Rejection of retrocession of former Jewish community property where claimant failed to prove ownership and abusive seizure despite alleged address renumbering.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, anularea Deciziei nr. 1386/25 noiembrie 2021, constatarea reclamantei ca fiind persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Iaşi str. x devenit ulterior nr. 82, fostă proprietate evreiască preluată abuziv de către Statul român.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 58 din 9 mai 2022, a respins acţiunile formulate de către reclamanta A. în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitand admiterea recursului, casarea în tot hotărârea recurate şi

În principal, să fie trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond;

În subsidiar, să se reţină cauza spre rejudecare şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţata cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiata pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, rejudecand cauza în fond, să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. 1386/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare (ii) să se constate calitatea recurentei A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Municipiul laşi, str. x (devenit ulterior nr. 82), Judeţul laşi, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statui Roman şi (iii) să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, rejudecând cauza în fond, să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. 9962/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare (ii) să se constate calitatea recurentei A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Municipiul laşi, str. x (devenit ulterior nr. 82), Judeţul laşi, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi (iii) să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ. a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - caz de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

Sub acest aspect, arată că, în fata primei instanţe a solicitat, cu respectarea prevederilor procedurale incidente, administrarea unei expertize tehnice având ca obiectiv principal identificarea imobilului din Mun. Iaşi, str. x (devenit ulterior nr. 82), probă utilă, concludentă şi pertinentă în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care, în cadrul acesteia, expertul urma sa aducă lămuriri importante si esenţiale cu privire la identitatea dintre imobilul de la numărul 68 şi cel de la numărul 82.

Prima instanţă însă a respins cererea reţinând că, proba cu expertiza este "nepertinentă faţă de motivele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate şi a căror legalitate şi temeinicie urmează a fi verificată de către instanţă."

Aceasta în condiţiile în care, aceeaşi instanţa a respins cererea de chemare în judecată reţinând ca motiv unic faptul că, "nu este probată identitatea dintre imobilul solicitat a fi retrocedat din str. x cu imobilul preluat de Statul Roman din str. x."

Or, în speţă, astfel cum a arătat, prima instanţă a respins proba solicitată derecurenta-reclamantă, proba ce era evident pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării acţiunii, îngrădindu-le practic dreptul la apărare şi limitându-le posibilităţile de a dovedi temeinicia cererii de chemare in judecată.

Încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fapt ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Sub acest aspect, apreciază că, prin sentinţa recurata le-a fost negat însuşi drepturile consacrate de O.U.G. nr. 83/1999 şi O.U.G. nr. 94/2000 de a obţine măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, pentru imobilul situat în Mun. laşi, str. x (devenit ulterior nr. 82) în condiţiile în care, pentru acest imobil, au fost depuse o serie de inscrisuri, din a căror interpretare coroborată, inclusiv cu normele incidente în materie de retrocedări, reiese în mod neechivoc îndeplinirea cumulativa a cerinţelor prevăzute de lege, respectiv: dovada calităţii de proprietar şi dovada caracterului abuziv al preluării.

Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999 si nr. 94/2000 - acte normative cu caracter reparator în materia proprietăţii - în situaţia în care este făcută dovada întrunirii cumulative a celor doua cerinţe legale, soluţia acordării de măsuri reparatorii nu este o simpla facultate, ci o veritabila obligaţie legală a intimatelor.

În speţă, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată a fost justificată în raport de pretinsa nedovedire a existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului în perioadele de referinţă ale O.U.G. nr. 83/1999 şi nr. 94/2000, prima instanţă apreciind că, nu s-ar fi făcut dovada existentei dreptului de proprietate asupra imobilului ulterior anului 1927. Totodată, reţine instanţa de fond şi împrejurarea că, nu există identitate între imobilul din str. x si cel de la nr. 82, întrucât din actele aflate la dosarul de retrocedare nu rezultă că, ar fi operat vreo schimbare de număr poştal.

Soluţia instanţei de fond este nelegală, condiţiile existenţei dreptului de proprietate şi preluarea abuzivă, reglementate de O.U.G. nr. 83/1999 şi O.U.G. nr. 94/2000, fiind, contrar celor reţinute de prima instanţă, îndeplinite în cauză.

Astfel, cât priveşte condiţia existentei dreptului de proprietate în patrimoniul Spitalului Israelit, s-a arătat că, aceasta este îndeplinită, împrejurare confirmată de:

- Testamentul defunctei B. autentificat de Tribunalul laşi sub nr. x din data de 13.08.1926, în cuprinsul căruia se arată în mod expres şi neechivoc faptul că, testatoarea înţelege să transmită Epitropiei Spitalului Israelit "imobilul meu din Iaşi, disp. II -strada x nr. 68, cu tot locul împrejmuitor [...]";

- înscrisul intitulat "Darea de seama şi Bilanţul Spitalului Israelit din Iaşi şi a Secţiunei Chevra - Kedoische pe anii 1925, 1926 si 1927", în cuprinsul căruia se arată în mod expres faptul că, "Imobilul din str. x, donat de soţii C. si B." se afla in proprietatea Spitalului Israelit;

- Copia extras din "Tabloul de imobilele aparţinând Comunităţilor Evreieşti din Ţară" din anul 1942, eliberat de Arhivele Naţionale cu Adresa nr. x - 2841 - C/2015, în cuprinsul căruia se arată faptul că Imobilul în litigiu, situat în Iaşi, str. x (fost nr. 68), s-a aflat în proprietatea Comunităţii evreieşti;

- Extras al Monitorului Oficial nr. 91 din 17 aprilie 1943, în care a fost publicată Deciziunea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, în temeiul căreia au fost trecute în patrimoniul Centrului National de Romanizare mai multe imobile despre care se menţionează că aparţin Comunităţii Evreieşti, între acestea regasindu-se şi imobilul din Iaşi, str. x (pct. 44 din lista imobilelor expropriate din Iaşi);

- Adresa nr. x/27.12.2016 emisă de Municipiul Iaşi, Direcţia Juridică, Compartimentul de Aplicare a Legilor Proprietăţii, în cuprinsul căreia se arată în mod expresurmătoarele: "Conform Nomenclatorului arterelor de circulaţie şi Numerotare a Imobilelor construite şi neconstruite, imobilul (n.n. Imobilul din Iaşi, str. x) are ca proprietar la nivelul anului 1949 Spitalul Israelit".

De asemenea, dovada proprietăţii asupra imobilului rezultă inclusiv din actul de preluare abuzivă, respectiv din Procesul-verbal de predare preluare nr. x din 22 - 27 noiembrie 1948 a Spitalului Israelit din Iaşi, comunicat de Arhivele Naţionale cu Adresa nr. x - 17 - C din data de 09.02.2015, în cuprinsul Anexei 20 la acesta fiind menţionat în mod expres Imobilul din "str. x donaţia B.."

Cât priveşte identitatea dintre imobilul din str. x si cel de la nr. 82, aceasta este evidentă şi rezultă chiar din actul de preluare, în cuprinsul căruia se menţionează în mod expres faptul că se preia de la comunitatea evreiască imobilul din "str. x donaţia B.."

În condiţiile în care, astfel cum a arătat, singurul imobil intrat în patrimoniul Spitalului Israelit de la B. a fost cel din Mun. laşi, str. x, iar în cuprinsul actului de preluare se menţionează, referitor la acelaşi imobil ce a aparţinut defunctei B., ca este situat în str. x, singura concluzie firească este aceea că, anterior preluării, a intervenit o schimbare a numărului postal, numărul 68 devenind numărul 82.

Contrar concluziei instanţei de fond, această susţinere nu este infirmată de adresa nr. x/2022 transmisă de Arhivele Naţionale, în cuprinsul căreia se menţionează că nu au fost identificate documente referitoare la renumerotarea imobilelor în mun. Iaşi,

Împrejurarea că, în fondul arhivistic deţinut de Arhivele Naţionale nu se regăseşte un document referitor la revizuirea numerelor poştale nu înseamnă, în mod absolut, că o asemenea renumerotare nu ar fi avut loc.

De asemenea, contrar concluziei primei instanţe, informaţiile regăsite în Registrul cu nomenclatorul arterelor de circulaţie şi numerotarea imobilelor construite şi neconstruite nu sunt de natură să infirme susţinerile recurentei în sensul existenţei unei renumerotări a străzilor la nivelul anilor 1930 - 1931. Împrejurarea că, atât la nivelul anului 1931 cât şi la nivelul anului 1949 existau doua imobile distincte la nr. 68 şi la nr. 82 confirmă tocmai susţinerile recurentei, în sensul că renumerotarea s-ar fi realizat undeva în perioada anilor 1930 - 1931, acesta fiind motivul pentru care, în Nomenclator, se regăseşte Spitalul Israelit la numărul 82 atât în anul 1931, cât şi în anul 1949.

Contrar celor reţinute către prima instanţa, împrejurarea că, numerele poştale au fost în realitate modificate, rezultă şi din Monitorul Oficial din octombrie 1932, în cuprinsul căruia se menţionează în mod expres faptul că, un alt imobil, situat la nr. 104, a avut anterior nr. 84. Susţinerile primei instanţe în sensul că "nu există temei pentru a concluziona [...] că dacă un singur număr postal de pe str. x a fost modificat în anii 30, toate celelalte au urmat aceeaşi soartă", nu pot fi în niciun caz primite. Este mai presus de orice discuţie că, dacă numărul postal al unui imobil este modificat, toate numerele poştale de pe acea stradă sunt modificate în mod corespunzător. S-ar ajunge, în caz contrar, la situaţia nepermisă ca două imobile să aibă acelaşi număr, situaţie cu totul imposibilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile O.U.G. nr. 83/1999, O.U.G. nr. 94/2000.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că, sentinţa recurată este temeinică şi legală.

În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 1095/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.., art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile formulate de recurent subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate şi vor fi respinse având în vedere următoarele:

Potrivit textului legal menţionat anterior, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În opinia recurentei-reclamante, hotărârea Curţii de Apel Iaşi încalcă regulile de procedură pe motiv că instanţa de fond i-a respins administrarea unei probe privind efectuarea expertizei tehnice care avea ca obiectiv principal identificarea imobilului care face obiectul cererii de retrocedare, în sensul de a demonstra că imobilul situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 68, judeţul Iaşi şi-a schimbat numărul poştal în 82.

Prin Decizia nr. 1386/25.11.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004, depusă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, depusă de către A., cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 68, judeţul Iaşi întrucât solicitanta nu a depus acte din care să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat şi nici înscrisurile care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989.

Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare având drept considerente faptul că solicitanta nu a probat dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat şi nici nu a depus dovada potrivit căreia imobilul respectiv ar fi fost preluat abuziv de către Statul Român.

Pentru a emite Decizia menţionată anterior, Comisia specială de retrocedare a analizat înscrisurile administrate, aflate la dosar şi, concluzionând că nu a fost făcută dovada privind dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 68, judeţul Iaşi, a respins cererea de retrocedare.

În procedură administrativă, expertiza tehnică extrajudiciară pentru identificarea fostului amplasament se solicită atunci când, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă dovada dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului care face obiectul cererii de retrocedare, iar imobilul nu poate fi identificat de către instituţiile publice.

Or, atât timp cât în dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 nu s-au regăsit înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, Comisia specială de retrocedare nu a mai avut motive pentru care să solicite identificarea imobilului.

În continuarea raţionamentului de mai sus, trebuie precizat şi faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate nici pentru imobilul situat la numărul poştal 82, astfel că dovedirea identităţii dintre cele două imobile este inutilă.

În privinţa solicitării încuviinţării probei cu expertiza topo cadastrală a imobilului în cauză, aceasta nu este utilă, pertinentă şi nici concludentă în soluţionarea cauzei având în vedere faptul că motivul respingerii cererii de retrocedare nr. x/14.09.2022 cu privire la imobilul în cauză îl reprezintă faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nu identificarea acestuia.

Expertiza judiciară nu poate suplini dovedirea de către reclamantă a dreptului de proprietate.

Criticile recurentei-reclamante privind contrazicerea instanţei de fond privind motivul unic de respingere a cererii de retrocedare motivat de faptul că nu este probată identitatea între imobilul situat pe strada x nr. 68 şi cel situat pe strada x nr. 82 sunt nefondate întrucât Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea formulată de către A. pe motiv că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în cauză.

Cu privire la acest aspect, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că în ceea ce priveşte fondul celor două acte administrative contestate, din actele depuse la dosarul administrativ nu reiese dreptul de proprietate al Spitalului Israelit asupra imobilului situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 68 ulterior anului 1927.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte respingerea probei cu expertiza tehnică privind identificarea imobilului, instanţa de fond a respins-o în mod corect ca fiind neutilă şi nepertinentă, întrucât prezenta cauză presupune verificarea motivelor de nelegalitate pentru care cererile administrative au fost respinse.

Or, cât timp Comisia specială de retrocedare nu a respins cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004 pe motiv că imobilul care face obiectul acelei cereri de retrocedare nu a fost identificat, efectuarea unei expertize tehnice topografice ar fi fost superfluă.

Nu în ultimul rând, reţine Înalta Curte că, în mod corect instanţa de fond a stabilit că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice care să aibă ca obiective identificarea imobilului care a făcut obiectul cererii de retrocedare, întrucât, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosarul administrativ a rezultat faptul că există înscrisuri contrare afirmaţiilor recurentei-reclamantei, dovedindu-se că nu există identitate între imobilul situat pe strada x nr. 68 şi strada x nr. 82.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

În opinia recurentei-reclamante, hotărârea Curţii de Apel Iaşi este nelegală, întrucât instanţa nu i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului care a făcut obiectul cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004, depusă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Criticile formulate de către recurenta-reclamantă sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1386/25.11.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004, depusă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, depusă de către A., cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 68, judeţul Iaşi, întrucât solicitanta nu a depus acte din care să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat şi nici înscrisurile care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989.

Aşa cum s-a reţinut anterior, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare având drept considerente faptul că solicitanta nu a probat dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat şi nici un a depus dovada potrivit căreia imobilul respectiv ar fi fost preluat abuziv de către Statul Român.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România este reprezentat de O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În aplicarea prevederilor acestui act normativ, prin Hotărârea Guvernului nr. 1164/17.10.2002, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1093/15.09.2005, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1164/17.10.2002, a fost înfiinţată Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispoziţiile actelor normative sus-mentionate.

Totodată, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei speciale de retrocedare prevăzut în Anexa 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1.164/2002, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 1094/2005, a fost înfiinţată şi totodată au fost stabilite competenţele Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca entitate abilitată să aducă la îndeplinire dispoziţiile actelor normative sus-mentionate.

Acesta este cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei a cărei legalitate se contestă.

Cadrul normativ menţionat anterior creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, astfel cum sunt acestea circumstanţiale în art. 1 alin. (1) din O.IJ.G. nr. 83/1999, republicată, şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...).

În temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004, A. a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 68, judeţul Iaşi.

Având în vedere că pentru dovedirea preluării abuzive a imobilului situat pe strada x nr. 62, recurenta-reclamanta a depus la dosarul aferent cererii de retrocedare Anexa 20 la Procesul-verbal de predare-preluare nr. x din 22-27.11.1948, în care figurează prevăzut un alt imobil faţă de cel care face obiectul cererii de retrocedare, intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a respins cererea nr. x/14.09.2004, întrucât solicitanta nu a depus acte din care să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat şi nici înscrisurile care să dovedească preluarea abuzivă în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, în termenul de decădere de 240 de zile, prelungit cu 120 de zile, prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit punctului 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător art. 1 din Ordonanţă, prin sintagma actele doveditoare, prevăzută la art. 1 alin. (4) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se înţelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată şi altele asemenea);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (extrasul de carte funciară, istoricul de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, iar pentru mediul rural - extrasul de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării: actul de înfiinţare, statutul de funcţionare şi organizare al entităţii solicitante, dovada că entitatea solicitantă a retrocedării este continuatoarea persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat şi altele asemenea. Are forţă probantă numai originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătoreşti prin care se recunoaşte continuitatea entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate.

Competenţa, în acest sens aparţine instanţei judecătoreşti care a autorizat funcţionarea entităţii solicitante, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată;

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Aşa cum se reţine din analiza Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare nr. 470/M/19.10.2017, intimata-pârâtă a solicitat recurentei-reclamantă ca, în termenul de 240 de zile (ulterior prelungit cu 120 de zile) să depună la dosarul aferent cererii de retrocedare înscrisuri care să dovedească dreptul de proprietate şi preluarea abuzivă a imobilului, în perioada de referinţă a legii.

Solicitanta îşi întemeiază pretenţiile pe un testament autentificat de Tribunalul Iaşi sub nr. x/13.08.1926. Cu toate acestea, recurenta-reclamantă nu face dovada că testamentul menţionat anterior şi-a produs efectele, respectiv că aceasta şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală şi, implicit, faptul că a devenit proprietara imobilului solicitat.

În situaţia în care recurenta-reclamantă nu probează calitatea sa de fost proprietar al imobilului, ci doar calitatea de moştenitor testamentar al fostului proprietar, aceasta nu poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În această situaţie, recurenta-reclamantă avea posibilitatea de a solicita restituirea imobilului în cauză în temeiul Legii nr. 10/2001 care, la art. 4 alin. (2) dispune că de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

Mai mult, reţine Înalta curte că, pe lângă necesitatea de a proba că testamentul menţionat anterior şi-a produs efectele, recurenta-reclamantă trebuie să dovedească atât deţinerea în proprietate a imobilului care face obiectul cererii de retrocedare, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, cât şi preluarea abuzivă a acestuia.

Din întreaga economie a O.U.G. nr. 83/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menţionat, să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

În nicio situaţie legiuitorul nu a instituit vreo excepţie de la necesitatea dovedirii dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului la momentul preluării.

Prin urmare, intimatei-pârâte nu i se poate imputa nicio culpă procesuală întrucât aceasta a întreprins demersurile necesare pentru completarea dosarului administrativ cu toate datele necesare stabilirii unei soluţii de către Comisie şi în vederea clarificării calităţii de persoană îndreptăţită a solicitantei cererii de retrocedare.

Ca atare, se impune obligativitatea recurentei-reclamante de a face dovada dreptului de proprietatea asupra imobilului solicitat în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată cu modificările ulterioare.

Aşadar, ţinând cont de cele expuse anterior, reiese că, instanţa de fond în mod temeinic şi legal a respins contestaţia A. împotriva Deciziei nr. 1386/25.11.2021, emisă de C.S.R., ca nefondată, dând eficienţă în mod corect normelor speciale în vigoare în materia restituirii proprietăţilor şi acordării de măsuri reparatorii.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 58 din 9 mai 2022 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.