Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2422/2023 AI generated

Competition sanction annulment: Omission to review res judicata and more favorable law grounds as ground for cancellation of appeal

Case Number Decizia nr. 2422/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice of Romania admitted the cancellation appeal filed by a commercial company against a previous High Court decision, annulling the 2022 ruling that had dismissed the company's appeal, and scheduled the case for re-judgment in September 2023. The dispute concerned the annulment of a sanctioning decision by the Competition Council, which imposed a fine for competition law violations, and the lower courts had previously upheld the sanction after finding the applicable law more favorable than claimed. The cancellation was granted on the ground that the 2022 appellate court failed to analyze two specific grounds of appeal raised in time: (1) the authority of the res judicata of a prior judgment in a related civil case involving the same criteria and parties, and (2) the application of the principle of the more favorable criminal/contraventional law, specifically regarding new sanctioning guidelines issued in 2020 that postdated the original 2016 sanction. By failing to examine these distinct legal arguments, the previous court violated procedural requirements under Article 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure, necessitating the annulment of its decision to ensure proper judicial review of both the procedural bar and the applicable substantive law.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 51 din Legea nr. 21/1996, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ; Competition sanction annulment: Omission to review res judicata and more favorable law grounds as ground for cancellation of appeal: The dispute concerned the annulment of a sanctioning decision by the Competition Council, which imposed a fine for competition law violations, and the lower courts had previously upheld the sanction after finding the applicable law more favorable than claimed. The cancellation was granted on the ground that the 2022 appellate court failed to analyze two specific grounds of appeal raised in time: (1) the authority of the res judicata of a prior judgment in a related civil case involving the same criteria and parties, and (2) the application of the principle of the more favorable criminal/contraventional law, specifically regarding new sanctioning guidelines issued in 2020 that postdated the original 2016 sanction. By failing to examine these distinct legal arguments, the previous court violated procedural requirements under Article 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure, necessitating the annulment of its decision to ensure proper judicial review of both the procedural bar and the applicable substantive law.

Keywords

AI generated
res judicata administrative sanction civil annulment judicial review grounds for cassation article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited for the court's obligation to rule on the exception of inadmissibility before deciding on the merits of the cancellation appeal.

art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Main legal ground for admitting the cancellation appeal due to the appellate court's failure to examine a ground of cassation raised in time.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 mai 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.01.2017, sub numărul x/2017, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat în principal anularea deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016 în tot sau în parte şi, implicit, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (inclusiv a Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1115/19.11.2012 şi a Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 70/20.02.2013 prin care au fost declanşate procedurile de investigare, precum şi a Raportului asupra investigaţiei astfel declanşate), în partea privitoare la sancţiunile aplicate societăţii reclamante; în subsidiar, retrimiterea cauzei către instituţia publică intimată în vederea refacerii investigaţiei si emiterea ulterioară a unei decizii noi în baza administrării probatoriului solicitat pe durata investigaţiei/în cursul judecaţii de către reclamanta; în subsidiar admiterea excepţiei de nulitate/nelegalitate absolută a Ordinului nr. 1115/19.11.2012 de declanşare a procedurii de investigare, disjungerea prezentei cauze prin soluţionarea cu celeritate a motivelor de nulitate absolută a ordinului de declanşare a investigaţiei; în subsidiar, anularea în parte a deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016, în sensul reindividualizării sancţiunii aplicate prin înlocuirea amenzii cu avertisment; fie prin reducerea cuantumului amenzii contravenţionale aplicate raportat la criteriile legale de individualizare, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4732 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca neutilă, a respins cererea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiat, a încuviinţat în parte cererea de majorare a onorariului specialistului, pentru suma de 20.000 RON, a obligat reclamanta la plata către specialist a sumei de 20.000 RON reprezentând diferenţă onorariu expert.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 4732 din 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. solicitând în principal admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea hotărârii şi în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată sau admiterea în parte a acţiunii cu consecinţa reindividualizării sancţiunii aplicate.

4. Hotărârea pronunţată în recurs.

Prin decizia nr. 1279 din data de 03 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4732 din 19 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că Autoritatea de concurenţă a aplicat legea în vigoare la data emiterii deciziei contestate, apreciată în mod just mai favorabilă, întrucât cu caracter de noutate legislativă s-a prevăzut circumstanţa atenuantă specială, a recunoaşterii exprese a faptei, de natura a determina diminuarea cuantumului amenzii cu un procent de pana la 30% din nivelul de bază stabilit şi circumstanţa atenuantă specială a cărei care prevede reducerea cu până la 25% a nivelului de bază al amenzii în cazul în care "cifra de afaceri realizată pe piaţa/pieţele pe care a avut loc încălcarea reprezintă o parte relativ redusă, de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii".

5. Contestaţia în anulare.

Împotriva deciziei nr. 1279 din data de 03 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare reclamanta A. S.R.L. invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu a cercetat toate motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă.

În primul rând, instanţa de recurs nu a analizat motivul de casare ce privea excepţia puterii de lucru judecat invocată cu privire la hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2012, opozabilă recurentei, autorităţii portuare şi unora din reclamanţi (B. S.R.L., C. SRL).

În cadrul judecăţii acestei cauze s-a determinat cu putere de lucru judecat faptul că toate criteriile impuse de Consiliul Concurenţei sunt legale sub toate aspectele, inclusiv din punct de vedere competiţional. Firmele menţionate ca fiind reclamante în faţa autorităţii de concurenţă au formulat pe cale judiciară aceleaşi pretenţii ce au format obiectul dosarului nr. x/2012 soluţionat definitiv de către Tribunalul Constanţa/Curtea de Apel Timişoara unde au căzut în pretenţii.

Din acest punct de vedere, nu este posibil ca, pe de-o parte, societăţile pretins vătămate, aşa cum au fost consemnate în Decizia nr. 51/2016 emisă de Consiliul Concurenţei să cadă în pretenţii, toate cererile acestora să fie respinse de către instanţele de contencios administrativ, cu autoritate de lucru judecat, iar, pe de altă parte, aceleaşi părţi să obţină o decizie administrativă favorabilă unde au dobândit satisfacţie. În cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2012 se constată că acţiunea formulată de reclamanţi a avut aceleaşi pretenţii ca şi cele formulate în cadrul prezentei cauze unde a fost emisă Decizia nr. 51/2016 de către autoritatea de concurenţă şi care contrazice soluţia pronunţată iniţial de justiţie.

Din punct de vedere procesual rezultă că nu ne aflăm în cadrul unei veritabile excepţii a autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinite toate condiţiile impuse de lege, însă soluţia decisă în dosarul nr. x/2012 are un efecte pozitive de netăgăduit, fiind obligatorie pentru reclamantă, pentru administraţia portuară, ceea ce înseamnă ca nu este permisă o anomalie în care aceleaşi firme ce au căzut în pretenţii în justiţie, formulând aceleaşi pretenţii către autoritatea de concurenţă să obţină o soluţie contrară.

Chiar dacă hotărârea judecătorească produce în principal efecte relative, între părţi, nu poate fi trasă concluzia inopozabilităţii acestor efecte faţă de terţi, pentru că în timp ce relativitatea efectelor presupune naşterea drepturilor şi obligaţiilor în favoarea, respectiv, în sarcina părţilor, opozabilitatea înseamnă că hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către terţi, ci, dimpotrivă, ea trebuie să fie respectată şi recunoscută de orice persoană chiar dacă nu a fost participantă în litigiu.

Opozabilitatea faţă de terţi reprezintă tocmai obligaţia tuturor de a respecta situaţia juridică creată, adică obligaţia de abţinere de la săvârşirea vreunei acţiuni care să împiedice exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de către titularii acestora.

Importanţa respectării principiului autorităţii de lucru judecat a fost subliniată de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 357 din 07.04.2021.

Contestatoarea a invocat Decizia CEDO din 21.10.2014 în cauza Lungu şi alţii contra România în care s-a decis condamnarea României pentru caracterul inechitabil al procedurii.

În această decizie se menţionează că şi dacă nu există nici identitate de părţi, nici identitate de obiect între două proceduri interne, procedura fiscală şi cea penală vizau aceeaşi chestiune determinantă pentru soluţionarea acestora, respectiv încadrarea juridică a aceloraşi operaţiuni de transformare şi de revânzare a anvelopelor.

În acest caz nu este vorba despre casarea unei hotărâri judecătoreşti "irevocabile" şi care a dobândit autoritate de lucru judecat, însă derularea simultan şi în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleaşi fapte, care a determinat secţia penală a curţii de apel să ajungă la o nouă apreciere a faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a secţiei comerciale a aceleiaşi curţi de apel, a adus atingere principiului securităţii juridice. Prin urmare, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluţionată şi care făcuse obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa oricărui motiv valabil, curtea de apel a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, a fost încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil în sensul art. 6 §1 din Convenţie.

În al doilea rând, contestatoarea a arătat că decizia atacată trebuie anulată deoarece instanţa de recurs nu a analizat, în cadrul motivului de recurs referitor la aplicarea sancţiunilor şi individualizarea amenzii, aspectul referitor la noua legislaţie aplicabilă sancţiunilor ulterior soluţionării cauzei în fond, deşi recurenta a expus pe larg aceste motive de casare referitoare la legea mai favorabilă.

Se impunea a se stabili, în speţă, dacă recurentei îi sunt mai favorabile Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor prevăzute de art. 51 din Legea nr. 21/1996 din anul 2011 (în vigoare la momentul emiterii deciziei de sancţionare) sau cele din anul 2020 aprobate prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1077 din 19.11.2020, publicate în M. Of. nr. 1158 din 1 decembrie 2020, ulterior adoptării deciziei contestate.

În raport de dispoziţiile legislaţiei noi, adică Ordinul nr. 1.077 din 19 noiembrie 2020 privind punerea în aplicare a Instrucţiunilor pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996, publicat în Monitorul Oficial nr. 1158 din 1 decembrie 2020 instanţa de recurs nu a efectuat nicio analiză.

Recurenta-reclamantă se încadrează în tranşele de reducere, fiind necesar un calcul exact, de specialitate, în etapa judiciară a recursului fiind imposibilă administrarea unei probe cu o expertiză de specialitate contabilă - audit pentru determinarea cuantumului exact al sumei ce s-ar putea diminua din cuantumul amenzii aplicate.

Dar instanţa de recurs nu a făcut nicio referire la această solicitare a recurentei, deşi, este binecunoscută practica instanţelor de contencios administrativ care, în aplicarea principiului legii contravenţionale mai favorabile, au procedat la reindividualizarea sancţiunilor aplicate de autoritatea de concurenţă şi au aplicat amenzi mult reduse atunci când s-a constatat că a fost încălcat acest principiu. Cum instanţa de recurs nu a motivat nimic în legătură cu respectarea acestui principiu, nu se poate şti dacă recurenta se afla sau nu într-o asemenea situaţie.

6. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa mai intâi asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, deoarece contestatoarea a invocat nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui motiv de recurs şi nu asupra unui argument de fapt sau de drept care să sprijine un motiv de recurs, aşa cum afirmă intimatul.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când acestea au respins recursul sau l-au admis în parte şi au omis să cerceteze un motiv de casare invocat de recurent în termen.

Analizând fondul contestaţiei în anulare, Înalta Curte observă că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.01.2017, sub numărul x/2017, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat în principal anularea deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016 în tot sau în parte şi, implicit, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (inclusiv a Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1115/19.11.2012 şi a Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 70/20.02.2013 prin care au fost declanşate procedurile de investigare, precum şi a Raportului asupra investigaţiei astfel declanşate), în partea privitoare la sancţiunile aplicate societăţii reclamante; în subsidiar, retrimiterea cauzei către instituţia publică intimată în vederea refacerii investigaţiei si emiterea ulterioară a unei decizii noi în baza administrării probatoriului solicitat pe durata investigaţiei/în cursul judecaţii de către reclamanta; în subsidiar admiterea excepţiei de nulitate/nelegalitate absolută a Ordinului nr. 1115/19.11.2012 de declanşare a procedurii de investigare, disjungerea prezentei cauze prin soluţionarea cu celeritate a motivelor de nulitate absolută a ordinului de declanşare a investigaţiei; în subsidiar, anularea în parte a deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016, în sensul reindividualizării sancţiunii aplicate prin înlocuirea amenzii cu avertisment; fie prin reducerea cuantumului amenzii contravenţionale aplicate raportat la criteriile legale de individualizare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 4732 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca neutilă, a respins cererea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiat, a încuviinţat în parte cererea de majorare a onorariului specialistului, pentru suma de 20.000 RON, a obligat reclamanta la plata către specialist a sumei de 20.000 RON reprezentând diferenţă onorariu expert.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 1279/03.03.2022, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte observă că, la punctul 6 al acesteia, recurenta-reclamantă a invocat efectele puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1001/CA/24.06.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2012, sentinţă rămasă definitivă prin decizia nr. 1690/2016 1 Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a respins recursul declarat de C. S.R.L..

Din examinarea considerentelor deciziei civile nr. 1279/03.03.2022, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu a analizat acest motiv de recurs.

În al doilea rând, recurenta-reclamantă a mai invocat la punctul 2 al cererii sale de recurs principiul aplicării legii contravenţionale mai favorabile, solicitând instanţei de recurs să analizeze dacă recurentei îi sunt mai favorabile Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor prevăzute de art. 51 din Legea nr. 21/1996 din anul 2011 (în vigoare la momentul emiterii deciziei de sancţionare) sau cele din anul 2020 aprobate prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1077 din 19.11.2020, publicate în Monitorul Oficial nr. 1158 din 1 decembrie 2020, ulterior adoptării deciziei contestate.

În considerentele deciziei civile nr. 1279/03.03.2022, instanţa de recurs nu a analizat nici acest motiv de recurs, neexistând nici o referire la acest principiu şi la eventualele efecte juridice ale aplicării acestuia.

Ca urmare a omisiunii instanţei de recurs de a analiza cele două motive de recurs menţionate anterior, invocate în termen, sunt aplicabile dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula decizia atacată, urmând să soluţioneze recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4732 din 19 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 septembrie 2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1279 din 3 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Anulează decizia atacată.

Fixează termen pentru soluţionarea recursului declarant de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4732 din 19 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 septembrie 2023, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.