Competition Council's challenge to recovery of illegal 2018 bonuses rejected; annulment claim dismissed as final.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2019, din data de 03.10.2019, reclamantul Consiliul Concurenţei a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea executării punctului din Decizia nr. 3/06.08.2018 privind luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului în sumă de 2.020.291 RON provenind din plata nelegală în anul 2018 a indemnizaţiilor de performanţă, precum şi sumele reprezentând accesorii - până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea parţială a Deciziei nr. 3/06.08.2019, emisă de către Directorul Direcţiei 1 din cadrul Departamentului VIII al Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte Punctul II.2 - luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului în sumă de 2.020.291 RON, provenind din plata nelegala în anul 2018 a indemnizaţiilor de performanţă, precum şi sumele reprezentând accesorii - precum şi anularea în integralitate a încheierii nr. 18/12.09.2019 emisă de către Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, ca fiind nelegale şi neîntemeiate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 905 pronunţată în data de 6 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins în întregime cererea formulată de reclamantul Consiliul Concurenţei, privind suspendarea executării şi anularea Deciziei nr. 3/06.08.2019, emisă de către Directorul Direcţiei I din cadrul Departamentului VIII al Curţii de Conturi şi a încheierii nr. 18/12.09.2019, în contradictoriu cu pârâta Curtea De Conturi A României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 905 pronunţată la 6 decembrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat 2 recursuri reclamantul Consiliul Concurenţei, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost motivată.

Prin cererea depusă la data de 9 martie 2020, recurentul a precizat că înţelege să declare recurs împotriva modului de soluţionare a cererii de suspendare a executării Punctului II.2 din Decizia nr. 3/06.08.2019, invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs, după expunerea pe larg a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut următoarele:

- Instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, în sentinta recurată faptul că argumentele autorităţii de concurentă în susţinerea cererii de suspendare nu sunt apte să demonstreze o vădită nelegalitate a actelor administrative contestate, reprezentând veritabile motive de nelegalitate, care nu ar putea fi examinate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării, fiind aspecte ce ţin strict de fondul cauzei.

- în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat arată următoarele:

Solicitarea de suspendare a Deciziei nr. 3/2019 formulată de către autoritatea de concurenţă se întemeiază pe o aparenţă de nelegalitate a actului contestat determinată în principal de faptul că plata indemnizaţiilor de performanţă a fost realizată de către Consiliul Concurenţei în baza unor dispoziţii legale care sunt şi în prezent în vigoare, nefiind abrogate în mod expres de niciun act normativ (incluzând Legea nr. 153/2017), aspecte recunoscute în mod expres şi de către pârâtă prin întâmpinarea depusă în fata primei instanţe.

Instanţa de fond în mod greşit a ignorat faptul că Legea nr. 21/1996 a suferit modificări succesive ulterior adoptării Legii nr. 153/2017, astfel încât, în măsura în care legiuitorul ar fi dorit abrogarea acestei norme speciale (art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea concurenţei nr. 21/1996), ar fi făcut-o în mod direct şi expres, ceea ce nu s-a întâmplat.

Judecătorul fondului nu a procedat la judecarea fondului litigiului, în urma unei analize prima facie a cauzei, deşi indemnizaţiile de performanţă au fost acordate de Preşedintele Consiliului Concurentei cu respectarea legislaţiei în vigoare în domeniu. Indemnizaţiile nu sunt supuse prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, iar prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea concurentei au un caracter special, care derogă de la legislaţia din domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice.

- sub aspectul existenţa unei pagube iminente arată următoarele:

Contrar celor retinute de către instanţa de fond prin sentinta recurată, Consiliul Concurentei nu putea aduce alte probe în cauză, în afara de cele din dosarul administrativ, aflate deja la dosarul raportat la specificitatea şi obiectul cauzei. Totodată, a arătat şi a subliniat exact care este paguba autorităţii de concurenţă, respectiv perturbarea previzibilă gravă a funcţionării Consiliului Concurenţei, care reprezintă o autoritate publică autonomă ce desfăşoară o activitate cu un grad ridicat de complexitate şi importanţă pentru mediul economic.

În situaţia în care autoritatea de concurenţă ar pune în aplicare dispozitivul Deciziei nr. 3/2019, până Ia data de 16.03.2020 (termen prelungit prin Decizia Curtii de Conturi nr. 3/1/12.02.2020) în condiţiile în care aceste măsuri au fost dispuse de către Curtea de Conturi cu o interpretare a legii contrară voinţei legiuitorului în ceea ce priveşte personalul Consiliului Concurenţei, activitatea autorităţii de concurentă va fi perturbată în mod semnificativ.

Susţine că sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru ca instanţa de contencios administrativ să dispună suspendarea executării actului administrativ.

Prin recursul depus la data de 20 martie 2020, recurentul a precizat că înţelege să declare recurs împotriva modului de soluţionare a fondului cauzei şi, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa anulării Punctului II.2 din Decizia nr. 3/06.08.2019, în ceea ce priveşte luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului în sumă de 2.020.291 RON, provenind din plata nelegală în anul 2018 a indemnizaţiilor de performantă, precum şi sumele reprezentând accesorii - astfel cum a fost menţinută prin Incheierea nr. 18/12.09.2019 a Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.

După expunerea pe larg a situaţiei de fapt şi a legislaţiei incidente, pe fondul cauzei, reclamantul a susţinut următoarele:

- cu privire la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

ü Instanţa de fond nu a motivat în mod concret care sunt argumentele pentru care consideră că prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 nu ar avea caracter special faţă de norma generală, Legea nr. 153/2017, deşi era evident că intenţia legiuitorului a fost de a constitui o categorie distinctă de drepturi salariale, cu aplicabilitate exclusivă la nivelul autorităţii de concurenţă, care să nu fie reglementată de prevederile generale în materia salarizării personalului din sectorul bugetar. Or, intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu a înlăturat caracterul special al prevederilor din Legea nr. 21/1996, având în vedere că nu au apărut motive noi care să înlăture raţiunea pentru care aceste drepturi salariale speciale au fost create de legiuitor, în afara cadrului general în materia salarizării personalului bugetar.

S-a precizat că legiuitorul a aprobat includerea în bugetul autorităţii de concurenţă a acestor sume de bani în vederea utilizării lor conform art. 31 alin. (5) din Legea concurenţei, prin votarea Legii nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018. Ori, în mod evident, dacă art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea concurenţei ar fi fost abrogat şi deci s-ar fi aflat în ipoteza în care nu a fi avut temei legal pentru aceste cheltuieli bugetare, Parlamentul, în mod cert, nu ar fi votat legea bugetului pentru autoritatea de concurenţă, incluzând alocarea sumelor aferente indemnizaţiei de performanţă.

ü prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 sunt în prezent în vigoare şi nu sunt contradictorii faţă de prevederile Legii nr. 153/2017.

În mod eronat instanţa de fond nu a reţinut că voinţa legiuitorului, la edictarea normelor din Legea 153/2017 nu a fost nicidecum în sensul abrogării dispoziţiilor art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996, întrucât dacă aceasta ar fi fost intenţia s-ar fi adăugat si această situaţie printre cazurile de abrogare de la art. 44 din Legea nr. 153/2017, la fel cum a menţionat la pct. 15 din art. 44 că se abrogă expres.

ü Este surprinzătoare concluzia instanţei cu privire la faptul că nu există o echivalenţă între indemnizaţiile de performanţă reglementate de Legea nr. 21/1996 şi premiile de excelenţă reglementate de Legea nr. 153/2017, în contextul în care premiile de excelenţă (prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017) şi indemnizaţia de performantă (prevăzută de Legea nr. 21/1996) au un regim şi un conţinut juridic distinct, fiind reglementate de acte normative diferite, aspecte care au fost prezentate în mod detaliat de Consiliul Concurenţei în argumentaţiile formulate în primă instanţă.

Subliniază că acordarea indemnizaţiilor de performantă nu se încadrează în enumerarea categoriilor de drepturi care nu puteau fi acordate de către instituţiile publice în anul 2017 (spre exemplu avem în vedere prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 99/2016 care interziceau acordarea în cursul anului 2017 de premii, tichete cadou, prime de vacantă, vouchere de vacantă), întrucât legiuitorul a circumstanţiat restricţiile doar cu privire la anumite drepturi salariale expres menţionate, fără a include în sfera acestora şi indemnizaţia de performanţă.

ü instanţa de fond nu a avut în vedere legislaţia şi jurisprudenţa europeană în analiza acordării indemnizaţiilor de performanţă personalului de excepţie al Consiliului Concurenţei.

Sub acest aspect subliniază faptul că legislaţia Uniunii Europene, prin Directiva nr. 1/2019 "Empowering National Competition Authoritics",ECN +" care consolidează dreptul naţional reprezentat de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi prevalează asupra dreptului naţional contrar, prevede măsuri privind consolidarea competenţelor autorităţilor naţionale de concurenţă, propunând, în acest sens, noi norme care să abiliteze autorităţile de concurenţă din statele membre să aplice cu mai multă eficacitate normele europene antitrust.

- cu privire la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. consideră că, pe lângă o interpretare şi aplicare eronată în speţă a normelor legale incidente, sentinţa recurată cuprinde argumentaţii şi interpretări contradictorii ale instanţei de fond în motivarea soluţiei dispuse, respectiv în analiza situaţiei de fapt şi de drept aplicabilă în cauză.

Astfel, în cuprinsul considerentelor Sentinţei recurate, instanţa de fond a procedat la o motivare contradictorie în ceea ce priveşte valabilitatea prevederilor art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996, invocând că acest act normativ a fost abrogat atât în mod implicit (indirect), cât şi în mod expres odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Totodată, deşi Curtea reţine în mod constant în cadrul sentinţei că Legea cadru nr. 153/2017 reglementează în mod exclusiv drepturile salariale ale personalului bugetar, totuşi are în vedere şi analizează şi situaţia sportivilor şi a colectivelor sportive, ca situaţie de excepţie de la prevederile legii cadru.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul reclamantului Consiliul Concurenţei împotriva soluţiei privind anularea parţială a Deciziei nr. 3/06.08.2019, emisă de către Directorul Direcţiei 1 din cadrul Departamentului VIII al Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte Punctul II.2 a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciu nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Împrejurarea că instanţa de fond a dedus că prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 nu ar avea caracter special faţă de norma generală, Legea nr. 153/2017 şi că, în cauză nu are aplicabilitate Directiva nr. 1/2019, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că analiza facută corespunde dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ.

De asemenea, nu poate fi reţinută o contradictorialitate între argumentul instanţei potrivit căruia legea cadru reglementează în mod exclusiv drepturile personalului bugetar şi situaţia sportivilor ce pot fi premiaţi în baza altor norme legale, preexistente la data intrării în vigoare a legii cadru de salarizare, întrucât instanţa a vorbit de o realitate normativă, asupra legalităţii căreia nu fusese învestită a se pronunţa.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instituţia recurentă critică în primul rând reţinerea eronată de către instanţa de fond a faptului că prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 nu ar avea caracter special faţă de norma generală, Legea nr. 153/2017 şi sunt dispoziţii abrogate şi mai mult, Directiva nr. 1/2019 nu are incidentă în cauză.

Înalta Curte precizează că, în cauză, există putere de lucru judecat parţială în raport de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019, unde s-a stabilit cu definitiv prin decizia nr. 1614 pronunţată la 17 martie 2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal că "art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 prin care se reglementează indemnizaţia de performanţă acordată personalului Consiliului Concurenţei cu rezultate deosebite a fost abrogată expres prin art. 44 alin. (1) pct. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017" .

Astfel, în dosarul nr. x/2019, reclamantul Consiliul Concurenţei a contestat aceleaşi tip măsuri, ca în prezenta cauză, ce au fost aplicate pentru anul 2017 de către Curtea de Conturi. Astfel, în urma unui control s-a reţinut în sarcina acestuia nereguli financiare de aceeaşi natură, ce au fost consemnate în procesul-verbal de constatare şi în raportul de audit financiar, înregistrate sub nr. x/29 noiembrie 2018, iar pentru remedierea acestora a fost emisă decizia nr. 8/2018, menţinută prin încheierea nr. 2/20 februarie 2019, pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul instituţiei pârâte.

Reclamantul a contestat măsurile sus indicate, iar prin sentinţa civilă nr. 268/13 iunie 2019 a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată promovată de către Consiliul Concurenţei, măsurile rămând definitive prin decizia nr. 1614 pronunţată la 17 martie 2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte a reţinut în cuprinsul deciziei nr. 1614 pronunţată la 17 martie 2022 următoarele:

".... reclamantul Consiliul Concurenţei insistă în argumentaţia că dispoziţiile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 prin care s-a prevăzut că veniturile acestuia vor fi utilizate pentru indemnizaţia de performanţă acordată personalului Consiliului Concurenţei cu rezultate deosebite, este o normă specială în raport de dispoziţiile Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a rămas în vigoare şi după intrarea în vigoare a acestuia act normativ, nefiind astfel abrogat nici expres, nici implicit, şi că reglementarea acestui drept nu este incompatibilă cu dispoziţiile legii-cadru de salarizare.

Susţinerile recurentei reclamantei sunt nefondate.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 21/1996 "(...) (5) Veniturile realizate de Consiliul Concurenţei potrivit alin. (4) se utilizează pentru: c) indemnizaţie de performanţă acordată personalului Consiliului Concurenţei cu rezultate deosebite, în condiţiile legii; (...) (6) Personalul Consiliului Concurenţei poate beneficia de indemnizaţia de performanţă acordată din veniturile prevăzute la alin. (4). Modul de acordare a indemnizaţiei de performanţă se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurenţei".

Regulamentul privind acordarea indemnizaţiilor de performanţă aprobat prin Ordinul preşedintelui nr. 1267/19 decembrie 2017, emis în temeiul delegării legislative anterior menţionate, prevede la art. 2 că: "În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) indemnizaţie de performanţă - recompensă financiară de care poate beneficia personalul Consiliului Concurenţei pentru obţinerea unor rezultate profesionale deosebite; b) criterii de performanţă - standardele care evaluează nivelul performanţei profesionale; c) caracteristici/rezultate ale activităţii angajatului - rezultate, indicatori, competenţe, comportamente pe baza cărora sunt evaluate performanţele profesionale. Conform art. 3 din acest act infralegal: "(1) Indemnizaţia de performanţă are un caracter nepermanent, fiind acordată o singură dată pe an, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, pe baza rezultatelor profesionale obţinute în anul anterior. (2) Indemnizaţia de performanţă nu reprezintă premiul de excelenţă reglementat de prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare, fiind stabilită şi acordată potrivit prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996".

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice are ca obiect de reglementare potrivit art. 1 stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, categorie în care intră şi personalul Consiliului Concurenţei, indiferent de natura veniturilor care reprezintă sursa de finanţare, bugetul consolidat de stat sau venituri proprii. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. m) din acest act normativ venitul salarial al personalului din sectorul bugetar este compus din salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

Reglementând un drept de natură salarială, indemnizaţia de performanţă, Legea nr. 21/1996, în această privinţă, este o normă specială în raport de Legea-cadru nr. 153/2017. Din acest punct de vedere este corectă aprecierea instanţei de fond, conform cu care chiar dacă norma din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, modificată prin Legea nr. 347/2015, se referă doar la un anumit drept salarial (indemnizaţia de performanţă), în timp ce norma din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă reglementarea cu caracter general în materia salarizării, indiferent de natura drepturilor salariale, subliniindu-se doar suprapunerea parţială a sferei de aplicare a legii generale şi a celei speciale, din perspectiva unor drepturi salariale al căror regim juridic este concomitent reglementat.

Dată fiind anterioritatea legii speciale în raport cu cea generală, aceasta nu poate fi abrogată de legea generală decât în mod expres, aşa cum rezultă cu evidenţă din dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora "Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres".

Însă în privinţa abrogării recurenta consideră eronat că acest eveniment nu a avut loc.

Abrogarea expresă intervine atunci când suprimarea unei legi sau a unei alte dispoziţii legale este exprimată explicit, iar abrogarea implicită (prezumtivă sau tacită) intervine atunci când legea noua conţine dispoziţii incompatibile cu legea veche, fără să prevadă care dispoziţii contrare se abrogă sau aşa cum rezultă din art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 "În cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite".

La rându-i abrogarea expresă poate fi directă atunci când se nominalizează legea sau capitolele ori articolele dintr-o lege care se abrogă, cum e cazul art. 44 alin. (1) pct. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017, sau indirectă, atunci când se prevede ieşirea din vigoare a legilor sau actelor normative, contrare legii noi, prin utilizarea formulei general folosită de legiutor "orice alte dispoziţii contrare se abrogă", cum e cazul art. 44 alin. (1) pct. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, legiuitorul la elaborarea Legii-cadru nr. 153/2017 a utilizat ca mijloc de scoatere din vigoare a normelor speciale anterioare atât abrogarea expresă directă art. 44 alin. (1) pct. 1 - 35 din acest act normativ cât şi abrogarea expresă indirectă, aşa cum s-a arătat în precedent.

Pentru incidenţa cazul de abrogare expresă indirectă în cazul art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 se impune a fi analizat caracterul de contrarietate al acestor dispoziţii în raport cu cele ale Legii-cadru nr. 153/2017.

Prin art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiutorul reclamă caracterul de exclusivitate al acestui act normativ în privinţa drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, care începând cu data intrării în vigoarea a acestui act normativ, "sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege", excepţiile fiind strict prevăzute de legiutor la art. 2 alin. (2) prin identificarea persoanelor juridice ai căror angajaţi nu sunt supuşi acestei legi de salarizare, categorie în care nu intră reclamanta. De asemenea, s-a dispus prin art. 38 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ "menţinerea în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Chiar dacă art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, de care se prevalează auditorii pârâtei, teză îmbrăţişată de instanţa de fond, nu are un rol prohibitiv în acordarea unor drepturi salariale la niveluri superioare celor anterioare intrării în vigoare a acestui act normativ, ci de garantare pe perioada indicată a unui venit salarial în acelaşi cuantum cu cel anterior avut, caracterul de exclusivitate în reglementare în domeniul salarial bugetar al acestui act normativ nu poate fi negat, orice majorare salarială, spor nou ori drept salarial impunându-se a fi acordat numai în acest cadru legal, dintre cele reglementate cu caracter de specificitate fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare. (art. 9 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017).

Pe de altă parte, este corectă aprecierea instanţei de fond, întemeiată pe apărările pârâtei, în sensul că indemnizaţia de performanţă prin specificul şi caracteristicile pe care le prezintă, este similară cu premiul de excelenţă prevăzut în legea - cadru de salarizare la art. 26 alin. (1), ceea ce demonstrează că prin noul cadru legal au fost cuprinse toate drepturile personalului bugetar, inclusiv cele legate de stimularea acestuia pentru rezultate excepţionale. Aşa cum s-a reţinut prin hotărârea atacată, indiferent de denumirea atribuită acestei forme de recompensare a personalului, aceasta are acelaşi statut şi acelaşi obiect cu premiul de excelenţă la care face referire legea de salarizare, de recompensare a personalului cu rezultate deosebite, ambele acordându-se numai în funcţie de performanţa angajaţilor, iar nu ca o obligaţie periodică a angajatorului, sursa veniturilor sau modalitatea de acordare nefiind relevante pentru a face o distincţie de natură juridică între cele două drepturi.

Prin urmare, reglementarea cu caracter special a unui drept salarial din sfera de reglementare exclusivă asumată de legiutor printr-un act normativ ulterior cu caracter general în domeniul salarizării, demonstrează caracterul contrar al normei speciale în raport cu legea generală, caracter care se impune cum mai mare evidenţă şi urmare a constatării că un drept salarial similar a primit reglementare în norma generală."

În cazul în speţă, Înalta Curte constată că este putere de lucru judecat parţială în raport de soluţia pronunţată în dosarul x/2019, în care s-a stabilit definitiv că sumele nu puteau fi plătite în temeiul unei prevederi legale abrogate.

Critica vizând incidenţa în cauză a Directivei nr. 1/2019 este nefondată, întrucât controlul Curţii de Conturi a vizat drepturi salariale din anul 2018 şi prevederea europeană nu poate fi aplicată retroactiv.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate concluziona decât că Decizia nr. 3/2019 a Curţii de Conturi şi încheierea nr. 18/12.09.2019 emise de Curtea de Conturi sunt legale prin prisma criticilor formulate de reclamantă, astfel că hotărârea instanţei de fond care a validat-o este motivată, fiind dată cu aplicare corectă a normelor drept material aplicabile.

În ceea ce priveşte recursul reclamantului Consiliul Concurenţei împotriva soluţiei privind suspendarea executării actelor administrative contestate, trebuie precizat că este inutilă analizarea acestor motive, atâta timp cât a fost tranşat fondul.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 905 din 6 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 905 din 6 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 aprilie 2022.