Inadmissibility of revision against interlocutory order denying preliminary reference to CJUE on environmental fund contribution for reusable packaging

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 noiembrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală - Direcţia Inspecţie Fiscală şi Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 2839/DJ/14.06.2019 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică, prin care a fost respinsă contestaţia fiscală înregistrată la A.F.M. sub nr. x/24.04.2019;

(ii) anularea Deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.03.2019, emise de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală - Direcţia Inspecţie Fiscală, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de plată în sarcina A. S.R.L. în sumă de 5.060.431 RON, reprezentând contribuţia de 2 RON/kg datorată de operatorii economici care închiriază ambalaje pe piaţa naţională conform O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu, aferentă anului 2013;

(iii) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate societăţii de judecarea prezentei cauze.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1334 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală - Direcţia Inspecţie Fiscală şi Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică, ca nefondată.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1334 din 14 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea acţiunii introductive de instanţă.

4. Cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La termenul de judecată din 29 septembrie 2022, recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L a depus cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară: "Dispoziţiile Directivei 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje şi ale Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008\privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive trebuie interpretate, în special din perspectiva principiului "poluatorul plăteşte", în sensul că se opun unei reglementări naţionale şi unei practici întemeiate pe acea reglementare precum cea din litigiul de faţă de a impune o contribuţie anuală unui agent economic, platibilă a priori, calculată prin raportare la cantitatea totală de ambalaje reutilizabile (paleţi) introduse pe piaţa naţională într-un an calendaristic spre a fi închiriate, în condiţiile în care epuizarea duratei utile de viaţă a respectivelor ambalaje (i.e., momentul la care acestea devin deşeuri, în sensul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive) nu are loc în acelaşi an calendaristic pentru care se datorează contribuţia?"

5. Încheierea de soluţionare a cererii de sesizare a CJUE

Prin încheierea din 24 noiembrie 2022, instanţa de recurs a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurenta- reclamanta Societatea A. S.R.L., acordând termen în continuare pentru soluţionarea căii de atac.

6. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, Societatea A. S.R.L. a solicitat revizuirea încheierii din 24 noiembrie 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019, solicitând schimbarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cererea a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuenta susţinând că, prin modalitatea de motivare, încheierea de şedinţă atacată aduce atingere principiilor dreptului comunitar, astfel cum au fost acestea interpretate de jurisprudenţa obligatorie a CJUE, în condiţiile în care întrebarea preliminară propusă ar fi fost de natură să lămurească o chestiune de interpretare inedită a dreptului comunitar în materia gestionării deşeurilor, în scopul unei corecte şi uniforme aplicări a dreptului comunitar.

Susţine revizuenta că, din jurisprudenţa CJUE indicată – cauza C-28-30/1962 Da Costa, cauza C-283/81 Cilfit, cauza C-136/12 Consiglio nazionale dei geologi and autorita garante della concorrenza a del mercato - rezultă că în măsura în care nu există nicio cale de atac împotriva unei decizii naţionale, aceasta are obligaţia sesizării CJUE în temeiul art. 267 par. al 3-lea TFUE.

În speţă, Înalta Curte, ca instanţă de ultim grad, a decis că cererea recurentei de înaintare a întrebării preliminare nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, tinzând la soluţionarea litigiului în contextul căreia a fost propusă. Consideră revizuenta că soluţia instanţei de recurs este greşită, de vreme ce întrebarea propusă vizează interpretarea dreptului UE, iar nu dezlegarea litigiului naţional. Faptul că răspunsul pe care CJUE l-ar oferi ar avea relevanţă în litigiul naţional îndeplineşte condiţia pertinenţei întrebării; astfel fiind, instanţa naţională a respins cererea de sesizare a CJUE tocmai pentru motivul care ar fi trebuit să o determine să admită cererea.

Totodată, în măsura în care ar fi apreciat că formularea propriu-zisă a întrebării nu este adecvată scopului, instanţa de recurs avea posibilitatea reformulării în aşa fel încât să obţină indicii relevante cu privire la modalitatea de interpretare a dreptului Uniunii Europene.

Contrar celor reţinute prin încheierea atacată, susţine revizuenta că ceea ce s-a solicitat a fost ca CJUE să stabilească interpretarea dreptului comunitar, iar nu a dreptului naţional privitor la modul de calcul a contribuţiei şi nici a vreunui element de fapt al speţei, aspect ce rezultă cu claritate din modul de formulare a întrebării.

În plus, deşi Înalta Curte a reţinut că instanţa naţională are posibilitatea respingerii cererii de sesizare a CJUE atunci când jurisprudenţa instanţei europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislaţiei naţionale, totuşi nu a indicat hotărârile pe care le consideră a reprezenta un astfel de reper.

Afirmă revizuenta că, din analiza situaţiei de fapt stabilite în faţa primei instanţe de judecată şi a legislaţiei europene aplicabile, rezultă o contradicţie între modalitatea de calcul a contribuţiei la Fondul pentru mediu şi principiul "poluatorul plăteşte", împrejurare ce face imposibilă emiterea unei soluţii prin prisma reglementarii naţionale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii Europene, astfel cum a reţinut instanţa de recurs. Pentru a stabili obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând contribuţii la fondul pentru mediu aferente anului 2013, AFM a raportat obligaţia de valorificare prin reciclare la întreaga cantitate de ambalaje introduse pe piaţă în cursul perioadei septembrie - decembrie 2013, cu toate că evoluţia cantităţilor reciclate în anii ulteriori demonstrează indubitabil că aceste ambalaje nu devin deşeuri în accepţiunea legislaţiei europene/naţionale decât la un moment ulterior introducerii lor pe piaţă, după un număr semnificativ de reutilizări. În acest context, paleţii introduşi de revizuentă pe piaţă în perioada septembrie- decembrie 2013 nu pot fi consideraţi automat deşeuri în accepţiunea legislaţiei europene, câtă vreme au fost reparaţi, reînchiriaţi şi reutilizaţi, având un ciclu de viaţă mai mare de un an.

Mai susţine că legislaţia europeană impune o ordine de prioritate statelor membre în materia prevenirii şi gestionării deşeurilor, pe primul loc situându-se prevenirea, iar modelul de business al revizuentei funcţionează în sensul prevenirii producerii de deşeuri prin reducerea semnificativă a cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţă şi întârzierea momentului la care acestea devin deşeuri. Astfel interpretarea dată de AFM legislaţiei naţionale are ca efect concret descurajarea prevenirii producerii de deşeuri şi nesocotirea principiului "poluatorul plăteşte".

Revizuenta subliniază şi existenţa unei dificultăţi interpretative, nesesizată în motivarea încheierii atacate, în ceea ce priveşte ambalajele reutilizabile cu o durată de viaţă mai mare de un an, pentru care se consideră că operatorii economici datorează contribuţie la fondul de mediu calculată prin raportare la o perioadă calendaristică de un an, deşi acestea devin deşeuri în anii ulteriori introducerii pe piaţă.

Ţinând cont de toate aspectele anterior învederate, revizuenta concluzionează că soluţia de respingere a cererii de sesizare a CJUE este nelegală prin raportare la dreptul comunitar, întrucât instanţa de ultim grad nu a arătat că problema invocată nu este pertinentă ori că dispoziţia comunitară a făcut deja obiectul unei interpretări din partea CJUE şi nici nu a demonstrat că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc unei îndoieli rezonabile.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care, în principal, a susţinut inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea A. S.R.L., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, potrivit cărora constituie motiv de revizuire pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În speţă, revizuirea a fost îndreptată împotriva încheierii de şedinţă prin care a fost respinsă cererea revizuentei de sesizare a CJUE cu o întrebare preliminară, situaţie care nu se circumscrie ipotezei legislative prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 54/2004.

Este de necontestat că, astfel cum a susţinut revizuenta, încheierile de şedinţă fac parte din categoria hotărârilor judecătoreşti, conform art. 424 C. proc. civ., însă această împrejurare nu deschide părţii interesate calea formulării reviziurii reglementate de art. 21 din Legea 554/2004, câtă vreme suntem în prezenţa unei încheieri premergătoare soluţionării fondului pricinii. Raportat la cazul de revizuire invocat, care se referă la încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, Înalta Curte constată că această încălcare poate fi incidentă doar în cazul unei hotărâri prin care se dă o soluţie raportului juridic litigios dintre părţi, iar nu şi în cazul unei încheieri premergătoare, care dispune cu privire la cererea unei părţi, formulate în cursul soluţionării cauzei, de sesizare a CJUE.

Cu ocazia analizării cererii, instanţa naţională a examinat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 TFUE pentru sesizarea CJUE, fără a statua asupra raportului juridic dintre părţi, operaţiune care se realizează doar cu ocazia examinării recursului. Sesizarea/nesesizarea instanţei europene nu determină modalitatea în care instanţa de recurs va face aplicarea normelor dreptului naţional, raportat la dreptul unional, în soluţionarea căii de atac cu care este învestită.

Încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene poate fi invocată în urma pronunţării hotărârii asupra fondului recursului, doar cu această ocazie putând fi relevată o situaţie de natură a atrage incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea 554/2004.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că excede cazului de revizuire reglementate de art. 21 din Legea 554/2004 posibilitatea atacării pe această cale a încheierii de respingere a sesizării CJUE cu o întrebare preliminară, în speţă fiind incident principiul legalităţii căii de atac, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta…"

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea A. S.R.L. împotriva încheierii din 24 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea A. S.R.L. împotriva încheierii din 24 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.