Statute of limitations in administrative tax litigation: Prohibition on ex officio invocation by the court

Şedinţa publică din data de 12 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 01.03.2021 sub numărul x/2021, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispoziţiilor art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, a solicitat:

- anularea Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată nr. x din 30.12.2019, precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 30.12.2019, în ceea ce priveşte următoarele:

· stabilirea de obligaţii de plată suplimentare privind impozit pe profit în sumă de 14.951.143 RON;

· stabilirea de obligaţii de plată suplimentare privind TVA în sumă de 18.204.546 RON.

Prin întâmpinarea formulată la data de 30.03.2021, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pe motiv că reclamanta nu a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

La termenul de judecată din data de 20.05.2021, reclamanta a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a modificat, în sensul completării, următoarele elemente:

· cadrul procesual pasiv, în sensul chemării în judecată şi a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

· obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat anularea şi a Deciziei nr. 199/27.08.2020, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată nr. x din 30.12.2019, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată;

· criticile de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale contestate.

Prin întâmpinarea formulată la data de 10.06.2021, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare, solicitând, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

2. Hotărârile instanţei de fond atacate cu recurs

Prin încheierea din 20 mai 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de modificarea cererii introductive de instanţă, atât în ceea ce priveşte obiectul cererii, cât şi în ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv.

La acelaşi termen de judecată a fost invocată, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi art. 281 din Legea nr. 207/2015, excepţia prescrierii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 124/2021 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunţată la data de 24.06.2021, a hotărât următoarele:

- a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiunea în anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 199/27.08.2020, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată nr. x/30.12.2019;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca prescrisă;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată recurenta că, prin ridicarea din oficiu a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei cu privire la Decizia nr. 199/27.08.2020 privind soluţionarea contestaţiei depusă de reclamantă, prin încheierea din data de 20.05.2021, şi apoi aplicând această sancţiune reclamantei prin sentinţa recurată, ca urmare a ridicării din oficiu a acestei excepţii peremptorii, instanţa de fond şi-a depăşit limitele învestirii, încălcând în mod direct şi vădit dispoziţiile procesuale prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - principiul disponibilităţii, art. 22 alin. (1) şi (6) C. proc. civ. - limitele rolului activ prin prisma principiul legalităţii şi legalei învestiri - şi normele procesuale prevăzute de dispoziţiile art. 2512 alin. (2-3) din C. civ. 2011.

Învederează recurenta că instanţa de fond nu avea aptitudinea procesuală de a ridica din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei împotriva Deciziei nr. 199/27.08.2020, astfel încât în mod nelegal şi, în consecinţă, inadmisibil, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ce a fost invocată din oficiu, consecinţa acestui act procedural conducând, în opinia recurentei, la nulitatea încheierii din data de 20.05.2021 şi a sentinţei recurate, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin modul în care Curtea de Apel Constanţa a înţeles să invoce din oficiu, la termenul din data de 20.05.2021, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei şi, prin sentinţa recurată, să admită această prescripţie, instanţa a încălcat în mod direct şi vădit normele de procedură cu privire la modul de invocare a prescripţiei dreptului material la acţiune, aspect care conduce la desfiinţarea sentinţei recurate şi a încheierii din data de 20.05.2021 prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica recurentei vizează interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente, arătând, în esenţă, că instanţa de fond, în mod eronat şi cu încălcarea dispoziţiilor materiale, a apreciat că reclamanta a înţeles să critice Decizia nr. 199/27.08.2020 emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C. doar la momentul formulării şi depunerii cererii modificatoare în data de 20.05.2021, aspect care a condus în mod nelegal instanţa la soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei, respectiv a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.12.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.12.2019, emise de către A.N.A.F.-D.G.A.M.C., motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subliniază recurenta că instanţa de fond, urmărind menţinerea unui formalism procedural exagerat şi fără a stărui să observe intenţia reală a reclamantei, exprimată prin cererea introductivă de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ., a înlăturat în mod nelegal susţinerile reclamantei.

În opinia recurentei, instanţa de fond, prin prisma considerentelor eronate expuse în cadrul sentinţei recurate, potrivit cărora reclamanta nu ar fi atacat decizia de soluţionare a contestaţiei prin cererea de chemare în judecată, ci doar prin cererea modificatoare din data de 20.05.2021, în mod eronat a făcut aplicarea normelor materiale prevăzute de art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, precum şi cele prevăzute de art. 281 Codul de procedură fiscală, admiţând în mod eronat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei cu privire la decizia de soluţionare a contestaţiei şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată faţă de decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală.

Apreciază recurenta că instanţa de fond în mod eronat a oferit o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 281 din Codul de procedură fiscală, apreciind că reclamanta ar avea doar aptitudinea de a supune cenzurii instanţei decizia de soluţionare a contestaţiei şi, ca urmare a acestui fapt, în subsidiar, şi actele primare prin care au fost impuse obligaţii reclamantei, respectiv decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală.

Subliniază recurenta că susţinerea Curţii de Apel Constanţa potrivit căreia dispoziţiile art. 281 din Codul de procedură fiscală impun o derogare de la dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 este o susţinere eronată, câtă vreme se poate observa că prevederea legală antereferită îi oferă posibilitatea contestatorului ca în faţa instanţei de contencios administrativ să atace şi decizia emisă în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative împreună cu actele administrativ fiscale primare, însă nu îl prohibeşte în niciun caz pe acesta să atace numai actele administrativ fiscale ce au făcut obiectul contestaţiei administrative formulate.

Aplicarea de către Curtea de Apel Constanţa a sancţiunii inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pe motivul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu ar fi contestat şi decizia privind soluţionarea contestaţiei administrative conduce la o identitate de tratament ca şi în cazul în care reclamanta nu ar fi parcurs deloc procedura prealabilă şi ar fi atacat direct în faţa instanţei de judecată actele emise de către A.N.A.F.-D.G.A.M.C.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi a încheierii de şedinţă din data de 20.05.2021, în ceea ce priveşte invocarea din oficiu de către Curtea de Apel Constanţa a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, precum şi referitor la admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, să dispună:

1. în principal:

- respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Constanţa, ca fiind nelegală şi, în consecinţă, inadmisibilă a fi invocată din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind nefondată, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- trimiterea dosarului spre continuarea judecăţii prezentei cauze Curţii de Apel Constanţa pe fondul acţiunii în anulare;

2. în subsidiar:

- în ipoteza în care se va aprecia că nu se impune respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune ca fiind nelegală şi, în consecinţă, inadmisibilă a fi invocată din oficiu, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., să hotărască respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei ca fiind nefondată, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi pronunţarea aceleiaşi soluţii şi pentru excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respectiv respingerea acesteia ca nefondată, ca urmare a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- trimiterea dosarului spre continuarea judecăţii prezentei cauze Curţii de Apel Constanţa pe fondul acţiunii în anulare;

- obligarea intimatelor la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentei cauze.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

În motivare se arată, în esenţă, că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, fiind bazată pe aprecierea prevederilor legale incidente, motivarea fiind corectă şi completă, concluzia fiind rezultatul cercetării judicioase a cauzei.

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili arată că recurenta pretinde aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fără a face de fapt o veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii recurate; subliniază faptul că nicăieri în cuprinsul acţiunii nu se critică decizia de soluţionare a contestaţiei şi nu se face vorbire de organul de soluţionare a contestaţiei, or, obiectul controlului instanţei de contencios administrativ nu îl poate constitui decât decizia de soluţionare a contestaţiei, iar anularea actului administrativ-fiscal contestat nu poate fi dispusă decât ca urmare a anulării, într-un prim capăt de cerere, a deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, nu are incidenţă în cauză.; contrar celor susţinute de societatea recurentă, prin invocarea din oficiu a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de modificarea acţiunii în sensul atacării deciziei de soluţionare a contestaţiei, instanţa de fond nu a depăşit limitele învestirii; în mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată privind anularea deciziei de impunere în raport de dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată neavând competenţa să se pronunţe direct asupra temeiniciei şi legalităţii deciziei de impunere, fără parcurgerea procedurii prealabile reglementate de Codul de procedură fiscală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru considerentele ce urmează:

Instanţa de fond a fost învestită iniţial cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect anularea Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată nr. x din 30.12.2019, precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 30.12.2019, în ceea ce priveşte: stabilirea de obligaţii de plată suplimentare privind impozit pe profit în sumă de 14.951.143 RON şi stabilirea de obligaţii de plată suplimentare privind TVA în sumă de 18.204.546 RON.

La termenul de judecată din data de 20.05.2021, reclamanta a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a modificat, în sensul completării, următoarele elemente:

- cadrul procesual pasiv, în sensul chemării în judecată şi a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat anularea şi a Deciziei nr. 199/27.08.2020, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată nr. x din 30.12.2019, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată;

- criticile de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale contestate.

Prin încheierea recurată, pronunţată la data de 20 mai 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de modificarea cererii introductive de instanţă, atât în ceea ce priveşte obiectul cererii, cât şi în ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv şi a invocat, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi art. 281 din Legea nr. 207/2015, excepţia prescrierii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Prin sentinţa recurată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 24.06.2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiunea în anularea Deciziei de solutionare a contestaţiilor nr. 199/27.08.2020, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca prescrisă;

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând în susţinerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., respectiv:

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii");

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Recurenta a criticat, în esenţă, faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea în mod eronat a excepţiei prescrierii dreptului la acţiunea în anularea deciziei de soluţionare a contestaţiilor şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anularea deciziei de impunere, pronunţând o hotărâre nelegală, fără a judeca fondul cauzei.

Înalta Curte constată că în mod greşit a soluţionat cauza Curtea de apel fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, respingând acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca prescrisă, respectiv acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca inadmisibilă.

Interpretarea dată de prima instanţă excepţiei prescrierii dreptului la acţiunea în anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 199/27.08.2020 nu va fi însuşită de instanţa de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.: "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.", iar potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (6) C. proc. civ.: "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.(...)

(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Potrivit prevederilor art. 2.512 C. civ.: "(1) Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant (…).

(2) Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu.

(3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale."

În ceea ce priveşte momentul până la care poate fi invocată prescripţia, textul art. 2.513 C. civ. prevede că: "Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate."

Art. 2.512 alin. (1) C. civ. instituie norma legală potrivit căreia invocarea prescripţiei se poate efectua doar de titularul în folosul căruia a curs prescripţia. Aceasta înseamnă că prescripţia poate fi opusă, de regulă, pe cale de excepţie, de apărare formulată de cel în folosul căruia curge prescripţia, iar excepţia de prescripţie constituie o excepţie de drept material substanţial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acţiune) şi nu un drept procedural născut în timpul procesului.

În sistemul noului C. civ., prescripţia nu operează de drept şi nici din oficiu, în baza hotărârii instanţei judecătoreşti sau arbitrale, ci numai la cererea persoanei interesate.

Asupra prescripţiei extinctive instanţa urmează să se pronunţe doar după ce excepţia a format obiect de dezbatere contradictorie. În literatura de specialitate (A. Vasile, "Excepţiile procesuale în noul C. proc. civ..", Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 437) s-a arătat că organul de jurisdicţie nici nu ar putea pune în discuţia părţilor excepţia prescripţiei extinctive, deoarece, în ipoteza în care îi atrage pârâtului atenţia asupra existenţei posibilităţii de a se apăra prin invocarea prescripţiei, ar fi golit de conţinut caracterul relativ al excepţiei, de vreme ce orice pârât va avea interesul să se opună acţiunii prin invocarea excepţiei. Aşadar, normele privitoare la prescripţie au caracter dispozitiv, părţile interesate fiind libere să le folosească sau nu, astfel încât, din punct de vedere procesual, excepţia prescripţiei este una relativă, care trebuie ridicată de partea interesată.

Este vorba despre o excepţie personală, iar nu de o excepţie de ordine publică, iar o asemenea chestiune în plan procesual interesează principiul disponibilităţii, fiind un aspect ori o facultate inerentă dreptului fiecărei părţi de a dispune în cursul procesului de drepturile sale materiale şi procedurale, aspect care trebuie lăsat la aprecierea părţii, iar nu a instanţei de judecată.

Or, în speţa de faţă, prima instanţă nu a fost învestită cu soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune de către pârâţi, care nu au înţeles, nici prin întâmpinare şi nici la primul termen de judecată, să invoce o astfel de excepţie (fiind astfel, decăzuţi din acest drept).

Prin modul în care a înţeles să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, instanţa de fond a încălcat în mod direct atât limitele învestirii sale, cât şi principiul disponibilităţii procesului civil, întrucât numai intimatele din prezenta cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 2.512 – 2.513 din C. civ., aveau aptitudinea procesuală de a invoca această excepţie în prezenta cauză.

Natura prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel cum aceasta a fost reglementată prin intrarea în vigoare a C. civ. la 01.10.2011, este una de drept privat şi relativă, legiuitorul apreciind că invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune reprezintă un drept potestativ de care doar părţile din proces pot beneficia, instanţa de judecată neavând aptitudinea de a putea ridica din oficiu această excepţie.

Astfel cum se arată şi în memoriul de recurs, în jurisprudenţă s-a cristalizat orientarea potrivit căreia excepţia prescrierii dreptului la acţiune în contencios administrativ, motivat de depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, este de ordine privată şi poate fi invocată numai de pârât, prin întâmpinare sau la primul termen în care părţile sunt legal citate. Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie, iar, în lipsa unor prevederi speciale derogatorii, sunt aplicabile regulile generale cuprinse în C. civ. - art. 2.512 şi 2.513, care conturează prescripţia extinctivă ca o instituţie juridică de ordine privată.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată atât sub aspectul obiectului, în sensul că a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, cât şi sub aspectul cadrului procesual pasiv, înţelegând să adauge ca pârâtă pe Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la data de 20.05.2021.

Drept urmare, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi art. 281 din Legea nr. 207/2015, la termenul din data de 20.05.2021 instanţa a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a acordat termen la data de 07.06.2021 în vederea discutării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi a excepţiei inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, la data de 30.03.2021, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

După data modificării cererii de chemare în judecată şi până la termenul acordat, pârâtele nu au formulat întâmpinări cu privire la excepţia prescripţiei invocată din oficiu, iar la termenul de judecată din data de 07.06.2021, instanţa a pus în discuţia părţii prezente (reclamanta) cele două excepţii şi cererile de probatorii formulate de aceasta cu privire la soluţionarea pe fond a cauzei, rămânând în pronunţare atât asupra excepţiilor discutate, cât şi asupra probatoriilor solicitate.

Instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei şi, ca urmare a admiterii acestei excepţii, a respins acţiunea în anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei ca prescrisă şi, subsecvent, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea de anulare a deciziei de impunere ca fiind inadmisibilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca fiind fondate criticile recurentei cu privire la soluţia dată de instanţă acestor excepţii, reţinând că prin ridicarea din oficiu a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune prin încheierea din data de 20.05.2021 şi apoi aplicând această sancţiune reclamantei prin sentinţa reeurată, ca urmare a ridicării din oficiu a acestei excepţii peremptorii, instanţa de fond a depăşit limitele învestirii sale, încălcând în mod direct şi vădit dispoziţiile procesuale prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (principiul disponibilităţii), art. 22 alin. (1) şi (6) C. proc. civ. (limitele rolului activ prin prisma principiul legalităţii şi legalei învestiri) şi normele procesuale prevăzute de dispoziţiile art. 2.512 alin. (2-3) din C. civ. 2011, devenind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând hotărârile recurate, prin prisma dispoziţiilor legale sus-menţionate, doctrinei şi jurisprudenţei incidente, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în mod greşit Curtea de Apel Constanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, depăşind astfel limitele învestirii sale de către părţile prezentei cauze prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost modificată, şi prin întâmpinările formulate de către intimate, procedând în mod greşit şi nelegal prin aplicarea din oficiu a unei sancţiuni procedurale pe care nu avea aptitudinea procesuală să o aplice cererii de chemare în judecată.

Această vătămare procesuală adusă reclamantei de către instanţa de fond poate fi înlăturată numai prin admiterea prezentului recurs, casarea în tot a hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa pentru continuarea soluţionării prezentei cauze.

În contextul expus, este fără putere de tăgadă faptul că prima instanţă, analizând din oficiu prescripţia şi soluţionând cauza prin admiterea acestui motiv de nelegalitate invocat din oficiu, fără a mai păşi la analiza motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate invocate de către reclamantă, a depăşit limitele învestirii sale şi a nesocotit reguli de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de motivul de casare reţinut, Înalta Curte constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în cererea de recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

Înalta Curte reţine, în consecinţă, că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea în mod eronat a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a excepţiei inadmisibilităţii, fără a judeca fondul pricinii (respectiv cererea de anulare cu care a fost învestită), pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

În raport de aceste considerente, se constată că instanţa de fond nu a analizat principalele argumente invocate de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, respectiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune anularea actelor administrative contestate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a clarificat obiectul acţiunii, scopul real urmărit de reclamantă, în vederea unei juste şi complete dezlegări a raportului litigios, pentru a asigura un act de justiţie eficient şi a preîntâmpina alte litigii viitoare.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod greşit şi nelegal a soluţionat cauza Curtea de apel, fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare – contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 480 alin. (3), art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârile recurate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, urmând a se valorifica toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 mai 2021 şi a sentinţei civile nr. 124/2021 din 22 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi încheierea recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2023.