilor susţineri, nu a corespuns cerinţelor de independenţă şi transparenţă.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte validează considerentele primei instanţe conform cărora eliberarea din funcţie a recurentei reclamante trebuie analizată în conformitate cu legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 162/2017. Or, singura dispoziţie cu incidenţă în speţă, în baza puterii simetriei formei juridice, se regăseşte în art. 77 alin (1) din Legea nr. 162/2017, ASPAAS este condusă de un preşedinte cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice."

Analizând dispoziţia contestată prin prisma criticilor formulate de reclamantă inclusiv în recurs, se constată că aceasta corespunde exigenţelor legale, în cauză existând o propunere a ministrului finanţelor publice, decizia de eliberare din funcţie aparţinând prim-ministrului României. În temeiul dispoziţiilor legale antereferite, Înalta Curte constată că eliberarea din funcţie nu a presupus îndeplinirea unor criterii sau condiţii exprese, de esenţă fiind retragerea încrederii acordate de primul ministru la numirea în funcţie. Este adevărat că Legea nr. 162/2017 reglementează un caz expres de eliberare din funcţie a preşedintelui ASPAAS, care intervine, conform art. 80 alin. (2) la, neaprobarea raportului anual de activitate", însă această dispoziţie specifică nu împiedică eliberarea din funcţie şi la retragerea încrederii acordate la învestire, aspect de esenţa bunei funcţionări a ministerelor, în cazul în care numirea în funcţie a avut ca temei prerogativa primului ministru de a numi pe baza încrederii în calităţile personale ale persoanei numite.

Faţă de aceste aspecte antereferite, nu se poate reţine exercitarea discreţionară a dreptului primului ministru de a o elibera din funcţie pe reclamantă, în speţa de faţă, raportat la maniera în care aceasta a fost numită, nefiind necesară motivarea deciziei de eliberare din funcţie în maniera pretinsă prin acţiune. Or, nefiind necesară motivarea deciziei, faptul că aceasta nu a fost ascultată anterior dispunerii măsurii, nu este apt a afecta per se legalitatea actului contestat, audierea anterioară măsurii aflându-se într-o relaţie de interdependenţă cu motivarea, o eventuală interpretare contrară conducând la concluzia că recurenta reclamantă, dacă ar fi fost audiată, audierea ar fi condus la păstrarea încrederii primului ministru, ceea ce este imposibil de dovedit.

Concluzionând, Înalta Curte constată că şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 918 din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2023.