Applicability of civil versus administrative prescription periods to environmental restoration obligations in administrative contentious litigation

Şedinţa publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 9 septembrie 2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) - emitent al permiselor de exploatare şi entitate care urmează a executa garanţia financiară, Compania Naţională de Administrare a Infracţiunii Rutiere (CNAIR) - beneficiar al Acordului de mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) - emitentă a Acordului de mediu, Garda Naţională de Mediu (GNM) - conform art. 7 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) - conform art. 41 alin. (5) din Ordinul nr. 202/2013.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat instanţei să constate faţă de pârâţii de ordin 1-4 că obligaţiile prevăzute în Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009 şi actele subsecvente emise în temeiul acestuia nu au fost îndeplinite privitor la lucrările de refacere a mediului, să oblige, cu caracter primar, pe pârâta de ordin 2, la efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică, aşa cum este indicat la pag. 18, 31 şi 35 din Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere, să oblige, cu caracter subsecvent, pe pârâţii 1 (ANRM) şi de ordin 5 (MEAT), în conformitate cu dispoziţiile art. 41 din Ordinul nr. 202/2013, la executarea garanţiei de mediu de către pârâta de ordin 1 în condiţiile dispoziţiilor art. 41 alin. (2)-(4) din Ordinul nr. 202/2013 urmată de organizarea unei licitaţii publice pentru încredinţarea serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare, reabilitare a mediului şi a lucrărilor de asistenţă tehnică şi monitorizare postînchidere de către pârâtul de ordin 5, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 6.12.2021, instanţa a respins excepţia necompetenţei, invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale; a respins excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia insuficientei timbrări, invocată de pârâtele Garda Naţională de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, invocată de pârâta Garda Naţională de Mediu; a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanţie a societăţii C. Sucursala Mogoşoaia – cerere formulată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 652 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Naţională de Mediu şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

S-a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârâtele Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâtelor Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, acţiune având ca obiect:

a) constatarea că nu au fost îndeplinite, de către pârâtă, obligaţiile referitoare la lucrările de refacere a mediului prevăzute în Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009 şi actele subsecvente emise în temeiul acestuia;

b) obligarea, cu caracter primar, a pârâtei C.N.A.I.R. la efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică, aşa cum este indicat la pag. 18, 31 şi 35 din Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere;

c) obligarea, cu caracter subsecvent, a pârâţilor Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 din Ordinul nr. 202/2013 la executarea garanţiei de mediu de către pârâta de ordin 1 în condiţiile dispoziţiilor art. 41 alin. (2)-(4) din Ordinul nr. 202/2013, urmată de organizarea unei licitaţii publice pentru încredinţarea serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare, reabilitare a mediului şi a lucrărilor de asistenţă tehnică şi monitorizare post-închidere de către pârâtul de ordin 5, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs recurenţii-reclamanţi, pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Naţionale de Mediu strict pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, cu ignorarea argumentelor reclamanţilor şi a altor texte legale, respectiv art. 1 (2) coroborat cu art. 13 din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu care reglementează în mod clar competenţa pârâtului de a lua măsuri de sancţionare, de suspendare/încetare a activităţii ca urmare a încălcării obligaţiilor de mediu, respectiv a nerespectării condiţiilor impuse prin actele de reglementare, art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului;

- chiar dacă Garda Naţională de Mediu nu este emitenta actului de reglementare, potrivit legii are competenta verificării respectării acestuia şi a constatării unei eventuale neîndepliniri a obligaţiilor instituite, cu consecinţa luării măsurilor sancţionatori sau de altă natură, art. 20 şi art. 25 din O.U.G. nr. 68/2007 stabilind competenta instanţelor de contencios administrativ;

- în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului instanţa de fond a ignorat, nu doar dispoziţiile legale reprezentate de art. 20, 23, 25 şi 32 din O.U.G. nr. 68/2007, ci şi conţinutul actului de reglementare emis chiar de către pârâtă, respectiv Acordul de mediu RO­ANPM/4/04.08.2009;

- în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, în mod neîntemeiat curtea de apel a considerat lipsită de relevanţă prelungirea în timp a inacţiunii, respectiv a neexecutării obligaţiei de refacere a mediului şi, în ciuda faptului că reclamanţii nu şi-au întemeiat acţiunea pe vreun contract încheiat cu pârâtele ci pe neexecutarea unor obligaţii prevăzute de lege în sarcina acestora, instanţa a considerat aplicabile dispoziţiile generale ale art. 2523 C. civ.

- obligaţiile de mediu, respectiv de refacere a mediului în speţa de faţă, au un caracter continuu, determinat de prelungirea în timp a acţiunii culpabile. Degradarea mediului, respectiv a terenurilor aflate în proprietatea reclamanţilor se produce în mod continuu, starea acestora fiind improprie oricărei utilizări;

- procedura de refacere a mediului, presupune implicarea tuturor intimatelor şi efectuarea de demersuri distinct reglementate şi succesive de către acestea;

- conform ordinului comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, ministrul Mediului şi schimbărilor climatice şi Ministrul economiei nr. 202/2013, restituirea garanţiei de mediu se poate realiza doar după finalizarea lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului a căror constatare trebuie realizată de intimate, însă niciunul dintre aceste repere temporale nu este public, iar părţilor li se refuză comunicarea oricăror informaţii conexe;

- în mod eronat instanţa de fond s-a raportat la termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de dispoziţiile art. 2517 C. civ., în condiţiile în care, în cazul obligaţiilor de reconstrucţie ecologică ne aflăm în prezenţa termenului special de prescripţie de 10 ani reglementat de dispoziţiile art. 2518 pct. 3 C. civ.

- în ceea ce priveşte respingerea acţiunii faţă de Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului, s-a arătat că, în mod greşit a apreciat instanţa că "expirarea" permisului de exploatare ar echivala cu îndeplinirea/finalizarea tuturor obligaţiilor care derivă din acesta. Totodată, Instrucţiunile stipulează fără echivoc faptul că titularii permiselor de exploatare emise anterior intrării în vigoare a Ordinului 202/2013 trebuie să procedeze la refacerea/actualizarea planului de refacere a mediului conform Instrucţiunilor tehnice, să arate alocarea sumelor deja constituite conform Devizului proiectului de închidere şi ecologizare revizuit şi să completeze sumele depuse în contul garanţiei financiare de refacere a mediului în 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului 202/2013;

S-a solicitat admiterea recursului declarat în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă: casarea în tot a sentinţei civile 652/2021, urmând a se trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal cu obligarea acesteia de a soluţiona cauza pe fond; iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, respingerea excepţiilor invocate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Ministerul Economiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată şi la fond, s-a solicitat admiterea acesteia în condiţiile în care prima instanţă a constatat că nu sunt aplicabile speţei prevederile Ordinului comun nr. 202/2013.

Intimata – pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat intimata, că acordul de mediul pe care îşi întemeiază reclamanţii pretenţiile nu creează obligaţii în ceea ce o priveşte pe aceasta.

Totodată s-a arătat că recurenţii – reclamanţi invocă pentru prima oară, prin motivele de recurs, dispoziţiile O.U.G. nr. 68/2007.

Prin întâmpinarea depusă, intimata – pârâtă Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, arătându-se, în esenţă, că în mod corect instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, s-a arătat că instanţa de fond a apreciat corect că pentru reclamanţi, termenul de 3 ani curge din luna ianuarie 2014.

Intimata-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a depus întâmpinare, arătând că în mod neîntemeiat instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. În ceea ce priveşte prescripţia, s-au apreciat incidente dispoziţiile art. 2528 alin. (1) din Codul de procedură, astfel cum a stabilit prima instanţă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Argumente de fapt relevante

Demersul procedural al reclamanţilor vizează obligarea pârâţilor Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Compania Naţională de Administrare a Infracţiunii Rutiere, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu de a constata că obligaţiile prevăzute în Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009 şi actele subsecvente emise în temeiul acestuia nu au fost îndeplinite şi să oblige, pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infracţiunii Rutiere, la efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică, potrivit Acordului de mediu sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere şi să oblige, cu caracter subsecvent, pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 din Ordinul nr. 202/2013, la executarea garanţiei de mediu urmată de organizarea unei licitaţii publice pentru încredinţarea serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare, reabilitare a mediului şi a lucrărilor de asistenţă tehnică şi monitorizare post-închidere de către pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanţii sunt proprietarii imobilelor - terenuri situate în extravilanul oraşului Pecica din judeţul Arad care au făcut obiectul unor contracte de închiriere în scopul exploatării cu titlu de "gropi de împrumut" încheiate cu societatea C., sucursala Mogoşoaia, respectiv în scopul amenajărilor depozitelor de amestec, depozite de pământ şi respectiv gropi de împrumut, necesare realizării proiectului investiţional "Autostrada Arad şi drum de legătură Lot 2: km22+218-km38+882" conform contractului încheiat între C. şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (CNADNR), actualmente Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În acest sens, C. a obţinut două permise de exploatare, respectiv nr. x/08.02.2012 şi nr. y/20.04.2012 pentru perimetrele Pecica 1 şi Groapa de împrumut Pecica 2, jud. Arad.

La sesizarea reclamantului A. – referitoare la neefectuarea lucrărilor de refacere a mediului de către C. – Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), prin Compartimentul de Inspecţie Teritorială Timişoara, a efectuat în teren verificarea aspectelor sesizate, în perimetrul Pecica 2, în ziua de 13.01.2014, în prezenţa reclamantului şi a reprezentanţilor Gărzii de Mediu Arad, constatând că C. nu a făcut lucrările de mediu stabilite şi aprobate prin permisele de exploatare, cu precădere în perimetrul Pecica 2, judeţul Arad, aşa cum se arată în Nota de constatare nr. x/30.01.2014.

Conform acestei note de constatare C. Sucursala Mogoşoaia a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 RON pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei miniere şi a permiselor de exploatare.

În data de 26.03.2021 reclamanţii Lucaş au transmis pârâtelor ANPM, CNAIR şi ANRM o plângere prealabilă comună, prin care au solicitat acestora asumarea obligaţiilor legale pentru îndeplinirea obiectivului de refacere a mediului.

Urmare a plângerii depuse, doar pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a răspuns prin adresa nr. x/13.04.2021 că - "Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a emis Acordul de mediu RO-ANPM nr. 4/4.08.2009 [...] act administrativ prin care au fost stabilite condiţiile şi măsurile pentru protecţia mediului, respectarea acestora revenind titularului proiectului, respectiv CNADNR, actualmente CNAIR" şi, pe de altă parte, că plângerea acestora a fost redirecţionată spre soluţionare Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul General.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, invocată de pârâta Garda Naţională de Mediu, a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanţie a societăţii C. Sucursala Mogoşoaia – cerere formulată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Tododată, instanţa a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârâtele Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. şi a respins pe acest temei cererea de chemare în judecată şi cererile cu caracter subsecvent, privind organizarea unei licitaţii publice pentru încredinţarea serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare, reabilitare a mediului şi a lucrărilor de asistenţă tehnică şi monitorizare post-închidere.

Pentru a dispune astfel asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, soluţie contestată prin intermediul căii de atac supuse analizei de faţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au invocat neexecutarea de către C. Sucursala Mogoşoaia a obligaţiei de refacere a mediului care îi incumba conform contractelor de închiriere încheiate cu reclamanţii, iar aceştia nu au introdus acţiunea judiciară în termenul general de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, termen reglementat de art. 2517 C. civ.

A reţinut prima instanţă că durata Contractului nr. x/17.01.2012 a fost de 18 luni de la data 18.01.2012, iar durata Contractului nr. x/01.12.2011 a fost de 18 luni de la data 1.12.2011, neexistând dovezi ale prelungirii acestora durate, acestea încetându-şi efectele în cursul anului 2013.

Astfel, termenul de prescripţie a început să curgă din momentul constatării de către reclamanţi a neîndeplinirii de către C. a obligaţiei de refacere a mediului, cel mai târziu în luna ianuarie 2014, când reclamanţii au sesizat Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Prima instanţă a constatat acţiunea ca fiind prescrisă, fiind înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 9.09.2021, după împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 2517 din C. civ.

Reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe, susţinând prin cererea de recurs încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în materia prescripţiei extinctive.

Criticile recurenţilor - reclamanţi sunt apreciate întemeiate de instanţa de control judiciar, fiind apte să atragă casarea sentinţei recurate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare cauzei aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte nu poate valida raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, deoarece acesta relevă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în materie, prin raportare la dispoziţiile legii contenciosului administrativ.

Aminteşte Înalta Curte că obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei cauzate.

Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ.

Din această perspectivă, în raport de actul administrativ tipic sau asimilat atacat (refuzul de a răspunde unei solicitări), în materia contenciosului administrativ termenele de prescripţie sau de decădere sunt reglementate de dispoziţiile art. 11 din lege, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 2517 din C. civ., care prevăd că termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

În mod greşit a reţinut prima instanţă că acţiunea vizează neexecutarea contractelor de închiriere, aspect care rezultă chiar din petitele cererii de chemare în judecată, demersul în faţa instanţei de contencios administrativ nevizând un raport juridic civil (executarea unor clauze contractuale de către titularul permisului de exploatare C. Sucursala Mogoşoaia), ci solicitarea de obligare autorităţilor pârâte de a respecta prevederile Acordului de mediu RO-ANPM/4/04.08.2009.

Pentru aceleaşi considerente, mai sus expuse, nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 2518 pct. 3 C. civ., invocate de către recurenţii – reclamanţi cu privire la termenul de prescripţie de 10 ani pentru prejudiciile aduse mediului, care ar fi incidente doar dacă acţiunea ar fi calificată ca fiind un litigiu civil, acest termen negăsindu-şi aplicarea în contenciosul administrativ.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a clarificat cadrul procesual în raport cu obiectul acţiunii din prisma cerinţelor art. 1, 2, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că, în mare parte, confuziile privind obiectul acţiunii şi părţile raportului de drept litigios provin din modul în care reclamanţii şi-au conceput demersul în justiţie, invocând, astfel cum s-a arătat, nerespectarea Acordul de mediu RO-ANPM/4/04.08.2009 şi obligaţiile care-i revin beneficiarului în baza acestuia, obligaţiile pârâtei Garda Naţională de Mediu ce derivă din O.U.G. nr. 195/2005, O.U.G. nr. 68/2007, H.G. nr. 1005/2012 şi Ordinului comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, ministrul mediului şi schimbărilor climatice şi ministrul economiei nr. 202/2013 de aprobare a Instrucţiunilor tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor extractive şi în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum şi modul de operare cu garanţia financiară pentru refacerea mediului afectat de activităţile miniere, ori obligaţiile pârâtului M.E.A.T., în baza aceloraşi instrucţiuni de a organiza o licitaţie publică pentru neîndeplinirea de către C. Sucursala Mogoşoaia a obligaţiilor de refacere a mediului decurgând din aceste permise, precum şi obligaţii de executare a unei garanţii de mediu prevăzute în raporturi juridice faţă de care reclamanţii au caracter de terţi. Totodată, se invocă, pentru prima oară în cadrul motivelor de recurs şi prevederile art. 20 şi art. 25 din O.U.G. nr. 68/2007, ca reprezentând temei al acţiunii în contencios administrativ.

Constată Înalta Curte că, în cuprinsul sentinţei, instanţa de contencios administrativ nu face referire la anularea vreunui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, fiind amintite doar adresele de răspuns nr. x/13.04.2021 şi nr. y/04.06.2021 emise de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Or, în temeiul dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., instanţa avea îndatorirea să pună în discuţia părţilor împrejurările de fapt şi de drept apte să ducă la clarificarea obiectului acţiunii şi a cadrului procesual, judecătorul fiind dator să solicite reclamanţilor lămuriri privind demersul judiciar, indicarea, pentru fiecare capăt de cerere, a actului administrativ tipic sau asimilat atacat, a autorităţii chemate în judecată şi a temeiului de drept invocat, în vederea unei juste şi complete dezlegări a raportului litigios, prin luarea în considerare a competenţelor prevăzute de lege, iar nu prin abordarea lor trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiţie eficient şi să preîntâmpine alte litigii viitoare.

Pe cale de consecinţa, Înalta Curte constată că a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei de fond criticate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, aspect de natură a conduce la casarea hotărârii şi la trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, urmând ca în rejudecare să fie clarificat obiectul acţiunii contencios administrativ în raport de considerentele mai sus expuse şi să analizeze condiţiile de admisibilitate, inclusiv termenul de introducere a acţiunii din perspectiva acestei calificări.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de împrejurarea că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 652 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.