Annulment motion rejected; no material error in decision upholding recourse dismissal.

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 16.01.2017, sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, să se constate lipsa răspunsului pârâtului la petiţia formulată de reclamant în data de 29.06.2016, să se dispună sancţionarea disciplinară a funcţionarilor responsabili, prezentarea de către pârât a copiilor de pe competenţele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul IGSU şi anularea sesiunilor de examen din data de 21-22.06.2016.1.2.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din data de 30 mai 2017, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a domnului judecător B. formulată de reclamantul A..

Prin sentinţa civilă nr. 94 din data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

1.3. Împotriva încheierii de şedinţă din data de 30 mai 2017 şi a sentinţei nr. 94 din 28 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru încheiere, şi art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2549 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A..

1.4. Împotriva Deciziei nr. 2549 din 16 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020.

În cursul soluţionării contestaţiei în anulare, contestatorul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că textul acestui articol încalcă dispoziţiile Constituţiei României.

Pentru soluţionarea cererii contestatorului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, s-a format dosarul asociat nr. x/2020

Prin încheierea din 12 mai 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalite a art. 39 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă.

1.5. Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând casarea hotărârii recurate.

Prin Decizia nr. 3742 din 17 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A.. Împotriva încheierii din 12 mai 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Împotriva Deciziei nr. 3742 din 17 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de faţă ne aflăm în prezenţa unei hotărâri care a fost anulată pentru nemotivare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa acestei situaţii.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3742 din 17 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.