Military unit’s standing to challenge material liability attribution under O.G. 121/1998

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" - U.M. 02482 Bucureşti, în calitate de petent, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, în calitate de pârât, în temeiul art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi a pct. 120 şi 121 din "Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale ", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 5/1999 coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat plângere, prin care a solicitat anularea deciziei administrativ - jurisdicţionale nr. 40/CJI4242/14.05.2019, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi, pe cale de consecinţă, anularea măsurii dispuse prin aceasta ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 28 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Carol Davila-UM 02482 Bucureşti, invocată de pârât.

S-a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.:

- instanţa a încălcat normele de procedură sancţionate cu nulitatea, judecătorul fondului nesocotind, atât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 cât şi cele generale prevăzute de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., instituind în prezenta cauză un termen de 5 zile pentru exercitarea recursului, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

- sentinţa este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor leeale cuprinse de O.G. nr. 121/1998 precum si a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M5/1999 Instrucţiuni privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale;

- instanţa a realizat o interpretare stricto sensu a art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, respectiv a faptului că spitalul, neavând calitatea de persoană obligată la repararea prejudiciului nu poate sesiza instanţa de judecată;

- potrivit doctrinei juridice, în cazul în care între formularea textului legal şi cazurile din practică la care se aplică acel text nu există concordanţă, în sensul că textul trebuie extins şi asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului, formularea restrictivă faţă de intenţia legiuitorului impune o interpretare extensivă a textului legal. (Drept civil român, Gh. Beleiu, M. Nicolae, UJ, 2003, p.57);

- printr-un raţionament greşit judecătorul fondului a interpretat instituţia repunerii în termen ca pe o cale de atac, arătând recurenta că dispoziţiile coroborate ale art. 35 alin. (1) din ordonanţă care prevăd posibilitatea revizuirii şi la cererea şefului unităţii precum şi cele ale art. 42 alin. (1) privind repunerea în termen, acordă calitate activă şi unităţii militare;

- cum decizia comisiei are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte autoritatea militară, s-a arătat că este, de asemenea, greşit raţionamentul primei instanţe cu privire la imputarea pagubei celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative printr-o altă procedură care poate fi ulterior contestată;

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea argumentelor în cazurile de casare, excepţie asupra căreia instanţa s-a pronunţat în şedinţa publică.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că indicarea termenului 5 zile pentru exercitarea căii de atac reprezintă o eroare materială, nefiind de natură a afecta legalitatea sentinţei.

În ceea ce priveşte soluţia dată fondului, s-a arătat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998, care conferă în mod expres calitate procesuală activă doar persoanei obligate la repararea prejudiciului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cadrul cererii de recurs, recurentul – reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că sintagma "persoana obligată la repararea prejudiciului" este neconstituţională întrucât încalcă liberul acces la justiţie prin restrângerea acestuia doar la situaţia atacării în instanţă a deciziei pronunţate de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor de către persoana obligată la repararea prejudiciului, cu nesocotirea situaţiei în care este lezată într-un drept legitim de actul administrativ – jurisdicţional unitatea militară.

Prin încheierea de şedinţă din data de 3 mai 2022 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de recurentul-reclamant Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, în perioada 23.10. - 18.12.2015, Curtea de Conturi a efectuat un control la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei "Vasile Cândea" (CCUBCV), în urma căruia s-a constatat "efectuarea de plăţi, fără temei de drept, în sumă de 7.430,66 RON reprezentând cheltuieli cu analize medicale decontate pentru angajaţii Centrului".

Totodată, s-a dispus conducerii A. "efectuarea unei cercetări administrative, în vederea stabilirii unui eventual prejudiciu, a extinderii acestuia şi recuperării de la persoanele vinovate în condiţiile prevederilor legale ca urmare a decontării cheltuielilor cu analizele efectuate pentru angajaţi fără bază legală în anul 2014".

Comisia de cercetare administrativă a finalizat activitatea prin încheierea Procesului-verbal al cercetării administrative înregistrat cu nr. x/14.04.2016, prin care a propus stabilirea răspunderii materiale în sarcina a patru persoane, mai exact a comandantului unităţii, a directorului financiar - contabil, precum şi a celor care aveau atribuţii de acordare a vizei de control financiar preventiv şi de angajare, lichidare, ordonanţare şi de plată a cheltuielilor efectuate.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 399/2016, începând cu data de 01.07.2016, Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei "Vasile Cândea" a fost desfiinţat şi integrat în structura Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" Bucureşti. Ca efect al acestui act normativ, paguba în valoare de 15.218,39 RON s-a înregistrat în evidenţa contabilă a instituţiei militare.

Ulterior, comandantul U.M. 02482 a formulat cerere de repunere în termen, conform prevederilor art. 33 alin. (1) din O.G 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, precum şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M5/1999 privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, apreciind că o altă activitate de cercetare administrativă va putea determina luarea măsurilor legale ce se impun şi stabilirea tuturor persoanelor care se fac vinovate de producerea pagubei.

Prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 21/CJI 3286/2018 din 10.05.2018, completul de jurisdicţie, a admis cererea de repunere în termenul de cercetare administrativa.

În acest context, comandantul S.U.U.M.C. a dispus efectuarea cercetării administrative, nominalizând comisia de cercetare administrativă şi stabilind termenul de finalizarea a acesteia până la data de 18.10.2018.

Comisia de cercetare administrativă a solicitat prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative cu 60 de zile prin raportul nr. x din 18.10.2018, aprobarea fiind dată prin rezoluţie pe raport, de către şeful eşalonului superior competent.

Activitatea comisiei s-a finalizat prin procesul-verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. x din 18.12.2018, prin care s-a propus angajarea răspunderii materiale pentru suma de 6191,49 RON în sarcina col. (r) B. şi încă a 3 (trei) persoane pentru suma de 8.020,38 RON, pentru care au fost emise deciziile de imputare.

Împotriva deciziei de imputare nr. A 8883 din 28.12.2018 petentul col. (r) B. a formulat contestaţie, înregistrată la U.M. 02482 Bucureşti cu nr. x din 08.02.2019.

Prin Hotărârea înregistrată la nr. A 2032 din 12.03.2019, comandantul S.U.U.M.C. a respins contestaţia formulată ca fiind neîntemeiată şi a dispus menţinerea răspunderii materiale în sarcina petentului, aşa cum a fost stabilită prin decizia de imputare.

În soluţionarea plângerii formulate de petentul col. (r) B., împotriva Hotărârii nr. A2032 din 12.03.2019 emisă de comandantul U.M. 02482 Bucureşti, pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a emis Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 40/CJI 4242/2018 din data de 14.05.2019, prin care a admis excepţia tardivităţii cercetării administrative, a admis plângerea formulată şi a anulat decizia de imputare emisă de comandantul U.M. 02482 Bucureşti, actele subsecvente, precum şi procesul-verbal de cercetare administrativă.

În drept, procedura de contestare a deciziei de imputare este strict reglementată de art. 30 - 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, atât sub aspectul cadrului procesual, cât şi sub aspectul etapelor de urmat.

Temeiul acţiunii în anulare formulate împotriva deciziei administrativ – jurisdicţionale îl reprezintă dispoziţiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora: În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

Analizând punctual criticile de recurs, Înalta Curte reţine că recurenta a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate reguli de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care prima instanţă a stabilit un termen de 5 zile pentru exercitarea recursului.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

În ceea ce priveşte neregula invocată, Înalta Curte aminteşte că limitele şi termenele în care poate fi exercitată o acţiune sau o cale de atac, în contencios administrativ sunt prevăzute de lege, fiind o consacrare a principiului securităţii raporturilor juridice, astfel că nu pot fi suprimate sau prorogate de către instanţa de judecată.

În cauză nu se ridică problema tardivităţii recursului, pentru a se reţine vreo vătămare, iar, în plus, dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ., reglementează expres ipoteza indicării inexacte a termenului pentru exercitarea căii de atac, eventuala sancţiune fiind repunerea în termen, din oficiu, iar nu nulitatea hotărârii.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Nefondat este şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu referire la lipsa calităţii procesuale activă într-o cerere întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 121/1998, dispoziţii care nu-i conferă reclamantului calitatea de a contesta nici unul dintre actele administrative emise de pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.

Textul legal prevede în mod expres că doar persoana obligată la repararea prejudiciului poate contesta în faţa instanţei judecătoreşti, conform ordonanţei, hotărârea atacată. Cum dispoziţiile legale sunt clare, instanţa de recurs, nu poate primi interpretarea recurentului - reclamant, în sensul că, prin trimitere la dispoziţiile care reglementează procedura revizuirii, care se referă însă la ipoteza descoperirii de fapte ori acte noi (art. 35), noţiunea de persoană obligată la repararea prejudiciul ar trebui extinsă la orice persoană interesată, cum ar fi comandantul unităţii, susţinerea neavând suport legal.

Referitor la aprecierile reclamantului privind instituirea unui tratament discriminatoriu prin excluderea posibilităţii formulării căii de atac, se observă că nici acest argument de nelegalitate nu poate fi confirmat de instanţa de control judiciar.

Astfel, se observă că, în fapt, reclamantul solicită prin demersul său judiciar ca instanţa să adauge la norma legală, controlul de "legalitate" implicând în speţă un control de constituţionalitate al normei, ceea ce nu intră în competenţele instanţei de contencios administrativ.

Reţine Înalta Curte că aceste motive de nelegalitate din cererea de chemare în judecată au fost reiterate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998, urmând ca asupra acestora să se pronunţe instanţa de contencios constituţional.

Referitor la concluziile judecătorului fondului referitoare la posibilitatea atacării deciziei nr. 40/14 mai 2019 pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum şi aprecierile asupra emiterii, ulterioare, a unor decizii de imputare asupra persoanelor vinovate de neefectuarea cercetării administrative în termen (în condiţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998), vizează eventuale remedii procesuale la îndemâna recurentului – reclamant, astfel că acestea excedează prezentei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998. Pe cale de consecinţa, criticile recurentului – reclamant asupra acestor susţineri, sunt neavenite, întrucât nu privesc raportul juridic dedus judecăţii, ci tind la probarea existenţei vătămării, şi care ar justifica calitatea procesuală.

Cum instanţa de fond a dat o corectă interpretare a legii, recurentul-reclamant neavând, pentru motivele mai sus arătate, calitate procesuală activă într-o cerere de anulare întemeiată pe prevederile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila împotriva sentinţei civile nr. 68 din 28 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.