Salary claims against Justice Ministry fail as inadmissible for lack of prior administrative complaint

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, reclamanţii A. si B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea paratului la emiterea unui ordin de recalculare a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale acestora prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605.225 RON şi un coeficient de multiplicare de 19,00, începând cu data de 20.08.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1138 din 14 iulie 2021, a admis excepţia inadmisibilităţii, pentru lipsa cererii administrative, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivare arată că prin sentinţa atacata, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamanţi, excepţie invocată din oficiu, care nu a fost pusă niciodată în discuţia părţilor.

Aşa cum reiese din motivarea sentinţei, dar şi din întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, însă pentru alte motive decât cele avute în vedere de instanţă, respectiv, pentru considerentul că reclamanţii nu au făcut dovada contestării ordinelor de salarizare anterioare.

Ori, în cauză, instanţa a soluţionat cauza pe excepţie, fără a analiza excepţiile invocate de pârât şi fără a intra în cercetarea fondului, apreciind că cererea este inadmisibilă întrucât nu s-a făcut dovada faptului că s-a solicitat emiterea unor odine de salarizare în sensul celor arătate în acţiune şi a faptului că fie nu s-a a primit niciun răspuns, fie că acesta a fost negativ.

Nepunând aceasta excepţie în discuţia părţilor, instanţa a încălcat dreptul reclamanţilor la apărare, aceştia neavând posibilitatea de a face dovada contrară şi nici pe aceea de a arăta argumentele în sensul respingerii excepţiei.

Totodată, procedând în această manieră, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii garantat de dispoziţiile art. 14 alin. (4), (5) si 6 C. proc. civ., în conformitate cu care:

,. Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Astfel, principiul contradictorialităţii în procesul civil presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuţia părţilor, iar actele de procedură şi înscrisurile să fie comunicate între acestea, în condiţiile legii, astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanţial sau de drept procedural ori de fapt în dezbatere.

Aşa cum s-a arătat în mod constant în teorie, între principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare există o relaţie indisolubilă, primul constituind o garanţie a respectării celuilalt principiu.

Principiul contradictorialităţii constituie o garanţie a unui proces echitabil prin prisma exigenţelor cerute de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană procedurii de judecată propriu-zise.

În plus, instanţa nu a comunicat părţilor decât sentinţa nr. 1138/14.07.2021, fără însă a comunica şi încheierea din data de 09.06.2021, care face parte integrantă din aceasta, procedura de comunicare a hotărârii fiind astfel, nelegal îndeplinită.

Faţă de aceste aspecte, solicită să se constate că hotărârea pronunţată este lovită de nulitate, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage această sancţiune, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar dispoziţiile art. 7 alin. (1)1 din aceeaşi Lege prevăd că "în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

Plângerea prealabilă specifică materiei contenciosului administrativ este o instituţie distinctă, cu regim şi efecte proprii, fiind reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în materia contenciosului administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancţionată cu respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că a solicitat autorităţii emitente revocarea parţială a actului administrativ.

Astfel, contrar susţinerilor reclamantei-recurente, instanţa de fond a apreciat în mod just faptul că potrivit art. 7 alin. (1) şi (1)1 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

În aceste condiţii dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a constatat în mod corect faptul că reclamanta nu a dovedit, prin actele depuse la dosar, că ar fi iniţiat, în orice mod, o procedură prealabilă administrativă prin care să solicite autorităţii emitente, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de recalculare a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale acestora prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605.225 RON şi un coeficient de multiplicare de 19,00, începând cu data de 20.08.2017.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate

Instanţa de fond a constatat că deşi reclamanta face referire la "refuzul pârâtului" de a emite ordinul solicitat, nu a depus dovada că ar fi solicitat acestuia emiterea ordinului şi că, fie nu ar fi primit răspuns, fie ar fi primit un răspuns negativ.

Altfel spus, în lipsa unei cereri administrative de emitere a ordinului, între reclamantă şi pârât nu s-a legat un raport juridic de drept administrativ, care, ulterior, să poată fi dedus controlului judecătoresc.

Or, potrivit art. 1, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obiectul contenciosului administrativ îl constituie fie actul administrativ pretins vătămător (dar în cauză nu se contestă nici un ordin de recalculare a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale acestora prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605.225 RON şi un coeficient de multiplicare de 19,00, începând cu data de 20.08.2017.), fie nesoluţionarea în termenul legal/refuzul de soluţionare a unei cereri (dar în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei cereri).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1138 din 14 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.