Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2524/2023 AI generated

Revocation of Revolution Fighter Status: Suspension Request Denied for Lack of Justified Case and Cross-Appeal Rejected as Untimely

Case Number Decizia nr. 2524/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the main appeal and the cross-appeal, leaving the lower court's decision to deny the suspension of the executive decree in force. The dispute involved a request under Law No. 554/2004 to suspend the execution of a presidential decree that revoked the appellants' status as "Fighters with a Determinant Role" in the 1989 Revolution. The court held that the appellants failed to prove the cumulative conditions required for suspension: a "well-justified case" indicating a serious doubt about the act's legality through a prima facie examination, and an imminent loss. The court found that the act was legally grounded in prior final judicial decisions rejecting the appellants' initial claims, and thus the arguments raised did not overturn the presumption of legality without pre-judging the merits. The cross-appeal by the presidential administration, which argued the act was exempt from judicial review under the Constitution, was rejected as inadmissible for being filed late.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (6) din Legea nr. 314/2004, art. 474 alin. (1) C. proc. civ, art. 491 C. proc. civ; Revocation of Revolution Fighter Status: Suspension Request Denied for Lack of Justified Case and Cross-Appeal Rejected as Untimely: The dispute involved a request under Law No. 554/2004 to suspend the execution of a presidential decree that revoked the appellants' status as "Fighters with a Determinant Role" in the 1989 Revolution. The court held that the appellants failed to prove the cumulative conditions required for suspension: a "well-justified case" indicating a serious doubt about the act's legality through a prima facie examination, and an imminent loss. The court found that the act was legally grounded in prior final judicial decisions rejecting the appellants' initial claims, and thus the arguments raised did not overturn the presumption of legality without pre-judging the merits. The cross-appeal by the presidential administration, which argued the act was exempt from judicial review under the Constitution, was rejected as inadmissible for being filed late.

Keywords

AI generated
judicial review grounds for cassation revocation of suspended sentence constitution justified grounds administration of justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 338/2019
Student dormitory lease: Inapplicability of tacit renewal under special allocation regulations and failure to meet revizuire conditions for contradictory judgments
decizia civilă nr. 1827/2019
x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, soluţionat prin decizia civilă nr. 1827/2019, ce a avut ca obiect constatarea refuzului nejustificat de finalizare a unei proceduri administrative nu are relevanţă în cauză.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the main appeal as unfounded and maintaining the lower court's decision.

art. 490 C. proc. civ.

Procedural rule applied to reject the cross-appeal as late (tardiv).

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, GUVERNUL ROMÂNIEI - Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în Romania în perioada 1945-1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea executării Decretului Preşedintelui României nr. 232 din 28.02.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 Luptător cu Rol Determinant publicat în Monitorul Oficial nr. 203 din 01.03.2022, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1432 de la data de 22.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia privind inadmisibilitatea cererii invocată de către pârâtul PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, prin ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ, ca nefondată.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul PREŞEDINTELE ROMÂNIEI prin ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ, ca neîntemeiată.

Au fost respinse cererile de intervenţie accesorii formulate de C. şi D., ca neîntemeiate.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1432 de la data de 22.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în termenul legal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acţiunii şi suspendarea executării Decretului nr. 232 de la data de 28.02.2022. Recurs incident a formulat şi pârâta Administraţia Prezidenţială, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu casarea în parte a hotărârii primei instanţe în sensul admiterii excepţiei de inadmisibilitate a cererii de suspendare.

Recursul principal

În esenţă, în motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sentinţa civilă de la fond este motivată necorespunzător, cu încălcarea disp. legale de la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, au susţinut că prima instanţă a efectuat o analiză superficială a dosarului fiind demonstrate de reclamanţii din prezenta cauză condiţiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, au fost invocate vicii de ordin procedural şi de ordin substanţial care determinau o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat în prezenta cauză.

Din punct de vedere al viciilor de natură procedurală, la un examen de aparenţă, au susţinut recurenţii – reclamanţi că actul administrativ ce se contestă ar fi nemotivat.

În ceea ce priveşte viciile de natură substanţială, aceiaşi reclamanţi au susţinut faptul că la emiterea actului a cărui suspendare se solicită au fost nesocotite disp. art. 8 alin. (6) din Legea nr. 314/2004 şi ale art. 49 din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 314/2004. Mai mult, a susţinut că decizia nr. 1827/12.04.2019 care este menţionată în cuprinsul Anexei 1 la Decretul nr. 232/2022, nu prezintă relevanţă pentru problema de drept dedusă judecăţii.

Astfel, au susţinut că prima instanţă s-a limitat a relua menţiunile privind neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, respectiv inexistenţa unor motive de fapt şi de drept care să pună la îndoială prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat, invocând un raţionament insuficient argumentat prin raportare la complexitatea cauzei.

Au precizat recurenţii – reclamanţi că prima instanţă, în mod incorect, sub o pretinsă necesitate de antamare a fondului, s-a eschivat de la analiza temeinică şi legală a argumentelor prezentate în cererea de chemare în judecată.

Au mai susţinut recurenţii că titulatura de Luptător cu rol determinant le-a fost acordată prin decizia nr. 338/2019 şi prin decretul prezidenţial nr. 1053/2019, acte administrative care nu au fost nicicând anulate sau revocate.

Al doilea motiv de casare are în vedere aplicarea greşită a normelor de drept material din Legea nr. 554/2004, respectiv a textului de lege de la art. 14 din acest act normativ.

Au susţinut recurenţii faptul că argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată erau apte şi suficiente pentru ca instanţa de judecată să – şi formeze o convingere validă asupra existenţei unei aparenţe de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Consideră că nu era necesară antamarea fondului, contrar celor reţinute de prima instanţă, deoarece viciile de nelegalitate indicate şi probate erau suficiente pentru a determina existenţa unui abuz vădit al autorităţilor cu competenţe în materie ce a fost validat formal şi fără verificări riguroase de Administraţia Prezidenţială.

Cu referire la paguba iminentă, au susţinut reclamanţii că această condiţie a fost dovedită în cauză prin deciziile emise de casele teritoriale de pensii prin care li se impută anumite sume pretins a fi încasate necuvenit. În acest sens, au arătat reclamanţii că împotriva lui B. au şi fost demarate procedurile de executare silită.

Mai mult, au precizat recurenţii că sistarea plăţii sumelor de bani le generează un prejudiciu, venitul suplimentar obţinut fiind necesar pentru asigurarea unui trai decent.

Pentru toate aceste motive, au arătat că se impune admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recursul incident

În esenţă, în motivarea recursului incident, Administraţia Prezidenţială a susţinut că, în mod eronat, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare deoarece, în temeiul art. 94 lit. a) din Constituţie, Decretul preşedintelui nr. 1068/2022 ar fi unul din actele exceptate de la verificarea legalităţii prin prisma Legii Contenciosului Administrativ.

A mai arătat, că se impune respingerea cererii de recurs formulate de părţile procesuale adverse, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

De asemenea, având în vedere disp. art. 499 şi soluţia ce se preconizează a fi dată recursului incident, Înalta Curte nu va proceda la redarea criticilor de nelegalitate expuse de recurenta – pârâtă Administraţia Prezidenţială cu privire la fondul căii de atac declarate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurenţii –reclamanţi au depus întâmpinare la recursul incident promovat de recurenta – pârâtă Administraţia Prezidenţială, prin care au solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată. Totodată, au solicitat înlăturarea apărărilor formulate.

Recurenta – pârâtă Administraţia prezidenţială a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, ca nefiind fondat.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta – pârâtă Administraţia Prezidenţială este tardiv iar cel al recurenţilor-reclamanţi A. şi B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, asupra excepţiei de tardivitate a recursului incident formulat de Administraţia Prezidenţială, reţine Înalta Curte că incidente cauzei sunt dispoziţiile de la art. 474 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 491 C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, reiese că cererea de recurs incident se depune de partea declarantă împreună cu întâmpinarea la recursul principal, mai precis în termen de 30 de zile de la primirea comunicării efectuate de instanţă odată cu adresa/citaţia pentru primul termen de judecată. Înalta Curte constată că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată are caracter urgent, impunându-se a fi judecată cu prioritate, astfel că procedura de regularizare a recursului a fost eludată, fiind acordat în mod direct prim termen de judecată.

În acest context, al celerităţii cu care trebuie soluţionată cauza de faţă, alăturat citaţiei pentru primul termen de judecată ce a fost transmisă Administraţiei Prezidenţiale cererea de recurs a recurenţilor – reclamanţi.

Analizând înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv dovezile de comunicare ale citaţiei pentru primul termen de judecată – dosar recurs, reiese că Administraţia Prezidenţială a primit copie a recursului principal la data de 25.10.2022. Aceeaşi parte a depus întâmpinare în cauză dar şi cerere de recurs incident la data de 13 aprilie 2023, cu depăşirea termenului prevăzut art. 490 C. proc. civ. pentru depunerea întâmpinării la recursul principal.

Astfel, faţă de data comunicării cererii de recurs principal efectuate de instanţă către Administraţia Prezidenţială şi prin raportare la data depunerii cererii de recurs incident, Înalta Curte constată că excepţia de tardivitate a acestuia invocată, din oficiu, este întemeiată şi se impune a fi admisă.

Totodată, în considerarea dispoziţiilor legale de la art. 499 C. proc. civ., având în vedere soluţia de respingere, ca tardivă, a cererii de recurs incident, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza motivelor de nelegalitate invocate de recurenta – pârâtă Administraţia Prezidenţială.

În continuare, Înalta Curte va proceda la analiza motivelor de casare formulate de recurenţii – reclamanţi A. şi B., din perspectiva punctelor 6 şi respectiv 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursul de faţă întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă la emiterea hotărârii.

Astfel, aşa cum în mod evident rezultă din examinarea sentinţei civile atacate, raţionamentul juridic al primei instanţe precum şi considerentele dezvoltate în motivare nu contrazic ci, dimpotrivă, conduc la concluzia cuprinsă în dispozitivul hotărârii primei instanţe, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenţii – reclamanţi, au invocat, în esenţă, interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul primei instanţe, reclamanţii au solicitat suspendarea executării Decretului Preşedintelui României nr. 232 din 28.02.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 Luptător cu Rol Determinant publicat în Monitorul Oficial nr. 203 din 01.03.2022.

Instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei, respingând acţiunea, a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării Decretului Preşedintelui României nr. 232/28.02.2022, privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 Luptător cu Rol Determinant publicat în Monitorul Oficial nr. 203 din 01.03.2022, ca neîntemeiată.

Înalta Curte aminteşte că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia De contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Aşa cum s-a precizat anterior, prin memoriul de recurs, recurenţii– reclamanţi au invocat în esenţă drept motive ce ar reprezenta în înţelesul lor un caz bine justificat, aceleaşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată. Argumentele susţinute de recurenţi nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul contestaţiei administrative, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea respectivului act.

Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de recurenţii-reclamanţi referitoare la nelegalitatea actului atacat, la nivel de aparenţă, nu se confirmă câtă vreme, aşa cum şi prima instanţă a statuat, nu există împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să fie în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat. Astfel, examinând aparenţa de legalitate a actului administrativ atacat, în limitele impuse de art. 14 şi fără a antama fondul pricinii, având în vedere înscrisurile de la dosar, prima instanţa a reţinut în mod corect că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a acestuia.

Mai mult decât atât, criticile privind nemotivarea actului administrativ contestat nu se confirmă câtă vreme, la o verificare sumară a aspectelor reclamante ce este permisă în cadrul unei cereri de suspendare, decretul contestat conţine motivarea sa în fapt şi în drept, fiind enunţat că emiterea actului s-a realizat în baza hotărârilor judecătoreşti definitive privind respingerea cererii de acordare a calităţii de Luptător cu Rol Determinant.

Prin urmare, nu se poate valida raţionamentul recurenţilor – reclamanţi care au susţinut că dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, soluţionat prin decizia civilă nr. 1827/2019, ce a avut ca obiect constatarea refuzului nejustificat de finalizare a unei proceduri administrative nu are relevanţă în cauză. În realitate, obiectul dosarului amintit îl reprezintă respingerea cererii de acordare a calităţii de Luptător cu Rol Determinant iar acest aspect tranşat cu putere de lucru judecat anterior emiterii Decretului nr. 232/2022 a fost temeiul care a stat la baza retragerii titulaturii de luptător cu rol determinant.

Pentru argumentele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea actului atacat, recurenţii - reclamanţi nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, care determină principiul executării sale din oficiu.

Înalta Curte are în vedere şi că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi respectiv pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., ca nefondat.

Admiţând excepţia de tardivitate, în temeiul art. 490 C. proc. civ., va respinge recursul incident formulat de recurenta – pârâtă Administraţia Prezidenţială, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului incident, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident formulat de recurenta – pârâtă Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei civile nr. 1432 din 22 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1432 din 22 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2023.