Disciplinary liability for judicial bad faith: limits of administrative review of substantive legal reasoning

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A., B., C. şi D. S.A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară au solicitat anularea rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 24.03.2020 prin care a fost respinsă plângerea formulata împotriva rezoluţiei de clasare nr. 4171/A/04.12.2019, anularea rezoluţiei de clasare nr. 4171/A/04.12.2019 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Reclamanţii au arătat că s-au adresat o plângere disciplinară Inspecţiei Judiciare, înregistrată sub nr. x/2019 la Direcţia de inspecţie pentru judecători, solicitând sesizarea cu acţiune în răspundere disciplinară împotriva magistraţilor E. şi F. din cadrul Curţii de Apel Craiova sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la măsurile dispuse de Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 804/16.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 579 din 19 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B., C. şi D. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs reclamanţii criticând-o pentru motive de nelegalitate:

- hotărârea primei instanţe a fost dată încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004;

- pentru a stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, instanţa trebuia să se verifice daca au fost încălcate/nesocotite normele de drept material ori procesual invocate, adicâ art. 119 din Legea nr. 31/1990;

- faptul că decizia nr. 804/2019 este amplu motivată, sau că expune un raţionament nu este relevant pentru abaterea disciplinară care formează obiectul cauzei. De asemenea, nu este relevantă existenţa sau inexistenţa "unei practici constante, covârşitoare prin număr de soluţii şi claritate a raţionamentului în situaţii absolut identice de fapt", toate acestea fiind nerelevante pentru verificarea laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004;

- prima instanţă nu a realizat o interpretare şi aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale, în raport de criticile reclamanţilor, ci s-a rezumat în a aprecia global că s-a realizat o verificare completă, că nu există indicii în sensul săvârşirii unei abateri disciplinare, preluând motivarea din cele două rezoluţii contestate;

- s-a arătat că in contestaţie a fost expusă pe larg fapta care constituie abatere disciplinară, respectiv autorizarea convocării A.G.A. fără îndeplinirea celor trei condiţii prevăzute de art. 119 din Legea nr. 31/1990, respectiv atunci când există cerere acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel; când cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării generale; când consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, aspecte ignorate de instanţa de judecată.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei, aşa cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară nu a depus întâmpinare la recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea adresată Inspecţiei Judiciare, înregistrată la data de16.09.2020 petiţionarii A., B., C. şi S.C. D. S.A. au solicitat cercetarea disciplinară a magistraţilor E. şi F. din cadrul Curţii de Apel Craiova cu privire la modul de exercitare a atribuţiilor de către judecătorii care au soluţionat dosarul nr. x/2018.

În cuprinsul sesizării petenţii au criticat modul de soluţionare de către Curtea de Apel Craiova a apelului declarat împotriva sentinţei nr. 88 din 10 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2018.

Prin rezoluţia nr. 4171/A din data de 4 decembrie 2019 s-a dispus clasarea sesizării disciplinare în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare a fost respinsă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin rezoluţia nr. C20-311 din data de 24 martie 2020, constatându-se că rezoluţia contestată este temeinic motivată, răspunzându-se tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de către petiţionari, precum şi faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

Prin prezenta acţiune, reclamanţii au solicitat desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 4171/A din data de 4 decembrie 2019, emisă în dosarul nr. x şi a rezoluţiei Inspectorului-şef prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva acestei măsuri, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea constata săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât, în opinia acestora, judecătorii apelului au acţionat cu rea credinţă, realizând o distorsionare conştientă a dreptului, făcând o eroare evidentă şi conştientă, caracterizată de lipsa de onestitate în exercitarea profesiei. Chiar şi în cazul nesocotirii din culpă a normelor legale, aceasta este una gravă, având în vedere existenţa hotărârilor adunărilor generale la care a făcut referire.

Prin sentinţa atacată, Curtea de apel a reţinut că analiza înscrisurilor depuse la dosar nu confirmă existenţa vreunui indiciu de întrunire cumulativă a tuturor cerinţelor specifice abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar controlul exercitat de Inspecţia Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, nu poate pune în discuţie soluţia dispusă prin actul procesual, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

Reclamanţii au formulat critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând argumente similare cu cele invocate în faţa primei instanţe, care vizează modalitatea de soluţionare a apelului in dosarul nr. x/2018 din perspectiva interpretării dispoziţiilor 119 din Legea 31/1990 şi care au fost analizate corespunzător de aceasta, şi pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Reclamanţii pornesc în raţionamentul juridic propriu, de la o examinarea analitică a prevederilor art. 119 din Legea 31/1990 susţinând, în esenţă, că în cauză nu a existat un refuz nejustificat din partea Consiliului de Administraţie de convocare a AGA şi câtă vreme existau deja hotărâri AGA la data de 05.04.2018, 11.05.2018, iar ulterior alte hotărâri AGA din 10. 12.2018, 30.01.2019, 29.05.2019, 19.09.2019, alte instanţe ar fi respins o astfel de cerere ca fiind lipsită de obiect sau de interes. De asemenea se mai invocă interpretări ale doctrinei referitoare la caracterul abuziv al unor cereri de convocare a AGA şi se analizează inexistenţa unui refuz nejustificat cu privire la convocarea AGA în situaţiile concrete din speţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În cauză, recurenţii nu au făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret soluţia instanţei de apel.

Or, elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În fine, instanţa de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, considerentele hotărârii reprezentând în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B., A., C. şi D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 579 din 19 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.