Building tax assessment validity: judicial inability to order refund of taxes under annulled acts due to mandatory administrative restitution procedure and res judicata of prior valuation dispute

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 16.09.2016, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Floreşti, prin Primar, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a formulat acţiune în anulare solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună:

a) Anularea următoarelor acte administrative, respectiv Decizia nr. 6394/25.05.2016 emisă de Comuna Floreşti cu privire la soluţionarea contestaţiei promovate de A., Decizia de impunere nr. x/31.03.2016 şi înştiinţarea de plată nr. x/31.03.2016 emise de către Comuna Floreşti, pentru suma totală de 1.224.695 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent anului 2016;

b) Obligarea Comunei Floreşti la restituirea către A. a sumei de 624.606 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent semestrului I al anului 2016 impus în mod nelegal în temeiul actelor administrative contestate şi achitate de către A. prin ordinul de plată nr. x/09.09.2016;

c) Obligarea Comunei Floreşti la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosar.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 500 din 21 decembrie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Floreşti, prin Primar, astfel cum a fost modificată, a dispus anularea deciziei nr. 6394/25.05.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative, a deciziei de impunere nr. x/31.03.2016 şi a înştiinţării de plată nr. x/31.03.2016, toate emise de Comuna Floreşti, a respins cererea de obligare a pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 624.606 RON cu titlu de impozit pe clădiri aferent semestrului I al anului 2016 şi a sumei de 630.828 RON cu titlu de impozit pe clădiri aferent semestrului II al anului 2016 ca neîntemeiată.

Conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 350 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, iar suma de 10.000 RON onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta A. S.A. cât şi pârâta Comuna Floreşti, prin Primar au declarat recurs.

Reclamanta A. S.A., în motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că soluţia pronunţată cu privire la cererea de restituire a sumelor achitate în baza actelor administrative anulate este nelegală, fiind rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea recurentei de restituire a celor două sume, cu motivarea că trebuie să parcurgă o procedură specială administrativă.

Prima instanţă a reţinut drept piedică la admiterea cererii de restituire, prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1899/2004, respectiv faptul că recurenta nu ar fi urmat procedura prevăzută de acest act normativ. însă Ordinul invocat de instanţă şi de altfel nepus în discuţia părţilor nu se aplică în cazul obligaţiilor fiscale constând în impozit pe clădiri, ci numai obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale centrale.

Chiar şi în ipoteza aplicabilităţii Ordinului 1899/2004, instanţa poate şi trebuie să se pronunţe asupra cererii de restituire.

Dispoziţiile art. 1 din Procedura aprobată prin Ordinul nr. 1899/2004 stabilesc faptul că sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute de art. 112 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Este astfel necesar ca instanţa de control judiciar să intervină cu o interpretare şi aplicare corectă a legii prin care să stabilească faptul că procedura de restituire prevăzută fie de Ordinul 1899/2004, fie de art. 168 din Codul de procedură fiscală nu reprezintă o procedură specială care împiedică . instanţa de judecată să se pronunţe asupra unei cereri de restituire a sumelor plătite în baza actelor administrativ fiscale anulate, ci reprezintă o procedură ulterioară etapei judiciare, în cadrul căreia contribuabil poate folosi în cadrul documentaţiei justificative chiar hotărârea judecătorească.

Prima instanţă trebuia să soluţioneze cererea de restituire în temeiul art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004

Prima instanţă a reţinut că nu există temei legal pentru ca instanţa să se pronunţe direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei reprezentând obligaţii fiscale. Acest raţionament este nelegal deoarece nu a avut în vedere aplicabilitatea art. 8 si 18 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 281 din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală nu împiedică soluţionarea unei cereri de restituire a sumelor achitate în baza unor acte administrative anulate.

Pârâta Comuna Floreşti, prin Primar, prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că instanţa de judecată nu putea să aibă în vedere spre soluţionarea prezentului dosar concluziile unei expertize contabile în ceea ce priveşte evaluarea unor imobile, singura expertiză care poate fi utilă cauzei fiind doar o expertiză evaluatorie care să determine, în concret, valoarea imobilelor supuse impozitării, urmată de o expertiză contabilă pentru calcularea corectă a impozitului datorat de către intimată.

Faţă de aceste aspecte, învederează că nu poate fi câştigată prezentei cauze expertiza contabilă realizată în cadrul dosarului nr. x/2014, de vreme ce nu s-a realizat anterior o expertiză evaluatorie pentru a stabili cu exactitate valoarea bunurilor imobile supuse impozitării.

Mai mult decât atât, raportul de reevaluare întocmit la 31.12.2013, chiar dacă a fost întocmit de un expert evaluator ANEVAR astfel cum s-a reţinut în cadrul dosarului nr. x/2014, acesta echivalează cu o veritabilă expertiză extrajudiciară ce nu a fost încuviinţată de către instanţa de judecată, aspect care nu poate fi avut în vedere în soluţionarea prezentei pricini.

Referitor la fondul cauzei, recurenta precizează că raportul de reevaluare efectuat la data de 31.12.2013 de către intimata din prezenta cauză este nelegal întocmit pentru toate motivele care succed.

Cu titlu prealabil, precizează că raportul de reevaluare efectuat la data de 31.12.2013 echivalează cu o expertiză extrajudiciară, aspect care nu poate fi avut în vedere de către instanţa de judecată spre soluţionarea prezentei pricini.

Totodată, în cadrul raportului de evaluare efectuat în anul 2010, intimata a evaluat imobilele proprietatea sa la valoare de 77.116.267 RON.

Cu toate acestea, în anul 2013, intimata a evaluat imobilele proprietatea sa la suma de 35.689.876,37 RON, cu mai puţin de jumătate decât valoarea estimată cu 3 ani în urmă, în condiţiile în care intimata a învestit in construcţii, modernizarea şi consolidarea imobilelor suma totală de 5.546.303,46 RON.

Pe de altă parte, raportul de reevaluare efectuat de intimată la data de 31.12.2013 cuprinde mai multe inadvertenţe.

Toate aceste inadvertenţe constatate în raportul de reevaluare efectuat de către intimată au condus la suspiciuni rezonabile în ceea ce priveşte corecta evaluare efectuată, astfel că se justifică ca raportul de evaluare să nu fie avut în vedere de către instanţa de judecată în pronunţarea unei hotărâri.

Aşadar, de vreme ce raportul de reevaluare întocmit arbitrar de către intimată a cuprins numeroase inadvertenţe, nu s-a putut lua în considerare concluziile acestuia, singura soluţie echitabilă fiind realizarea unei alte evaluări asupra imobilelor proprietatea intimatei.

4. Apărările formulate în cauză

Comuna Floreşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de A. S.A..

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul acţiunii este impozitul pe clădirile deţinute de societatea reclamantă la punctul de lucru din comuna Floreşti pentru anul 2016.

În fapt, recurenta-reclamantă a procedat la reevaluarea clădirilor deţinute, sens în care a fost elaborat raportul de evaluare nr. x/2014 din data de 31.12.2013, depunând declaraţia fiscală înregistrată sub nr. x/30.01.2014 pentru o valoare de 62.454.266,84 RON, respectiv declaraţiile fiscale de reevaluare nr. 3568/18.03.2014 pentru o valoare de 34.258.945,58 RON şi nr. 3993/28.03.2014 pentru o valoare de 35.689.876,37 RON.

Recurenta-pârâtă a contestat valoarea de 35.689.876,37 RON declarată de recurenta-reclamantă în cadrul reevaluării din anul 2013, sens în care a întocmit raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014, prin care a decis că raportul de reevaluare prezentat este defectuos, cu consecinţe de prejudiciere în mod grav a autorităţii locale, astfel încât nu se poate lua în considerare, urmând ca la baza impozitării în anul 2014 să se ia datele raportului de reevaluare anterior (şi anume, cel din anul 2010), actualizat cu valorile anului 2013 (adăugare – construire şi scădere - desfiinţare) la data de 31.12.2013.

I. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A. SA

În cauză, nu a fost îndeplinită procedura de restituire la cerere şi de rambursare a sumelor de la buget, întrucât recurenta-reclamanta nu a depus o cerere de restituire a sumelor solicitate, în conformitate cu prevederile Cap. I pct. 2 din Ordinului 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

Potrivit prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, este reglementată o procedură specială. Astfel, organul fiscal competent poate restitui/rambursa sume de la bugetul consolidat al statului, doar în baza unei hotărâri stabilite de organele judiciare şi a documentaţiei complete depuse de contribuabil la organul fiscal.

În speţă, nu există temei legal pentru ca instanţa să se pronunţe direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei reprezentând obligaţii fiscale, atât timp cât legea instituie o procedură specială de restituire, instanţa neputându-se substitui organului fiscal competent care soluţionează cererea de restituire potrivit legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pot fi supuse cenzurii, în faţa instanţei deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă.

Aşadar, întrucât legea reglementează o procedură specială pe calea căreia contribuabilii pot solicita restituirea unor sume de la buget, respectiv formularea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent, introducerea direct la instanţa de contencios administrativ a unei asemenea cereri nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Comuna Floreşti, prin Primar

Înalta Curte are în vedere, în acord cu instanţa de fond, conform prevederilor art. 435 C. proc. civ., aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 3713/23.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Floreşti prin primar şi Comuna Floreşti prin primar, în sensul că au fost anulate decizia nr. 8167/03.07.2014, raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014 şi înştiinţarea de plată nr. x/15.05.2014 privind impozitul pe clădiri de 2.423.105 RON, fiind obligate pârâtele la cheltuieli de judecată.

Deşi în dosarul nr. x/2014 este în discuţie legalitatea modalităţii de determinare a impozitului pe clădiri pentru anul 2014, în timp ce în prezentul dosar legalitatea modalităţii de determinare a impozitului pe clădiri pentru anul 2016, sunt incidente dezlegările date prin menţionata hotărâre judecătorească deoarece în esenţă aceeaşi problemă de drept este dedusă judecăţii în ambele cauze, şi anume, legalitatea soluţiei părţii pârâte de a înlătura ca nevalabil raportul de evaluare din anul 2013, valorificând în schimb raportul de evaluare din anul 2010, potrivit celor statuate în raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014.

Sentinţa este definitivă prin decizia civilă nr. 2904/29.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins recursul formulat de pârâte ca nefondat.

Aşadar, în cadrul dosarului nr. x/2014, instanţa a decis în mod definitiv faptul că este nelegală stabilirea obligaţiei de plată a impozitului pe clădiri în raport de reevaluarea efectuată în anul 2010, fiind însă corectă raportarea părţii reclamante la reevaluarea efectuată în anul 2013, reevaluare efectuată cu respectarea prevederilor pct. 122.1 din Reglementările contabile conform cu directivele europene, aprobate prin Ordinul nr. 3055/29.10.2009.

Or, atât timp cât aceste aspecte atestă legalitatea reevaluării, la data de 31.12.2013 au fost soluţionate cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2014, nu mai pot fi repuse în discuţie între părţile litigante, conform prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel instanţa de fond în mod corect reţine aspectele tranşate cu putere de lucru judecat de către sentinţa civilă nr. 3713/23.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, în baza raportului de expertiză contabilă administrat.

În concluzie prin menţionata hotărâre judecătorească s-a reţinut în mod definitiv faptul că recurenta-reclamanta a înregistrat în evidenţele contabile rezultatele reevaluării, astfel că soluţia instanţei se impune cu putere de lucru judecat între părţi, problema nemaiconstituind în prezent o chestiune litigioasă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurente sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 500 din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comuna Floreşti prin primar împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.