Administrative action inadmissibility: knowledge of geothermal license via government decree and prior commercial contracts satisfying pre-litigation complaint timeliness

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi B. a solicitat anularea Licenţei de exploatare nr. 1158/2000 pentru apa termominerală din perimetrul Băile Felix-1 Mai, jud. Bihor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 646/04.08.2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 373/10.08.2000 şi a tuturor actelor administrative subsecvente încheiate în baza acesteia (actul de prelungire al licenţei de exploatare), ce au ca titular societatea B.; anularea actului administrativ de prelungire a licenţei de exploatare, suspendarea efectelor Licenţei de exploatare nr. 1158/2000 şi a actului administrativ de prelungire a acesteia până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a acestor acte administrative; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 581 din 13 aprilie 2021Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins, ca inadmisibile, cererea de suspendare şi acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., considerând că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Atât cererea de anulare a actelor administrative, cât şi cererea incidentală de suspendare a efectelor acestora au fost soluţionate în temeiul unei excepţii, ambele fiind respinse ca inadmisibile, fără ca instanţa să analizeze fondul acestora.

Drept urmare, se impune ca, în urma casării şi a respingerii excepţiei inadmisibilităţii, instanţa de recurs să trimită în întregime cauza instanţei de fond, pentru ca aceasta să pronunţe o soluţie atât cu privire la cererea de anulare, cât şi în legătură cu cea de suspendare.

În mod greşit instanţa de recurs a admis excepţia inadmisibilităţii cu privire la cererea de anulare a actelor administrative. Plângerea prealabilă a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Recurenta arată că nu a luat cunoştinţă până la momentul formulării plângerii prealabile de conţinutul actului administrativ, dar nici de documentele care au stat la baza emiterii licenţei de exploatare. De altfel, nici la acest moment licenţa de exploatare şi nici actul de prelungire nu au fost depuse la dosarul cauzei; doar o parte din documentele care au stat la baza emiterii Licenţei de exploatare nr. 1158/2000 au fost depuse de către pârâtă odată cu întâmpinare.

Consideră că raţionamentul analizării excepţiei inadmisibilităţii este similar regulilor de procedură de exercitare a căilor de atac. Astfel, în cazul în care un act procedural, împotriva căruia se poate exercita o cale de atac, nu a fost comunicat, termenul de exercitare a căii de atac nu începe să curgă până la momentul comunicării, deci o eventuală tardivitate invocată ar fi neîntemeiată.

Aşadar, în analiza momentului de la care curge termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nu se poate pune, sub nicio formă, semnul echivalenţei între cunoaşterea existenţei actului administrativ şi cunoaşterea conţinutului actului administrativ.

Instanţa de fond a reţinut ca primul moment la care ar fi putut cunoaşte conţinutul actului administrativ este data de 10.08.2008, atunci când s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 373 Hotărârea de Guvern nr. 646/04.08.2000 prin care s-a aprobat actul administrativ contestat.

Însă, astfel cum reiese din cuprinsul hotărârii de guvern indicate, licenţa propriu-zisă nu a fost publicată împreună cu actul normativ, ci a reprezentat o anexă la acesta, fiind comunicată doar instituţiilor interesate, reclamanta neregăsindu-se printre acestea.

De asemenea, contrar afirmaţiilor instanţei de fond, faptul că din cuprinsul hotărârii de guvern reiese titularul licenţei de exploatare, precum şi perimetrul generic concesionat pentru a se desfăşura activitatea minieră de exploatare nu poate atrage concluzia că reclamanta ar fi cunoscut conţinutul actului administrativ.

Aşadar, instanţa de fond, atunci când a decis momentul la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a raportat la nişte elemente incerte care nu dovedesc condiţia reglementată de legiuitor, respectiv cunoaşterea efectivă a conţinutului actului administrativ.

În lumina celor expuse, consideră că instanţa de fond a nesocotit norme de procedură a căror nerespectare se sancţionează cu nulitatea, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece aspectele legate de sesizarea instanţei de judecată sunt de ordin procedural, iar sancţiunea care intervine ca urmare a efectuării unui act cu nerespectarea condiţiilor cerute de lege este nulitatea. în cazul de faţă instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii deşi condiţiile pentru ca aceasta să opereze nu sunt îndeplinite. Prin urmare, hotărârea pronunţată este şi ea lovită de sancţiunea nulităţii.

În mod greşit instanţa de fond a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă. Pentru formularea cererii de suspendare nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Instanţa de fond a făcut o aplicare absolut greşită a dispoziţiilor art. 14 din actul normativ indicat.

Deci, sesizarea care trebuie făcută în temeiul art. 7 şi la care face referire art. 14 din Legea contenciosului administrativ are în vedere actul administrativ contestat a cărui suspendare se solicită, iar nu cererea de suspendare în sine. Pentru formularea unei cereri de suspendare a efectelor unui act administrativ nu este necesară parcurgerea plângerii prealabile.

Aşadar, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare este neîntemeiată şi, întrucât, nu s-a făcut o analiză a fondului acesteia, solicită casarea hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi B. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea în tot a motivelor invocate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 581 din 13.04.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

Faptul că instanţa de fond a respins, ca inadmisibile, cererea de suspendare şi acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. nu poate fi interpretat în sensul că instanţa ar fi încălcat regulile de procedură.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul acţiunii îl constituie anularea Licenţei de exploatare nr. H58/2000_pentru apă termominerală din perimetrul Băile Felix-1 Mai, jud. Bihor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 646/04.08.2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 373/10.08.2000 şi a tuturor actelor administrative subsecvente încheiate în baza acesteia, iar în capătul accesoriu se solicită anularea actului administrativ de prelungire a licenţei de exploatare.

Faţă de acest obiect al acţiunii, în hotărâre se reţine ca actul administrativ contestat a fost publicat în Monitorul Oficial al României la 10.08.2000, dată de la care orice terţ a putut să ia cunoştinţă de persoana care are calitatea de titular al licenţei de concesiune în perimetrul Băile Felix -1 Mai şi implicit de obiectul concesiunii, chiar daca licenţa a fost prevăzută în anexa care a fost comunicată doar instituţiilor interesate.

Se mai reţine în hotărâre că deşi reclamantei nu i-a fost comunicată această anexă împreună cu documentaţia care a stat la baza acordării licenţei, acest aspect nu poate fi interpretat în sensul necunoaşterii conţinutului actului, având în vedere că reclamanta A. S.R.L. "a cunoscut în substanţă condiţiile acordării licenţei, respectiv obiectul acesteia descris în H.G. nr. 646/04.08.2000 - Licenţă de concesiune a activităţii miniere de exploatare, data intrării în vigoare - momentul publicării actului în Monitorul Oficial şi obiectivul pentru care a fost acordată licenţa, respectiv perimetrul Băile Felix- 1 Mai, situat în localitatea Sânmartin, judeţul Bihor".

Judecătorul fondului mai arată faptul că la data de 28.09.2004 reclamanta A. S.R.L. a putut lua în mod efectiv cunoştinţă de conţinutul licenţei de exploatare, în sensul că aceasta se referă şi la dreptul de exploatare asupra forajului 4087 asupra căruia reclamanta susţine că are calitatea de proprietar, cu prilejul încheierii contractului de furnizare nr. x/28.09.2004 cu subscrisa B.. De la acest moment (28.09.2004), reclamanta A. S.R.L. avea cunoştinţă că B. are calitatea de titular al licenţei de exploatare şi furnizare de ape termo-minerale inclusiv pentru hotelurile pe care le deţine.

Astfel fiind, raportându-se la aceste momente de la care societatea A. S.R.L. a luat în mod efectiv cunoştinţă de Licenţa de exploatare nr. 1158/2000 şi conţinutul acesteia, judecătorul fondului în mod corect şi legal a apreciat că atât termenul de 30 zile, cât şi cel de 6 luni (pentru motive temeinice) prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost depăşit, plângerea prealabilă fiind formulată abia la data de 19.08 2020, aşadar, tardiv.

Mai mult, în toată această perioadă de timp de 15 ani, din anul 2004 si până în anul 2019, recurenta a încheiat contracte de furnizare, si acte adiţionale referitoare la apele termo-minerale exploatate de B., fără a formula vreo obiecţie/pretenţie referitoare la faptul că ar avea calitatea de proprietar al terenului ce corespunde forajului 4087, în condiţiile în care achiziţiona apa termo-minerală chiar de la titularul licenţei de exploatare.

În cadrul criticilor formulate în cadrul căii de atac, recurenta A. S.R.L. afirmă că în mod eronat instanţa de fond ar fi reţinut ca prim moment la care ar fi putut lua cunoştinţă de conţinutul actului administrativ data de 10.08.2008 - data publicării în M.Of. nr. 373 a Hotărârii de Guvern nr. 646/04.08.2000 - întrucât, aşa cum reiese din cuprinsul acestei hotărâri de Guvern, licenţa propriu-zisă nu a fost publicată împreună cu actul normativ, ci a reprezentat o anexă la acesta, fiind comunicată doar instituţiilor interesate, recurenta neregăsindu-se printre acestea. Se mai arată că din cuprinsul hotărârii de guvern reiese doar titularul licenţei de exploatare şi perimetrul generic concesionat pentru a se desfăşura activitatea minieră de exploatare, astfel încât nu se poate trage concluzia că A. S.R.L. ar fi cunoscut conţinutul actului administrativ. Recurenta consideră că în contextul în care documentaţia pe care B. ar fi trebuit să o depună în vederea obţinerii licenţei de exploatare nu a fost publicată în Monitorul Oficial, iar Agenţia Naţională de Resurse Minerale nu le-ar fi permis accesul la aceasta, declarându-o clasificată, publicarea Hotărârii de Guvern nr. 646/04.08.2000 în Monitorul Oficial al României nu ar putea echivala cu data luării la cunoştinţă de conţinutul actului administrativ.

Contrar argumentelor aduse în cadrul motivului de recurs, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este corectă. Astfel, la data publicării în Monitorul Oficial al României la 10.08.2000 a H.G. nr. 646/04.08.2000, recurenta a luat cunoştinţă de existenţa Licenţei de exploatare nr. 1158/2000 şi conţinutul acesteia în sensul că B. are calitatea de titular al licenţei de concesiune în perimetrul Băile Felix - 1 Mai, situat în localitatea Sânmartin, judeţul Bihor, precum şi faptul că obiectul concesiunii constă în activităţile miniere de exploatare ape termominerale în perimetrul Băile Felix - 1 Mai, situat în localitatea Sânmartin, judeţul Bihor.

Ulterior, cu prilejul încheierii contractului de furnizare nr. x/28.09.2004 recurenta A. S.R.L. a luat cunoştinţă de conţinutul licenţei de exploatare. în sensul că licenţa de exploatare, se referă şi la dreptul de exploatare asupra forajului 4087, B. S.A având calitatea de titular al licenţei de exploatare şi furnizare de ape termo-minerale inclusiv pentru hotelurile pe care recurenta le deţine.

Prin urmare, cel mai târziu în anul 2004, recurenta a luat la cunoştinţă de conţinutul licenţei de exploatare. Susţinerea recurentei privind faptul că nu a luat la cunoştinţă şi de documentele care stau la baza emiterii licenţei sunt irelevante, câtă vreme acţiunea are ca obiect Licenţa de exploatare nr. 1158/2000, iar conţinutul acesteia îi era cunoscut recurentei de cel puţin 15 ani.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluţia instanţei de fond care reţine în cauză că din interpretarea sintagmei "momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului", reiese faptul că plângerea prealabilă care a precedat acţiunea în anulare este tardiv formulată şi atrage drept consecinţă inadmisibilitatea acţiunii, tardivitatea plângerii prealabile echivalând/având aceleaşi efecte juridice cu lipsa acesteia.

Recurenta A. S.R.L. mai critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare. Se arată ca în mod greşit că instanţa de fond ar fi respins cererea de suspendare că inadmisibilă, în condiţiile în care, pentru formularea cererii de suspendare nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Motivul de recurs urmează a fi respins întrucât măsura suspendării actului administrativ impune verificarea împrejurărilor vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Or, câtă vreme instanţa a constat inadmisibilitatea acţiunii principale, nu ar fi putut să reţină în speţă existenţa cazului bine justificat care reprezintă una dintre condiţiile esenţiale de admitere a cererii de suspendare a efectelor actului administrativ.

De altfel, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actului administrativ, la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede expres că persoana vătămată se poate adresa instanţei doar după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice emitente sau ierarhic superioare.

Or, câtă vreme plângerea prealabilă tardiv formulată este echivalentă juridic cu inexistenţa sa, rezultă ab initio că nu este îndeplinită una dintre cerinţele cumulative de admisibilitate ale cererii de suspendare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 581 din 13 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.