Scope of Insurers' Guarantee Fund liability: obligation to pay full repair costs versus application of alternative parts pricing and reduced labor rates under insolvency guarantee regimes

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin contestaţia înregistrată la data de 8 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 9438/03.10.2017 emisă de către pârât, iar pe cale de consecinţă modificarea deciziei atacată, în sensul obligării intimatului la plata sumei de 42.223,54 de RON, cu titlu juridic de daună respinsă la plată de către aceasta; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, în caz de opunere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 60 pronunţată în data de 24 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a modificat decizia nr. 9438/3.10.2017 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să-i plătească în total reclamantului suma de 60.176 RON reprezentând valoarea despăgubirii, a stabilit onorariul definitiv al expertului la valoarea de 2.000 RON şi, a obligat reclamantul să achite diferenţa de 1.000 RON în contul biroului de expertiză pe numele expertului; executorie raportat la obligaţia de plată a onorariului de expert şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest pretenţiile reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 60 pronunţată la 24 februarie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

După prezentarea pe larg a speţei, recurentul pârât susţine următoarele:

- Instanţa de fond a încălcat prevederile art. 48 şi art. 51 alin. (9) lit. b) din Norma ASF 2 120 4, când, omologând expertiza tehnica efectuata in cauza, consideră în mod greşit ca preţul pieselor necesare reparaţiei autovehiculul trebuie sa fi cel al producătorilor de origine si nu preturile alternative, practicate de alţii furnizori decât aceştia.

Preţul pieselor de la producător - parte a despăgubirilor pretinse, depăşea valoarea maşinii marca x, care avea 8 ani vechime, acesta fiind şi motivul pentru care FGA s-a raportat in calculul despăgubirii la preturile alternative tot piese noi, dar furnizate de alti furnizori— este in primul rând faptul ca prevederile art. 48 si art. 51 alin. (9) lit. a) din Norma 23/2014 impun ca despăgubirile acordate sa nu depăşească valoarea autovehiculul la data producerii accidentului.

Prin urmare, uzura autovehiculului a făcut ca valoarea acestuia sa scadă faţă de data fabricaţiei, iar pentru ca reparaţia trebuie făcută întotdeauna cu piese noi, pentru a se respecta dispoziţiile legale care impun ca despăgubirea sa nu depăşească valoarea autovehiculului la data producerii accidentului, atunci soluţia pieselor alternative folosite de FGA este cea legala, aceste preturi asigurând atât garanţia reparaţiei cu piese noi, respectarea valorii autovehiculului la data accidentului si excluderea unor repere subiective - precum cel estetic, greşit reţinut de instanţa, sau pretins încălcat, precum siguranţa circulaţiei.

Deci prin lege este stabilit că despăgubirea trebuie să tină cont de uzura autovehiculului la momentul stabilirii despăgubirii, iar acest lucru se poate face legal numai folosind preturile alternative pentru piese noi, folosirea pieselor originale determina o creştere implicită a valorii autovehiculului faţă de data accidentului, despagubirea astfel greşit calculata fiind o îmbogăţire fără justa cauza fata de prevederile legale invocate.

- instanta de fond a dat o aplicare greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) si alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si ale art. 21 din Norma ASF 16/2015. Manopera — parte a despăgubirilor pretinse

Din cuprinsul dispoziţiilor anterior menţionate rezulta faptul ca Fondul protejează creditorii de asigurari de consecinţele insolventei şi nu se substituie asigutorilor. Obligatiile fondului sunt obligaţii proprii, noi, şi nu o continuare/preluare a obligatiilor asiguratorilor faliti, existând o limită atât in timp - la falimentul unui asigurator, cât si ca plafon de garantare.

Singurul scop al constituirii si functionarii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări in cazul falimentului unui asigurator si, fiind un instrument public de garantare, Fondul este obligat sa procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune acordând doar suma constituita în daună efectiv suferita, aceasta fiind ratiunea introducerii in textul de lege a obligativitatii instrumentarii distincte, proprii, a dosarelor de dauna de catre FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

În analizarea cererilor de plată, FGA se raportează la preţurile unităţilor service de reprezentanţă pentru autoturismele avariate, sau, in cazul in care reparatia se face in regie proprie - precum în cauza dedusă judecăţii, respectiv reparaţia nu a fost efectuata, iar intimatul a prezentat doar un deviz estimativ - acesta a fost stabilita la suma de 45 RON/UM, avand in vedere un preţ considerat rezonabil fata de preturile medii ale pietei si fata de scopul FGA.

Aceste repere - preturile practicate de reprezentante si, in cazul regiei proprii (deci in cazul pretentilor care nu au facut/nu fac reparatia la unitatea reparatoare care a facut calculu1 despagubirii solicitate) folosirea tarifului pentru manopera de 45 RON/UM sunt stabilite de FGA pentru a evita discrepanţe intre sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare şi pentru a asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plată formulate de aceştia, in sensul de a da posibilitatea ca totalitatea cererilor sa fie satisfacute chiar daca este vorba de creditori de asigurare ai unui asigurator cu o cota mare de piata — cazul B.- sau de situatia in care trebui sa satisfacă cereri de plata pentru mai multi asiguratori in faliment.

Prin urmare FGA nu poate plati pur si simplu sumele eventual stabilite de asiguratorul in faliment cu titlu de despagubiri, si nici cele pretinse prin cererile de plata pretinse de petenti, ci este obligat sa facă propria evaluare si sa actioneze diligent cu sumele care ii stau la dispozitie, respectand principiul echitatii si rezonabilitatii, fapt pentru care nu poate agrea preturile practicate de unitatile de specialitate daca se observa o discrepanta majora intre preturile sau tarifele practicate de acestea.

Aceasta este si situatia dosarului de faţă, când, din analiza înscrisurilor depuse si menţiunea din cererea de plata a rezultat ca nu exista niciun suport concret al manoperei trecuta de expert in calculaţia Audatex - de 185 RON/UM,- acest reper putând avea orice valoare aleasa de cel ce foloseste aplicatia Audatex, FGA a folosit un pret considerat rezonabil pentru manopera implicata in realizarea reparatiei autovehicului in discutie, pret ce este si in acord cu scopul si resursele Fondului.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a normelor legale incidente şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 9438/03.10.2017, în sensul obligării pârâtului şi la plata sumei de 42.223,54 de RON, cu titlu juridic de daună respinsă la plată.

Curtea de apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a modificat decizia nr. 9438/3.10.2017 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să-i plătească în total reclamantului suma de 60.176 RON reprezentând valoarea despăgubirii, a stabilit onorariul definitiv al expertului la valoarea de 2.000 RON şi, a obligat reclamantul să achite diferenţa de 1.000 RON în contul biroului de expertiză pe numele expertului; executorie raportat la obligaţia de plată a onorariului de expert şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest pretenţiile reclamantului.

Soluţia Curţii de apel este legală, Înalta Curte constatând că sunt nefondate criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia contestată Fondul a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 42.151 RON şi a respins cererea de plată cu privire la suma de 42.224 de RON, apreciindu-se că nu se justifică această din urmă sumă, reprezentând diferenţa dintre tarifele şi preţurile practicate de unitatea service reparatoare care a realizat reparaţia şi cele practicate de unităţile service de reprezentanţă, diferenţe piese de schimb, şi valoare TVA, având in vedere ca reparaţia nu s-a efectuat, ci s-a depus un deviz estimativ.

Referitor la despăgubirile solicitate, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că intenţia legiuitorului este de recunoaştere a dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral.

În acest sens, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare, cu care s-a dovedit că avariile autoturismului pentru care s-au cerut despăgubiri, cuprinse în nota de constatare, în corelare cu mecanismul de producere al impactului, sunt justificate de dinamica producerii accidentului, implicând toate reperele ce au format obiectul dosarului de daună deschis de asigurător, iar soluţiile tehnologice adoptate au fost corecte, acestea fiind impuse de aria şi profunzimea deformaţiilor.

Prin urmare, au fost respectate prevederile art. 51 alin. (3) din Ordinul A.S.F nr. 23/2014, în vigoare la data producerii evenimentului, potrivit cărora:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53".

Expertul a stabilit că valoarea lucrărilor de reparaţii necesare autoturismului pentru a fi readus la starea/condiţia conformă dinainte de producerea evenimentului rutier este de 60.176 RON, arătând că devizul de reparaţie a fost întocmit în sistemul "Audatex", utilizat la nivel European şi unanim acceptat de societăţile de asigurare din România.

Contrar criticilor recurentului, în cauză nu se poate reţine o încălcare a art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit căruia "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".

Astfel, limitele despăgubirilor sunt fixate în mod clar, fără a se include în această enumerare ipoteza avansată de recurent cu privire la preţurile alternative pentru piese noi, aşa încât nu poate reprezenta temei pentru reducerea cuantumului despăgubirilor până la un prag apreciat just de către acesta.

Aşadar, în lipsa unui temei legal, nu se poate valida demersul autorităţii recurente-pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază echitabil, folosit un preţ considerat rezonabil pentru manopera implicată în realizarea reparaţiei.

Din perspectiva dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral sunt relevante prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, potrivit cărora, "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

Totodată, art. 12 alin. (2) teza finală din acelaşi act normativ prevede că, "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare".

De asemenea, dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispun că, "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Înalta Curte reţine că toate celelalte critici ale instituţiei recurente Fondul de Garantare al Asiguraţilor privesc temeinicia hotărârii, respectiv modul în care s-a făcut aprecierea expertizei (luarea în calcul a preţului practicat de producătorii origine, folosirea unui anumit tarif de manoperă).

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 60 din 24 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 aprilie 2022.