Ten-Year Penalty Claim for Unperformed Share Sale Ruling Time-Barred; Appeal Rejected

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul României, a solicitat instanţei:

- plata penalităţilor cominatorii, calculate de la data la care Guvernul României era obligat să emită hotărârea de guvern, respectiv data de 08.06.2019 şi până la îndeplinirea efectivă, completă a acestei obligaţii;

- plata tuturor dividendelor pentru acţiunile care îi revin reclamantului;

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2198 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, invocată de pârât prin întâmpinare, şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind prescrisă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt şi redarea dispoziţiilor art. 706 C. proc. civ. şi art. 2503 C. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond în mod lapidar a soluţionat cauză, fără să aibă în vedere alin. (3) al art. 2503 C. civ., de unde rezultă faptul că, în situaţia sa, prescripţia nu intervine.

În opinia sa, în cauză este vorba de prestaţii succesive, astfel că prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă, cum este cazul dobânzilor şi penalităţilor.

Concluzionând, recurentul-reclamant a considerat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat dispoziţiile art. 706 şi 707 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-ministrul României au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 mai 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi, constatând că recurentul-reclamant a formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunţarea hotărârii recurate cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 706 şi 707 C. proc. civ., referitoare la termenul de prescripţie precum şi a dispoziţiilor art. 2503 alin. (3) C. civ., cu privire la prestaţiile succesive.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerente prezentate în continuare.

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Raportat la această decizie reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ plata penalităţilor, calculate de la data la care Guvernul României a fost obligat să emită hotărârea şi până la îndeplinirea obligaţiei, precum şi plata tuturor dividendelor pentru acţiunile care îi revin, începând cu anul 2019.

Prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, raportându-se la termenul general de prescripţie de trei ani care curge de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 706 şi art. 707 C. proc. civ.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin critica de nelegalitate adusă sentinţei atacate, recurentul-reclamant a considerat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat dispoziţiile art. 706 şi 707 C. proc. civ., fără să aibă în vedere alin. (3) al art. 2503 C. civ.. În concret, a susţinut că plata penalităţilor reprezintă prestaţii succesive, aşadar prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă, cum este cazul dobânzilor şi penalităţilor.

În speţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că penalităţile solicitate nu sunt prestaţii succesive, ci vizează un demers făcut de partea interesată în vederea obţinerii executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015.

Or, titlul executoriu a fost pronunţat de o instanţă de contencios administrativ în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi, în lipsa unor dispoziţii speciale contrare privind termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, în cauză, se aplică dispoziţiile de drept comun astfel cum prevede art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în condiţiile în care executarea silită în ansamblul ei este prescrisă, fiind iniţiată după termenul prevăzut de art. 706 alin. (1) C. proc. civ., respectiv 3 ani, care curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită", în mod corect a fost admisă de prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită.

Pentru toate aceste considerente, critica recurentului cu referire la caracterul de prestaţii succesive al penalităţilor nu poate fi primită şi nu este de natură să conducă la casarea hotărârii atacate, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2198 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.