Exclusion of statutory interest from Insurers' Guarantee Fund coverage as non-insurance claim under Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 25760/04.02.2021, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei să dispună:

1.anularea în parte a deciziei, respectiv a articolului 2, prin care s-a respins cererea de plată a dobânzii legale;

2.obligarea pârâtului la plată dobânzii legale, aşa cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 385/17.06.2020, definitivă prin decizia nr. 1239/2020.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1067 de la data de 02.07.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR.

A anulat, în parte, decizia nr. 25760/04.02.2021 în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată cu privire la dobânda legală.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale stabilite prin sentinţa penală nr. 385/17.06.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

Totodată, a acordat reclamantului 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

]1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1067 de la data de 02.07.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei, formulate de reclamant împotriva Deciziei FGA nr. 25760/04.02.2021.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1), art. 11 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, respectiv a aplicat greşit a art. 4 alin. (1) lit. a) şi art. 18 din legea nr. 213/2015.

A arătat, tot din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că prima instanţă a calificat greşit dobânda legală ca fiind creanţă de asigurări, recurentul-pârât prezentând ample consideraţii pe această chestiune de drept. A făcut referire la practica judecătorească cristalizată la nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că penalităţile de întârziere, dobânzile legale şi cheltuielile de judecată nu constituie creanţe de asigurări.

A precizat că FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR funcţionează în scopul protejării creditorilor de asigurări în vederea acoperirii creanţelor de asigurări în virtutea protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor iar nu ca obligaţii proprii.

Mai mult, arătat că potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 şi art. 25 din Norma 16/2015, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR se subrogă în drepturile creditorilor de asigurări plătiţi iar nu a asigurătorului în faliment.

Prin urmare, din coroborarea celor de mai sus, rezultă că textele de lege limitează conţinutul creanţelor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător exclusiv la despăgubiri/indemnizaţii şi prime de asigurare iar conţinutul noţiunii de despăgubire nu poate fi stabilit prin raportare la alte acte normative având în vedere că definiţia conceptului este oferită de legea cu caracter special.

A mai susţinut că prin asimilarea noţiunii de penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată creanţei de asigurări prevăzute în Legea nr. 213/2015, prima instanţă de judecată a încălcat disp. art. 11 ale acestei legi.

Totodată, a reluat considerentele potrivit cărora, în speţa de faţă, nu este incidentă Decizia ÎCCJ nr. 29/2020.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant a Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti solicitat respingerea recursului ca tardiv introdus, iar pe fond, ca nefondat, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

A susţinut că dispoziţiile legale incidente în cauză se interpretează literal şi că din acestea rezultă faptul că în cazul constatării stării de insolvenţă a unei societăţi de asigurare, sumele pe care a ceasta le–ar fi plătit urmează a fi suportate de către FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR în temeiul unei subrogaţii legale.

A mai arătat că limitarea reparării integrale a prejudiciului poate interveni doar în situaţia în care acesta depăşeşte pragul limită de 450.000lei, însă în cauza de faţă nu există niciun temei legal pentru a se achita doar o parte din prejudiciu.

În concluzie, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, instanţa de fond a aplicat corect normele de drept material arătate în cuprinsul hotărârii, şi a analizat textele legale invocate de recurentul - pârât.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 mai 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte starea de fapt care a condus la situaţia litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că în baza sentinţei penale nr. 385/17.06.2020 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr. x/2019, reclamantul a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraţilor plata sumei de 36.315,38 RON reprezentând debit principal şi a dobânzii legale aferente, cerere care a fost admisă, în parte, de pârât. Astfel, pârâtul a dispus plata debitului principal şi a înlăturat plata dobânzii legale, emiţând decizia nr. 25760/04.02.2021.

Împotriva deciziei nr. 25760/04.02.2021 a formulat contestaţie reclamantul Spitalul de Urgenţă Bucureşti, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aşa cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 385 de la data de 17.06.2020.

Prima instanţă a considerat că Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă, sens în care pretenţia formulată de reclamant este întemeiată.

Înalta Curte va analiza cu prioritate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015, neţinând cont de caracterul restrictiv al acestei norme legale, extinzând norma juridică dincolo de conţinutul ei limitativ si clar definit.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 213/2015: " Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale. Prin derogare de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, Fondul poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi şi/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale. În condiţiile alin. (1) şi (2), Fondul este îndreptăţit să înregistreze şi să recupereze, în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, toate sumele achitate creditorilor, pe măsura plăţilor efectuate, ca urmare a producerii riscurilor asigurate după momentul deschiderii procedurii falimentului."

Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor: "(1) Conform prevederilor art. 266 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, creditorii de asigurări care au încasat indemnizaţiile/despăgubirile cuvenite de la Fond nu au dreptul să solicite încasarea creanţelor de asigurări în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare debitoare decât pentru sumele care depăşesc plafonul de garantare prevăzut de lege.

(2) Toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite din disponibilităţile Fondului, împreună cu dovada plăţii acestora, se înregistrează cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat pe rolul instanţei judecătoreşti competente. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau a drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, în condiţiile Legii nr. 213/2015, ale Legii nr. 85/2014 şi ale Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Creanţele Fondului reprezintă creanţe de asigurări conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 şi art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi se achită cu prioritate faţă de alte creanţe, imediat după achitarea sumelor prevăzute la art. 161 pct. 1 din Legea nr. 85/2014. Reprezintă creanţe de asigurări ale Fondului şi sumele avansate de acesta prestatorilor de servicii pentru instrumentarea şi lichidarea dosarelor de daună, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

(3) Fondul este îndreptăţit să înregistreze la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, orice sume achitate creditorilor de asigurări, precum şi orice dobânzi şi/sau cheltuieli efectuate din disponibilităţile Fondului cu titlu de creanţe de asigurări, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015."

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 25 din Norma ASF nr. 16/2015, Fondul se subrogă în drepturile creditorilor de asigurări plătiţi, si nu asigurătorilor in faliment, toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite de FGA in cadrul procedurii administrative de plata prevăzuta de Legea nr. 213/2015 înregistrându-se cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat împotriva asigurătorului falit, in cazul de fata A.. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Prevederile art. 2214 C. civ. stabilesc că " În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite." Aşadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

În acest context, asigurătorul poate datora dobânzile şi cheltuielile de judecată solicitate nu în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, ci ca urmare a culpei sale în executarea la termen a obligaţiei de plată a despăgubirii şi în demararea litigiului. Prin urmare, sumele pretinse cu titlu de dobânzi legale în cauza de faţă reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului.

Intimatul - reclamant nu pretinde plata unei creanţe de asigurări rezultată din însuşi contractul de asigurare, ci daune-interese moratorii, respectiv dobânzi legale care au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 385 de la data de 17.06.2020.

Legea specială nu a prevăzut o garanţie legală şi în ceea ce priveşte daunele-interese moratorii pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, iar intimatul - reclamant nu poate pretinde stabilirea în sarcina recurentului-pârât a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia toate drepturile şi obligaţiile asigurătorului.

Pe cale de consecinţă, dobânzile legale nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, rezultând din comportamentul ilicit al asiguratorului, pentru recuperarea acestora, reclamanta având la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

Prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, legiuitorul a stabilit că noţiunea de creanţă de asigurări reprezintă "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

Art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 prevede că "(1) Fondul are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare stabilit de Legea nr. 213/2015".

Prin urmare, Fondul de Garantare nu suportă toate daunele ca urmare a producerii riscului asigurat şi a culpei procesuale a asigurătorului, întrucât această instituţie nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile fostului asigurător. Obligaţia sa de plată este una legală şi este consecinţa principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu consecinţa directă a preluării riscului asigurat.

Totodată, din raţionamentul anterior expus reiese, contrar celor statuate de prima instanţă, şi faptul că Decizia nr. 29/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu este incidentă în speţă.

Din considerentele deciziei evocate nu rezultă că instanţa supremă a stabilit natura de creanţe de asigurări, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, a dobânzilor legale datorate de asigurătorul RCA asigurătorului care exercită dreptul de regres, ci a fost chemată să dezlege chestiunea "dacă prin creanţa de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment".

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, va casa sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, ca respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1067 din 2 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.