Eligibility of agricultural support claims and the binding effect of criminal res judicata on land utilization for direct payment penalties.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea depusă la data de 10.02.2017 şi înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură -Centrul Judeţean Suceava, anularea în tot a Deciziei nr. 28922/21.10.2016, emisă de prim - pârâtă şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 162/P/11.07.2016, emisă de secund — pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2012, încheiat la data de 30 mai 2016 şi pe fondul cauzei anularea şi acestui ultim act menţionat, deoarece le consideră netemeinice şi nelegale.

Prin sentinţa nr. 1549 din 11 mai 2017, Tribunalul Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017- a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Suceava, în favoarea Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 29 mai 2017 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017.

Prin încheierea de şedinţă din 12 iunie 2017, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului Suceava.

La data de 9 mai 2019 reclamantul A. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, întrucât motivul suspendării dispusă prin încheierea de şedinţă din 12 iunie 2017 a încetat.

La data de 16 septembrie 2019 reclamantul A. a cerut ca suma pe care a solicita-o a fi restituită prin anularea actului administrativ întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti să fie actualizată cu drepturile accesorii (dobânda legală sau fiscală) la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 97 pronunţată în data de 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a APIA Suceava, cu privire la capătul de cerere vizând anularea Deciziei nr. 28922/21.10.2016; a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 28922/21.10.2016, în contradictoriu cu APIA Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Suceava.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 97 pronunţată la 5 noiembrie 2019 de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, respectiv de restituire a sumei de 23253,25 RON ce i-a fost imputată prin procesul-verbal contestat, actualizată cu rata inflaţiei si dobânzile aferente.

În cuprinsul motivării, după expunerea pe larg a situaţiei de fapt, a istoricului speţei şi indicarea legislaţiei incidente, a arătat următoarele:

Sub aspectul temeiniciei, în mod greşit prima instanţă a reţinut faptul că procentul de supradeclarare a terenurilor utilizate a depăşit 20 % din totalul suprafeţelor vizate de cererea sa de sprijin financiar pentru anul 2012.

Instanţa nu a acordat în mod cuvenit efect sentinţei penale 2421/86/2016 rămasă definitivă prin care instanţele penale au statuat că pretinsele fapte ce i-au fost imputate, de obţinere fără drept a sprijinului financiar pentru anul 2012, au fost săvârşite fără forma de vinovăţie cerută de lege. In aceste condiţii instanţa de judecată de contencios administrativ ar fi trebuit să cerceteze, în baza probatoriului de la dosar, existenţa oricărei culpe ce i-ar putea fi imputată.

Consideră că sancţiunea aplicată de APIA Bucureşti nu poate subzista independent de stabilirea unei culpe concrete raportat la conduita de declarare a utilizării unor suprafeţe de teren agricol.

Solicită a se observa cum cele doua elemente componente care alcătuiesc procentul de supradeclarare de 36,67% reţinut de instanţă sunt constituite din suprafaţa de 6,16 ha teren care a făcut obiectul schimbului cu S.C. B. S.R.L. şi 7,02 ha reprezentând suprafeţele arendate de la C. şi D., suprafeţele cumpărate de la E. şi F. şi suprafaţa primită cu titlu gratuit de la G..

Expertiza topo-cadastrală, inclusiv suplimentul la aceasta, arată fără echivoc în ce măsură terenurile ce compun suprafata de 9,53 ha pretins supradeclarată, au fost utilizate de către recurent. Cu toate acestea, instanţa de contencios administrativ nu a făcut nici o referire la rezultatele expertizei în cauză, ci a preferat să dea prioritate exclusiv constatărilor făcute de către echipa de control APIA.

Suprafaţa de 9,53 ha nu a fost nicidecum rezultatul unei supradeclarări culpabile şi imputabile recurentului, ci consecinţa unei constatări superficiale făcute de organele de control ale APIA care, au achiesat în mod tacit la concluziile raportului de expertiză necontestând aspectele esenţiale sus menţionate, deşi APIA a participat integral la procesul penal ca parte civilă, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate.

Prin urmare, scăzând această suprafaţă din totalul celor considerate supradeclarate pe anul 2012 se va ajunge la un procent de supradeclarare de aproximativ 16% insuficient să genereze incidenţa art. 58 din Regulamentul 1122/2009.

Situaţia de fapt dedusă judecăţii s-a desfăşurat în anul 2012, an în care nu erau incidente prevederile art. 8, alin. (1), lit. n) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 3 din 18 martie 2015, care începând cu acest an a reglementat mult mai clar, sever, mai strict, cadrul legal în care cererea de sprijin financiar poate fi eligibilă.

Decizia ÎCCJ din anul 2015 invocată de consilierul juridic al APIA Suceava nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţa de faţă, sancţiunea fiind pentru o presupusă faptă din 2012.

Mai mult decât atât, promisiunile de vânzare, care pe parcursul procesului penal s-au materializat în acte de proprietate, precum şi contractele de arendă negăsite în evidenţele primăriei Ştefăneşti, dar identificate în registrele de corespondenţă ale acestei instituţii, justificau posesia terenurilor încă de la momentul încheierii lor, cea mai bună dovadă în acest sens fiind declaraţiile martorilor sau ale succesorilor lor date în faţa instanţei penale.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 3 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalităţii Deciziei nr. 28922/21.10.2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 162/P/11.07.2016, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de către reclamantul A. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2012.

Instanţa de fond a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, şi APIA – Centrul Judeţean Suceava, reţinând, în principal, existenţa autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte faptul că reclamantul nu ar fi trebuit să obţină subvenţie pentru suprafaţa de 9,53 ha (prin sentinţa penală nr. 76/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 115/31.01.2019 a Curţii de apel Suceava) şi că nu există o disproporţie a sancţiunii aplicate.

Înalta Curte reţine că sentinţa atacată este legală în raport cu motivele de recurs invocate.

Recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" şi, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurent.

Instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., constatând următoarele:" În acest sens, nu pot fi ignorate statuările instanţei penale cu privire la situaţia de fapt din speţă. Ori, în cuprinsul amintitei hotărâri penale, se stipulează în mod clar faptul că reclamantul nu ar fi trebuit să obţină subvenţie pentru suprafaţa de 9,53 ha (identică cu cea menţionată în actele administrative contestate), arătându-se că, referitor la terenurile ce au făcut obiectul contractului de schimb cu S.C. B. S.R.L., acestea nu se aflau în proprietatea reclamantului la data schimbului, iar în ceea ce priveşte restul suprafeţelor de teren afectate de nereguli, înţelegerile verbale în baza cărora au fost exploatate terenurile nu pot face dovada utilizării acestora, în contextul dispoziţiilor art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 126/2006".

Faţă de cele expuse anterior, în mod corect instanţa de contencios administrativ nu a făcut nici o referire la rezultatele expertizei în cauză.

Susţinerea vizând faptul că suprafaţa de 9,53 ha nu a fost nicidecum rezultatul unei supradeclarări culpabile şi imputabile recurentului, ci consecinţa unei constatări superficiale făcute de organele de control ale APIA este neîntemeiată, întrucât la aceeaşi suprafaţă de teren se referă instanţa penală prin sentinţa anterior menţionată şi ale cărei statuări au caracter de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte nu poate reţine critica vizând faptul că procentul de supradeclarare de aproximativ 16% este insuficient să genereze incidenţa art. 58 din Regulamentul 1122/2009, întrucât din actele dosarului rezultă cu claritate că suprafaţa pentru care s-a depus cererea de plată a fost de 38,13 ha, iar cea afectată de nereguli este de 9,53 ha, astfel că supradeclararea priveşte un procent de 25% din suprafaţa totală.

Instanţa de recurs reţine că vinovăţia penală nu prezintă relevanţă în privinţa legalităţii actelor atacate în cauză. De altfel, recurentul nici nu prezintă vreun raţionament juridic prin care să se argumenteze în sens contrar. Totodată, aserţiunea acestuia conform căruia sancţiunea aplicată de A.P.I.A. nu poate subzista independent de stabilirea unei culpe concrete, nu este însoţită de vreo susţinere referitoare la încălcarea unor dispoziţii de drept substanţial.

Nu sunt relevante referirile la decizia ICCJ – SCAFnr. 6559/2013, atâta timp cât, de principiu, jurisprudenţa nu este izvor de drept.

În raport cu puterea de lucru judecat reţinută de instanţa fondului, sunt lipsite de relevanţă susţinerile referitoare la lipsa de incidenţă în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 97 din 5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2022.