Fiscal interest on overpaid clawback contributions: Appeal dismissed, lower court order for reimbursement affirmed

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 octombrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:

(i) obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale aferente diferenţelor dintre sumele plătite în baza notificărilor x/2012 şi y/2012 anulate şi sumele datorate conform notificărilor x/2012 şi y/2012 reemise în executarea sentinţei civile nr. 1777/19.06.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 şi a sentinţei civile definitive nr. 1362/05.05.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013, dobândă fiscală datorată pe perioada cuprinsă între plăţile făcute în baza notificărilor iniţiale şi data comunicării notificărilor reemise, respectiv la plata:

- sumei de 1.338.336,48 RON, reprezentând dobânda fiscală, aferentă diferenţei de 2.425.841 RON plătită în plus pentru Trimestrul III/2012, calculată pentru perioada 20.11.2012-30.03.2018;

- sumei de 222.617,52 RON, reprezentând dobânda fiscală, aferentă diferenţei de 435.736 RON plătită în plus pentru Trimestrul IV/2012, calculată pentru perioada 22.02.2013-14.03.2018.

(ii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin încheierea din 11 aprilie 2019 (eronat menţionat "2018"), prima instanţă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiate.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 224 din 25 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a obligat pârâta la plata către partea reclamantă a sumelor de 348.387 RON şi 222.443 RON, despăgubiri echivalente dobânzilor fiscale aferente perioadei 20.11.2012 – 30.03.2018, respectiv perioadei 22.02.2013 – 14.03.2018, corespunzător sumelor achitate suplimentar de reclamantă cu titlu de contribuţie trimestrială pentru trimestrul III 2012, respectiv pentru trimestrul IV 2012.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 11 aprilie 2019 şi a sentinţei civile nr. 224 din 25 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii excepţiilor invocate de pârâtă, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susţinerea recursului sunt dezvoltate următoarele critici esenţiale:

În privinţa soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de CNAS, prin încheierea din 11.04.2019, susţine că instanţa de fond s-a raportat greşit la prevederile art. 1535 C. civ. şi ale Legii nr. 554/2004, deşi a reţinut caracterul fiscal al taxei clawback şi a accesoriilor acesteia.

Greşit s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, câtă vreme nu există o culpă a CNAS în anularea notificărilor aferente trimestrelor III şi IV 2012 urmare declarării neconstituţionalităţii art. 3 indice 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta prezintă aspecte de ordin legislativ care, în opinia sa, susţin legalitatea notificărilor la data emiterii lor şi critică aplicarea în cauză a dispoziţiilor C. civ. – art. 1535, întrucât daunele moratorii sunt daune interese la care creditorul are dreptul ca urmare a întârzierii debitorului de a executa obligaţia la termen or, între CNAS şi reclamantă nu există raporturi contractuale.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost greşit respinsă în condiţiile în care notificările nu au natura unor acte administrativ fiscale în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003, ci au caracterul unei corespondenţe purtate cu reclamanta.

Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a CNAS a fost greşit respinsă, calitatea procesuală aparţinând ANAF, conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, aceasta fiind autoritatea care administrează taxa în cauză.

CNAS nu are calitatea de organ fiscal iar instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu ignorarea rolului ANAF în gestionarea creanţelor fiscale şi a dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, respectiv a împrejurării că solicitarea de restituire a sumelor plătite cu titlu de contribuţie se supune reglementărilor fiscale, regim juridic urmat şi de dobânzile fiscale.

Este greşită respingerea apărării CNAS referitoare la limitarea curgerii dobânzilor până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare a notificărilor.

Cu privire la soluţia dată fondului acţiunii, recurenta faptul că anularea notificărilor, dispusă prin hotărâri judecătoreşti nu a cuprins şi obligaţia de restituire de către CNAS a sumelor achitate de reclamantă.

Susţine că instanţa de fond a aplicat greşit art. 1, art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 întrucât, pe de-o parte, nu poate fi reţinută culpa CNAS cu privire la soluţiile de anulare a notificărilor, iar pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut natura fiscală a contribuţiei datorate în temeiul O.U.G. nr. 77/2011.

În argumentare, recurenta arată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale califică drept taxă parafiscală contribuţia trimestrială pe care deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor şi reprezentanţii acestora sunt obligaţi să o plătească în temeiul art. 1 O.U.G. nr. 77/2011. Reclamanta are calitatea de subiect plătitor al contribuţiei trimestriale, chiar şi în situaţia anulării notificărilor aferente trimestrelor III şi IV 2012 în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, având în vedere că instanţele nu au exonerat reclamanta de plata contribuţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare arată, în esenţă, că cererea nu cuprinde argumente/raţionamente juridice de nelegalitate a sentinţei, toate susţinerile CNAS fiind chestiuni generale de fapt, în marea lor majoritate cu un caracter foarte vag.

Pe fondul recursului, consideră nefondate criticile formulate pentru următoarele argumente esenţiale:

- Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este art. 19 Legea nr. 554/20004 a contenciosului administrativ, prin urmare CNAS trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale, menţiunile CNAS privind existenţa a două raporturi juridice neavând legătură cu cauza.

- ANAF nu răspunde pentru nelegalitatea celor două notificări emise de CNAS, nefiind emitentul acestora.

- Notificările emise de CNAS sunt acte administrative în conformitate cu art. 5 alin. (2) O.U.G. nr. 77/2011 şi aceasta răspunde pentru emiterea lor nelegală.

- Momentul până la care se datorează prejudiciul este acela al emiterii corecte a noilor notificări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea şi sentinţa recurate, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta CNAS este nefondat, pentru următoarele considerente:

În verificarea silogismului instanţei de fond vor fi avute în vedere câteva repere ale stării de fapt şi de drept reţinute în cauză:

Prin hotărâri judecătoreşti definitive, sentinţa civilă nr. 1777/19.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, şi decizia nr. 3191/24.10.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ în dosarul nr. x/2013, au fost anulate Notificările CNAS nr. MS/FD/2459/31.10.2012 şi nr. MS/FD/439/31.01.2013 prin care reclamanta era obligată la plata contribuţiei clawback aferente trimestrului III şi IV/2012, contribuţii calculate conform art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 cu următorul conţinut: "Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3), se înţelege valoarea medicamentelor suportate potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoare adăugată".

În concret, s-a reţinut nelegalitatea actelor administrative emise de CNAS, urmare Deciziei nr. 39/2012 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100/20.02.2013, care a statuat că art. 31 alin. (5) este neconstituţional, în ceea ce priveşte sintagma "care include şi taxa pe valoare adăugată".

Prin urmare, reţinând că art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2013 a fost lipsit, parţial, de temeiul său constituţional, actele administrative pentru care această normă legală a constituit temeiul legal al emiterii lor, au afectată legalitatea lor.

În plus, s-au reţinut neconcordanţe cu caracter general, dar şi concret, care au condus la nelegalitatea notificărilor, lipsind orice element de motivare a concluziilor comunicate contribuabilului.

Prin acţiune ulterioară, formulată în temeiul art. 19 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în continuare LCA), s-au solicitat despăgubiri constând în dobânda legală pentru sumele nedatorate/achitate în plus, pentru perioada cuprinsă între plăţile făcute în baza notificărilor iniţiale şi data comunicării notificărilor emise ulterior pentru aceeaşi perioadă.

Prima instanţă a admis acţiunea invocând în considerente dispoziţii de drept material din C. civ. şi din legea contenciosului administrativ.

Criticile recurentei pârâte cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor, prin încheierea din 11.04.2019 sunt nefondate.

Temeiul de drept al acţiunii reclamantei îl reprezintă art. 19 LCA, dispoziţie care vizează situaţia în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri şi formulează cerere de despăgubiri pe cale separată, în termen de un an de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Acţiunea în răspundere patrimonială în contenciosul administrativ are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal.

Este indiferent temeiul juridic al răspunderii (contractuale sau delictuale), despăgubirile solicitate fiind aferente unor acte administrative emise de pârât, care au ca obiect contribuţia clawback şi care au fost anulate.

Atât natura juridică a notificărilor privind contribuţia de clawback, ca acte administrativ fiscale, cât şi calitatea procesuală pasivă a CNAS sunt chestiuni definitiv tranşate în litigiul de contencios administrativ în care a fost analizată legalitatea celor două notificări.

Aceste statuări se impun în prezentul litigiul cu putere de lucru judecat, în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., fiind chestiuni litigioase tranşate în mod definitiv prin hotărâri judecătoreşti care nu mai pot fi contrazise.

Caracterul accesoriu al acţiunii în despăgubiri, întemeiată pe art. 19 LCA, pledează, de asemenea, în defavoarea criticilor din recurs, în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive dar şi cu privire la inadmisibilitatea acţiunii.

În altă ordine de idei, admisibilitatea acţiunii se raportează la cauza juridică invocată, prin urmare la condiţiile prevăzute de art. 19 LCA. Corect a sesizat prima instanţă că această normă reprezintă un efect al contenciosului subiectiv pretins de reclamantă şi că, în aceste împrejurări, acţiunea este admisibilă.

Cu privire la modul de soluţionare a fondului cauzei, despăgubirile constând în dobândă la sumele plătite în plus de reclamantă îşi au originea juridică în dreptul civil. Întrucât materia contenciosului administrativ se completează cu prevederile C. civ., aşa cum prevede expres art. 28 LCA, faptul că judecătorul fondului a făcut referire la art. 1535 C. civ., ca drept comun general privind daunele moratorii, nu este un aspect străin de natura cauzei şi nu este un motiv de nelegalitate a hotărârii.

Înalta Curte constată că prima instanţă şi-a construit raţionamentul juridic pornind de la dreptul comun general şi finalizând cu dispoziţiile speciale ale codului de procedură fiscală. Procedând în acest mod a interpretat şi aplicat corect normele de drept în materia dobânzii legale.

În continuare, se constată că dobânda solicitată în prezentul litigiu este accesorie unui debit principal în materie fiscală, natura juridică a debitului fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat în hotărârile de anulare a actelor administrative. În consecinţă, natura juridică a dobânzii urmează soarta principalului având, de asemenea, natură fiscală, criticile contrare din recurs fiind neîntemeiate.

Răspunzând punctual şi celorlalte critici din recurs, Înalta Curte constată:

Nu este relevantă culpa recurentei/pârâte în declararea neconstituţionalităţii art. 3 indice 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, în cauză având relevanţă existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului administrativ emis de pârâtă. Legiuitorul obligă emitentul unui act nelegal la despăgubiri persoanei vătămate prin acesta.

Nu s-a contestat faptul că reclamanta datorează contribuţia clawback, apărările recurentei fiind lipsite de relevanţă întrucât, prejudiciul constatat se referă la sume achitate în plus iar acest aspect nu mai poate face obiectul disputei părţilor, fiind tranşat prin hotărâri judecătoreşti definitive. Mai mult, plata unor sume în plus faţă de cele datorate şi faptul că acestea nu au fost restituite sunt aspecte recunoscute în cauză.

Este adevărat că prin hotărârile anterioare nu s-a solicitat şi restituirea sumelor achitate în baza actelor nelegale dar, acest fapt nu constituie un impediment la calculul şi acordarea dobânzilor.

Reperele perioadei pentru care curg dobânzile sunt date nu doar de hotărârile de anulare a notificărilor ci şi de emiterea unor noi notificări cu sumele corect datorate, în acest sens stabilindu-se şi valoarea debitului principal datorat. Expertiza judiciară efectuată în primă instanţă lămureşte cu claritate cuantumul dobânzii pretins de reclamantă, prejudiciul fiind astfel dovedit.

Corect a stabilit prima instanţă că dobânzile nu pot fi limitate de data emiterii hotărârilor judecătoreşti întrucât nu s-a dovedit restituirea debitului principal iar recurenta nu prezintă argumente juridice care să susţină punctul de vedere contrar astfel că instanţa de recurs va înlătura această apărare.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, în mod legal a fost determinată dobânda legală datorată de pârâta, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. 39;va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii din 11 aprilie 2019 şi a sentinţei civile nr. 224 din 25 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.