Academic plagiarism: sufficiency of indirect intent and application of non-retroactivity to disciplinary sanctions for uncredited republication of prior work

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A., Facultatea de Drept a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional de Etica a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, B., anularea Hotărârii nr. 18/14.02.2019 emisă de Consiliul National de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, precum şi a Răspunsului nr. x/04.04.2019 al Ministerului Cercetării şi Inovării la plângerea prealabilă formulata de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1284 din 24 noiembrie 2020, a admis cererea formulată de reclamanta A., Facultatea de Drept, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi B., a dispus anularea Hotărârii nr. 18/14.02.2019 emisă de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării şi a răspunsului nr x/4.04.2019 al Ministerului Cercetării şi Inovării la plângerea prealabilă formulată de reclamantă şi, în consecinţă şi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către pârâta B. împotriva Hotărârii nr 1/17.12.2015 emisă de Comisia de Etică a A. şi a raportului nr. x/15.12.2015 emis de Comisia de analiză din cadrul A..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii B. şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării au declarat recurs.

Recursurile sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurenta-pârâtă B., în motivarea recursului arată că prin sentinţa recurată au fost interpretate şi aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, care, definind noţiunea de plagiat, stabilesc şi cerinţele obligatorii pentru incidenţa unei asemenea fapte, respectiv: "însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală;" (n.n. versiunea textului în vigoare la data săvârşirii pretinsei acţiuni de plagiat).

În opinia sa, întregul raţionament dezvoltat de către judecătorul fondului se circumscrie noţiunii de culpă, sub forma neglijenţei, iar nu a intenţiei directe. Aceasta deoarece, toate aceste argumente converg către următoarea teza: deşi existau anumiţi factori în raport de care ar fi putut afla de publicarea lucrării în anul 2008, nu a depus toate diligentele pentru a verifica acest aspect, motiv pentru care nici nu a prevăzut rezultatul folosirii respectivei lucrări, deşi trebuia să-l prevadă.

Astfel, din întreaga motivare dezvoltată şi evidenţiată prin sentinţă, în analiza formei de vinovăţie, se desprinde concluzia că judecătorul fondului a reţinut săvârşirea faptei de plagiat din culpă (neglijenţă), contrar prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, care stabilesc necesitatea comiterii unei asemenea acţiuni cu intenţie directă, în sens contrar neputând subzista un plagiat.

Pretinsa faptă de plagiat nu poate fi justificată pe baza unor considerente ce ţin de culpă, ca forma de vinovăţie, ci doar prin prisma intenţiei directe.

Recurenta mai susţine greşita aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004, în contextul încălcării principiului de drept privind neretroactivitatea legii civile, deoarece pretinsa faptă de plagiat a fost săvârşită la data de 03.02.2011, atunci când a fost publicată lucrarea despre care se susţine că este un act de plagiat, iar dispoziţiile reţinute de instanţa de fond, respectiv art. 4 alin. (1) lit. a) au fost adoptate prin O.U.G. nr. 28/2011, act normativ în vigoare începând cu data de 05.09.2011, deci ulterior aşa-zisei fapte de plagiat.

Faţă de aceste împrejurări şi luând în considerare principiul neretroactivităţii legii civile, este indiscutabil că reţinerea acestor norme de drept material în motivarea hotărârii a fost realizată cu încălcarea prevederilor privind aplicarea legii civile în timp, determinând astfel o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 206/2004.

Astfel, câtă vreme Legea nr. 206/2004, în forma în vigoare la data comiterii aşa-zisului plagiat, nu reglementează noţiunile de "autor" şi "coautor", recurenta consideră că se impune verificarea şi aplicarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (tot varianta corespunzătoare acelui moment). În acest sens, relevanţă juridică din această perspectivă prezintă dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (5) alin. (1).

De asemenea, recurenta mai precizează că a colaborat cu persoanele care sunt nominalizate pe lista autorilor, contribuţia sa intelectuală fiind confirmată chiar de către autorul principal al lucrării. Lipsa identificării exprese într-o asemenea calitate nu este în măsură să determine o altă concluzie, câtă vreme materialul probator administrat atestă aportul la realizarea lucrării din anul 2008, existând o declaraţie dată în acest sens de către C. cu mult timp înainte de existenta prezentului litigiu.

Fără a mai relua argumentele în virtutea cărora un act sau fapt juridic nu poate fi analizat şi/sau sancţionat din perspectiva unor reglementări viitoare, ci doar a acelora prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii/producerii lor, recurenta arată că şi art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004, a intrat în vigoare după momentul pretinsului act de plagiat, mai exact la data de 5 septembrie 2011.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în motivarea recursului, arată că nu este emitentul Hotărârii nr. 18/14.02.2019, hotărârea fiind emisă de către Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării.

Recurentul-pârât arată că nu are competenţa de a interveni pe fondul Hotărârii sau a Raportului, deoarece aceste documente sunt întocmite de către membrii CNECSDTI care sunt specialişti, experţi, cadre didactice universitare cu pregătire profesională în domeniu specific cauzei respective. O intervenţie pe aceste documente ar echivala cu anularea concluziilor formulate de către aceste persoane de specialitate.

Instanţa de fond nu a reţinut că, potrivit art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, "plagiatul" la data săvârşirii faptei considerate drept plagiat este definit ca fiind "însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală", pe când Raportul comisiei de analiză al A. reţine fapta de plagiat conform prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 în forma actualizată prin Ordonanţa Guvernului nr. 28 din 31.08.2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, potrivit cărora plagiatul reprezintă "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale."

Or, după cum rezultă din probatoriu, pârâta B. a avut o contribuţie determinantă la lucrarea din anul 2008, astfel încât nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, situaţie care nu a fost analizată de către instanţă la pronunţarea soluţiei.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Recurentul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, solicitând admiterea recursului recurentei intimate B., astfel cum a fost formulat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea Hotărârii nr. 18/14.02.2019 emisă de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării şi a răspunsului nr. x/4.04.2019 al Ministerului Cercetării şi Inovării la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, prin care s-a aprobat Raportul Final nr. x/14.02.2019 privind soluţionarea contestaţiei la Hotărârea nr 1/17.12.2015 emisă de Comisa de Etică a A. şi Raportul nr. x/15.12.2015, conform Anexei 1 care este parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prin Raportul Final nr x/14.02.2019 privind soluţionarea contestaţiei la Hotărârea nr. 1/17.12.2015 emisă de Comisa de Etică a A. şi Raportul nr x/15.12.2015 şi Raportul nr. x/15.12.2015, contestaţie introdusă de reclamantă prin sesizarea înregistrată la CNECSDTI cu nr. x/1.02.2016, conexată cu adresele/sesizările 137, 371, 372, 415, 416 şi 421 s-a admis contestaţia, s-a infirmat existenţa abaterii de plagiat şi s-a dispus revocarea Raportului nr. x/15.12.2015.

Prin Hotărârea nr. 1/17.12.2015, Comisia de Etica si Deontologie Profesională a A. a constatat săvârşirea de către reclamantă a unor abateri grave de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, prin plagierea evidentă a unei lucrări ştiinţifice, fiind stabilită sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, prevăzută de art. 318 lit. e) din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale, coroborat cu art. 111 lit. f) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi retragerea lucrării publicată prin încălcarea normelor de bună conduită, conform art. 111 lit. b) din Legea nr. 206/2004.

Curtea de Apel a admis acţiunea recurentei şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia formulată de pârâtă formulată împotriva Hotărârii nr. 1/17.12.2015 emisă de Comisia de Etică a A. şi a raportului nr. x/15.12.2015 emis de Comisia de analiză din cadrul A..

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia pronunţată de instanţa de fond, pentru considerentele în continuare arătate.

După cum rezultă din cererea de recurs, pe de o parte, recurenta interpretează considerentele sentinţei recurate ca referindu-se la reţinerea unei fapte din plagiat comisă din culpă, iar pe de altă parte critică considerentele susţinând că ar încălca art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 care se referă la modalitatea de vinovăţie a intenţiei.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că plagiatul se poate comite fie din intenţie directă, fie din intenţie indirectă, neexistând nici o dispoziţie legală în Legea nr. 206/2004 care să legitimeze afirmaţia precum că doar intenţia directă ar putea caracteriza plagiatul.

Interpretarea dată de recurentă considerentelor din sentinţa recurată nu poate fi reţinută, raţionamentul primei instanţe fiind clar în sensul că s-a reţinut săvârşirea faptei de plagiat cu intenţie, ceea ce corespunde laturii subiective a faptei de plagiat.

De asemenea, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind pretinsa aplicare a art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile este nefondat şi nu poate fi primit.

Recurenta consideră că plagiatul ar fi fost comisă la data de 03.02.2011, astfel că instanţa de fond în mod greşit i-a înlăturat apărarea privind pretinsa contribuţie adusă la redactarea lucrării originale publicată în 2008, aplicând art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 în forma dată prin O.G. nr. 28/2011 intrată în vigoare începând cu data de 05.09.2011.

Or, în lucrarea supusă analizei, comisia a remarcat că nu se prevede o reeditare a lucrării presupuse a fi plagiate, iar lucrarea plagiată nu este citată în lucrarea analizată.

Pe de alta parte, prin Hotărârea Comisiei de etică nr. 1/17.12.2015 pentru aprobarea raportului Comisiei de analiză, s-a reţinut că lucrarea a fost publicată fără a avea o indicaţie în sensul în care ar reprezenta o reeditare a vreunei alte lucrări, respectiv a lucrării publicate anterior sub titlul "Drept civil. Dreptul la moştenire".

Înalta Curte constată că în mod temeinic şi legal s-a apreciat că plagiatul a fost dovedit prin identitatea de conţinut între cele două lucrări supuse comparării şi nerespectarea de către contestatoare a obligaţiei de indicare a surselor originale.

Înalta Curte apreciază că şi susţinerile recurentei-reclamante referitoare la nesocotirea principiului neretroactivităţii, sunt neîntemeiate.

Competenţa CNECSDTI de a hotărî sancţiunea în privinţa abaterilor de la buna conduită in cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare este definită de art. 7 lit. f) şi f) indice 1 din Legea 206/2004.

De asemenea, conform art. 4, lit. e) din Regulamentul său de funcţionare, CNECSDTI emite hotărâri cu privire la cazurile pe care le analizează şi în cazul în care au fost constatate abateri, numeşte persoana sau persoanele fizice şi/sau juridice vinovate de respectivele abateri şi stabileşte sancţiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii.

Potrivit art. 4 lit. b) din Legea 206/2004 cu modificările şi completările sale, la momentul săvârşirii presupusei fapte de plagiat, respectiv în data de 03.02.2011, plagiatul reprezenta: "însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală".

Raportul comisiei de analiză URA reţine fapta de plagiat conform prevederilor art. 4 lit. d) din Legea 206/2004 în forma în vigoare începând cu 5.09.2011, respectiv "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice, extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale".

Autoplagiatul reprezintă "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale".

Conform art. 2 indice 1, alin. (2), în forma în vigoare în prezent a Legii 206/2004 plagiatul şi autoplagiatul reprezintă abateri de la normele de bună conduită prevăzute la art. 2 lit. b), respectiv "norme de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare şi popularizare ştiinţifică", în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptelor (3.02.2011), plagiatul reprezenta o abatere de la buna-conduită în activitatea de cercetare dezvoltare.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite criticile formulate pe acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării este neîntemeiată având în vedere că în prezenta cauză a fost dedus judecăţii şi actul administrativ (răspunsul MCID nr. 1345/04.04.2019) emis de către recurentul MCID, în calitate de autoritate ierarhic superioară investită cu soluţionarea plângerii prealabile formulată în etapa recursului ierarhic.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 5.889,91 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.-Facultatea de Drept

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate şi va obliga recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 5.889,91 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.-Facultatea de Drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi B. şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 24 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 5.889,91 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.-Facultatea de Drept.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.