Public domain inventory inclusion and ownership registration: res judicata scope in administrative challenge to local council resolution

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI TIMIŞOARA:

- anularea hotărârii din 08.09.2020 emisă de Consiliul Local Timişoara raportat la cererea subsemnatei înregistrată cu nr. x/28.08.2020;

- anularea în parte a H.C.L. Timişoara nr. 166/2003 adoptată prin H.G. nr. 1016/2005, privind includerea în inventarul domeniului public al Mun. Timişoara, ANEXA NR. 2 - POZIŢIA nr. 2300 a imobilului intabulat în CF nr. x Freidorf (CF actual nr. x Timişoara), nr. top/cadastru x, grădină în izlaz, în suprafaţă de 3237 mp, situat în loc. Timişoara, str. x, jud. Timiş, cu consecinţa trecerii acestuia în domeniul privat al statului.

Ulterior, prin precizarea de acţiune a solicitat să se dispună:

- anularea hotărârii din 08.09.2020 emisă de Consiliul Local Timişoara raportat la cererea subsemnatei înregistrată cu nr. x/28.08.2020;

- anularea în parte a H.C.L. Timişoara nr. 166/2003 adoptată prin H.G. nr. 1016/2005, privind includerea în inventarul domeniului public al Municipiului Timişoara, ANEXA NR. 2 - POZIŢIA nr. 2300 a imobilului intabulat în CF nr. x Freidorf (CF actual nr. x Timişoara), nr. top/cadastru x, grădină în izlaz, în suprafaţă de 3237 mp, situat în loc. Timişoara, str. x, jud. Timiş, cu consecinţa trecerii acestuia în domeniul privat al statului;

- ca urmare a admiterii petitelor anterioare, în vederea producerii efectelor, să constataţi nelegalitatea poziţiei 2300 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005 care priveşte atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 564 de la data de 27.10.2021, Curtea de Apel Timişoara –a secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI TIMIŞOARA.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 3, 6,7 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea admiterii cererii, casării sentinţei civile recurate, şi admiterii acţiunii introductive de instanţă.

A susţinut partea recurentă–reclamantă că este proprietara imobilului în privinţa căruia a solicitat intabularea în cartea funciară, aspect consfinţit de sentinţa civilă nr. 17151/02.12.1997 şi că toate demersurile pe care le-a efectuat pentru a –şi înscrie dreptul au fost în zadar.

Ca şi temei de drept pentru demersurile sale a invocat disp. Legii nr. 87/2000, care-i conferea dreptul la intabulare.

În ceea ce priveşte respingerea, în integralitate, a acţiunii de fond, ca inadmisibilă, a arătat partea că a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile în privinţa HCL nr. 166/2003, motiv pentru care s-ar impune o casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare.

Tot partea recurentă –reclamantă arată că nu a urmat procedura prealabilă cu privire la H.G. nr. 1016/2005 însă, în contextul admiterii acţiunii de anulare a HCL nr. 166, va aprecia cu privire la oportunitatea formulării unei cereri separate de anulare a hotărârii de guvern.

A susţinut că toate termenele procedurale în cauza de faţă ar trebui să se aprecieze în raport de data intrării în vigoare a Legii nr. 87/2020 iar nu în raport de momentul la care imobilul a fost trecut în domeniul public, deoarece dreptul de a intabula respectivul imobil s-a născut în patrimoniul recurentei la data apariţiei Legii nr. 87/2020.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Guvernul României a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta – reclamantă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Intimatul – pârât Municipiul Timişoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nefondată, cu motivarea că soluţia de la fond este legală şi temeinică, acţiunea reclamantei fiind inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Aspecte relevante

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. se impune a fi admis pentru următoarele considerente:

Constată Înalta Curte că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea recurentei – reclamante de anulare, în parte, a HCL nr. 166/2003, adoptată prin H.G. nr. 1016/2005, privind includerea în inventarul domeniului public al Municipiului Timişoara, ANEXA NR. 2 - POZIŢIA nr. 2300 a imobilului intabulat în CF nr. x Freidorf (CF actual nr. x Timişoara), nr. top/cadastru x, grădină în izlaz, în suprafaţă de 3237 mp, situat în loc. Timişoara, str. x, jud. Timiş, cu consecinţa trecerii acestuia în domeniul privat al statului. Totodată, a solicitat recurenta – reclamantă şi anularea H.G. nr. 1016/2005.

Prima instanţă, învestită cu cererea de chemare în judecată, a apreciat că acţiunea este inadmisibilă, şi a respins cererea în consecinţă.

Nemulţumită de această soluţie, recurenta- reclamantă a formulat recurs prin prisma motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 3, 6,7 şi 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte neîntemeiat, apreciind că cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante nu a fost soluţionată cu încălcarea competenţei de ordine publică a unei alte instanţe.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care prevede că (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, având în vedere că se solicită anularea H.G. nr. 1016/2005, act normativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Guvernul României, cererea este de competenta soluţionare a curţii de apel.

Prin urmare, va fi înlăturată critica părţii recurente grevată pe temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În continuare, analizând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care prevede că casarea sentinţei se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat.

În acest context, se relevă faptul că din motivarea expusă de instanţa fondului nu se poate ajunge la concluzia că aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, câtă vreme raţionamentul expus de judecătorul fondului în argumentaţia prezentată în considerente, conduce la concluzia finală cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile atacate.

Prin urmare, se poate deduce din motivarea primei instanţe silogismul juridic, care poate fi suspus controlului instanţei de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sentinţa civilă atacată necuprinzând o motivaţie lipsită de coerenţă juridică din perspectiva indicată de partea recurentă.

Ulterior, procedând la analiza motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. care prevede că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, reţine Înalta Curte că nici acest motiv nu este fondat, în considerarea faptului că, prin soluţia de la fond nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii civile nr. 17151/02.12.1997.

Astfel, obiectul prezentei acţiuni este distinct de cel al dosarului în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 17151/02.12.1997, în cererea de faţă nefiind analizată calitatea de proprietară a recurentei şi nefiind dezbătut vreun drept care să aibă caracter adiacent cu cel statuat de o altă instanţă, la un moment anterior, cu putere de lucru judecat.

Mai mult decât atât, soluţia primei instanţe, care a fost emisă în temeiul unei excepţii procesuale, nu a antamat fondul raportului juridic litigios, astfel că nu se poate identifica în cauză încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 17151/02.12.1997.

În continuare, analizând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reţine instanţa de control judiciar că criticile subsumate acestui motiv de casare pot fi, mai degrabă, încadrate punctului 5 al aceluiaşi articol, când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură ce atrag sancţiunea nulităţii, motiv de casare pe care îl apreciază ca întemeiat si care urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, lecturând argumentaţia primei instanţe din perspectiva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, în tot, a acţiunii, prin raportare la actele şi înscrisurile dosarului, constată Înalta Curte că soluţia de la fond este, parţial, greşită.

Cu privire la primul capăt de cerere, reţinând că în cauză, a mai fost soluţionată de către instanţă-Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 497/2020, o acţiune cu acelaşi obiect de anulare a HCL nr. 166/2003, prima instanţă a respins ca inadmisibilă acţiunea ţinând cont de soluţia dată deja problemei de drept respective de tribunal.

Totodată, prima instanţă în motivarea soluţiei de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea HCL nr. 166/2003 a invocat disp. art. 431 C. proc. civ., respectiv pretinsa autoritate de lucru judecat a sentinţei nr. 497/2020 a tribunalului prin care fusese soluţionată o cerere identică a recurentei – reclamante(cerere respinsă tot ca inadmisibilă), soluţie care apare ca nefiind corectă din perspectiva temeiului de drept al cererii de chemare în judecată formulate de recurenta-reclamantă şi care nu poate fi menţinută de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte nu poate achiesa la raţionamentul primei instanţe câtă vreme temeiul de drept al prezentei cereri de chemare în judecată este diferit de cel al acţiunii din dosarul nr. x/2020 în care s-a pronunţat sentinţa civilă amintită în paragraful anterior, dovadă în acest sens fiind şi faptul că revine competenţa de soluţionare a cauzei unei instanţe diferite(respectiv dosarul nr. x/2020 a fost soluţionat de tribunal, în fond, iar dosarul nr. x/2021 a fost soluţionat, în fond, de curtea de apel).

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că prezenta cerere de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 87/2020, aspect învederat şi de recurentă în cererea de recurs, cu menţiunea că dreptul acesteia de înscriere în cartea funciară s-a născut ulterior apariţiei actului normativ amintit. Fiind vorba de o cerere care are un alt temei de drept, nu poate fi relevată autoritatea de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 497/2020, şi având în vedere că reclamanta a parcurs etapa procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, se impunea ca prima instanţă să analizeze această cerere nouă în raport de obiectul ei concret si de înscrisurile doveditoare ataşate acesteia.

Prin urmare, din perspectiva celor anterior expuse, prima instanţă trebuia să analizeze cererea de chemare în judecată a recurentei – reclamante fără a ţine seama de soluţia pronunţată în cauza nr. 27/30/2020 deoarece aceasta nu conţine o dezlegare dată de o altă instanţă într-o cerere identică ca si cauză, obiect şi părţi cu cea dedusă judecăţii de faţă.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1016/2005, rezultă din analiza înscrisurilor de la dosar că recurenta – reclamantă nu a formulat plângere prealabilă, care potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, poate fi adresată Guvernului oricând, sens în care soluţia primei instanţe cu privire la această pretenţie este corectă şi se impune a fi menţinută.

În concluzie, rezultă că a fost încălcat dreptul recurentei - reclamante la un proces echitabil, fiindu-i cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, prima instanţă urmează a avea în vedere toate criticile formulate de recurentă în cadrul căii de atac cu privire la nelegalitatea sentinţei civile atacate.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, reţinând că, în cauză, nu se confirmă elementele de identitate de obiect, cauză şi părţi de la art. 431 C. proc. civ., fiind incorectă soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a HCL nr. 166/2003 cu motivarea prezentată de prima instanţă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 564 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

De asemenea, Înalta Curte va menţine măsura respingerii, ca inadmisibile, a cererii de anulare a H.G. nr. 1016/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 564 din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de anulare a HCL nr. 166/2003 emisă de Consiliul local al Municipiului Timişoara.

Menţine măsura respingerii, ca inadmisibile, a cererii de anulare a H.G. nr. 1016/2005.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.