Legality of Prime Minister's dismissal of agency head based on symmetry principle and absence of mandatory motivation requirements

Şedinţa publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Prim Ministru României - B. şi Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale - C., a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea Deciziei nr. 228/27.04.2020 a Prim-ministrului, privind revocarea din funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat a Casei Naţionale de Pensii Publice şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi, în subsidiar, repunerea părţilor în situaţia anterioara, cu consecinţa plăţii, constând în indemnizaţiile lunare neîncasate, în funcţia de demnitate publică, preşedinte cu rang de secretar de stat a Casei Naţionale de Pensii Publice şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie, actualizate cu indicele de inflaţie şi indexate, de la data de 27.04.2020 până la reintegrarea în această funcţie publică; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 405 din 17 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâţi s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de către pârâtul Primul Ministru al României.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministru României.

S-a anulat Decizia nr. 228/27.04.2020 emisă de pârâtul Primul Ministru al României.

S-a dispus repunerea reclamantului în funcţia de demnitate publică, preşedinte cu rang de secretar de stat al Casei Naţionale de Pensii Publice şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

A fost obligat pârâtul Primul Ministru al României la plata sumei de 100 RON către reclamant cu titlu cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 946 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Prim Ministru României B. şi Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

A fost obligat pârâtul Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale să efectueze operaţiunile administrative necesare pentru plata indemnizaţiilor lunare, neîncasate de reclamantul repus în demnitatea publică, de la momentul revocării nelegale până la momentul revenirii în funcţie, actualizate cu indicele de inflaţie.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Recurentul – pârât Prim-ministrul României şi recurentul-reclamant A. au formulat recursuri împotriva sentinţei civile nr. 405 din 17 martie 2021

Recurenţii-pârâţi Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Prim-ministrul României au formulat recursuri împotriva sentinţei civile nr. 946 din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Asupra recursurilor declarate în dosarul nr. x/2020 având ca obiect sentinţa civilă nr. 405/17.03.2021 şi sentinţa dată în aplicarea art. 444 alin. 1 C. proc. civ. respectiv sentinţa civilă nr. 946/16.06.2021.

Recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 405/17.03.2021 prin care s-a dispus asupra excepţiilor invocate de părţi pe fond a fost admisă acţiunea formulată de reclamant dispunându-se anularea Deciziei nr. 228/27.04.2020 emisă de pârâtul Primul Ministrul al României şi repunerea reclamantului în funcţia de demnitate publică deţinută anterior.

Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Primul Ministru al României.

Recursul declarat recurentul-reclamant vizează soluţionarea nelegală a excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale respectiv nelegală în opinia recurentului a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Aspectele de nelegalitate invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. susţinându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 2 (9) lit. c) din Legea nr. 554/2004 în raport de dispoziţiile ar. 133 din Legea nr. 263/2010 faţă de admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului muncii. Se arată că această autoritate are calitate procesuală pasivă deoarece decizia de revocare din funcţie a sa dispusă de Primul Ministru se ia la propunerea motivată a Ministerului Muncii, acesta dobândind calitatea procesuală pasivă în raport de actul care a stat la baza deciziei de revocare.

Prima instanţă a dispus anularea deciziei de revocare a reclamantului pentru nemotivarea sa în fapt şi în drept decizie apreciată ca fiind un act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale avea obligaţia să motiveze propunerea de revocare a reclamantului din funcţia de preşedinte a Casei Naţionale de Pensii Publice al Consiliului de Administraţie.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Recursul declarat de recurentul-pârât Prim-Ministrul României având ca obiect sentinţa civilă nr. 405/17.03.2021 este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii pe fond.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea unor norme de procedură de către prima instanţă respectiv încălcarea principiului disponibilităţii şi depăşirea rolului activ al judecătorului respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi 22 C. proc. civ.

În esenţă se susţine că prima instanţă a reţinut ca motiv de nelegalitate al deciziei de revocare contestat un aspect care nu a fost invocat ca atare de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Se arată că motivul de nelegalitate reţinut respectiv nemotivarea deciziei, ca act administrativ individual în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu a fost pus în discuţia părţilor şi astfel cum a fost invocat au fost încălcate dispoziţiile art. 9 şi 22 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă două aspecte de nelegalitate privind greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile excepţie respinsă şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi pe fond nelegala admitere a acţiunii şi a anulării deciziei de revocare din funcţie a reclamantului.

Aspectele de nelegalitate privind soluţionarea excepţiilor.

Se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/204 coroborat cu dispoziţiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 de către prima instanţă prin faptul că s-a apreciat că nu este obligatorie plângerea prealabilă pe motiv că decizia de revocare a intrat în circuitul civil şi şi-a produs efectele.

Se susţine că în cauză nu erau incidente duspoziţiileart. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 acţiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii se invocă încălcarea dispoziţiile art. 133 alin. 9 din Legea nr. 263/2010, susţinându-se că această autoritate care formulează propunerea de revocare din funcţie, care stă la baza emiterii deciziei de revocare are calitate procesuală pasivă în raport de obiectul cauzei.

Al doilea aspect de nelegalitate care priveşte pe fond soluţia de anulare dispusă vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 133 alin. (9) din Legea nr. 263/2010 raportat la art. 2031 C. civ. şi la dispoziţiile aplicabile normele de tehnică legislativă specifice actului administrativ cu caracter individual.

Se arată faptul că prima instanţă a apreciat în abstract în sensul că decizia contestată nu este motivată ca act administrativ cu caracter individual fără a ţine cont de obiect şi de dispoziţiile speciale aplicabile acestui tip de act administrativ.

Nelegalitatea unui act administrativ se constată prin raportarea actului în discuţie Ia prevederile actelor normative de nivel superior, în baza şi în executarea cărora a fost emis, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, republicată. Or, în speţă, Decizia Prim-ministrului nr. 228/2020 este întemeiată legal, fiind emisă în baza şi în executarea în concret a dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 şi în limitele acestora, cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

In speţă, fără condiţionarea expresă a îndeplinirii anumitor proceduri, se poate considera că legiuitorul18 a menţionat mandatul de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii nu pentru a interzice Prim-ministrului eliberarea din funcţie a preşedintelui C.N.P.P. înainte de expirarea termenului, ci pentru a puncta posibilitatea reînnoirii. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca numirea şi eliberarea preşedintelui C.N.P.P. să fie efectuată pe baza unor criterii specifice, ar fi menţionat în mod expres acest lucru.

Astfel, cât timp actul de numire a avut ca temei legal prerogativele acordate de lege Prim-ministrului, de numire în funcţia asimilată funcţiei de demnitate publică, fiind deci intuitu personae, fără îndeplinirea unei condiţii exprese, şi eliberarea din funcţie trebuie să fie considerată ca legal emisă în acelaşi temei, elementul determinant constituindu-l aprecierea persoanei

Actul de numire al reclamantului în calitatea de preşedinte al C.N.P.P., reprezentat de Decizia Prim-ministrului nr. 498/2019, nu conţine o motivare (de fapt sau de drept) de o amploare superioară celei conţinute în actul a cărui anulare a fost dispusă de instanţa de fond.

Se solicită admiterea recursului şi în principal rejudecarea în sensul admiterii excepţiei lipsei proceduri prealabile şi respingerii acţiunii ca inadmisibilă şi în subsidiar, pe fond, după stabilirea corectă a cadrului procesual respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea ca legală a deciziei de revocare a reclamantului din funcţia de demnitate deţinută.

Recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 946 din 18.06.2021 de completare a sentinţei civile din 17.05.2021 sentinţă dată în aplicarea art. 144(1) C. proc. civ.

Recursurile au fost declarate de recurenţii-pârâţi Prim-ministrul României şi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Recursul declarat de recurentul-pârât Prim-ministrul României este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 2 şi pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei de completare dispozitiv.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. se invocă încălcarea principiului continuităţii în judecarea cauzei, în sensul că sentinţa de completare din 16.06.2021 a fost pronunţată de un al judecător decât cel care a soluţionat cauza prin sentinţa din 17.03.2021.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ. cererea de completare fiind tardivă, inadmisibilă, formulată faţă de o persoană fără calitate şi pe fond în subsidiar ca neîntemeiată.

Recursul declarat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizează greşita admitere a cererii de completare în contradictoriu cu această autoritate care nu are calitate procesuală pasivă, în cauză, în raport de obiect astfel cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 405/17.03.2021.

Se solicită admiterea recursului şi respingerea cererii de completare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La dosar părţile au formulat întâmpinari vizând recursurile declarate în cauză, pe sentinţe pronunţate.

S-a formulat cerere de intervenţie accesorie de către fostul ministru al Muncii numita C. intervenţie în favoarea Ministrului Muncii intervenţie admisă în principiu conform încheierii motivate din şedinţa publică din 14.02.2023.

Prin cererea de intervenţie accesorie se invocă excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant şi pe fond se solicită respingerea recursurilor declarate de reclamant şi de recurentul-pârât Prim-ministrul României pe sentinţa din 17.03.2021 sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii.

Motivat în şedinţa publică din 9 .05.2023Curtea a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant vizând sentinţa din 17.03.2021 apreciind că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Curtea asupra recursurilor declarate apreciază următoarele:

Recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 405/17.03.2021.

Recursul declarat de recurentul-pârât Primul Ministru al României este apreciat ca fondat recursul declarat de recurentul-reclamant fiind apreciat ca fondat şi respins ca atare pentru următoarele considerente.

Recursul declarat de recurentul-pârât Prim ministrul României întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. este apreciat ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia dată pe fond respectiv soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a Deciziei nr. 228/27.04.2020 inclusiv pe capătul subsidiar privind repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii deciziei.

Soluţiile date excepţilor sentinţei date cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 22 C. proc. civ. respectiv încălcarea principiului disponibilităţii părţilor şi a rolului activ al judecătorului.

Faptul că reclamantul nu a invocat expres ca motiv de nelegalitate aspectul privind nemotivarea deciziei de revocare nu poate fi reţinută ca o depăşire a rolului activ sau o încălcare a principiului disponibilităţii faptul că prima instanţă a reţinut nemotivarea deciziei ca act administrativ individual, cu aspect de nelegalitate.

Instanţa de judecată nu era obligată, nefiind excepţie de procedură sau de fond să pună în discuţia părţilor aspectul de nelegalitate reţinut respectiv absenţa totală a nemotivării deciziei de revocare. Plecând de la această premisă instanţa de fond a constatat excesul de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Urmează ca instanţa de recurs a analiza în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. situaţia premisă reţinută de prima instanţă şi de a constata motivat în sens contrar prima instanţă în analiza legalităţii deciziei contestate anulate pentru nemotivare apreciat exces de putere al autorităţii în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este apreciat ca fondat, în parte, în ceea ce priveşte pe fond soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilorart. 29 şi art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ şi cu stabilirea greşită şi nelegală a situaţiei premisă respectiv a existenţei unui exces de putere în sensul aet. 2(1) lit. (n) din Legea nr. 554/2004.

În cauză contrar primei instanţe, Curtea apreciază că Decizia nr. 228/27.04.2020 emisă de pârâtul Prim ministrul României este legală, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019, privind codul administrativ decizia fiind un act administrativ, potrivit art. 29 din Codul administrativ, decizie care a avut la bază propunerea formulată ministrului de resort competent, a ministrului muncii şi protecţiei sociale, concretizată în adresa nr. x/16.04.2020.

Contrar primei instanţe care a anulat decizia de revocare, ca act administrativ, pentru nemotivare, ca o cerinţă de nelegalitate a actului administrativ individual Curtea reţine legalitatea emiterii deciziei de revocare în raport de art. 31 din Codul administrativ şi cu respectarea principiului simetriei, în sensul că în cauză nu există un exces de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva cerinţei motivării actului administrativ Curtea constată că din modalitatea de redactare a art. 31 din Codul administrativ, că atât numirea cât şi eliberarea din funcţia de preşedinte CNPP a reclamantului cu rang de subsecretar de stat, funcţie de demnitate publică, intră în competenţa exclusivă acordată de lege prim-ministrului, în vederea organizării şi funcţionării în bune condiţii a miniştrilor şi a celorlalte autorităţii publice Legea nu prevede nicio condiţie pentru numirea în funcţia de demnitate publică deţinută de reclamant cum ar fi parcurgerea unor proceduri de selecţie în îndeplinirea anumitor condiţii de studii ori experimente profesionale numirea fiind dispusă fără necesitate unei motivări în fapt, în baza prerogativelor exclusive legale ale primului-ministru numirea fiind dispusă în consideraţia unor calităţi personale, pe baza încrederii acordate de aceasta persoanei beneficiare.

Conform principiului simetriei actelor juridice, organul care numeşte o persoană într-o funcţie publică, are dreptul de a o elibera din acea funcţie beneficiind de aceeaşi marjă largă de apreciere deoarece eliberarea din funcţie nu reprezintă o sancţiune disciplinară ci reprezintă o prerogativă absolută acordată de lege Primului ministru, în cauză neputând fi reţinut excesul de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea 554/2004 pentru nemotivare cum în mod nelegal a fost constatat de prima instanţă.

În cauză nu există un exces de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004, decizia contestată fiind emisă în limitele competenţelor prevăzute de lege art. 31 din Codul administrativ şi fără încălcarea vreunui drept recunoscut de lege în favoarea reclamantului. Acesta a fost eliberat din funcţie în aceleaşi condiţii în care a fost numit, cu respectarea principiului simetriei în cauză nefiind probat de reclamant existenţa unei exercitări abuzive sau excesive a dreptului de apreciere a autorităţii publice Prim ministrul României.

Conform principiului simetriei actelor juridice, organul care numeşte o persoană într-o funcţie publică are dreptul de a o elibera din aceea funcţie în aceleaşi condiţii, bucurându-se de aceeaşi marjă de apreciere. Atât timp cât numirea reclamantului în funcţia de preşedinte CNPP prin Decizia nr. 498/2019 nu cuprinde motivele de fapt care sprijină această decizie, eliberarea din funcţie nu se poate dispune în condiţii diferite mai stricte decât cele avute în vedere la ocuparea funcţiei.

Funcţia de subsecretar de stat nu face parte din categoria funcţiilor prevăzute de Legea nr. 188/1991 reclamantul nu a ocupat această funcţie prin concurs. A fost numit în baza prerogativelor primului ministru pe baza încrederii acordate la data numirii şi de aceea conform principiului simetriei nici eliberarea din funcţie nu poate fi supusă unor altor condiţii de fond şi formă.

Eliberarea din funcţie a reclamantului nu reprezintă o sancţiune disciplinară în cauză fiind respectat principiul simetriei în drept, organul care numeşte o persoană într-o funcţie are dreptul de a o elibera din aceea funcţie pe aceleaşi considerente avute la numire, chiar anterior expirării mandatului de 5 ani. Aceasta deoarece nu i se poate restrânge primului ministru posibilitatea de a lua măsuri pentru eficientizarea activităţii, decizia de eliberare din funcţie fiind una se oportunitate şi fiind legal emisă, conform principiului simetriei în considerarea aprecierii şi încrederii acordate persoanei în cauză nefiind demonstrat excesul de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste constatări pe fond Curtea apreciază ca nelegală soluţia de anulare a Deciziei nr. 228/27.04.2020, în cauză fiind îndeplinite pe fond condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. soluţia dispusă urmând a fi reformată inclusiv în ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar asupra căruia s-a dispus prin sentinţa din 17.03.2021, respectiv repunerea reclamantului în funcţia de demnitate publică deţinută anterior emiterii Deciziei nr. 228/27.04.2020, decizie legală care urmează a fi menţinută ca efect al respingerii pe fond a acţiunii formulate de reclamant.

În ceea ce priveşte soluţia în ceea ce priveşte soluţia pe fond şi aplicarea principiului simetriei există practică consolidată la nivelul ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal – deciziile nr. 540/11.02.2015 respectiv Decizia nr. 1858/6.05.2015 şi Decizia nr. 2571 din 17.06.2020.

În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate Curtea va menţine dispoziţiile privind soluţionarea lor considerentele fiind comune în ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată în recurs în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a ministrului muncii şi protecţiei sociale. Pe aspectul soluţionării excepţiilor sentinţa atacată urmează a fi menţinută în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În cauză în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/204, prima instanţă a făcut corect aplicarea art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 în sensul că decizia contestată a intrat în circuitul civil şi a produs efectele şi în consecinţă nu mai era obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile anterior sesizării instanţei ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii.

Dispoziţiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 nu sunt limitate a fi aplicate numai în cazul actelor administrativ cu caracter normativ.

În cea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 această autoritate neavând calitatea de autoritate emitentă a deciziei contestate.

Faptul că Ministerul Muncii a făcut propunerea de revocare a reclamantului din funcţie nu atrage calitatea de parte în litigiul dedus judecăţii calitate de parte având-o doar Primul Ministru în calitate de emitent al deciziei de revocare, decizie legal emisă cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ,

Pentru aceleaşi motive, Curtea va admite cererea de intervenţie accesorie formulată în recurs, cerere de intervenţie formulată în interesul recurentului-pârât Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în sensul că această autoritate nu are calitate procesuală pasivă, fiind admisă corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive,

Pentru aceleaşi motive, cu privire la soluţionarea acestei excepţii şi stabilirea cadrului procesual Curtea va aprecia ca nefondat recursul declarat de reclamant în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În raport de obiect compararea legalităţii Deciziei de revocare din funcţie a reclamantului nr. 228 din 27.04.2020 emisă de pârâtul Prim Ministru al României în cauză numai această autoritate are calitatea procesual pasivă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 31 din O.U.G. nr. 57/20199 privind codul administrativ inclusiv în ceea ce priveşte cerinţa motivării actului administrativ.

Faptul că pârâtul Ministerul Muncii a făcut o propunere de revocare nemotivată în opinia reclamantului nu determină dobândirea calităţii de parte într-o cauză în care decizia de revocare a intrat în competenţa exclusivă acordată de lege primului ministru, în vederea organizării ministerelor şi celorlalte autorităţi publice.

În consecinţă, recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 405/17.03.2021 urmează a fi apreciat ca nefondat şi respins ca atare.

Recursurile declarate de recurenţii-pârâţi împotriva sentinţei civile din 16.06.2021, sentinţă dată în aplicarea art. 444 C. proc. civ. în sensul că s-a admis cererea de completare formulată de reclamant privind dispozitivul sentinţei civile nr. 405/2021.

Cererea de completare a avut ca obiect obligaţii privind capătul de cerere subsidiar admis în sensul repunerii reclamantului în funcţia anterioară ca o consecinţă a anulării deciziei de revocare.

Curtea pentru toate considerentele reţinute în recursurile analizate având ca obiect sentinţa nr. 405 din 17.03.2021 şi plecând de la premisa constatării legalităţii deciziei de revocare a reclamantului din funcţie şi a inexistenţei excesului de putere în sensul art. 281) lit. "n" din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi recursuri declarate împotriva sentinţei civile nr. 496/16.06.2021.

În cauză având în vedere recursul declarat de recurentul-pârât Primul Ministru pe sentinţa civilă nr. 405/17.03.2021, recurs apreciat ca întemeiat şi admis în sensul rejudecării şi respingerii pe fond a acţiunii formulate de reclamant în cauză nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. pe completare, pe cererile subsidiare.

Aceasta deoarece cererea reclamantului de completare în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru este nefondată urmând a fi respinsă ca atare.

Aceasta deoarece fiind legală decizia de revocare a reclamantului din funcţie nu este posibilă legal, repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior revocării ca o cerere subsidiară şi care a format obiectul sentinţei de completare.

Aceasta urmează a fi apreciată ca nefondată şi respinsă ca atare în contradictoriu cu autoritatea emitentă a Deciziei nr. 228/27.04.2020.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului de completare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale aceasta urmează a fi respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Această autoritate nu are calitate procesual pasivă în cauză neavând calitatea de emitent al deciziei contestate şi nu poate dobândi calitatea pe o cerere de completare formulată în condiţiile art. 444 C. proc. civ.

Cererea de completare care pe fond este neîntemeiată în condiţiile în care acţiunea care a făcut obiectul sentinţei civile nr. 405/17.03.2021 este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare pe ambele capete de cerere – capătul principal având ca obiect anularea Deciziei nr. 228/2020 şi capătul subsidiar pe repunerea reclamantului în funcţia de demnitate publică deţinută anterior şi de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Având în vedere considerentele expuse Curtea pe recursurile declarate în baza art. 496-497 C. proc. civ. va dispune:

Va admite recursul declarat de recurentul – pârât Primul Ministru al României împotriva sentinţei civile nr. 405 din 17 martie 2021, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., menţinând ca legal emisă Decizia nr. 228/27.04.2020 a Prim- Ministrului.

Va admite cererea de intervenţie accesorie şi va menţine celelalte dispoziţii privind soluţionarea excepţiilor invocate de părţi.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 405 din 17 martie 2021.

Va admite recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 496/16.06.2021 şi va casa sentinţa atacată şi rejudecând

Va respinge cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 405/2021 formulată în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca nefondată şi, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul – pârât Primul Ministru al României împotriva sentinţei civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca nefondată.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta C. în interesul recurentului – pârât Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile formulate de recurentul pârât Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de recurentul – pârât Primul Ministru al României împotriva sentinţei civile nr. 946 din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge cererea reclamantului de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, formulată în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca nefondată şi, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.