Recus allowed; lower judgment quashed and underlying claim dismissed: regulator's order to conform water supply contract validly applied

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a solicitat anularea măsurii dispuse prin actul administrativ emis de ANRSC, în speţă Foaia de control încheiată în ziua de 15.01.2020 la societatea A. S.A., înregistrată la sediul reclamantei sub nr. x/16.01.2020, potrivit căreia «S.C. A. S.A. va încheia cu societatea B. un act adiţional la contractul de vânzare cumpărare apă potabilă nr. x/30.05.2017, în vederea conformării depline la prevederile art. 1, art. 7 pct. 7.4 şi art. 8 pct. 8.3 din Contractul cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin Ordinul nr. 90/2007»; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 718 din 29 aprilie 2021, a respins, ca nefondată, excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, a anulat în parte Nota de control încheiată în ziua de 15 ianuarie 2020 la societatea A. S.A., anume în ceea ce priveşte măsura «Societatea A. S.A. va încheia cu societatea B. S.A. un act adiţional la "Contractul de vânzare-cumpărare apă potabilă" nr. x/30.05.2017, în vederea conformării depline la prevederile art. 1, art. 7 pct. 7.4 şi art. 8 pct. 8.3 din Contractul-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin Ordinul nr. 90/2007», a obligat pârâta la plata către partea reclamantă a sumei de 50 de RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că nota de control constată o situaţie de fapt, echipa de control consemnând faptul că "reclamanta este furnizor al apei potabile pentru un alt operator al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv societatea B. Constanţa în baza contractului de vânzare - cumpărare apă potabilă din 30.05.2017", respectiv faptul că "se constată că acest contract nu respectă prevederile contractului-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007, în special cu privire la calitatea părţilor contractante, neincluderea obligaţiei operatorului prevăzută la art. 7 pct. 7.4 din Contractul-cadru, precum şi neincluderea dreptului utilizatorului prevăzut la art. 8 pct. 8.3 din Contractul -cadru" opinii care nu i-au produs în mod direct, nicio vătămare, stabilindu-se în sarcina reclamantei măsuri de conformare.

Soluţia instanţei de fond prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, respectiv s-a anulat în parte Nota de control încheiată în ziua de 15 ianuarie 2020, porneşte de la raţionamentul eronat al instanţei potrivit căruia serviciului de producere şi transport al apei într-un sistem de alimentare şi livrarea sa în alt sistem de alimentare, este scos în afara serviciului de alimentare cu apă, aşa cum este reglementat prin Legea 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, legiuitorul nu a tratat diferit serviciul de producere/transport al apei, faţă de serviciul de alimentare cu apă cu toate activităţile specifice acestui serviciu, nefiind justificate reţinerile instanţei prin care se scoate în afara cadrului reglementat serviciul de producere/transport al apei într-un sistem de alimentare şi livrare a sa în alt sistem de alimentare.

Recurenta consideră că este nelegală şi concluzia instanţei de fond în sensul că "nu se poate argumenta faptul că relaţia contractuală desfăşurată între A. S.A. şi societatea B. S.A. Constanţa ar fi una de tip operator - utilizator în sensul contractului - cadru reglementat prin ordinul preşedintelui ANRSC nr. 90/2017, câtă vreme nu priveşte relaţia acestor entităţi la punctul de delimitare între o reţea interioară a B. S.A. aflată pe proprietatea acesteia şi reţeaua publică situată pe domeniul public, care să fie construită de contorul de branşament pentru sistemul de alimentare cu apă".

Instanţa mai reţine ca existenţa branşamentului de apă potabilă ar fi unul din elementele esenţiale în relaţia operator- utilizator, or această condiţie este pe deplin îndeplinită în cauză, cum de altfel chiar instanţa de fond recunoaşte prin preluarea din contractul încheiat între cele două entităţi şi a clauzei de la art. 2 alin. (3), respectiv "Punctul de delimitare este căminul de debitmetru/apometru amplasat pe conducta de transport".

Aşadar este îndeplinită şi condiţia existenţei punctului de delimitare care, potrivit definiţiei art. 3 lit. i) din Legea 241/2006 este " locul în care instalaţiile aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului se branşează la instalaţiile aflate în administrarea operatorului furnizor/prestator de servicii, respectiv locul unde se realizează efectiv furnizarea/prestarea serviciului către utilizator. Punctul de delimitare a instalaţiilor asigură identificarea amplasamentului căminului de branşament, precizează poziţia de montare a dispozitivelor de măsurare-înregistrare a consumurilor, permite stabilirea apartenenţei instalaţiilor, precum şi precizarea drepturilor, respectiv a obligaţiilor ce revin părţilor cu privire la furnizarea/prestarea serviciului, respectiv Ia exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor".

Cu toate că instanţa invocă aceste dispoziţii legale dar şi dispoziţii din contract, conchide că în cauză nu este îndeplinită această condiţie.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă susţine faptul că instanţă de fond ar fi arătat că "serviciul de producere şi transport al apei într-un sistem de alimentare şi livrare a sa în alt sistem nu este un serviciu de apă în sensul Legii 241/2006".

În fapt, prevederile invocate de recurentă, respectiv art. 3 lit. b) din Legea nr. 241/2006, sunt analizate de instanţa de fond, nu în mod izolat, ci în coroborare cu prevederile art. 3, lit. a), lit. f), lit. i), arătând faptul că raportul contractual dintre C. S.A. şi B. Constanţa "nu reprezintă un serviciu de alimentare cu apă în sensul Legii nr. 241/2006, raportat la Ordinul preşedintelui ANRSC nr. 90/2007".

În consecinţă, prima instanţă nu constată, aşa cum eronat susţine recurenta, faptul că serviciile de producere şi transport nu intră în categoria serviciilor de alimentare cu apă sau că un operator de apă nu ar putea efectua doar o parte din aceste servicii, instanţa coroborând dispoziţiile Legii nr. 241/2006 cu cele ale Ordinului preşedintelui ANRSC nr. 90/2007, constată, în mod temeinic, faptul că "Toate elementele menţionate în conţinutul contractului litigios infirmă caracterul său de contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare în sensul Ordinului preşedintelui ANRSC nr. 90/2007 [...].

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Nota de control încheiată în ziua de 15 ianuarie 2020 la societatea A. S.A., de către pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, s-a stabilit în sarcina reclamantei măsura «Societatea A. S.A. va încheia cu societatea B. S.A. un act adiţional la "Contractul de vânzare – cumpărare apă potabilă" nr. x/30.05.2017, în vederea conformării depline la prevederile art. 1, art. 7 pct. 7.4 şi art. 8 pct. 8.3 din Contractul-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin Ordinul nr. 90/2007».

Înalta Curte apreciază că principala chestiune constă în stabilirea corectei calificări juridice a serviciului de producere şi transport al apei într-un sistem de alimentare şi livrarea a sa în alt sistem de alimentare, aşa cum este reglementat de art. 35 alin. (9) din Legea 241/2006, ca fiind un serviciu de alimentare cu apă în sensul acestei norme legale.

Instanţa de control judiciar reţine că aprecierea instanţei de fond cu privire la faptul că serviciul de producere şi transport al apei într-un sistem de alimentare şi livrarea a sa în alt sistem de alimentare nu este un serviciu de alimentare cu apă în sensul Legii 241/2006 este contrazisă de prevederile art. 3 lit. b) din Legea 241/2006, potrivit căruia: "b) serviciu de alimentare cu apă reprezintă totalitatea activităţilor necesare pentru captarea apei brute, din surse de suprafaţă sau subterane, tratarea apei brute, transportul apei potabile şi/sau industriale, înmagazinarea apei şi distribuţia apei potabile şi/sau industriale.

Aşadar, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se poate realiza de către operator pentru toate activităţile serviciului (captare, tratare, transport, distribuţie), dar şi pentru una sau mai multe activităţi specifice serviciului, ca de exemplu, cazul în speţă pentru producere şi transport, existând situaţii în care operatorul furnizează/prestează doar activitatea de distribuţie a apei.

Instanţa de fond a reţinut că "toate elementele menţionate din conţinutul contractului litigios infimă caracterul său de contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare în sensul Ordinului preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007", însă instanţa analizează doar, în parte, contractul dintre cele două părţi, fără a avea în vedere prevederile art. 6 pct. 6.1 din contract potrivit căruia: "operatorul vânzător are dreptul să factureze şi să încaseze lunar contravaloarea apei potabile vândute conform tarifelor avizate de A.N.R.S.C. şi aprobate de ADIB."

Atâta timp cât reclamanta are preţ reglementat pentru apă potabilă produsă şi transportată în vederea redistribuirii pentru întreaga arie de operare, preţul fiind aprobat de A.N.R.S.C. în considerarea art. 35 alin. (9) şi (12) din Legea 241/2006, dar şi faptul că serviciul de producere/transport al apei într-un sistem de alimentare şi livrare a sa în alt sistem de alimentare este o activitatea reglementată a acestui serviciu, nefiind tratată distinct, şi contractul încheiat între cele două entităţi trebuie să îmbrace forma reglementată prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007.

Conform art. 3 lit. b) şi d) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, transportul apei potabile prin intermediul reţelelor publice de transport, precum reţeaua de transport apă către municipiul Oneşti aflată în concesiunea C. S.A.., este o activitate componentă a serviciului public de alimentare cu apă.

Prin urmare, raportat la situaţia concretă în care transportul apei potabile se efectuează printr-o reţea publică, C. S.A. este un operator regional care potrivit contractului de delegare exploatează pe raza de operare infrastructura aferentă serviciului de alimentare cu apă, inclusiv reţelele de transport a apei potabile către municipiul Oneşti, parte componentă a sistemului public de alimentare cu apă preluat în concesiune, iar activitatea de transport apă trebuie să o desfăşoare cu respectarea principiilor unui serviciu public, inclusiv cel al asigurării continuităţii din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, are calitatea de utilizator al serviciului de alimentare cu apă orice persoană juridică.

Articolul 2 lit. i) din Legea nr. 51/2006, republicată, stipulează că prin noţiunea de utilizatori se înţelege persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilităţi publice. C. S.A. prestează pentru B. S.A. serviciul public de alimentare cu apă, prin intermediul reţelei publice de transport apă aflată în concesiunea sa.

Furnizarea serviciului public de alimentare cu apă către utilizatorii branşaţi la reţelele de transport a apei aflate în concesiunea C. S.A. constituie o obligaţie de serviciu public asumată de C. S.A. prin contractul de delegare.

Potrivit Legii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, serviciul de producere şi transport al apei într-un sistem de alimentare şi livrarea sa în alt sistem de alimentare este un serviciu de alimentare cu apă.

Înalta Curte constată că măsura dispusă nu vizează sub nicio formă extinderea ariei de operare ori exploatarea altor bunuri decât cele concesionate C. S.A. prin contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă încheiat de D..

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile sunt fondate, judecătorul fondului apreciind în mod greşit starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală motiv pentru care o va casa.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice împotriva sentinţei civile nr. 718 din 29 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei S.C. A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.