Prescription of free travel permit rights for railway pensioners: interruption by concurrent service authorizations under fixed-term contracts

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/22.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Braşov în urma declinării de competenţă de la Tribunalul Braşov reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Calatori "CFR Călători" S.A. a învestit instanţa cu acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea, în favoarea reclamantei, a permiselor de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, începând cu data de 22.07.2019, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4 din 10 februarie 2020 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A.

A fost obligată pârâta să elibereze în favoarea reclamantei permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, începând cu data de 22.07.2019.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1.200 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- la soluţionarea fondului cauzei, instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale, respectiv art. 8 alin. (5) din O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu si în interes personal, cu modificările si completările ulterioare şi pct. 10, cap. III, Anexa 1 din OMTI nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999;

- ţinând seama că intimata-reclamantă s-a pensionat la data de 19.06.2015 conform Deciziei de pensionare nr. x şi s-a adresat recurentei pentru eliberarea permiselor de călătorie abia în data de 11.03.2019, respectiv după trecerea a 4 ani de la data pensionării, sunt incidente prevederile art. 8 alin. (5) din O.G. nr. 112/1999, în sensul că dreptul intimatei-reclamante de a solicita permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit s-a prescris;

- termenul de prescripţie se suspendă atunci când pensionarul îşi continuă activitatea în baza unui contract de muncă pe perioada nedeterminată, aspect prevăzut de prevederile pct. 10, cap. III, Anexa 1 din OMTI nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 112/1999;

- după data pensionării, intimata reclamantă A. a continuat să desfăşoare activitate în baza unor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, situaţie în care pentru călătoria în interes de serviciu sunt aplicabile prevederile art. 5 din O.G. nr. 112/1999;

- s-a criticat soluţia instanţei de fond, de obligare a recurentei la plata sumei de 1200 RON reprezentând onorariu avocat, ca fiind dată cu încălcarea art. 127 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la perioada de timp în care s-a desfăşurat litigiul, cât si munca depusă efectiv de avocat, criterii ce ar fi trebuit analizate prin prisma necesităţii asigurării unui raport de proporţionalitate şi a unui just echilibru între drepturile şi interesele legitime ale ambelor părţi.

Pentru motivele expuse pe s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că pârâta a omis dispoziţiile Cap. II pct. 11, teza finală din Metodologia din 23 noiembrie 2012 privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condiţiile de emitere, gestionare şi folosire a legitimaţiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul nr. 1697 din 23 noiembrie 2012, Anexa 1, potrivit cărora "Beneficiarii de autorizaţii nu pot fi în acelaşi timp şi beneficiari de permise de călătorie în interes personal pe căile ferate române, autorizaţia folosind pentru ambele situaţii", operând astfel un motiv de întrerupere al termenului de prescripţie.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata - reclamantă a deţinut calitatea de salariat al pârâtei, în ultimii ani desfăşurându-şi activitatea în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Managementul Calităţii - Sucursala Regională Transport Feroviar de Călători Braşov, respectiv în ultimul an de activitate, în aceeaşi funcţie, în cadrul Serviciului Aprovizionare şi Administrativ - Sucursala Regională Transport Feroviar de Călători Braşov.

Activitatea în muncă în serviciul pârâtei a fost desfăşurată în perioada 2004 - 2015, în temeiul unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. La data de 05.05.2015 contractul individual de muncă a încetat, urmare a îndeplinirii de către reclamantă a condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, Casa Teritorială de Pensii Braşov emiţând Decizia de pensionare nr. x/19.06.2015.

După data pensionării a solicitat pârâtei prelungirea activităţii, cerere aprobată după cum urmează: în data de 04.05.2015 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.05.2015, pentru o perioadă de 6 luni, respectiv perioada 06.05.2015-05.11.2015, în cadrul SRTFC Braşov - Compartiment Asigurarea Calităţii; în data de 05.11.2015 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/05.11.2015, pentru o perioadă de 1 an, respectiv perioada 06.11.2015-05.11.2016, în cadrul SRTFC Braşov - Compartiment Managementul Calităţii; în data de 02.11.2016 a fost încheiat actul adiţional nr. x/02.11.2016 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/05.11.2015, pentru o perioadă de 18 luni, respectiv perioada 06.11.2016-05.05.2018, în cadrul SRTFC Braşov - Compartiment Managementul Calităţii; în data de 04.05.2018 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.05.2018, pentru o perioadă de 1 an, respectiv perioada 06.05.2018- 05.05.2019, în cadrul SRTFC Braşov - Serviciul Aprovizionare şi Administrativ.

În toată perioada cumulată conform celor de mai sus, pârâta i-a eliberat autorizaţii de călătorie în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, iar după anul 2019 a înţeles să solicite pârâtei eliberarea permiselor de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, de care beneficiază în calitatea sa de pensionară - fost salariat în cadrul pârâtei.

Refuzul recurentei-pârâte de a elibera permisele de călătorie a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 8 alin. (5) din O.G. nr. 112/1999, potrivit cărora dreptul de a solicita permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit se prescrie după trecerea a 3 ani de la data pensionării, dacă solicitarea nu a fost făcută în acest termen.

Recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modalitatea în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat în cauză aceste prevederi.

Reţine Înalta Curte că recurenta – pârâtă, a susţinut că, potrivit prevederilor pct. 10, cap. III, Anexa 1 din OMTI nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 112/1999 "termenul de prescripţie de 3 ani se suspendă în perioada în care pensionarul îşi continuă activitatea în baza unui contract individual de muncă pe perioada nedeterminata, la una din societăţile beneficiare de autorizaţii sau permise de călătorie."

Dispoziţiile invocate reglementează un caz de suspendare legală a termenului de prescripţie, în situaţia angajării cu contract pe durată determinată, însă instanţa de recurs nu poate primi interpretarea oferită de pârâtă, în sensul că în ipoteza continuării activităţii printr-un contract de muncă pe durată determinată, nu operează întreruperea cursului prescripţiei.

Sunt relevante dispoziţiile invocate de intimata – reclamantă şi însuşite şi de prima instanţă, prevăzute la Cap. II pct. 11, teza finală din Metodologia din 23 noiembrie 2012 privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condiţiile de emitere, gestionare şi folosire a legitimaţiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul nr. 1697 din 23 noiembrie 2012, Anexa 1, potrivit cărora "Beneficiarii de autorizaţii nu pot fi în acelaşi timp şi beneficiari de permise de călătorie în interes personal pe căile ferate române, autorizaţia folosind pentru ambele situaţii".

Astfel, cum corect s-a observat, în speţă operează un caz de întrerupere a cursului prescripţiei în condiţiile art. 2537 pct. 1 din C. civ.. Scopul instituirii termenului de prescripţie de 3 ani, este acela de a sancţiona beneficiarii care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înţeleg să formuleze o cerere de acordare în mod gratuit a permiselor de călătorie în acest interval de timp. Or, în cazul de faţă, reclamanta nu a rămas în pasivitate, ci în perioada cât a fost angajată cu contract individual de muncă a beneficiat de autorizaţie de călătorie pentru deplasările, atât în interesul pârâtului, cât şi în interes persoana, care nu putea fi cumulată cu permisele de călătorie.

Pentru aceste motive, în mod corect prima instanţa a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă în condiţiile art. 2541 alin. (1) din C. civ. de la data la care pârâta nu a mai emis autorizaţii de călătorie, respectiv de la data de 1.01.2019, astfel că în speţă, la data introducerii acţiunii pe rolul Tribunalului Braşov, respectiv 22.07.2019, termenul nu era împlinit.

În ceea ce priveşte criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs are în vedere dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 3/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii prin care se tranşează practica neunitară în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Reţine astfel instanţa că proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, reprezentând o chestiune de temeinicie şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, nu poate fi analizată pe calea recursului.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători împotriva sentinţei nr. 4/2020 din 10 februarie 2020 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.600 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei –reclamante A..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.