Pension entitlement dispute over refugee child status: appeal allowed, decision quashed and remanded for clarification of contradictory evidence
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal and ordered the cassation and remand of the case to the Oradea Court of Appeal, prevailing over the lower instance's dismissal. The dispute concerned a social security claim where the appellant challenged a pension bureau decision denying benefits under the "refugee child" provision of Government Ordinance No. 105/1999, alleging that the lower court erred in interpreting contradictory documentary evidence regarding the date and place of birth. The decisive legal basis was Article 129(5) of the Code of Civil Procedure, which imposes a duty on judges to investigate and clarify contradictions in evidence, and Article 304(10) of the Code of Civil Procedure, which grounds cassation for legal errors; the court held that the lower instance was required to order the clarification of discrepancies in archival documents and witness testimonies before issuing a final judgment, making the initial decision void.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 304 pct. 10 C. proc. civ; Pension entitlement dispute over refugee child status: appeal allowed, decision quashed and remanded for clarification of contradictory evidence: Din actele și lucrările dosarului rezultă că, într-adevăr, probele depuse de reclamant pentru susținerea acțiunii formulate, sunt contradictorii și nu confirmau în mod neechivoc îndeplinirea prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 248/CA/2004 - PI, pronunțată la data de 29 martie 2004, în dosarul nr. 1084/CA/2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.R., care a solicitat anularea hotărârii nr. 8798 din 30 ianuarie 2004, adoptată de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că actele prezentate de reclamant sunt în contradicție cu cele prezentate de cei doi frați ai săi, reclamanți în alte două dosare, precum și cu declarațiile autentificate ale martorilor, astfel că nu se poate reține că reclamantul ar fi fost născut în localitatea și perioada refugiului părinților săi, în condițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod eronat probele depuse în susținerea acțiunii formulate.
Recursul este întemeiat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, într-adevăr, probele depuse de reclamant pentru susținerea acțiunii formulate, sunt contradictorii și nu confirmau în mod neechivoc îndeplinirea prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Dar, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Or, constatând că există contradicții între actele emise de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, la cererea celor trei frați, instanța era datoare să dispună în sensul lămuririi sau înlăturării acelor contradicții.
În același mod era necesar să procedeze și în ceea ce privește contradicțiile constatate în privința declarațiilor martorilor, depuse în cauză.
Neprocedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă, în condițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare, în conformitate cu dezlegările date mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.R., împotriva sentinței nr. 248/CA/2004 - P.I. din 29 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2005.