Retrocession of religious property abusively seized by another legal entity: irrelevance of subsequent gratuitous title transfers under Emergency Government Ordinance No. 94/2000

Şedinţa publică din data de 03 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 27 ianuarie 2021 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2021, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, cu privire la imobilele constând în casă, curte şi teren în suprafaţă totală de 1677 mp, identificate cu nr. topo. (iniţial) x Oradea, înscris în C.F. nr. x Oradea, dezmembrat ulterior în nr. topo. x/4 Oradea, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele de mai sus, fără cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare din 26 ianuarie 2021, reclamantele şi-au precizat acţiunea, în sensul că au restrâns obiectul procesual exclusiv la terenul Intravilan cu nr. topo. iniţial x Oradea (fără construcţie-case în Olosig) şi şi-au precizat al doilea capăt din cererea principală: "obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele din petit", raportat la prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

2. Hotărârea recurată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 98/CA/2021-P.I. din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea precizată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 98/CA/2021-P.I. din 13 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată.

Recurentele-reclamante au învederat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea în mod eronat atât a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 şi art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cât şi a efectelor juridice ale Decretului nr. 358/1948.

Referitor la înscrierile din cartea funciară din perioada de referinţă, recurentele-reclamante au considerat că instanţa de fond a acordat în mod eronat eficienţă probatorie absolută înscrierilor operate în favoarea "Parohiei Ortodoxe Române din Oradea", pe fondul interpretării greşite a Decretului nr. 358/1948 şi al ignorării normelor juridice speciale de la data preluării imobilelor, respectiv caracterul extratabular al exproprierii, conform art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Într-o altă ordine de idei, dacă imobilele in litigiu au fost preluate abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 358/1948, acesta situaţie juridică primează si este "opozabilă" pârâtei faţă de orice altă înscriere de carte funciară ulterioară, în condiţiile în care preluarea s-a făcut abuziv, fără titlu şi a fost anterioară momentului înscrierii în C.F. nr. x Oradea a Parohiei Ortodoxe. Aceasta cu atât mai mult cu cât art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 protejează doar drepturile dobândite cu titlu oneros.

Chiar şi luând în considerare varianta preluării imobilului de către Parohia Ortodoxă Olosig în anul 1961, chiar şi atunci este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, care foloseşte expresia "..orice alte persoane juridice...", fără a distinge în niciun fel.

Conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se retrocedează în natură foştilor proprietari (unităţi de cult) "imobilele care au fost preluate abuziv, cu sau fără titlu, de statul român", dacă acestea se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menţionate la art. 2 la momentul apariţiei legii speciale. Or, din simpla analiză a înscrierilor de carte funciară, rezultă în mod limpede că şi această condiţie este îndeplinită în speţa pendinte:

• cu privire la nr. topo. x, în suprafaţă de 1084 mp, devenit nr. topo. x, în suprafaţă de 1027 mp - conform înscrierii de sub B 1 din C.F. nr. x Oradea, proprietarul până în prezent este: Statul Român;

• cu privire la nr. topo. x/3, în suprafaţă totală de 650 mp -conform înscrierii de sub B 1-3 din C.F. nr. x Oradea, proprietar din anul 1966 până în 2002 a fost S.C. Înfrăţirea S.A. - societate la care Statul a fost acţionar majoritar.

Deoarece terenurile preluate abuziv de la Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea nu sunt libere şi nu mai pot fi restituite în natură, fiind afectate de construcţii noi - atât nr. topo. x, cât ţi nr. topo. x/3 (construcţie-club) – a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru aceste terenuri, în baza art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 16 din Legea nr. 165/2013.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Criticile formulate de recurentele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

În fapt, prin cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006, nr. y/24.01.2006, nr. z/24.01.2004 şi nr. w/24.01.2006, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea au solicitat retrocedarea imobilului, casă, curte şi teren intravilan în Olosig, situat în municipiul Oradea, jud. Bihor, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea, nr. top iniţial x, dezmembrat ulterior în nr. top x (dezmembrat în nr. top. x, transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea şi în nr. top x, reînscris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea) şi nr. top. x, transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea.

Cererile de retrocedare formulate de reclamante au fost soluţionate prin Decizia nr. 9358 din 29 octombrie 2020, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare, cu motivarea în fapt că imobilul solicitat nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Parohia Ortodoxă Română din Oradea, în baza unor contracte de donaţie încheiate în anul 1965 şi în anul 1988.

Învestită cu cererea în anulare a Deciziei nr. 9358 din 29 octombrie 2020 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea acordării de măsuri compensatorii sub formă de puncte, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, având în vedere că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării, în condiţiile în care, în cauză, imobilul identificat cu nr. top. iniţial x nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Parohia Ortodoxa Română din Oradea, în baza unor contracte de donaţie încheiate în anul 1965 şi în anul 1988.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Deciziei nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România: "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 -Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".

Totodată, art. 37 alin. (3) şi (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului."

În primul rând, pentru aprecierea incidenţei în speţă a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile în C.F. nr. x a localităţii Oradea din care provine topograficul în litigiu.

Astfel, potrivit încheierii de carte funciară nr. x/10.12.1958 (C.F. nr. 1677 a localităţii Oradea) imobilul identificat cu nr. top. x s-a transcris în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, cu titlu de drept naţionalizare.

Potrivit înscrierii nr. sub B4 din C.F. nr. x a localităţii Oradea, în baza sesizării Sfatului Popular al oraşului Oradea nr. 15125/1958 din 03 iunie 1961, se restabileşte situaţia de carte funciară în favoarea proprietarului de până acum, respectiv Parohia Ortodoxă Română din Oradea, asupra imobilului identificat cu nr. top. x, aceasta fiind făcută din eroare.

Astfel, din conţinutul cărţii funciare C.F. nr. x a localităţii Oradea, inclusiv a menţiunilor ce au fost traduse în limba română, rezultă, fără echivoc, că imobilul în litigiu a aparţinut recurentelor-reclamante din anul 1901, fiind preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Ulterior, în anul 1965, conform încheierii de carte funciară nr. x/19.06.1965, în baza Deciziei nr. 536/1965, Parohia central ortodoxă română Oradea donează Sfatului Popular al oraşului regional Oradea, terenul intravilan fără construcţiile aflate pe el, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea, nr. top. x.

Totodată, potrivit înscrierii de sub B6, în baza sentinţei civile nr. 1251/1973, pronunţată de către Judecătoria Oradea, se rectifică intabularea efectuată în C.F. nr. x a localităţii Oradea, sub nr. de ordine B5 şi conform schiţei de parcelare, imobilul identificat cu nr. top. x se dezmembrează în:

- imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafaţă de 1084 m.p., transcris în proprietatea Stalului Român cu titlu de donaţie;

- imobilul identificat cu nr. top. x, teren şi construcţie, în suprafaţă de 593 m.p., transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea, în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Oradea.

Potrivit încheierii de carte funciară nr. x/24.01.1996, imobilul identificat cu nr. top. x se dezmembrează în:

- imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafaţă de 53 m.p., transcris în C.F. nr. x a localităţii Oradea, în favoarea unei persoane juridice;

- imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafaţă de 1027 m.p., reînscris în favoarea vechiului proprietar, Statul Român.

Potrivit sentinţei civile nr. 1251/1973, imobilul identificat cu nr. top. x, în suprafaţă de 1084 m.p, se transcrie în proprietatea Statului Român cu titlu de donaţie.

Potrivit C.F. nr. x a localităţii Oradea, imobilul identificat cu nr. top. x se înscrie în proprietatea Statului Român, în baza unui contract de donaţie încheiat în anul 1988.

În aceste condiţii, se reţine că este îndeplinită condiţia de a face dovada dreptului de proprietate la momentul preluării, din înscrisul menţionat rezultând cu evidenţă că imobilele în discuţie au fost preluate de la reclamanta Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea.

Pe de altă parte, în dezacord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată şi că sunt lipsite de suport argumentele intimatei-pârâte în sensul că imobilul ar fi fost preluat de Statul Român de la Parohia Ortodoxă Română din Oradea în baza unor contracte de donaţie încheiate în anul 1965 şi în anul 1988, iar nu de la solicitante.

Din conţinutul cărţii funciare rezultă că imobilul a fost preluat de la reclamante în perioada relevantă potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, iar faptul că, ulterior preluării de la acestea de către Biserica Ortodoxă Română, imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român, este lipsit de relevanţă sub aspectul legalităţii cererii de restituire formulate de vechiul proprietar.

Instanţa de recurs mai reţine şi că, la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Română din Oradea era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât şi părţile lor componente locale.

Or, în speţă, preluarea imobilului a cărui retrocedare se solicită a avut loc, în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 şi a art. 1 şi 2 din Decretul nr. 358/1948, antereferite, neprezentând relevanţă dacă actele normative respective au fost aplicate în limitele lor sau nu, atât timp cât ele reprezintă temeiul preluării.

Totodată, Înalta Curte constată că, din actele depuse la dosar, rezultă că atribuirea imobilului identificat cu nr. top. x s-a făcut cu titlu de rectificare nume, ca urmare a sesizării Sfatului Popular al oraşului Oradea nr. 15125/1958 din 03 iunie 1961, fără a exista vreo hotărâre a vreunei comisii interdepartamentale, şi nu s-a făcut dovada vreunei despăgubiri plătite cultului Greco-catolic.

Potrivit normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reţinute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 şi nr. 177/1948, în situaţia în care nu s-au acordat despăgubiri.

Faţă de starea de fapt reţinută, raportat la prevederile legale arătate, în dezacord cu opinia primei instanţe, instanţa de control judiciar reţine că a existat o preluare a imobilului în litigiu, în perioada de referinţă prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de către o persoană juridică, respectiv de Biserica Ortodoxă Română prin Parohia Ortodoxă Română din Oradea.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie şi imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referinţă, nu numai cele preluate de Statul Român, astfel că preluarea imobilului s-a efectuat din proprietatea reclamantelor, fiind vorba despre o singură deposedare abuzivă de imobilul în litigiu în accepţiunea acestor prevederi legale.

În aceste condiţii, nici argumentele privind forţa probantă absolută a înscrierilor în cartea funciară nu pot conduce la o opinie contrară, întrucât, interpretând în mod riguros înscrierile din C.F. nr. x a localităţii Oradea, se ajunge la concluzia, astfel cum s-a reţinut anterior, că reclamantele sunt îndreptăţite să beneficieze de formele de reparaţie reglementate de normele speciale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce priveşte apărările întemeiate pe art. 33 din Decretul nr. 115/1938, şi principiul forţei probante absolute a înscrierii în CF, instanţa apreciază că acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât aceste dispoziţii reprezintă legea generală în materie, însă legile speciale de retrocedare au prevăzut derogări, în situaţii precum cea din speţă, când prezumă anumite preluări ca fiind abuzive.

Potrivit art. 33 din Decretul nr. 115/1938, cuprinsul cărţii funciare, cu excepţia îngrădirilor şi excepţiunilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate. Mai mult, instanţa constată că din înscrierile CF şi actele ce au stat la baza lor, rezultă că dreptul de proprietate a fost dobândit de către Biserica Ortodoxă Română în mod gratuit şi nu prin act juridic cu titlu oneros.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că în mod nelegal s-a concluzionat de instanţa de fond că imobilul nu poate fi retrocedat, întrucât nu ar fi fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci se afla în proprietatea Parohiei Ortodoxe Oradea, persoană juridică de drept privat.

În urma probelor administrate se reţine că imobilul a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română, persoană juridică, în perioada de referinţă, în baza Decretului nr. 358/1948, fără a se plăti vreo despăgubire.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie şi imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referinţă, nu numai cele preluate de Statul Român.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce priveşte preluarea imobilului din proprietatea reclamantelor.

Referitor însă la cererea privind obligarea intimatei-pârâte la emiterea unei decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, instanţa de recurs constată că această cerere nu a făcut obiectul analizei Comisiei Speciale de Retrocedare.

Pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. (6), măsurile reparatorii se acordă potrivit legii speciale, respectiv Legea nr. 165/2013, în baza urmării procedurii prevăzute de aceasta, competentă în acordarea despăgubirilor fiind Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 6 din norme de aplicare a art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000), procedură administrativă căreia instanţa nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

În consecinţă, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la textele normative anterior reţinute, se impune anularea Deciziei nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă, urmând ca pârâta să soluţioneze cererea de restituire a imobilului teren în suprafaţă totală de 1677 m.p., în urma analizării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, va anula Decizia nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă şi va obliga pârâta la soluţionarea cererii de restituire a imobilului teren în suprafaţă totală de 1677 m.p., în urma analizării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, urmând să respingă restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea împotriva sentinţei civile nr. 98/CA/2021-P.I. din 13 septembrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Olosig Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia nr. 9358/29.10.2020, comunicată la data de 28 decembrie 2020, emisă de pârâtă şi obligă pârâta la soluţionarea cererii de restituire a imobilului teren în suprafaţă totală de 1677 m.p., în urma analizării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 03 mai 2023.