# Insolvency Claims Against Guarantee Fund: Imperative 90-Day Decadence Period Bars Late-Filed Indemnity Request

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de garantare a asiguraţilor solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 16610 din 22 august 2018, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire a sumei de 4.646,83 RON, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale cu începere din data de 5 septembrie 2016, până la tata până la data plăţii efective precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. civile nr. 958 din 13 martie 2019, a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel, instanţa de fond a dat o interpretarea greşită a dispoziţiilor incidente în speţa dedusă judecăţii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În opinia recurentului, prin respingerea contestaţiei privind obligarea FGA la plata despăgubirii, dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată, instanţa de fond în mod nelegal a motivat hotărârea atacată, reţinând nelegal că este decăzut din dreptul de a solicita despăgubirea raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF 16/2015.

Instanţa de fond a ignorat faptul că cererea reclamantului a fost formulată în termen, raportat la dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea 213/2015, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, FGA fiind în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, iar potrivit alin. (6) dreptul de acţiune contra Fondului pentru plata despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Raportat la calitatea B. S.A. de asigurător al vinovatului de accident, în sarcina acesteia subzistă obligaţia contractuală de a acoperi această răspundere, prejudiciul fiind în cuantum 4.646,83 RON.

Se mai arată că ulterior, la data de 05 09 2016, a formulat cerere de despăgubire în vederea deschiderii unui dosar de daună adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în condiţiile art. 11 din Legea 213/2015, anexând cererea de despăgubire, declaraţia, răspunsul Serviciul rutier- Biroul cercetări accidente rutiere cu victime, anexa 2 emisă de Serviciul Rutier din cadrul IPJ Mureş, autorizaţie de reparaţii, copii CI, poliţa de răspundere auto RCA nr. x, calculaţie sistem DAT.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, fiind dată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nereprezentând un motiv de casare, astfel cum susţine recurentul.

În soluţionarea cauzei, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma nr. 16/2015 din Legea nr. 213/2015, art. 2548 C. civ.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise in aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate"

Dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări....."

Faţă de asigurătorul B. s-a deschis procedura de faliment prin hotărârea pronunţată la data de 16.02.2017 în Dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, definitivă la data de 17.03.2017, creanţele ce fac obiectul prezentei cauze fiind creanţe născute anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 reglementează în mod expres un termen de decădere de 90 de zile, toate termenele imperative fiind prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii, în lipsa unei derogări. În acest acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionate mai sus.

Faţă de formularea neechivocă a textului de lege- 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă atunci când acesta s-a născut ulterior-rezultă că suntem în prezenţa unui termen imperativ.

Conform art. 2548 C. civ., termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel, cererea de repunere în termen formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată fiind inadmisibilă.

Motivarea instanţei de fond are temei legal motivul respingerii cererii de plată fiind tardivitatea depunerii cererii, conform dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma nr. 16/2015, termenul de 90 de zile fiind calculat în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii falimentului împotriva asigurătorului B..

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut corect faptul că recurentul a transmis în data de 05.09.2016 doar cererea de deschidere a dosarului de daună, cererea de plată fiind transmisă ulterior la data de 25.07.2018.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurentul-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 958 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.