Decizia nr. 2375/2023 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 13.01.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Sindicatul Şoferilor din A. S.A. anularea hotărârii C.N.C.D. nr. 818/18.11.2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 80 din 5 mai 2021 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Sindicatul Şoferilor din A. S.A..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală, nemotivată, bazată pe o serie de considerente străine cauzei şi dată cu greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv cu ignorarea unora dintre motivele de anulare invocate de către reclamantă.

Astfel, în cuprinsul sentinţei recurate, instanţa a omis să se pronunţe asupra susţinerilor reclamantei privind nerespectarea de către C.N.C.D. a procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi, implicit, încălcarea dreptului la apărare al acesteia. În cuprinsul acţiunii reclamanta a invocat, printre altele, nelegalitatea hotărârii C.N.C.D. prin raportare la faptul că, deşi petentul a continuat să depună dovezi noi la dosarul C.N.C.D. (email 27.08. cu două înregistrări audio), acestea nu au fost aduse la cunoştinţa A. S.A., societatea aflându-se în imposibilitate de a formula apărări faţă de aceste probe. Cu toate acestea, instanţa de fond nici măcar nu a menţionat acest motiv de nelegalitate, dar, pronunţându-se asupra temeiniciei hotărârii contestate, a apreciat că aceasta a fost dată cu examinarea "întregii documentaţii depuse la dosar".

În privinţa excepţiei lipsei de obiect, recurenta a arătat că analiza instanţei asupra acesteia se întemeiază pe considerente străine cauzei. În cuprinsul acţiunii formulate, reclamanta a arătat că petiţia este lipsită de obiect, aceasta fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, deşi situaţia prezentată de petent nu se circumscrie situaţiei premisă a victimizării, neexistând nicio plângere sau acţiune în justiţie privind încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării. De asemenea, s-a mai invocat faptul că C.N.C.D. a omis să se pronunţe asupra acestei excepţii, analizând cu prioritate doar excepţia tardivităţii şi apoi procedând la analiza fondului cauzei.

Cu toate acestea, în cuprinsul sentinţei recurate, instanţa de fond, pe de o parte, reţine că C.N.C.D. ar fi procedat la examinarea acestei excepţii deşi în motivarea hotărârii nu se regăsesc aceste aspecte, iar pe de altă parte, motivează respingerea acestei critici de nelegalitate prin faptul că reclamanta " nu ar fi arătat în ce constă lipsa de obiect a cauzei", în condiţiile în care, în chiar partea introductivă a sentinţei sunt menţionate şi detaliate motivele invocării acestei excepţii, respectiv faptul că situaţia prezentată de petent nu se circumscrie situaţiei premisă a victimizării.

Printr-un alt set de argumente recurenta a invocat şi nemotivarea de către prima instanţă a respingerii criticii vizând modul de soluţionare de către C.N.C.D. a excepţiei tardivităţii.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta a criticat hotărârea C.N.C.D. şi prin prisma modului de soluţionare a excepţiei tardivităţii, arătând, în esenţă, că potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza C.N.C.D. în termen de 1 an de la data săvârşirii faptei, mare parte dintre presupusele fapte de discriminare invocate de către petent au fost aduse la cunoştinţa Consiliului în mod tardiv, iar în respingerea acestei excepţii C.N.C.D. s-a limitat la a conchide că "unele dintre faptele sesizate au avut loc înăuntrul termenului de un an, iar altele prezintă un element de continuitate", fără a arăta care anume dintre faptele invocate în mod tardiv ar prezenta un element de continuitate şi nici felul în care s-a ajuns la această apreciere.

La rândul său, în ciuda tuturor aspectelor prezentate de reclamantă, instanţa de fond a procedat la respingerea acestei critici, într-o singură frază, neelocventă nici măcar din punct de vedere gramatical, astfel încât sentinţa recurată este nemotivată sub acest aspect.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanţă a procedat la o analiză trunchiată a dispoziţiilor legale, citând doar parte din cuprinsul art. 134 din Legea nr. 62/2011, a confundat obiectul concluziilor notei de control a I.T.M. şi a omis complet analiza aspectelor privind numirea membrilor CSSM.

Astfel, pentru a ajunge la soluţia potrivit căreia refuzul de a include membrii petentului, sindicat minoritar, în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă ar avea caracterul unei discriminări, instanţa s-a rezumat la a cita şi la a analiza doar prima frază a textului de lege incident.

Nota de control despre care instanţa face vorbire are în vedere constituirea şi alegerea reprezentanţilor lucrătorilor în cadrul CSSM, nicidecum negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă. Mai mult decât atât, în dosarul C.N.C.D., există adresa prin care I.T.M. confirmă legalitatea şi înregistrarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul A. S.A., între angajator, pe de o parte şi sindicatul majoritar, pe de altă parte.

De asemenea, instanţa nu a analizat apărările vizând inexistenţa unei discriminări în ceea ce priveşte numirea membrilor CSSM, deşi în cuprinsul acţiunii reclamanta a arătat că, la momentul controlului I.T.M., s-a constatat lipsa de reglementare a modalităţii de alegere a membrilor CSSM, iar din punct de vedere legal, singura condiţie era ca aceştia să facă parte dintre lucrătorii cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, indiferent de apartenenţa sindicală.

Deşi a fost legal citat, intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În fapt, prin adresa înregistrată sub nr. x/10.02.2020 petentul Sindicatul Şoferilor din A. S.A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la presupuse fapte de discriminare la care ar fi fost supusă organizaţia sindicală, conducerea acesteia şi membrii săi (refuzul de a permite prezenţa acestui sindicat la negocierea contractului colectiv de muncă 2019-2021 în calitate de observator, excluderea membrilor sindicatului din grupul de whatsapp, repartizarea pe autobuze vechi, imposibilitatea de a alege reprezentanţii lucrătorilor din CSSM etc).

Prin Hotărârea nr. 818/18.11.2020 contestată în prezenta cauză, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că faptele reclamate constituire fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. c) şi lit. f) din O.G. nr. 137/2000 şi a dispus sancţionarea părţii reclamate - A. S.A. cu avertisment, conform art. 26 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000.

Reclamanta A. S.A. a contestat această hotărâre la instanţa de contencios administrativ care, prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată.

Înainte de examinarea efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să respecte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parţi, reflectată în situaţia de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar.

Din perspectivă teoretică, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar şi pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv şi echidistant argumentele importante ale părţilor, deoarece toate aceste situaţii pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, în egală măsură, este adevărat şi faptul că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părţii la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa căreia s-a arătat că, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinţei ce face obiectul prezentului recurs, rezultă că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se observă astfel că în considerentele sentinţei atacate nu se regăseşte o analiză concretă a criticilor de nelegalitate vizând modul de soluţionare de către C.N.C.D. a excepţiei tardivităţii. Pe acest aspect, instanţa s-a limitat la aprecia că a fost respectat termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sau că unele fapte sesizate au prezentat un element de continuitate, fără a detalia şi a analiza punctual aceste pretinse fapte .

În mod similar, sentinţa recurată nu conţine nici analiza obiectivă şi reală a celorlalte argumente de nelegalitate invocate de reclamantă, vizând nerespectarea de către C.N.C.D. a procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, modul de negociere şi încheiere a contractului colectiv de muncă sau condiţiile de reprezentativitate în cadrul CSSM. Necercetarea acestor aspecte şi neînlăturarea lor motivată conduc la concluzia că prima instanţă nu a examinat fondul cauzei şi pun instanţa de reformare în imposibilitatea de a evalua, în mod eficient, corecta aplicare a dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la o situaţie de fapt stabilită lacunar.

Dat fiind caracterul facultativ al procedurii administrativ-jurisdicţionale derulate în faţa C.N.C.D. în temeiul O.G. nr. 137/2000 (confirmat şi prin decizia CCR nr. 749/2015), Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu avea doar obligaţia verificării legalităţii formale a hotărârii adoptate de C.N.C.D., ci trebuia să analizeze inclusiv aspecte de fond, respectiv să verifice faptele de discriminare reclamate prin raportare la probatoriul administrat (înscrisuri, CD-uri audio).

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părţilor dovada examinării susţinerilor formulate şi a mijloacelor de apărare, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei, determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar şi impune soluţia casării cu trimitere spre rejudecare, pentru a asigura, astfel, părţilor beneficiul dublului grad de jurisdicţie.

În raport de soluţia anterior menţionată, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 80 din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 4 mai 2023.