Appeal dismissed; Government confirmed to have fulfilled enforcement obligation for sale of state shares to employees

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 august 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-ministrul României, a solicitat:

(i) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015;

(ii) aplicarea în sarcina Prim-ministrului României a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(iii) obligarea pârâtului Guvernul României la plata de penalităţi de 1000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 de zile.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2014 din 1 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active şi prescripţiei dreptului de a cere executarea silită;

(ii) a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-ministrul României, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2014 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii.

Susţine recurenta-reclamantă că debitorul obligaţiei stabilite prin titlul executoriu nu a pus în aplicare dispoziţiile titlului executoriu, raportat la art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, întrucât nu a reglementat prin hotărâre de guvern vânzarea a 8% din acţiunile B. către salariaţi, ci doar a unui procent de 1% din aceste acţiuni. Or, Guvernul României nu are dreptul de a modifica o ordonanţă de urgenţă printr-o hotărâre de guvern, iar prin titlul executoriu, decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte a negat, cu autoritate de lucru judecat, dreptul Guvernului României de a decide când şi în ce măsură va efectua vânzarea pachetului de acţiuni. Aşadar, Guvernului îi era interzis prin titlul executoriu să modifice cota de capital social care se va vinde salariaţilor B., stabilită prin lege, precum şi să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.

În acest context, consideră recurenta-reclamantă că, deoarece în titlul executoriu nu era prevăzut un termen de executare, Guvernul era obligat să demareze procedura de vânzare a pachetului de acţiuni în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă nu a procedat în acest fel, ci, prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, a dispus cu privire la ceva ce-i fusese interzis prin titlul executoriu, a depăşit termenul legal şi a transferat adoptarea procedurilor în sarcina altui organ administrativ, care nu a fost parte în titlul executoriu.

Totodată, arată recurenta, debitorul trebuia să stabilească momentele la care se va face vânzarea, însă a stabilit doar momentul la care se va finaliza această procedură, nu şi momentul la care va începe. Potrivit art. 2 din H.G. nr. 746/2022, procedura, termenele şi condiţiile vânzării vor fi adoptate prin ordin al ministrului energiei în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, potrivit Legii nr. 173/2020, intrată în vigoare la data de 17.08.2020. Interdicţia de vânzare respectivă a expirat la 17.08.2022, însă titlul executoriu ar fi trebuit executat de bunăvoie în termen de 30 de zile de la pronunţare, adică până la 08.06.2019, astfel că luna februarie 2023, prevăzută ca termen până la care ministrul energiei va adopta procedurile de vânzare, se situează după termenul la care obligaţia prevăzută în titlu trebuia îndeplinită.

Prin urmare, consideră recurenta că Guvernul nu a organizat punerea în executare a dispoziţiilor legale privind vânzarea acţiunilor către salariaţii B., neîndeplinind obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu.

Mai arată recurenta-reclamantă că H.G. nr. 746/2022 nu valorează executarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu şi pentru motivul că, deşi O.U.G. nr. 49/1997 prevedea că se va vinde către salariaţi un procent de acţiuni aparţinând societăţii B. S.A., stabilit la data privatizării societăţii, totuşi prin H.G. nr. 746/2022 se dispune vânzarea unui procent diminuat de 1% din acţiunile societăţii B. S.A., stabilit la momentul vânzării acţiunilor către salariaţi.

Având în vedere toate aceste aspecte, precum şi recunoaşterea Guvernului în sensul că H.G. nr. 746/2022 nu valorează executarea obligaţiei, consideră recurenta că în speţă nu acţionează prezumţia de legalitate a H.G. nr. 746/2022, astfel că instanţa de executare trebuia să admită cererea şi să dispună măsurile de constrângere la executarea obligaţiei.

Mai subliniază recurenta-reclamantă că ceea ce trebuia verificat în cauză este îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu, iar nu legea în temeiul căreia a fost pronunţată hotărârea judecătorească, fiind astfel greşite considerentele instanţei prin care se susţine că legea recunoaşte autorităţii publice posibilitatea de a stabili cota de acţiuni vândute.

În final, recurenta-reclamantă solicită a fi avute în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 2/16.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a lipsei de interes în susţinerea recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a lipsei de interes în susţinerea recursului, invocate de intimaţii-pârâţi

În ceea ce priveşte cerinţa motivării recursului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a respectat obligaţia prevăzută de art. 487 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac fiind motivată corespunzător, prin expunerea unor critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi reclamanta a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse se subsumează doar cazului de casare prevăzut de pct. 8 din acest text de lege. Recurenta-reclamantă nu a expus motive referitoare la încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectarea atrage sancţiunea nulităţii, ci a susţinut că, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin titlul executoriu (decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019). Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în calea de atac este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu, motivele de recurs fiind încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cât priveşte excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, intimaţii-pârâţi au susţinut că, raportat la emiterea H.G. nr. 746/2022, reclamanta nu mai justifică folosul practic urmărit prin promovarea cererii şi susţinerea căii de atac, obligaţia prevăzută de titlul executoriu fiind îndeplinită. Înalta Curte constată că aceste aspecte ţin de fondul cauzei, făcând obiectul analizei instanţei care, în vederea soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, verifică îndeplinirea sau neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Este adevărat că interesul cererii de aplicare a măsurilor de constrângere la executare trebuie să subziste pe tot parcursul procesului, inclusiv în recurs, însă în speţă prima instanţă a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât obligaţia a fost executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022, iar această concluzie este contestată în recurs de reclamant, astfel că este justificat interesul promovării şi susţinerii căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a lipsei de interes în susţinerea recursului.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanţă a constatat că cererea este nefondată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamanta a contestat concluzia instanţei de fond, susţinând că, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019.

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

În sprijinul afirmaţiei neexecutării titlului executoriu, recurenta-reclamantă a mai susţinut că H.G. nr. 746/2022 stabileşte că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acţiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu şi că nu detaliază în întregime modalitatea de punere în executare a obligaţiei, care este delegată altei autorităţi publice (Ministerul Energiei).

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede şi termenul limită până la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii B. – 31 decembrie 2023.

Cum prin H.G. nr. 746/2022 Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acţiunile, cât şi termenul până la care acestea se vor vinde, obligaţia prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătoreşti. Câtă vreme titlul executoriu şi dispoziţiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligaţia reglementării, prin hotărârea de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acţiunilor şi nu impun ca procedura să se desfăşoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speţă prin ordin de ministru (emis de Ministerul Energiei).

Toate acest aspecte au fost valorificate de instanţa de fond prin sentinţa recurată, care cuprinde detaliat motivele pentru care s-a apreciat că obligaţia din titlul executoriu a fost îndeplinită.

Recurenta-reclamantă a mai invocat un argument referitor la nerespectarea, prin H.G. nr. 746/2022, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/1997, care prevedeau că se va vinde către salariaţi un procent de acţiuni aparţinând societăţii B. S.A. stabilit la data privatizării societăţii, pe când prin hotărârea de guvern se dispune vânzarea unui procent de 1% din acţiunile societăţii B. S.A., din capitalul social înregistrat la data vânzării. Acest argument este contradictoriu cu cele susţinute în cadrul recursului, prin care reclamanta a afirmat că ceea ce trebuie verificat în speţă este dacă s-a respectat obligaţia din titlul executoriu, iar nu obligaţia legală prevăzută de O.U.G. nr. 49/1997. Pe de altă parte, din cuprinsul dispozitivului titlului executoriu rezultă cu claritate că obligaţia stabilită în sarcina Guvernului României este aceea a vânzării de acţiuni aparţinând B. S.A., iar nu B. S.A., această din urmă societate fiind supusă procedurii de privatizare. Acţiunile aflându-se în prezent în patrimoniul B. S.A., este firească menţiunea că vânzarea se va face din acţiunile ce fac parte din capitalul social al acestei societăţi la data vânzării.

Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa "recunoaştere" a intimaţilor-pârâţi cu privire la neexecutarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a demonstrat existenţa acestei recunoaşteri, iar o astfel de poziţie procesuală nu rezultă din actele procesuale ale cauzei.

Cât priveşte invocarea de către recurenta-reclamantă a Deciziei nr. 2/16.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de recurs constată că prin această decizie interpretativă s-a tranşat o chestiune de drept care nu prezintă relevanţă în speţă, fiind străină de problema litigioasă. Mai exact, decizia amintită a statuat cu privire la interpretarea prevederilor art. 24 alin. (3) şi (4) din legea nr. 554/2004, în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situaţia în care obligaţia stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, or în speţa de faţă nu s-a invocat un astfel de fine de neprimire în apărările intimaţilor-pârâţi, instanţa de fond nefiind învestită cu tranşarea unei astfel de probleme şi, pe cale de consecinţă, sentinţa recurată nu cuprinde considerente vizând aspectele dezlegate prin decizia interpretativă.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a lipsei de interes în susţinerea recursului, invocate de intimaţii-pârâţi, ca neîntemeiate.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2014 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.