Quantum of moral damages in insurer insolvency: discretionary evaluation under Law 213/2015 versus internal compensation guides

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 mai 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în principal, anularea deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019 si, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; în subsidiar, modificarea deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele menţionate în decizie, după cum urmează: către A. (soră a defunctului), suma de 7.121,98 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 427.144 RON, cu titlu de daune morale; către B. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale; către C. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale.

Reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, mai puţin onorariul avocaţial, pentru care îşi rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1010 pronunţată în data de 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamantele: A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1010 pronunţată la 18 decembrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantele A., B. şi C., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în principal, pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii în parte a cererii, cu stabilirea unor despăgubiri într-un cuantum rezonabil.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurentele-reclamante menţionează că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nu a fost motivată şi conţine motive contradictorii sau chiar străine de litigiu pendinte, dar şi a încălcării/aplicării greşite a normelor de drept material.

- hotărârea recurată este nelegală, instanţa de fond pronunţând o soluţie greşită, sub aspectul neaplicării legii în litera, dar şi în spiritul ei.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a reţinut, în mod văd greşit, respectarea întocmai, de către pârât, a dispoziţiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, prin raportare directă la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese" şi, implicit, prin raportare la "Ghidul privind soluţionarea daunelor morale" — întocmit de către F.P.V.S. (2011).

Decizia atacată şi hotărârea instanţei de fond sunt date cu încălcarea prevederilor legale incidente, conform cărora, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România (dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma Ordinului ASF nr. 14/2011 şi ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015), conform cărora pârâtul şi judecătorul aveau obligaţia să evalueze daunele morale în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare.

Instanţa de fond nu a făcut o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate şi a aplicat discreţionar procedura, fără a face o evaluare justă şi echitabilă a prejudiciului suferit.

În continuarea criticilor lor, recurenţii au reiterat aspectele pe care le apreciază edificatoare cu privire la credibilitatea şi forţa probantă a datelor cuprinse în Ghidul pe baza căruia se acordă daunele de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Prin redactarea şi prin promovarea acestui ghid, au beneficiat Fondul de Protecţia a Victimelor Stărzii şi toate societăţile de asigurare de pe piaţă. Autorii Ghidului, prin prisma activităţii pe care o desfăşoară, au interese personale şi profesionale directe strâns legate de obţinerea în aceste dosare a unor despăgubiri cât mai mici.

Scopul real al emiterii acestui ghid a fost ca instanţele să acorde suma trecută în Ghid, fără a mai aprecia asupra gravităţii prejudiciului moral suferit şi nici asupra faptului dacă suma este sau nu rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete, respectiv la urmările accidentului.

Un aspect foarte important priveşte şi faptul că deciziile la care se face referire în anexa ghidului sunt în marea lor majoritate eronate, din totalul de 858 de decizii, un procent foarte mare este reprezentat de hotărâri care fie sunt menţionat eronat, fie au un alt obiect decât care interesează, ucidere din culpă, pretenţii-daune morale.

Selecţia hotărârilor identificate corect vizează doar soluţii din anii 2009-2010 ale instanţelor penale, putându-se constata o selecţie a soluţiilor cu sume dintre cele mai mici.

În acest sens arată că nu sunt de acord cu reţinerile instanţei de fond, în ceea ce priveşte procedura utilizată de FGA în evaluarea daunelor morale, acesta nefiind un criteriu obiectiv din moment ce nu este reglementat de nicio normă sau dispoziţie legală.

Precizează că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic i convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv. Motivarea hotărârii reprezintă u element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.

- cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de dceces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Instanţa de fond, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor solicitate de reclamanţi, cu titlu de daune morale, nu a ţinut seama de jurisprudenţa similară din România. Astfel, inclusiv daunele morale ar trebui revizuite în funcţie de indicii care s-au avut în vedere la revizuirea limitei valorii poliţelor de asigurare.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi şi a Curţii de Apel Bucureşti, s-a apreciat cu privire la Ghid că are un caracter pur orientativ şi nu obligatoriu.

Instituţiile abilitate sunt ţinute în acordarea daunelor morale de criteriile statuate de doctrina, dar şi de practica judiciară în materie, pentru a nu se ajunge la discrepanţe majore între cuantumul daunelor morale.

Au apreciat recurentele că înlăturarea practicii pe care ei au depus-o şi menţinerea deciziei contestate doar prin prisma Ghidului reprezintă o încălcare a normelor de drept material.

Au subliniat faptul că daunele morale nu se evaluează prin raportare la dependenţa sau nu financiară a reclamanţilor de victimă, ci acestea sunt, şi trebuie să reprezinte, o compensare morală efectivă, care să dea substanţă şi să valideze dreptul constituţional la viaţă, în caz contrar ajungându-se la deturnarea daunelor morale de la finalitatea lor etică şi legală.

Referitor la situaţia de fapt dedusă judecăţii, au precizat recurentele că au fost pur şi simplu traumatizate după pierderea suferită

Cu privire la evaluarea pecuniară a prejudiciilor morale, se cunoaşte faptul că este delicată, în special pentru că se situează în afara sferei pieţei economice, caracterul lor strict personal trebuie explicat printr-un regim de indemnizare care rămâne ataşat exclusiv de persoana victimei. În aceste condiţii, prejudiciile morale nu pot fi evaluate pe baza unui mercurial economic, ci prin evaluarea suferinţelor psihice şi fizice îndurate de către persoanele vătămate, victime directe sau indirecte.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare în cuprinsul căreia în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarile intimaţilor, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii recursul şi recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului aceasta este nefondată şi va fi respinsă ca atare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul – pârât Fondul de Garantare a asiguraţilor, Înalta Curte reţine că recurentele-reclamante, prin cererea de recurs, au formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se reţine că instanţa de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalităţii Deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019.

Reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019 si, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; în subsidiar, modificarea deciziei nr. 19817 din data de 10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele menţionate în decizie, după cum urmează: către A. (soră a defunctului), suma de 7.121,98 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 427.144 RON, cu titlu de daune morale; către B. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale; către C. (soră a defunctului), suma de 435.044 RON, cu titlu de daune morale.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă că, nu poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de acordarea integrală a daunelor morale solicitate de reclamanţi, mai ales având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte pe de o parte constată că acesta este invocat pur formal, având în vedere că în memoriul de recurs nu sunt prezentate în concret critici referitoare la nemotivarea hotărârii şi care să atragă incidenţa acestui motiv de casare, iar pe de altă parte, constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamante în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Recurentele-reclamante susţin, în esenţă, că instanţa nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, apreciind că a încălcat dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma Ordinului ASF nr. 14/2011 şi ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În contextul în care Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Recurentele-reclamante sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi au dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului D. S.A., ca efect al decesului fratelui acestora.

Este de necontestat că viaţa familială şi socială a recurentelor-reclamante a fost alterată, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma Ordinului ASF nr. 14/2011, care, la art. 49 pct. 2 lit. d), prevede că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

După cum au arătat şi recurentele, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Astfel, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Instanţa de fond a apreciat că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia nr. 19817/10.04.2019 şi analizând în concret situaţia reclamantelor, a constatat că decizia Fondului de Garantare a Asiguraţilor de respingere parţială a cererii recurenţilor de plată este legal emisă.

Contrar alegaţiilor recurentelor, prima instanţă a procedat la examinarea pricinii sub toate aspectele, a dispus administrarea probelor solicitate de aceştia, respectiv a probei cu înscrisuri (reţinând actele depuse la dosar) şi a probei testimoniale, iar, din coroborarea acestora cu situaţia de fapt şi de drept, a expus raţionamentul avut în vedere la soluţia pronunţată.

Astfel, nu pot fi validate criticile reclamantelor-recurente, în sensul că nu ar fi fost analizate argumentele lor şi nu s-ar fi procedat la un examen propriu al instanţei, pentru că judecătorul fondului nu s-a limitat la aplicarea unor procente şi la plafonul despăgubirilor prevăzute de lege, ci a administrat probele apreciate a fi utile şi pertinente în raport cu dispoziţiile de drept material incidente.

Subliniază Înalta Curte că, în lipsa unor criterii exacte, în astfel de litigii, în care fiecare dintre părţi invocă hotărârile judecătoreşti ce le sunt favorabile, este esenţial a se stabili dacă instanţa a examinat în concret cauza, prejudiciul stabilindu-se în funcţie de particularităţile acesteia.

Înalta Curte constată că recurentele nu precizează în mod explicit care este legislaţia şi jurisprudenţa la care ar fi trebuit să se raporteze FGA, sumele acordate fiind apreciate ca prea mici în mod subiectiv, în condiţiile în care nu sunt indicate norme legale care să prevadă acordarea unor sume mai mari. Ca urmare, instanţa de recurs apreciază că criticile recurentelor privesc temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de B., A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1010 din 18 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 aprilie 2022.