Judicial interpretation of the 30% credit administrator salary budget cap on risk surcharges under Framework Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. şi QQ. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Braşov, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a Hotărârii nr. 53/07.08.2018 şi a Hotărârii nr. 55/07.08.2018 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov; anularea Deciziei nr. 86 din 19.06.2018 a preşedintelui Curţii de apel Braşov, în parte, cu privire la efectele acesteia asupra deciziilor reclamanţilor de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin această decizie; anularea, în parte, a deciziilor individuale de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin fiecare decizie individuală; obligarea intimatei Curtea de Apel Braşov la plata către petenţi a diferenţelor dintre sporul de 10% şi sporul de 25%, calculate de la data de 01.01.2018 până la data rămânerii definitive a hotărârii, sume actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale până al data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2381 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. şi QQ. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs reclamanţii criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, procedând la cercetarea fondului raportului litigios, judecătorul primei instanţe examinează acest raport doar din perspectiva criticilor vizând aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, lipsind din motivare orice analiză cu privire la celelalte două critici, privind discriminarea şi nemotivarea deciziei colective;

- s-a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (3), (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, constând, în esenţă, în stabilirea sporurilor pentru întreg personalul auxiliar de specialitate la pragul de 30%, deşi acest prag se raportează la totalul bugetului pentru fiecare ordonator de credite;

- s-a invocat nesocotirea adresei Ministerului Justiţiei nr. x/01.03.2018, adresată conducerilor curţilor de apel, prin care s-a formulat recomandarea ca la stabilirea drepturilor salariale ale acestuia să fie avute în vedere precizările din adresa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 793/LOV/28.02.2018 şi Nota referitoare la modul de calcul al salariilor pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Bacău, ministerul de resort statuând că drepturile salariale acordate personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Bacău au fost corect determinate;

- recurenţii petenţi se află într-o situaţie comparabilă cu restul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, încât stabilirea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică la nivelul de 10% constituie o evidentă situaţie de discriminare, cel puţin faţă de personalul instanţelor arondate curţilor de apel Bucureşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Bacău, care au cuprins acest spor în procent de 25%;

- decizia nr. 86/19.06.2018 omite să precizeze care sunt temeiurile, atât în fapt, cât şi în drept, în baza cărora sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost stabilit la 10%, rezumându-se să determine cuantumul acestui spor doar în partea dispozitivă. Temeiurile care au stat la baza emiterii deciziei, nu fac nicio referire la raţiunile avute în vedere în stabilirea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 10%;

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Curtea de Apel Braşov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa atacată îndeplineşte cerinţele de motivare a hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamnaţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Braşov.

Prin Decizia nr. 86/19.06.2018 preşedintele Curţii de Apel a procedat la stabilirea drepturilor salariate ale personalului auxiliar din cadrul acesteia, începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul rectificării drepturilor salariale pentru personalul ce intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din legea de salarizare.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat contestaţie respinsă de Colegiul Curţii de Apel Braşov ca nefondată, prin Hotărârea nr. 53/07.08.2018 şi respectiv Hotărârea nr. 55/07.08.2018.

În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a acestor drepturi au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 153/2017, au fost calculate salariile de bază acordate în luna decembrie 2017 majorate cu 25%, au fost determinate salariile de bază pentru anul 2022, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă profesională şi vechime în funcţie şi în muncă, în baza anexei V din Legea nr. 153/2017, respectiv prin adăugarea majorării pentru nivelul de instanţă şi a majorărilor pentru gradaţiile 1 - 5 de vechime în muncă la salariul de bază menţionat în anexe, au fost comparate salariile de bază din decembrie 2017 majorate cu 25% cu salariile de bază determinate pentru anul 2022 şi au fost stabilite salariile de bază şi sporurile pentru anul 2018.

Deoarece salariul de bază de la 31.12.2017 majorat cu 25% este mai mare decât nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, s-a acordat începând cu 01.01.2018, salariul de bază prevăzut de anexa V la Legea nr. 153/2017, respectiv: 6.619 RON. După aplicarea VRS 463,5 salariile de bază au fost mai mari la 31.12.2017 dar algoritmul de calcul a rămas acelaşi.

În ceea ce priveşte modul de stabilire şi aplicare a sporurilor s-au identificat două situaţii: pentru funcţiile la care salariul de bază din decembrie 2017 majorat cu 25% este mai mic decât salariul de bază pentru anul 2022, s-au stabilit drepturile salariale conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, majorând atât salariul de bază cât şi sporurile din decembrie 2017 cu 25%, în schimb pentru funcţiile la care salariul de bază din decembrie 2017 majorat cu 25% este mai mare decât salariul de bază pentru anul 2022, s-au stabilit drepturile salariale conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv s-a acordat atât salariul de bază cât şi sporurile prevăzute în anexa V, cu respectarea art. 23 şi art. 25 din acelaşi act normativ.

Prin Decizia nr. 86/19.06.2018 a Curţii de Apel Braşov prin care au fost stabilite procentele sporurilor personalului auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Braşov şi a instanţelor din circumscripţie, cuantumul acestora a fost stabilit astfel: spor pentru risc şi suprasolicitarea neuropsihică de până la 10% la salariul de bază, spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% la salariul de bază, spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de până la 15% la salariul de bază, spor pentru personal delegat, care îşi desfăşoară activitatea în sistemul penitenciar, de până la 20% la salariul de bază.

5.1. Recurenţii-reclamanţi au invocat, drept un prim temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Din perspectiva acestor critici, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.

Punctual, se observă că instanţa fondului a apreciat motivele pentru care nu se poate reţine existenţa unei situaţii discriminatorii în raport de personalul cu funcţii similare din subordinea altui ordonator de credite. Din perspectiva criticii privind nemotivarea actului administrativ atacat, se observă că judecătorul fondul a realizat o analiză amănunţită atât a cadrului legislativ care a condus la stabilirea cuantumului fiecărui spor, cât şi din perspectiva oportunităţii şi a marjei de apreciere a autorităţii pârâte, Înalta Curte constatând caracterul pur formal al criticii, care nu poate conduce la o soluţie de reformare a sentinţei.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului formulat de reclamanţi, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

5.2. În ceea ce priveşte criticile intemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (în jurisprudenţa ataşată, Ministerul Justiţiei) sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de recurenţi, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă în raport de interpretarea coroborată a prevederilor art. 25 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 că actele contestate sunt legale şi temeinice, fiind emise în aplicarea Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ce se cuvin reclamanţilor fiind stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., RR., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., SS., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. şi QQ. împotriva sentinţei civile nr. 2381 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.