Judicial execution of judgment ordering share sales: whether government decree satisfied enforcement title despite reducing percentage below statutory limit

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 iunie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004:

(i) obligarea pârâţilor la executarea Deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. x/2015;

(ii) obligarea pârâţilor la plata penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei;

(iii) aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al Guvernului, până la îndeplinirea obligaţiei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1630 din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 28 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de executare silită.

Recurentul-reclamant susţine că debitorul Guvernul României trebuia să dovedească îndeplinirea obligaţiei stabilite prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu, iar nu că a adoptat normele de aplicare ale O.U.G. nr. 49/1997. Cu alte cuvinte, în speţă trebuia verificat dacă debitorul a pus în executare hotărârea judecătorească, iar nu legea în temeiul căreia a fost pronunţată hotărârea. Or, obligaţia stabilită prin titlul executoriu - decizia nr. 2370/2019 a ÎCCJ-SCAF nu a fost executată prin H.G. nr. 746/2022, în condiţiile în care această hotărâre de guvern încalcă procentul stabilit prin decizia ÎCCJ, dispunând vânzarea de acţiuni în procent de 1%, iar nu de 8% din capitalul social.

Pe de altă parte, susţine recurentul-reclamant că H.G. nr. 746/2022 nu stabileşte nici procedurile, termenele şi condiţiile vânzării şi, mai mult decât atât, transferă efectuarea acestor proceduri în sarcina altui organ administrativ – Ministerul Energiei, care nu a fost parte în titlul executoriu.

Mai arată recurentul-reclamant că H.G. nr. 746/2022 nu valorează executarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu întrucât, deşi O.U.G. nr. 49/1997 prevedea că se va vinde către salariaţi un procent de acţiuni aparţinând societăţii B. S.A., stabilit la data privatizării societăţii, prin H.G. nr. 746/2022 se dispune vânzarea unui procent diminuat la 1% din acţiunile societăţii B. S.A. şi se referă la momentul vânzării acţiunilor către salariaţi.

Consideră recurentul-reclamant că prima instanţă nu a luat în considerare argumentele pe care le-a expus şi nici împrejurarea că, într-un alt litigiu, purtat în dosarul nr. x/2022, Guvernul României a recunoscut, prin întâmpinare, că nu a îndeplinit obligaţia stabilită în titlul executoriu.

Solicită a se avea în vedere şi că, deşi stabileşte data limită până la care se va face vânzarea (31.12.2023), H.G. nr. 746/2022 nu stabileşte data la care va începe procedura.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 teza ultimă din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997.

Pentru soluţionarea acestei cereri, s-a dispus crearea dosarului asociat, potrivit dispoziţiilor art. 104 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Cererea de suspendare a judecăţii recursului

Recurentul-reclamantul A. a solicitat suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în anularea H.G. nr. 746/2022, ce fac obiectul dosarelor nr. x/2022, nr. y/2023 şi a dosarelor conexate nr. x/2023 şi nr. y/2023

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la cererea de suspendare a judecăţii recursului, formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce se succedă.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant solicitând suspendarea soluţionării recursului până la soluţionarea definitivă a acţiunilor în anularea H.G. nr. 746/2022, ce fac obiectul dosarelor nr. x/2022, nr. y/2023 şi a dosarelor conexate nr. x/2023 şi nr. y/2023, aflate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, acţiuni care au fost admise în primă instanţă. Deşi nu s-a prezentat niciun motiv în susţinerea cererii, Înalta Curte constată că, raportat la temeiul de drept invocat pentru suspendare, rezultă că recurentul-reclamant a apreciat că soluţionarea prezentului recurs depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarele sus-indicate.

Înalta Curte va respinge cererea de suspendare, reţinând că ne aflăm în prezenţa unui caz de suspendare facultativă, pe care instanţa îl analizează în funcţie de circumstanţele cauzei pendinte şi de obiectul şi stadiul procesual al cauzei/cauzelor în raport de care se solicită suspendarea.

Este de observat că, în procedura prevăzută de art. 24 din legea nr. 554/2004, instanţa de executare stabileşte dacă există un caz de neexecutare a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu şi, în caz afirmativ, dispune măsurile de constrângere necesare îndeplinirii obligaţiei, iar momentul în raport de care se verifică aceste aspecte este cel al pronunţării soluţiei.

În speţă, instanţa de executare a fost chemată să stabilească dacă în cauză se decelează un caz de neexecutare a obligaţiei stabilite prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 şi dacă se impune aplicarea mijloacelor de constrângere a debitorului Guvernul României la executarea obligaţiei. Prima instanţă a reţinut caracterul neîntemeiat al acţiunii, motivat de împrejurarea că, la data soluţionării cererii, obligaţia stabilită în titlul executoriu a fost executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022.

În recurs, Înalta Curte este învestită, conform art. 483 C. proc. civ., cu verificarea legalităţii sentinţei, în raport de motivele de recurs invocate de reclamant şi de aspectele avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei. Or, pronunţarea unor soluţii de anulare a H.G. nr. 746/2022 reprezintă o împrejurare ulterioară atât sentinţei atacate, care nu ar fi putut fi avută în vedere şi valorificată de instanţa de fond, cât şi ulterioară recursului declarat de reclamant, astfel că în calea de atac nu au sunt prezentate critici referitoare la această chestiune.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., câtă vreme, în raport de criticile cu care a fost învestită în recurs, soluţionarea recursului nu depinde de soluţionarea definitivă a cauzelor ce au ca obiect anularea H.G. nr. 746/2022.

În măsura în care soluţiile de anulare a H.G. nr. 746/2022, dispuse de Curtea de Apel Ploieşti în dosarele nr. x/2022, nr. y/2023 şi în dosarele conexate nr. x/2023 şi nr. y/2023 vor rămâne definitive, creditorul reclamant are posibilitatea de a se adresa instanţei de executare cu o nouă cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care va fi analizată în raport de efectele pe care le produce existenţa uneia sau mai multor soluţii definitive de anulare a hotărârii de guvern menţionate.

II.2. Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a lipsei de interes în susţinerea recursului, invocate de intimaţii-pârâţi

În ceea ce priveşte cerinţa motivării recursului, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a respectat obligaţia prevăzută de art. 487 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac fiind motivată corespunzător, prin expunerea unor critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Deşi recurentul a încadrat calea de atac în motivul de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol, argumentele prezentate vizează, în esenţă, greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, urmând a fi analizate din perspectiva pct. 8.

Cât priveşte excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, intimaţii-pârâţi au susţinut că, raportat la emiterea H.G. nr. 746/2022, reclamantul nu mai justifică folosul practic urmărit prin promovarea cererii şi susţinerea căii de atac, obligaţia prevăzută de titlul executoriu fiind îndeplinită. Înalta Curte constată că aceste aspecte ţin de fondul cauzei, făcând obiectul analizei instanţei care, în vederea soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, verifică îndeplinirea sau neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Este adevărat că interesul cererii de aplicare a măsurilor de constrângere la executare trebuie să subziste pe tot parcursul procesului, inclusiv în recurs, însă în speţă prima instanţă a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât obligaţia a fost executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022, iar această concluzie este contestată în recurs de reclamant, astfel că este justificat interesul promovării şi susţinerii căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a lipsei de interes în susţinerea recursului.

II.3. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în condiţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanţă a constatat că cererea este neîntemeiată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019. Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în calea de atac este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu, motivele de recurs fiind încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a arătat şi la pct. II.2. din prezenta decizie.

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

În sprijinul afirmaţiei neexecutării titlului executoriu, recurentul-reclamant a susţinut că H.G. nr 746/2022 stabileşte că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acţiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu şi că nu detaliază în întregime modalitatea de punere în executare a obligaţiei, care este delegată altei autorităţi publice (Ministerul Energiei).

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de actiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede şi termenul limită până la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii B. – 31 decembrie 2023.

Cum prin H.G. nr. 746/2022 Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acţiunile, cât şi termenul până la care acestea se vor vinde, obligaţia prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătoreşti. Câtă vreme titlul executoriu şi dispoziţiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligaţia reglementării, prin hotărârea de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acţiunilor şi nu impun ca procedura să se desfăşoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern doar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speţă prin ordin de ministru (emis de Ministerul Economiei).

Toate acest aspecte au fost valorificate de instanţa de fond prin sentinţa recurată, care, contrar susţinerilor din recurs, a analizat apărările reclamantului şi a prezentat motivele pentru care acestea au fost înlăturate şi s-a apreciat că obligaţia din titlul executoriu a fost îndeplinită.

Recurentul-reclamant a mai invocat un argument referitor la nerespectarea, prin H.G. nr. 746/2022, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/1997, care prevedeau că se va vinde către salariaţi un procent de acţiuni aparţinând societăţii B. S.A. stabilit la data privatizării societăţii, pe când prin hotărârea de guvern se dispune vânzarea unui procent de 1% din acţiunile societăţii B. S.A., din capitalul social înregistrat la data vânzării. Acest argument este contradictoriu cu cele anterior susţinute, prin care reclamantul a afirmat că ceea ce trebuie verificat în speţă este dacă s-a respectat obligaţia din titlul executoriu, iar nu obligaţia legală prevăzută de O.U.G. nr. 49/1997. Pe de altă parte, din cuprinsul dispozitivului titlului executoriu rezultă cu claritate că obligaţia stabilită în sarcina Guvernului României este aceea a vânzării de acţiuni aparţinând B. S.A., iar nu B. S.A., această din urmă societate fiind supusă procedurii de privatizare. Acţiunile aflându-se în prezent în patrimoniul B. S.A., este firească menţiunea că vânzarea se va face din acţiunile ce fac parte din capitalul social al acestei societăţi la data vânzării.

Nefondată este şi critica referitoare la nevalorificarea pretinsei "recunoaşteri" a Guvernului României cu privire la neexecutarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, făcută în cuprinsul unui act procesual depus într-o altă cauză. Instanţa de executare este ţinută să soluţioneze cauza doar în raport de actele şi lucrările cauzei pendinte, respectiv de argumentele şi apărările expuse de părţi în speţa cu care este învestită, neputându-se raporta la acte procesuale ale părţilor din alte litigii, purtate într-un alt cadru procesual subiectiv şi obiectiv. Fiecare cauză beneficiază de o specificitate dată de obiectul cererii, de pretenţiile concrete ale reclamantului, de probele pe care se sprijină aceste pretenţii, aspecte care, chiar şi în cazul unor litigii cu grad de similaritate ridicat, pot determina formularea unor apărări diferite şi o analiză distinctă din partea instanţei de judecată. În concluzie, instanţele de judecată nu pot face aprecieri cu privire la susţinerile părţilor din alte cauze şi care nu se află în conexiune cu pricinile cu care sunt învestite, criticile recurentului-reclamant fiind, astfel, nefondate.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022 anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursului, formulată de recurentul-reclamant A..

Respinge excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a lipsei de interes în susţinerea recursului, invocate de intimaţii-pârâţi, ca neîntemeiate.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 28 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.