Forest restitution dispute: appeal rejected, annulment bid fails as transfer rules correctly applied

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bacău a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi ANAF -Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, anularea Deciziei nr. 9/P/30.01.2019, emise de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, a Dispoziţiei obligatorii nr. ISR_AIF - 3209/13.08.2018, emise de A.N.A.F. prin Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice IAŞI, act administrativ care a format obiectul plângerii prealabile soluţionate prin Decizia nr. 9/P/30.01.2019, şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. ISR_AIF - 3208/13.08.2018, raport anexă la Dispoziţia obligatorie nr. ISR_AIF 3209/13.08.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. prin sentinţa nr. 823 din 25 mai 2021, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta RNP Romsilva -Direcţii Silvică Bacău, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurent-reclamantă susţine că, deşi a contestat pct. 4.1.3.b al Dispoziţiei obligatorii nr. ISR_AIF-3209/13.08.2018, pentru motivul reţinerii greşite a faptul că retrocedarea terenurilor cumpărate prin cele 70 de contracte nu a fost legală, fiind făcută prin încălcarea caracterului inalienabil, insesizabil şi imperceptibil al proprietăţii publice, în acest sens fiind deschis dosar penal, din considerente rezultă că instanţa de fond, deşi a respins ca irelevant acest motiv, nu şi-a întemeiat în drept soluţia, reţinând spre analiză doar inaplicabilitatea disp. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în condiţiile în care acesta nu a fost motivul contestaţiei formulate împotriva pct. 4.1.3.b.

Criticile referitoare la inaplicabilitatea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în momentul la care suprafeţele cumpărate au fost retrocedate, vizează art. 2 al Deciziei nr. 9/P/30.01.2019 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor.

Recurenta-reclamantă susţine că a solicitat anularea pct. 4.3.1.b. deoarece s-a reţinut în mod greşit că terenurile cumpărate nu trebuiau retrocedate, însă motivarea instanţei de fond este contradictorie, deoarece din considerente, rezultă că singurul motiv pentru respingerea contestaţiei este cel legat de faptul că terenurile cumpărate nu au fost trecute din domeniul public în domeniul privat, ceea ce înseamnă că instanţa de fond consideră corectă retrocedarea terenurilor cumpărate, dacă acestea erau trecute, prin hotărâre de guvern, din domeniul public în domeniul privat.

În concluzie, se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra criticilor aduse pct. 4.1.3.b., considerând că motivele sunt irelevante, ci analizează doar criticile aduse art. 2 din Decizia nr. 9/P/30.01.2019.

3.2. Motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta-reclamantă că interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu era unitară până în momentul tranşării de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 395/2017 a faptului că trecerea suprafeţelor din fondul forestier care urmează să fie retrocedate din domeniul public în domeniul privat se face în baza unei hotărâri de guvern.

Întrucât momentul pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 395/2017 este ulterior deficienţelor constatate, în mod greşit, prima instanţă a înlăturat argumentele prezentate referitoare la aplicarea legislaţiei speciale a fondului funciar, respectiv a disp. art. 24 alin. (4) teza ultimă din Legea nr. 1/2000 coroborate cu art. 35 din aceeaşi lege, faţă de prevederile Legii generale nr. 213/1998 şi a menţinut art. 2 din Decizia nr. 9/P/30.01.2019.

În ceea ce priveşte măsura stabilită la pct. 4.2.3 din Dispoziţia obligatorie, instanţa de fond a constatat că este legală, prin interpretarea eronată a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi încălcarea principiului forţei obligatorii a actelor juridice, apreciind că se aplică regimul juridic în vigoare la data la care terenul va fi scos definitiv din fondul forestier naţional şi predat beneficiarului.

Or, susţine recurenta-reclamantă, din moment ce actul administrativ individual reprezentat de Decizia nr. 46/26.05.2016 a Gărzii Forestiere Suceava a produs efectele juridice încă din momentul emiterii şi comunicării lui către părţile interesate, stabilind cu putere obligatorie că terenul în suprafaţă de 0,7874 ha poate fi scos definitiv din fondul forestier naţional prin exceptare de la plata taxelor, nu are relevanţă că ulterior emiterii lui s-a modificat legislaţia deoarece Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2017 produce efecte doar pentru viitor.

Recurenta-reclamantă susţine că însuşi intimatul Ministerul Finanţelor Publice recunoaşte că terenul putea fi sos din fondul forestier naţional în baza Deciziei nr. 46/26.05.2015 sub condiţia menţinerii soluţiei de amplasare, însă prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la acest motiv.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat nici cu privire la anularea Raportului de Inspecţie economico-financiare nr. ISR_AIF-3208/13.08.2018, deşi prin acţiune s-a solicitat expres.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate.

II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a contestat măsurile dispuse la pct. 4.1.3.b. şi pct. 4.2.3. din Dispoziţia obligatorie nr. ISR_AIF-3209/13.08.2018 şi menţinute prin Decizia nr. 9/P/30.01.2019.

Prin măsura de la pct. 4.1.3.b., s-a arătat că, având în vedere caracterul inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al proprietăţii publice, prevăzut de Legea nr. 287/2009 privind C. civ., pentru suprafeţele de teren fond forestier proprietate publică a statului dobândite de Statul Român în calitate de cumpărător prin RNP Romsilva RA – Direcţia Silvică Bacău, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate, care au fost constatate lipsă în evidenţa entităţii la data de 31.12.2016, determinat de punerea în posesie a persoanelor în baza legilor funciare, Direcţia Silvică Bacău va informa de îndată organul ierarhic superior, RNP Romsilva, asupra deficienţelor constatate şi va lua măsurile legale necesare pentru apărarea dreptului de proprietate al statului şi reîntregirea fondului funciar proprietate publică.

Măsura de la pct. 4.2.3 constă în faptul că scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a suprafeţei de 0,7874 ha, în vederea realizării obiectivului "varianta ocolitoare a oraşului Bacău, pe DN2+ etapa I" se va face doar cu aprobarea privind modificarea Anexei nr. 12 la NG nr. 1705/2006, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

O primă critică adusă sentinţei de fond se referă la neanalizarea unor motive invocate de către recurenta-reclamantă prin acţiunea introductivă, dar şi existenţa unor considerente contradictorii.

Potrivit disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Casarea unei hotărâri pentru inexistenţa motivelor pe care se întemeiază poate fi dispusă în situaţia unei lipse totale a motivării, care nu permite exercitarea controlului judiciar, iar soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne pur formală şi arbitrară.

În speţă, recurenta-reclamantă susţine că un argument adus în sprijinul anulării Măsurii de la pct. 4.1.3.b din Dispoziţia obligatorie nr. ISR_AIF-3209/13.08.2019 a fost considerat de către judecătorul fondului irelevant, dar au fost analizate celelalte motive expuse prin acţiunea introductivă.

Prin urmare, recurenta-reclamantă, în realitate, este nemulţumită de argumentaţia folosită de prima instanţă, ceea ce nu conduce la întrunirea criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva nemotivării hotărârii.

În ceea ce priveşte existenţa unor motive contradictorii în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este întemeiată, Înalta Curte constată neîntrunirea acestora, întrucât încălcarea caracterului inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al proprietăţii publice prevăzut de Legea nr. 287/2009 privind C. civ. reiese tocmai din faptul nerespectării dispoziţiilor legale prin care se trece un bun din domeniul public în domeniul privat, în speţă, prin hotărâre de Guvern, recurenta-reclamantă având obligaţia ca, anterior retrocedării terenurilor să facă demersurile necesare pentru a se emite o hotărâre de guvern în sensul arătat, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Prin intermediul celei de-a doua critici, recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că, până la pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 395/2017, dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu erau interpretate unitar, astfel că nu era necesar să se realizeze trecerea, suprafeţelor din fondul forestier care urmau să fie retrocedate, din domeniul public în domeniul privat, prin hotărârea de guvern, în situaţia de faţă.

Înalta Curte reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 395/2017, s-a stabilit că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparţinând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condiţiile legii, iar cu privire la dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea 165/2013, s-a constatat constituţionalitatea acestora.

Interpretarea şi aplicarea prevederilor legale este dată în competenţa instanţei de judecată, iar prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 sunt clare, precise şi imperative, trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al mun. Bucureşti sau a Consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune astfel.

Împrejurarea retrocedării terenurilor anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 395/2017 şi contrar prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu poate determina instanţa de judecată să valideze o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material analizate, doar pentru faptul că în acea perioadă exista şi o altă abordare asupra textelor legale incidente, care s-a dovedit a fi eronată.

Cu privire la interpretarea greşită a disp. art. 21 din O.U.G. nr. 94/2011, prin care se arată că raportul de inspecţie economico-financiară cuprinde şi opinia organului de inspecţie, motivată în drept şi în fapt, faţă de punctul de vedere depus de operatorul economic, Înalta Curte constată că opinia organului de inspecţie este depusă, iar faptul că acesta nu şi-a exprimat părerea în legătură cu o anumită apărare a recurentei-reclamante nu conduce la casarea hotărâri sub acest aspect, nefiind un argument decisiv pentru reformarea hotărârii.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a disp. art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi încălcarea principiului forţei obligatorii a actelor juridice, recurenta-reclamantă susţine că se aplică regimul juridic în vigoare la data la care terenul a fost scos definitiv din fondul forestier naţional şi predat beneficiarului, prin exceptare de la plata taxelor.

Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că terenul nu era predat beneficiarului şi nici nu a fost scos definitiv din fondul forestier naţional, până la data Dispoziţiei nr. ISR_AIF 3209/13.08.2018, astfel că devin aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale.

Decizia nr. 9/30.01.2019 şi-a exprimat opinia în sensul că terenul putea fi scos din fondul forestier naţional în anumite condiţii, nu şi că această operaţiune avusese deja loc, prin urmare criticile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă mai susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi asupra anulării Raportului de inspecţie economico-financiară nr. ISR_AIF-3208/13.08.2018, deşi a solicitat în mod expres prin acţiunea introductivă.

Deşi critica este subsumată celei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu este dezvoltată.

Motivul de nelegalitate ar putea să fie încadrat la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii, însă susţinerea este nefondată, fiind vorba despre un act premergător care se atacă şi se analizează împreună cu actele administrative fiscale contestate de recurenta-reclamantă.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 406 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bacău împotriva sentinţei nr. 823 din 25 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.