Insurance claim against guarantee fund time-barred by 90-day statutory decay period post-bankruptcy

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR anularea Deciziei nr. 23954/22.07.2020 emisă de Fondul de garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 15 ianuarie 2021 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR ca, neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs recurenta-reclamantă, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că la data de 08 iunie 2014 a avut loc un accident rutier în localitatea Huşi, judeţul Vaslui, constând în faptul că o autoutilitară de peste 3,5 tone MAN cu nr. de înmatriculare x, vehicul proprietatea societăţii B. S.R.L, încărcat fiind cu materiale de construcţii, a intrat cu viteză direct în barul proprietatea reclamantei, situat lângă calea ferată pe strada 1 decembrie, nr. 1 din Huşi.

Autovehiculul sus-menţionat, cu număr de înmatriculare x deţinea poliţa de asigurare la momentul producerii evenimentului rutier - 08.06.2014 - la S.C. C. S.A. având seria x/17/G17/HR şi nr. x.

Prin sentinţa civilă nr. 438/2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui la data de 19 aprilie 2017 a fost admisă în primă instanţă cererea recurentei de obligare a Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata daunelor materiale şi morale. Recurenta arată că la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a deschis procedura de faliment împotriva S.C. C. S.A. în dosarul x/2016 al Tribunalului Sibiu - respectiv la data de 17 martie 2017 era deja titulara unui drept de creanţă stabilit printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în urma admiterii unei cereri de obligare la plata daunelor materiale şi morale formulată în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

Anterior promovării acţiunii în instanţă, recurenta A. S.R.L a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea 213/2015, adresându-se Fondului de Garantare a Asiguraţilor la data de 03 aprilie 2015, procedură ce nu s-a finalizat.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 15.01.2021 în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de recurentă în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect anularea Deciziei nr. 23954/22.07.2020 ca fiind neîntemeiată.

Faţă de aspectele precizate anterior, data hotărârii pronunţate de prima instanţă în urma admiterii în parte a cererii în pretenţii şi data limită de depunere a cererilor de plată, 16.06.2017, rezultă că nu şterge recurenta nu avea interes şi motive pentru a formula o cerere de plată, întrucât avea formulată deja anterior o cerere de plată, la data de 03 aprilie 2015, fiind parcursă procedura prealabilă administrativă şi era deja titulara unui drept de creanţă stabilit printr-o hotărâre judecătorească care avea autoritate de lucru judecat provizorie.

Este adevărat că ulterior, prin Decizia 779/2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi la data de 08 noiembrie 2017 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea în pretenţii formulată în contradictoriu cu Fondul de garantare a asiguraţilor, însă la acel moment nu a considerat necesară formularea unei noi cereri de plată, considerând că a iniţiat deja procedura administrativă.

Cererea formulată la data de 22.06.2020 nu reprezintă o nouă cerere de plată, ci o solicitare de soluţionare a cererii anterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să fie despăgubită cu suma de 63.800 RON reprezentând daune materiale ca urmare a producerii evenimentului din data de 11.07.2016.

Faţă de asigurătorul C. S.A., Tribunalul Cluj a dispus, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, deschiderea procedurii falimentului prin Hotărârea nr. 132/16.02.2017, definitivă la data de 17.03.2017.

Alternativa de a obţine despăgubiri o reprezintă, conform legii, pe de o parte, formularea unei cereri de plată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, pe de altă parte, formularea unei cereri de înscriere la masa credală, în temeiul Legii nr. 85/2014.

Înalta Curte constată că, recurenta-reclamantă a ales să se adreseze cu cerere de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, FGA în temeiul Legii nr. 85/2014, în cadrul analizării cererilor de plată şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acestora, a rezultat că cererea de plată a fost tardiv formulată, cu încălcarea termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma nr. 16/2015, fiind emisă Decizia nr. 18821/07.02.2019.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, în soluţionarea cauzei, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma nr. 16/2015 din Legea nr. 213/2015, art. 2548 C. civ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) " Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

Dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Înalta Curte are în vedere că, faţă de asigurătorul C. s-a deschis procedura de faliment prin hotărârea pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Cluj, definitivă la data de 17.03.2017, astfel încât creanţele ce fac obiectul prezentei cauze sunt creanţe născute anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 reglementează în mod expres un termen de decădere de 90 de zile, toate termenele imperative fiind prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii, în lipsa unei derogări. În acest acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionate mai sus.

Faţă de formularea neechivocă a textului de lege, respectiv, 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă atunci când acesta s-a născut ulterior, rezultă că suntem în prezenţa unui termen imperativ.

Data naşterii dreptului de creanţă este, fără îndoială, data producerii accidentului rutier, data la care reclamantul-intimat trebuia să formuleze cerere de plată, cunoscând încă din acel moment persoana pe care a considerat-o vinovată de producerea accidentului respectiv.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamanta a depus cererea de plată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 19.06.2020, astfel încât instanţa de fond în mod corect a apreciat că cererea este tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 28 din 15 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.