Scope of VAT exemption for professional training: conflict between exclusive O.G. 129/2000 authorization and special sectoral authorizations under Directive 2006/112/EC

Şedinţa publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 2 mai 2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea pct. 42 alin. (1) teza I din Capitolul IX din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, privind normele de aplicare ale art. 292 alin. (1) lit. f) Codul fiscal ca fiind dispoziţii nelegale, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prevederile invocate restrâng în mod nelegal categoriile de persoane care sunt scutite de TVA conform art. 292 alin. (1) lit. f) Codul fiscal, deoarece dispoziţia legală care stabileşte scutirea de TVA prevede că scutirea se acordă în general pentru activitatea de "formarea profesională a adulţilor".

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 62 din data de 28 iulie 2022, Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, a dispus anularea pct. 42 alin. (1) teza I din Cap. IX al HGR nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma "conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare"; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâtului, cerere formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor şi a obligat pârâtul Guvernul României la plata în favoarea reclamantei a sumei de 17.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că deşi prin dispoziţiile Codul fiscal se dispune în sensul scutirii de la plata TVA pentru activităţile de formare profesională a adulţilor, normele metodologice emise pentru punerea în aplicare a acestuia prevăd ca o condiţie autorizarea agentului economic în acest scop conform O.G. nr. 129/2000. Dispoziţiile Codul fiscal reprezintă o transpunere în legislaţia naţională a prevederilor art. 132 alin. (1) lit. i) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, ce dispune în sensul că "Statele membre scutesc următoarele tranzacţii… educaţia copiilor şi a tinerilor, învăţământul şcolar sau universitar, formarea şi reconversia profesională, inclusiv prestarea de servicii şi livrarea de bunuri strâns legate de acestea, de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizaţii recunoscute de statul membru în cauză ca având scopuri similare."

Curtea de Apel a constatat faptul că prin normele metodologice analizate în fapt s-a adăugat textului legal cuprins în Codul fiscal. Condiţionând scutirea de la plata TVA de autorizarea doar în baza O.G. nr. 129/2000, în condiţiile în care s-a probat deja că există furnizori de programe de formare profesională ce se impun a fi autorizaţi în baza altor acte normative, în fapt s-a deformat voinţa legiuitorului de a scuti aceste entităţi de la plata taxei, în considerarea activităţii pe care o desfăşoară iar nu a autorizării de care trebuie să beneficieze.

CJUE a statuat deja că, în măsura în care articolul 132 alin. (1) litera (i) din Directiva 2006/112 nu precizează condiţiile sau modalităţile potrivit cărora aceste scopuri similare pot fi recunoscute, revine în principiu dreptului naţional al fiecărui stat membru sarcina să adopte normele conform cărora o asemenea recunoaştere poate fi acordată unor astfel de organisme. Statele membre dispun de o putere de apreciere în această privinţă.(Cauza C-612/20, Happy Education S.R.L. vs. GDRFP Cluj Napoca, Hotărârea Curţii din 28.04.2022).

Analizând aceste aspecte reţinute de CJUE, instanţa a constatat faptul că în cazul furnizorilor precum reclamanta, aceştia nu doar că îndeplinesc condiţia referitoare la natura serviciului furnizat, care se circumscrie noţiunii de formare şi reconversie profesională, astfel cum aceasta este definită de art. 132 lit. i) din Directivă, dar sunt şi recunoscute de statul membru, doar că în baza unor alte dispoziţii legale decât cele menţionate în normele metodologice de aplicare a Codul fiscal. Ca urmare, în vederea îndeplinirii scopului avut în vedere de directivă, de evitare a divergenţelor şi interpretărilor diferite în aplicarea sistemului TVA, nu se poate justifica neincluderea acestora în categoria reglementată, a celor ce beneficiază de scutire.

Constatând faptul că, deşi se impune ca scutirea reglementată de art. 292 alin. (1) lit. f) Codul fiscal să fie acordată doar persoanelor autorizate, menţionarea O.G. nr. 129/2000 este una limitativă, cu efect direct asupra cel puţin unei categorii de furnizori de cursuri de formare profesională. Ca urmare, se va dispune în sensul anulării pct. 42 alin. (1) teza I din Cap. IX al HGR nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma "conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Ca urmare a admiterii cererii introductive de instanţă, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâtului, cerere formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 62 din data de 28 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Finanţelor prin prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

3.1. Recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României

Recurentul-pârât Guvernul României şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, arătând că soluţia pronunţată de prima instanţă asupra fondului cauzei este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale indicate în motivarea acţiunii de intimata-reclamantă şi a conchis nelegal că prin normele metodologice analizate, în fapt, s-a adăugat textului legal cuprins în Codul fiscal".

Dispoziţiile pct. 42 alin. (1) teza I din Cap. IX al H.G. nr. 1/2016 nu sunt nelegale şi vătămătoare pentru intimata-reclamantă, întrucât:

- intimata-reclamantă nu este, în realitate, furnizoare de programe de formare profesională, în sensul stabilit de O.G. nr. 129/2000, aspect demonstrat, pe de o parte, de Codul CAEN 8559 - Alte forme de învăţământ, iar pe de altă parte chiar de Decizia nr. 305/R/31.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2021;

- nu poate fi pus semnul egalităţii între formarea profesională a adulţilor (reglementată prin dispoziţiile O.G. nr. 129/2000) şi pregătirea/perfecţionarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere (reglementată prin dispoziţiile O.G. nr. 27/2011), aşa cum nejustificat a reţinut prima instanţă.

Judecătorul fondului a extins nepermis aplicarea dispoziţiilor Codul fiscal şi ale O.G. nr. 129/2000 la alte situaţii neprevăzute de lege, ceea ce nu poate fi admis.

De asemenea, aceste argumente ale instanţei de fond referitoare la calitatea intimatei-reclamante de furnizoare de programe de formare profesională sunt de natură a încălca autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 305/R/31.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2021.

Recurenta-pârâtă arată că dispoziţiile art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor art. 132 alin. (1) lit. i) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, potrivit cărora statele membre scutesc educaţia copiilor şi a tinerilor, învăţământul şcolar sau universitar, formarea şi reconversia profesională, inclusiv prestarea de servicii şi livrarea de bunuri strâns legate de acestea, de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizaţii recunoscute de statul membru în cauză ca având scopuri similare.

De asemenea, reţine ca fiind relevante dispoziţiile art. 131 din Directiva T.V.A., potrivit cărora scutirile prevăzute la capitolele 2-9 din Titlul IX din această directivă, din care face parte şi articolul 132, se aplică în conformitate cu condiţiile pe care statele membre le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă şi directă a acestor scutiri şi de a preveni orice posibilă evaziune, fraudă sau abuz.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa europeană, pentru serviciile de natura celor ce fac obiectul cererii, consideră relevantă decizia CJ.U.E. în cauza C-449/17 A Et G A&G Fahrschul-Akademie GmbH, potrivit căreia noţiunea "învăţământ şcolar sau universitar", în sensul articolului 132 alin. (1) literele (i) şi (j) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, trebuie interpretată în sensul că nu cuprinde cursurile de conducere auto asigurate de o şcoală de conducători auto, precum cea în discuţie în litigiul principal, în vederea obţinerii permiselor de conducere pentru autovehiculele din categoriile B şi CI, prevăzute la articolul 4 alin. (4) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere.

La fundamentarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit considerentului 29, cursurile de conducere auto asigurate în cadrul unei şcoli de conducători auto, precum cea în discuţie în litigiul principal, chiar dacă este adevărat că au ca obiect diverse cunoştinţe de ordin practic şi teoretic, rămân în egală măsură o formă de învăţământ specializat care nu echivalează, ca atare, cu transmiterea de cunoştinţe şi de competenţe cu privire la un ansamblu larg şi diversificat de materii, precum şi la aprofundarea şi la dezvoltarea lor, ceea ce caracterizează învăţământul şcolar sau universitar.

În plus, consideră relevante concluziile Avocatului general prezentate m cauza mai sus menţionată.

În acest sens, arată că pct. 18 cuprinde considerentele Avocatului general, prin raportare la obiectul scutirii prevăzute la articolul 132 aliniatul (1) litera (i) din Directiva T.V.A., potrivit cărora " încadrarea şcolilor auto în noţiunea de învăţământ şcolar sau universitar sau în scutirea prevăzută în directiva menţionată nu ar fi conformă cu obiectivul acestei prevederi".

De asemenea, la pct. 23 este relevată lipsa unui interes general care să justifice scutirea de T.V.A. a cursurilor de conducere a autovehiculelor, iar la pct. 40 este exprimat dezacordul faţă de punctul de vedere al Guvernului spaniol prezentat la pct. 394.

Cu privire la legislaţia naţională, menţionează că aplicarea scutirii de T.V.A. este posibilă potrivit prevederilor art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, printre altele, pentru operaţiunile care reprezintă formare profesională a adulţilor şi prestări de servicii şi livrări de bunuri strâns legate de aceste activităţi. Referitor la calitatea prestatorului, acesta trebuie să fie instituţie publică sau entitate autorizată pentru activitatea de învăţământ sau formare profesională. Condiţiile de acordare a scutirii sunt prevăzute în Normele metodologice.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor Codul fiscal (act normativ primar), conform cărora "scutirea se acordă în condiţiile prevăzute în normele metodologice" la pct. 42 alin. (1) din Normele metodologice au fost stabilite aceste condiţii, respectiv s-au stabilit persoanele care se consideră autorizate pentru desfăşurarea activităţii de formare profesională.

În ceea ce priveşte concordanţa cu prevederile Directivei T.V.A., arată că, astfel cum este stipulat la art. 131 din directivă, modalitatea de aplicarea a scutirilor de T.V.A., printre care şi cea prevăzută la ari 132, este lăsată la latitudinea statelor membre, care stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru, a asigura aplicarea corectă şi directă a acestor scutiri şi pentru a preveni orice posibilă evaziune, fraudă sau abuz.

Prin urmare, contrar argumentelor succint prezentate în motivarea instanţei de fond, dispoziţiile criticate ale H.G. nr. 1/2016 se înscriu în finalitatea urmărită de legiuitor prin normele cu forţă juridică superioară aplicabile în domeniu, în analiza legalităţii şi conformităţii actului administrativ fiind omis un aspect esenţial, anume acela că trebuia să se conformeze, deopotrivă, atât prevederilor Codul fiscal, cât şi celor speciale ale O.G. nr. 129/2000, care se referă strict la formarea profesională a adulţilor.

intervenientul Ministerul Finanţelor prin AJFP Mureş.

3.2. Recursul declarat de recurentul-intervenient Ministerul Finanţelor prin prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş

Recurentul-intervenient Ministerul Finanţelor şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, arătând că dispoziţiile pct. 42 alin. (1) teza I din Capitolul IX al H.G. nr. 1/2016 se înscriu în finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementările primare ale Legii nr. 227/2015 şi nu intră în conflict cu acestea, sens în care s-au invocat următoarele prevederi legale: art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, pct. 42 alin. (1) din Normele metodologice, art. 131 şi art. 132 alin. (1) lit. i) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, a fost invocată jurisprudenţa europeană, pentru serviciile de natura celor ce fac obiectul cererii, fiind relevante in speţa dedusa judecăţii următoarele: decizia C.J.U.E. în cauza C-449/17 A Et GA&G Fahrschul-Akademie GmbH. La fundamentarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit considerentului 29, cursurile de conducere auto asigurate în cadrul unei şcoli de conducători auto, precum cea în discuţie în litigiul principal, chiar dacă este adevărat că au ca obiect diverse cunoştinţe de ordin practic şi teoretic, rămân în egală măsură o formă de învăţământ specializat care nu echivalează, ca atare, cu transmiterea de cunoştinţe şi de competenţe cu privire la un ansamblu larg diversificat de materii, precum şi la aprofundarea la dezvoltarea lor, ceea ce caracterizează învăţământul şcolar sau universitar.

În acelaşi sens sunt, de altfel şi concluziile Avocatului general care, la pct. 18, prin raportare la obiectul scutirii prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. (i) din Directiva TVA, retine următoarele: "încadrarea şcolilor auto în noţiunea de învăţământ şcolar sau universitar sau în scutirea prevăzută în directiva menţionată nu ar fi conformă cu obiectivul acestei prevederi".

De asemenea, la pct. 23 este relevată lipsa unui interes general care să justifice scutirea de TVA a cursurilor de conducere a autovehiculelor, iar la pct. 40 este exprimat dezacordul faţă de punctul de vedere al Guvernului spaniol prezentat la pct. 39.

Cât priveşte legislaţia naţională, arată că aplicarea scutirii de TVA este posibilă potrivit prevederilor art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, printre altele, pentru operaţiunile care reprezintă formare profesională a adulţilor şi prestări de servicii şi livrări de bunuri strâns legate de aceste activităţi. Referitor la calitatea prestatorului, acesta trebuie să fie instituţie publică sau entitate autorizată pentru activitatea de învăţământ sau formare profesională. Condiţiile de acordare a scutirii sunt prevăzute în Normele metodologice.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor Codul fiscal (act normativ primar), conform cărora "scutirea se acordă în condiţiile prevăzute în normele metodologice" la pct. 42 alin. (1) din Normele metodologice au fost stabilite aceste condiţii, respectiv s-au stabilit persoanele care se consideră autorizate pentru desfăşurarea activităţii de formare profesională.

În ceea ce priveşte concordanţa cu prevederile Directivei TVA arătam că, astfel cum este stipulat la art. 131 din directivă, modalitatea de aplicare a scutirilor de TVA, printre care şi cea prevăzută la art. 132, este lăsată la latitudinea statelor membre, care stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a asigura aplicarea corectă şi directă a acestor scutiri şi pentru a preveni orice posibilă evaziune, fraudă sau abuz.

Obiectul principal de activitate al intimatei-reclamante, clasificat la codul CAEN 8559 Alte forme de învăţământ, nu este relevant în stabilirea caracterului de persoană autorizată, conform O.G. nr. 129/2000 pentru desfăşurarea activităţilor de formare profesională scutite de TVA, în conformitate cu prevederile art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat criticile reclamantei ca fiind întemeiate, dispunând în mod cu totul nejustificat anularea pct. 42 alin. (1) teza I din Cap. IX al HGR nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma "conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

4. Apărările formulate în cauză.

AJFP Mureş a depus întâmpinare prin care solicită admiterea recursului declarat de Guvernul României.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, prin AJFP Mureş, cât şi de Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 292 alin. (1) lit. f) Codul fiscal, "următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă: f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor (…)".

Dispoziţiile Codul fiscal reprezintă o transpunere în legislaţia naţională a prevederilor art. 132 alin. (1) lit. i) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, ce prevăd că "Statele membre scutesc următoarele tranzacţii: (…) educaţia copiilor şi a tinerilor, învăţământul şcolar sau universitar, formarea şi reconversia profesională, inclusiv prestarea de servicii şi livrarea de bunuri strâns legate de acestea, de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizaţii recunoscute de statul membru în cauză ca având scopuri similare;"

Din examinarea prevederilor articolului 132 alin. (1) litera (i) din Directiva 2006/112 reiese că scutirea este acordată dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative:

- prestaţii efectuate constau în educaţia copiilor şi tinerilor, învăţământ şcolar sau universitar, formarea şi reconversia profesională sau prestaţii strâns legate de acestea, şi, pe de altă parte;

- prestatorul serviciului furnizat să fie recunoscut de statul membru în cauză, indiferent dacă prestaţiile menţionate sunt realizate de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizaţii având scopuri similare.

CJUE a statuat că, în măsura în care articolul 132 alin. (1) litera (i) din Directiva 2006/112 nu precizează condiţiile sau modalităţile potrivit cărora aceste scopuri similare pot fi recunoscute, revine în principiu dreptului naţional al fiecărui stat membru sarcina să adopte normele conform cărora o asemenea recunoaştere poate fi acordată unor astfel de organisme. Statele membre dispun de o putere de apreciere în această privinţă.(Cauza C-612/20, Happy Education S.R.L. vs. GDRFP Cluj Napoca, Hotărârea Curţii din 28.04.2022).

Pe de altă parte, dispoziţiile pct. 42 alin. (1) teza I din Cap. IX al HGR nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevăd că "scutirea prevăzută la art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal pentru formarea profesională a adulţilor se aplică de persoanele autorizate în acest scop conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Din analiza corelată a dispoziţiilor legale naţionale menţionate rezultă că scopul comun al acestora este de a scuti de la plata TVA activitatea autorizată de formare profesională a adulţilor.

Însă dispoziţiile pct. 42 alin. (1) teza I din Cap. IX al HGR nr. 1/2016 condiţionează scutirea de la plata TVA de autorizarea persoanelor de desfăşoară activităţi de formare profesională a adulţilor conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000.

Este adevărat că potrivit art. 131 din Directiva nr. 112/2006 modalitatea de aplicare a scutirilor este lăsată la latitudinea statelor membre, aşa cum invocă recurenţii, iar statul român a ales să aplice această scutire prin dispoziţiile art. 292 alin. (1) lit. f) Codul fiscal. Din această perspectivă dispoziţiile din legea internă menţionate sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 131 şi art. 132 alin. (1) lit. i) din Directiva 2006/112/CE.

Însă condiţionarea impusă de pct. 42 alin. (1) teza I din Cap. IX al HGR nr. 1/2016 în sensul scutirii de la plata TVA de autorizarea persoanelor de desfăşoară activităţi de formare profesională a adulţilor conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 este o condiţionare nelegală, ce încalcă dispoziţiile cu forţă juridică superioară cuprinse în art. 292 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal în baza cărora sunt emise, deoarece elimină nejustificat de la acordarea scutirii persoanele ce sunt autorizate pentru desfăşurarea activităţilor de formare profesională a adulţilor, în baza unor acte normative speciale, derogatorii de la O.G. nr. 129/2000.

Astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (3) art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 24/2000, conform cărora actul normativ întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia.

Chiar în Decizia nr. 305/R/31.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2021, invocată de recurenţi, se reţine, cu putere de lucru judecat, că dispoziţiile O.G. nr. 129/2000 reprezintă reglementarea generală, de drept comun, pentru autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulţilor, dispoziţii care nu sunt aplicabile reclamantei, ca urmare a existenţei dispoziţiilor speciale ale O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere. Motivul respingerii cererii reclamantei de obligare la emiterea autorizaţiei pentru activitatea de formare profesională a adulţilor în domeniul transporturilor, cerere ce a format obiectul dosarului menţionat, constă în aplicarea dispoziţiilor speciale ale O.G. nr. 27/2011 (ce prevăd o procedură specială de autorizare şi competenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în acest sens), şi nu faptul că reclamanta nu ar desfăşura activităţi de formare profesională a adulţilor, aşa cum afirmă recurenţii.

Intimata-reclamantă are ca obiect principal de activitate formarea profesională în domeniul transporturilor rutiere, deoarece a fost autorizată să desfăşoare această activitate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 129/2000, fiind înscrisă în Registrul naţional al furnizorilor de formare profesională a adulţilor. Dovadă în acest sens sunt autorizaţiile depuse la dosar şi eliberate la data de 3.08.2017, valabile pe o durată de 4 ani. Cererea reclamantei de reautorizare în aceeaşi modalitate a fost respinsă, reţinându-se că aceasta trebuie autorizată de către Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română, în temeiul dispoziţiilor speciale cuprinse în O.G. nr. 27/2011, respectiv Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1212/2015.

Într-adevăr, nu există identitate între formarea profesională a adulţilor (reglementată prin dispoziţiile O.G. nr. 129/2000) şi pregătirea/perfecţionarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere (reglementată prin dispoziţiile O.G. nr. 27/2011), aşa cum afirmă recurenţii, deoarece formarea profesională a adulţilor este o activitate mai extinsă decât pregătirea/perfecţionarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere. Dar, ţinând seama de faptul că pregătirea/perfecţionarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere este o formă a activităţii de formare profesională a adulţilor, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 292 alin. (1) lit. f) Codul fiscal, conform cărora formarea profesională a adulţilor este o activitate scutiră de plata TVA.

Decizia CJUE pronunţată în cauza C-449/17 A et G A&G Fahrschul-Akademie GmbH nu este aplicabilă în speţă, contrar afirmaţiilor recurenţilor, deoarece aceasta priveşte interpretarea art. 132 alin. (1) lit. i) şi j) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din perspectiva definirii noţiunii de învăţământ şcolar sau universitar, şi nu a noţiunii de formare profesională a adulţilor, care potrivit art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000 cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

Ca urmare a pierderii procesului prin respingerea cererilor de recurs, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata-reclamantă, compuse din onorariul avocatului acesteia.

În temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că onorariul avocatului intimatei-reclamante de 23800 RON este vădit disproporţionat, atât în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, cât şi cu activitatea desfăşurată de avocat ce a constat în formularea şi depunerea întâmpinărilor la cererile de recurs, prezentarea şi susţinerea concluziilor orale la un singur termen de judecată. În aceste condiţii, Înalta Curte va reduce cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului intimatei-reclamante la suma de 12000 RON, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. va obliga recurentul-pârât Guvernul României şi recurentul-intervenient Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, în solidar, la plata sumei de 12.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 62 din 28 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-intervenient Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Guvernul României şi recurentul-intervenient Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, în solidar, la plata sumei de 12.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.R.L., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.