Age-limit allowance for former deputy: appeal allowed, judgment quashed and case remanded to social insurance court for lack of jurisdiction

Şedinţa publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 01.09.2021, pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor - Parlamentul României, în temeiul dispoziţiilor art. 1, art. 8, art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 6 alin. (5) C. civ., Normele metodologice din data de 15.02.2016 privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, art. 15, art. 16 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul I adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, a solicitat anularea Ordinului nr. 592 din 05.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în temeiul Ordinului nr. 733 din data de 26.05.2020 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor - Parlamentul României; obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite reclamantului, cu titlu de indemnizaţie pentru limită de vârstă, sume actualizate dobânda legală, începând cu data de 27.02.2021; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 225/F-CONT din 3 decembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretarului General al Camerei Deputaţilor, invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor - Parlamentul României.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecată şi anularea Ordinului nr. 592 din 05.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în temeiul Ordinului nr. 733 din data de 26.05.2020 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor - Parlamentul României; obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite reclamantului, cu titlu de indemnizaţie pentru limită de vârstă, sume actualizate dobânda legală, începând cu data de 27.02.2021.

In drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Parlamentul României-Camera Deputaţilor a formulat întâmpinare prin care solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea acestuia in cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., excepţie respinsă de Înalta Curte in şedinţa publică.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la natura juridică a raportului dedus judecăţii se constată că recurentul - reclamant a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect obligarea intimaţilor pârâţi la acordarea indemnizaţiei lunare de limită de vârstă, aferentă exercitării mandatului de deputat, astfel cum această indemnizaţie este prevăzută prin dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare, prevede alin. (2) al aceluiaşi articol.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă este asimilată drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi totodată condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

În atare context, competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, acesta fiind reprezentat de refuzul acordării unor drepturi asimilate drepturilor de asigurare socială iar faptul că indemnizaţia în discuţie este stabilită prin ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ întrucât în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi ci conţinutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este criticabilă în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Sintagma "alcătuirea instanţei" implică atât nerespectarea normelor privind compunerea instanţei, cât şi pe acelea referitoare la constituirea instanţei, noţiuni care nu sunt prevăzute ca atare în legislaţie.

Astfel, în C. proc. civ. este relevantă menţiunea din art. 426 alin (1), potrivit căreia Când în compunerea completului de judecată intră şi asistenţi judiciari (.....), preşedintele îl va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea.

Apreciază Înalta Curte că judecarea cauzei de către un complet nespecializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, fără includerea asistenţilor – judiciari, ar încălca o normă de procedură din care ar rezulta o vătămare adusă părţii şi care nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.

In acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Recursul în interesul legii nr. 17/2018 a statuat că "Normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor.

Specializarea instanţelor/secţiilor şi judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ţine de organizarea şi administrarea justiţiei. Nu poate fi primită interpretarea potrivit căreia competenţa specializată este reglementată de norme de ordine privată, întrucât acestea din urmă ocrotesc intereselor părţilor. Or nu poate fi lăsat la latitudinea părţilor ca, spre exemplu, o instanţă civilă să soluţioneze un litigiu în materie penală sau să anuleze un act administrativ.

În plus, a permite convenţia părţilor asupra jurisdicţiei competente sub aspectul specializării ar însemna ca, indirect, să fie afectat principiul legalităţii căilor de atac şi să fie încălcate normele imperative de procedură specifice materiei respective, ştiut fiind că, în funcţie de jurisdicţia specializată, există diferenţe importante în ceea ce priveşte căile de atac, termenele în care pot fi formulate, procedura de judecată, taxele judiciare de timbru datorate etc."

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza spre compententă soluţionare Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 225/F-CONT din 3 decembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.