Military serviceman's annulment claim assigned to labor court at workplace forum

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.10.2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, anularea parţiala a Deciziei Administrativ Jurisdicţionale nr. 13/C JI5992/2021 din data de 23.03.2021 şi a tuturor deciziilor ce au înrâurire cu aceasta.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 514/14.03.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi a declinat soluţionarea acesteia în favoarea Tribunalului Botoşani.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, a reţinut curtea de apel faptul că din punct de vedere a competenţei materiale, litigiile referitoare la hotărârile comisiilor de jurisdicţie a imputaţiilor, cum este cel din prezenta cauză, se poartă în legătură cu raporturile de serviciu ale militarilor, raporturi de serviciu în privinţa cărora competenţa revine tribunalului.

Faţă de incidenţa în cauză a R.I.L. 19/27.09.2021, rezultă că revine secţiei tribunalului care soluţionează litigii de muncă competenţa de soluţionare a proceselor referitoare la raporturile de serviciu ale militarilor în conformitate cu dispoziţiile art. 382 lit. h) şi 536 din Codul administrativ, şi nu Curţii de Apel Bucureşti.

Cu privire la competenţa teritorială, Curtea a reţinut că în cauză competenţa revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, potrivit art. 269 din Codul Muncii.

De altfel, şi în materia litigiilor referitoare la raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în condiţiile în care s-ar reţine inaplicabilitatea art. 382 lit. h) ci a dispoziţiilor art. 536 din Codul administrativ, competenţa teritorială ar fi fost atrasă, exclusiv şi imperativ, tot de domiciliul reclamantului, şi nu de sediul autorităţii publice pârâte, conform prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că reclamantul a încheiat un contract de închiriere a unei locuinţe nu conduce la concluzia că acesta şi-a schimbat domiciliul sau reşedinţa pentru a determina stabilirea competenţei teritoriale în favoarea unei alte instanţe decât cea de la domiciliul legal al reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 516 de la data de 30 mai 2022, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamant, şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, declinând soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut, în esenţă, instanţa că excepţia necompetenţei materiale a completului de judecată invocată de reclamant nu este dată, soluţie de asemenea susţinută şi de art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: ... h) personalul militar.

Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Botoşani, a reţinut că, ptrivit art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Cum prezentul litigiu este un conflict individual de muncă în sensul art. 1 lit. p) punctul (i) din Legea 62/2011, devin aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea 62/2011 privind cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă care se pot adresa atât tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, cât şi celui în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă reclamantul.

Întrucât reclamantul A. a introdus cererea iniţial la o instanţă de la locul său de muncă, UM 01965 Bucureşti, rezultă că acesta a ales instanţa competentă ca fiind cea din raza teritorială a locului unde îşi desfăşoară activitatea.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 132 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi art. 210 din Legea 62/2010, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a completului de judecată, invocată de reclamant şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Botoşani, invocată din oficiu de instanţă, urmând a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti (complet litigii de muncă).

Prin sentinţa civilă nr. 5740 de la data de 23.09.2022, Tribunalul Bucureşti – secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi funcţionale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Botoşani – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut tribunalul că, potrivit art. 382 din Codul administrativ, prevederile prezentului titlu nu se aplică unor categorii de personal bugetar, iar la lit. h) se menţionează personalul militar, însă acest text confirmă aplicabilitatea în cazul acestei categorii de personal a prevederilor statutelor speciale, fiind evident că dispoziţiile din Titlul II al actului normativ, care reglementează regulile de derulare a carierei profesionale a funcţionarilor publici, nu pot fi aplicabile, în contextul existenţei unor dispoziţii legale speciale, inserate în statutele profesionale reglementate distinct.

Intenţia exceptării categoriilor de personal enumerate prin art. 382 de la aplicabilitatea dispoziţiilor titlului II nu are în vedere dispoziţiile privind competenţa specială a instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor de la art. 536 din Codul administrativ, ci inaplicabilitatea faţă de personalul cu statute speciale a regulilor ce reglementează cariera profesională atât a funcţionarilor publici, cât şi a personalului contractual din administraţia publică şi a personalului plătit din fonduri publice, căci potrivit art. 365 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, acesta conţine şi prevederi aplicabile şi categoriilor de personal care nu sunt funcţionari publici.

In Codul administrativ, astfel cum de altfel a fost situaţia si in Legea nr. 188/1999, nu se regăsesc dispoziţii referitoare la jurisdicţia aplicabila în ceea ce priveşte materia răspunderii materiale a militarilor, art. 43 din O.G. nr. 121/1998 prevăzând ca " În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii."

In Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, respectiv art. 3512, introdus prin Legea 101/2019 si art. 3514, introdus prin Ordonanţa de urgenţă 36/2020 se stabileşte competenta instanţelor de contencios administrativ in materia răspunderii disciplinare a militarilor, motiv pentru care se poate retine ca Decizia nr. 23/2018 a ÎCCJ, dată în interesul legii, îşi păstrează valabilitatea şi produce efecte.

Instanţa a reţinut ca în prezenta cauză nu se aplică decizia nr. 19/2021 pronunţată în interesul legii, în care s-a stabilit că În interpretarea art. 382 lit. h) şi a) art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor, câtă vreme în speţă nu se solicită plata unor drepturi salariale ci anularea unei decizii a COMISIEI DE JURISDICTIE A IMPUTAŢIILOR emisă în cadrul cercetării administrative circumscrisă răspunderii materiale a reclamantului.

Prin urmare, în acord cu ce a reţinut şi ÎCCJ în decizia nr. 19/2021 (paragraful 56), instanţa reţine că litigiile având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora sunt de competenţa secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă - art. 35 indice 11, 35 indice 12 şi 35 indice 14 din Legea nr. 80/1995 stabilind în mod expres competenţa instanţei de contencios administrativ în materia contestării sancţiunilor disciplinare aplicate cadrelor militare.

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 15 februarie 2023, Tribunalul Botoşani – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa la secţia litigii de muncă a Tribunalului Bucureşti – competenţă teritorială alternativă (alegerea reclamantului instanţa de la sediul locului de muncă care este situat în Bucureşti).

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut faptul că, din punct de vedere a competenţei materiale, se aplică dreptul comun, respectiv Codul muncii şi Legea nr. 62/2011.

A reţinut tribunalul că prezenta cauză este un conflict individual de muncă în sensul art. 1 lit. p) punctul (i) din Legea 62/2011:,,(i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu."

Din punct de vedere teritorial sunt aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea 62/2011 potrivit cărora reclamantul se poate adresa atât tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, cât şi celui în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă reclamantul.

Întrucât reclamantul A. a introdus cererea iniţial la o instanţă de la locul său de muncă, UM 01965 Bucureşti, rezultă că acesta a ales instanţa competentă ca fiind cea din raza teritorială a locului unde îşi desfăşoară activitatea.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 teza a II-a din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă în cazul declinărilor succesive dacă ultima instanţă învestită îşi declină competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente .

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material - funcţional şi teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce are ca obiect anularea Deciziei de imputare nr. 13/C JI5992/2021 din data de 23.03.2021 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Nasţionale, prin care a fost respinsă cererea sa de repunere în temen a cercetării administrative pentru o pagubă de 15.271lei.

Ca atare, având în vedere natura juridică a deciziei de imputare, care este un act administrativ, prin care a fost respinsă cererea sa de repunere în temen a cercetării administrative, în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 30, art. 43 din O.G. nr. 121/1998.

Astfel, dispoziţiile invocate prevăd:"Art. 30 - (1) Persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestaţie, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată. (2) Contestaţiile se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată. (3) Verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.(4) Hotărârea asupra contestaţiei se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia şi se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare, unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celui în cauză".

"Art. 43 - În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac*), persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii".

Inalta Curte, chemată să se pronunţe asupra regulatorului de competenţă, va ţine cont de normele legale anterior amintite dar şi de îndrumările obligatorii date de Înalta Curte prin Decizia pronunţată pe calea recursului în interesul legii nr. 19/2021 potrivit cărora "În interpretarea art. 382 lit. h) şi a) art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor".

În cadrul acestei Decizii instanţa supremă a arătat următoarele:

"52. Astfel, conform art. 536 din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

53. Art. 382 lit. h) din Codul administrativ statuează că prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: personalul militar.

54. Art. 382, precum şi art. 536 sunt înscrise în titlul II al Codului administrativ, motiv pentru care, în privinţa personalului militar, competenţa instanţei de contencios administrativ nu mai poate fi reţinută, chiar dacă intrarea în vigoare a Codului administrativ nu a schimbat natura juridică a raporturilor dintre părţi, care rămân raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.

55. Cum nici Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nici Legea nr. 80/1995 nu cuprind prevederi speciale referitoare la competenţa instanţelor de a soluţiona litigii privind raportul de serviciu al personalului militar al Jandarmeriei Române, astfel cum este definit prin art. 23 din Legea nr. 550/2004, devin aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, precum şi cele ale art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011, conform cărora conflict individual de muncă este conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

56. În aceste condiţii, litigiile având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora sunt de competenţa secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă - art. 35^11, 3512şi 3514din Legea nr. 80/1995 stabilind în mod expres competenţa instanţei de contencios administrativ numai în materia contestării sancţiunilor disciplinare aplicate cadrelor militare."

Aplicând considerentele acestei decizii la situaţia de fapt expusă în dosarul de faţă, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ este competentă să judece numai acele litigii privind raporturile de serviciu ale militarilor date în mod expres în competenţa sa, printr-un text de lege special. În caz contrar, se aplică dispoziţiile de drept comun. Or, un astfel de text de lege nu poate fi identificat în cauză.

Aşadar, din punct de vedere a competenţei materiale funcţionale, se aplică dreptul comun, respectiv Codul muncii şi Legea nr. 62/2011, cauza fiind conflict individual de muncă în sensul art. 1 lit. p) punctul (i) din Legea 62/2011:,,(i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu."

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, sunt aplicabile speţei dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit cărora reclamantul se poate adresa atât tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, cât şi celui în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă reclamantul.

Întrucât reclamantul A. a introdus cererea iniţial la o instanţă de la locul său de muncă, UM 01965 Bucureşti, rezultă că acesta a ales instanţa competentă ca fiind cea din raza teritorială a locului unde îşi desfăşoară activitatea, respectiv din localitatea Bucureşti. Prin urmare, reţine Înalta Curtea că alegerea de competenţă a operat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 132 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi art. 210 din Legea 62/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, care stabileşte o procedură administrativ-jurisdicţională specială referitoare la răspunderea materială a militarilor, nu este, sub aspectele criticate, neconstituţională, atâta vreme cât art. 43 prevede că, "În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Preşedinte,