Inadmissibility of cassation against irrevocable judicial discipline dismissal resolution under Law 317/2004

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ. "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 ianuarie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea Rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din data de 22.11.2015.

De asemenea, reclamantul a solicitat repunerea în termenul de contestare a rezoluţiei, cu motivarea că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că aceste rezoluţii nu mai sunt definitive, aflând despre aceasta, întâmplător, de pe internet.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1018 din 24 martie 2016 a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Împotriva sentinţei civile nr. 1018 din 24 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3378 pronunţată la 17 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Acţiunea/contestaţia a fost reînregistrată la data de 21 noiembrie 2018, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 665 pronunţată în data de 21 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 665 pronunţată la 21 februarie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea căii de atac reclamantul a susţinut că hotărârea este nelegală, netemeinică şi neprofesionistă, cererea sa este întemeiată şi hotărârea nu poate fi definitivă, întrucât i s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie şi decizia de casare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, înainte de a păşi la analizarea pe fond a criticilor formulate, analizează admisibilitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, constatând următoarele:

În speţă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea Rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din data de 22.11.2015.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, după casare, prin sentinţa nr. 665 pronunţată în data 21 februarie 2019, a respins contestaţia, ca nefondată.

În şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentinţa de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 conform cărora:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

În cauză, rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menţionat la articolul 47 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, conform cărora rezoluţia de clasare este definitivă.

Cu toate că acest text de lege menţionează că această rezoluţie de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României s-a hotărât că sintagma rezoluţia de clasare este definitivă, din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

După pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară. Astfel, unele instanţe au apreciat că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acesteia soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet(unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004).

Ulterior, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Faţă de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, şi cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentinţa civilă recurată prin care instanţa a soluţionat pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva Rezoluţiei 2646/IJ/1804/DIJ/2013, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamant, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din acelaşi cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este definitivă. Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 665 din 21 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 665 din 21 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 aprilie 2022.