RCA guarantee claim rejected for missing 90-day deadline after pre-bankruptcy accident, despite pending insolvency proceedings

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 25759/03.02.2021 şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a cererii de plată nr. x/16.06.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1032 din 29 iunie 2021, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct . . . . . . . . . .8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că a depus o cerere de plată la FGA in urma admiterii apelului declarat de către B. si a dispunerii de către Tribunal a încetării acţiunii, acela fiind momentul procesual in care a rămas păgubit, deoarece nu a mai existat o hotărâre judecătorească care să îi cuantifice creanţa şi nu a mai fost în termen pentru a se înscrie la masa credală a B. ori pentru a exercita procedura administrativă faţă de FGA.

Curtea de Apel ca instanţă de fond a analizat prea puţin acest termen de 90 de zile, în care putea iniţia această procedură, raportându-se strict la data falimentului B..

Se mai precizează că la data de 09.12.2016 s-a înregistrat dosarul având ca obiect pretenţii împotriva B., iar la 17.03.2017 s-a deschis procedura falimentului.

Judecătoria Carei la data de 10.06.2019 a obligat la plată B., iar la 19.12.2019 s-a admis apelul formulat de B., la Tribunalul Satu Mare, decizia fiind comunicată în primăvara anului 2020, aproximativ în luna mai.

Termenul de 90 de zile a curs în perioada derulării procesului, neavând o hotărâre judecătorească definitivă care să îi ateste un drept de creanţă cert, iar după comunicarea deciziei instanţei de apel, la foarte scurt timp, a iniţiat procedura FGA.

În opinia recurentei, trebuie analizată întreruperea termenului de 90 de zile, iar această analiză instanţa trebuia să o facă raportat şi la art. 2548 C. civ. care vorbeşte despre întreruperea termenelor de decădere, stipulând că: "atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător."

Interpretând acest text de lege din C. civ., dreptul comun în materie, raportat la Legea 213/2015, concluzia poate fi doar aceea că termenul de 90 de zile pentru efectuarea procedurii administrative, unul de decădere, a fost întrerupt de către procesul în curs. La data comunicării hotărârii Tribunalului, termenul a început din nou să curgă, moment de la care a fost în interiorul termenului de 90 de zile pentru demararea procedurii administrative.

Necesitatea parcurgerii procedurii administrative a devenit de actualitate abia în momentul în care instanţa de apel a admis apelul B.. Până la acel punct procesual avea un drept de creanţa consfinţit de instanţa de fond, nedefinitiv.

Respingând contestaţia instanţa de fond a încălcat art. 6 CEDO "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si rezonabil, de către o instanţă independentă si imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligaţiilor sale cu caracter civil..."

Din jurisprudenţa CEDO rezultă faptul că verificarea respectării dreptului de acces la instanţa nu se face numai în raport de dispoziţiile naţionale care instituie procedura administrativă prealabilă, ci şi în raport de împrejurările de fapt concrete în care s-a desfăşurat sau care au influenţat desfăşurarea acestei proceduri, instanţa europeană realizând o analiză mai amplă şi luând în calcul şi comportamentul autorităţilor naţionale.

Pentru a se evita negarea dreptului la un viitor acces la justiţie se impune a se recunoaşte dreptul de a parcurge procedura administrativă până la capăt prin analizarea şi pe fond a pretenţiilor de către FGA şi nu doar prin respingerea stricto sensu bazată pe tardivitate.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost învestit cu soluţionarea cererii de plată înregistrată sub nr. x/16.06.2020 prin care recurentul-reclamant a solicitat plata din disponibilităţile Fondului a sumei de 196.109 RON aferentă despăgubirii aferente prejudiciului rezultat în urma evenimentului produs în data de 09.12.2016, în urma căruia a fost vătămat petentul, vinovat de producerea accidentului făcându-se numitul C. care a condus auto cu nr. de înmatriculare x, asigurată cu poliţa RCA nr. x emisă de B. S.A.. Urmare a avizării evenimentului, în cauză a fost deschis dosarul de daună nr. x (nr. unic FGA x).

Prin Decizia nr. 25759/03.02.2021 Fondul a respins cererea de plată în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 alin. (1) din Norma ASF 16/2015, reţinând că, în cauză, cererea de plată a fost formulată tardiv.

Pentru a emite actul administrativ FGA a avut în vedere faptul că situaţia premisă pentru exercitarea atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sarcina Fondului de garantare a asiguraţilor este falimentul unei societăţi de asigurare. Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unul asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz B. S.A.

FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare. Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015. Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, procedura care este iniţiată prin cererea de plată - act juridic care dă naştere raporturilor juridice de drept administrativ între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări, precum şi orice persoană fizică sau juridică care pretinde plata de despăgubiri de la FGA.

Faptul că FGA nu este continuatorul asigurătorului în faliment implică o serie de consecinţe juridice, printre care şi aceea că Fondul nu poate să achite solicitanţilor fără nici o verificare, analiză şi, eventual, cenzură sumele de bani pe care aceştia le cer cu titlu de despăgubiri, ţinând cont că Fondul de garantare a asiguraţilor este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare de care dispune şi în considerarea scopului pentru care a fost înfiinţat, şi anume protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţel unul asigurător Tn virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări.

În privinţa tardivităţii cererii, Înalta Curte reţine că recurentul a depus cererea da plată după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la F.G.A. pentru B.. - în faliment - cererea de plată a fost depusă la data de 16.06.2020 - şi înregistrată la FGA sub nr. x/16.06.2020, ulterior datei de 16.06.2017, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plată.

Astfel, art. 14 din Legea nr. 213/2015 prevede: "în vederea încasării indemnizaţilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, conform art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări (...).".

În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a stabilit că, în cazul de faţă, data producerii evenimentului este anterioară datei deschiderii procedurii falimentului B. S.A. (17.03.2017), astfel încât recurentul trebuia să formuleze cererea în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1032 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.