Nullity of cassation appeal for failing to frame facts as legal grounds under statutory limitations
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice declared the appeal null, thereby leaving the lower court’s final order of dismissal in force, which upheld the property verification commission’s refusal to confiscate significant asset differences from the defendant individual. The dispute arose from a tax and administrative challenge by the National Integrity Agency seeking the annulment of an order that rejected its claim for the confiscation of approximately 278,264 RON in unexplained wealth, with the appellant arguing that the trial court improperly assessed evidence regarding a 60,000 EUR donation and banking transactions. The decisive legal basis was the procedural framework governing appeals in civil proceedings, specifically Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, which established that an appeal is null if its grounds do not effectively frame valid grounds for cassation, such as illegal or misapplied law, rather than merely contesting the factual evaluation or credibility of witness testimony and documentary evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 176/2010, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failing to frame facts as legal grounds under statutory limitations: În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond este rezultatul încălcării şi aplicării greşite, pe de o parte, a prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, iar pe de altă parte a prevederilor Legii nr. 115/1996.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 05.06.2018, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a chemat în judecată pe pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi A., solicitând instanţei c,a prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Ordonanţei nr. 11/03.12.2015 emise de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind averea pârâtului A. şi confiscarea diferenţei semnificative în cuantum de 278.264,47 RON şi, în subsidiar, ca efect al anulării Ordonanţei, transmiterea dosarului la Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru evaluarea averii persoanei verificate.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2426 din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia prescripţiei.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta ANI la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 3500 RON reprezentând onorariu de expert.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond este rezultatul încălcării şi aplicării greşite, pe de o parte, a prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, iar pe de altă parte a prevederilor Legii nr. 115/1996.
A apreciat recurenta că în mod greşit instanţa de fond a făcut o analiză a modalităţii de completare a declaraţiei de avere, în ceea ce priveşte donaţia din 2009 în cuantum de 45000 Euro, reţinând faptul că declaraţia trebuia realizată în anul 2010 pentru anul 2009, iar nu în 2011. Totodată, declaraţia părinţilor persoanei evaluate a fost autentificată după ce aceasta a luat cunoştinţă de diferenţa nejustificată, astfel că a fost întocmită pro-causa.
A arătat recurenta că, în ceea ce priveşte transferul sumei în patrimoniul persoanei cercetate, nu există nicio probă certă, indubitabilă la dosar care să se coroboreze în sensul pretins de intimat.
A mai susţinut recurenta că, în mod contrar celor reţinute de instanţa de fond, declaraţia martorei B. nu este credibilă, având în vedere perioada mare de timp în care a declarat că sumele de bani au fost păstrate la domiciliu şi cuantumul ridicat al acestora, precum şi faptul că, solicitând şi primind împrumutul de 35000 euro, există prezumţia că părinţii persoanei evaluate nu mai deţineau la momentul primirii împrumutului sumele de bani obţinute prin vânzarea imobilelor în anii 2005 şi 2006.
A menţionat recurenta că instanţa de fond în mod greşit nu s-a raportat la singurul înscris oficial care are legătură cu suma de bani provenită din donaţie, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2009.
Totodată, din lipsa probelor care să ateste altă situaţie de fapt, a apreciat recurenta că părinţii intimatului nu dispuneau de sume de bani care să permită acordarea unei donaţii în cuantum de 60000 Euro şi în termen de un an şi jumătate să construiască un imobil în Sinaia.
A concluzionat recurenta că suma de 17000 Euro pe care intimatul a acordat-o părinţilor cu titlu de împrumut din resurse proprii în anul 2007 nu poate fi justificată prin economisirea la domiciliu a sumelor de bani retrase din conturile bancare, din moment ce în declaraţiile de avere nu sunt evidenţiate astfel de economii, deşi cuantumul sumelor impunea în mod legal declararea lor.
4. Apărările intimaţilor
Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., şi analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acţiunii şi soluţia dispusă de instanţa de fond prin sentinţa recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare menţionate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Aceasta în condiţiile în care, în opinia Înaltei Curţi, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. este invocat formal, dat fiind că art. 18 din Legea nr. 176/2010 nu conţine altceva decât o definiţie legală a noţiunii de "diferenţe semnificative" în sensul actului normativ menţionat, iar soluţia de respingere a acţiunii nu este fundamentată pe interpretarea acestei noţiuni, ci pe concluzia rezultată din probele administrate în cauză potrivit căreia persoana evaluată nu a angajat cheltuieli care să depăşească veniturile obţinute. De asemenea, referirea generică la încălcarea prevederilor Legii nr. 115/1996 este lipsită de relevanţă în condiţiile în care nu este invocat textul legal concret încălcat sau greşit aplicat de către instanţa de fond şi nici vreun raţionament pe care să se bazeze această susţinere.
În esenţă, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a criticat modul în care a fost reţinută situaţia de fapt din probele administrate în faţa instanţei de fond, şi nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală, ci doar critici de netemeinicie, referitoare la modul de apreciere a probelor, precum: au fost reţinute doar anumite probel administrate în faţa Comisiei; declaraţiile martorilor trebuiau interpretate ca fiind subiective şi necredibile, fiind contrazise de actele depuse la dosar; instanţa de fond nu s-a raportat la contractul de vânzare cumpărare din anul 2009; nu existau probe care să ateste că părinţii persoanei evaluate dispuneau de posibilităţi financiare care să permită acordarea unei donaţii de 60.000 euro; sumele de bani retrase de la unităţile bancare sunt nedovedite; suma de 17.000 euro împrumutată părinţilor de persoana evaluată nu poate fi justificată prin economisire, din moment ce în declaraţiile de avere nu au fost menţionate astfel de economii.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Totodată, Înalta Curte constată că nu există dispoziţii procedurale care, în funcţie de materia juridică a litigiului şi de ponderea deţinută în soluţia instanţei de fond de analiza probelor în raport cu interpretarea şi aplicarea prevederilor legale, să permită instanţei de recurs să analizeze cu rigoare diferită încadrarea motivelor din cererea de exercitare a căii de atac în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de faţă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 2426 din 21 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 2426 din 21 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 28 aprilie 2022.