Information requests annulled as void and denied; ministry prevails fully as claims fail "public interest information" test

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.08.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, obligarea acestuia la comunicarea informaţiilor de interes public solicitate prin cererea nr. x/20.07.2021, precum şi la plata unor despăgubiri în cuantum de 3.000 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 354 din 23 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii întâmpinării, ca neîntemeiată;

A respins excepţia tardivităţii întâmpinării, ca neîntemeiată;

A respins excepţia necompetentei materiale a instanţei, ca neîntemeiată;

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată;

A respins excepţia lipsei de interes în privinţa capetelor 3 si 4 din acţiune, ca neîntemeiată;

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a obligat pârâtul să comunice reclamanţilor răspuns la fiecare din solicitările din cererea nr. x/20.07.2021;

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, ca neîntemeiat.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate.

Arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care, în opinia recurenţilor, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă.

De asemenea, consideră că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi din perspectiva faptului că şi-a spus părerea în favoarea pârâtului, precum şi din aceea că a reiterat procedura pralabilă, deşi obiectul cererii a fost clar stabilit încă din data de 24.08.2021

Consideră că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât procedura de citare şi comunicare acte a fost încălcată; întâmpinarea formulată de către pârât este tardivă şi lovită de nulitate absolută, având în vedere că lipseşte semnătura ministrului şi ştampila ministerului, conform art. 205 alin. (2) lit. e) C. proc. civ., precum şi pentru faptul că lipseşte împuternicire persoanei care a semnat în numele ministrului.

Totodată, susţine că prima instanţă s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fără ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei să fi formulat un punct de vedere în acest sens, motiv pentru care apreciază că hotărârea este netemeinică şi nelegală.

Consideră că s-a încălcat principiul contradictorialitătii, în condiţiile în care toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, respectiv judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea părţilor, ce asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa CEDO.

În cadrul cererii de recurs invocă excepţia de neconstitutionalitate a Legii nr. 196/2018, faţă de prevederile art. 16 din Constituţia României, apreciind că s-a încălcat principiul egalităţii de tratament, ceea ce reprezintă o gravă discriminare între proprietari şi instituţii.

În acest sens, arată că recurentul-pârât este superior ierarhic primăriilor şi asociaţiilor de proprietari subordonate primăriilor, motiv pentru care ar trebui să cunoască abuzurile săvârşite de inferiorii săi şi să procedeze la modificarea Legii nr. 196/2018, care este prevede amenzi doar pentru proprietar, nu şi pentru asociaţia blocului.

Consideră că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era obligată ca din oficiu să sesizeze Curtea Constituţională.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiate, iar în ipoteza în care se apreciază că petitul acţiunii priveşte obligarea recurentului-pârât la formularea de răspunsuri la solicitărilor intimaţilor, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

În ipoteza în care s-ar aprecia că obiectul acţiunii îl reprezintă lipsa răspunsului administrativ, solicită respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului arată că prima instanţă a apreciat că cererea de chemare în judecată vizează obligarea recurentului-pârât la comunicarea către reclamanţi a unui răspuns administrativ la cererea acestora înregistrată sub nr. x/20.07.2021, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MDLPA, apreciind că în cauză calitatea de pârât aparţine autorităţii publice căreia i-a fost adresată respectiva cerere, indiferent dacă acesta avea sau nu competenţă în soluţionarea problemelor semnalate.

Consideră că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 8 alin. (1) din Ordonanţa nr. 27/2002 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În considerarea solicitărilor formulate prin cererea de chemare în judecată şi contrar celor reţinute de către instanţa de fond, arată că recurenţii-reclamanţi nu au fost nemulţumiţi de lipsa unui răspuns administrativ la cererea formulată, ci se solicită obligarea MDLPA la comunicarea anumitor informaţii, apreciate ca fiind în competenţa sa.

În acest sens, reiterează lipsa calităţii procesuale pasive a MDLPA, în condiţiile în care atât calitatea procesuală activă, cât şi cea pasivă trebuie justificate în raport cu motivele de fapt şi de drept şi cu obiectul pretenţiei deduse judecăţii, iar instanţa este obligată să le verifice. Având în vedere petitul acţiunii şi prevederile H.G. nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, solicită instanţei de recurs să constate lipsa calităţii sale procesuale pasive.

Pe fond, arată că cererea recurenţilor-reclamanţi înregistrată la MDLPA sub nr. x/20.07.2021 a fost ulterior înregistrată sub nr. x/20.07.2021 la Compartimentul Petiţii din cadrul MDLPA, având acelaşi conţinut cu una dintre plângerile anterioare, purtând numărul de înregistrare 1258/15.07.2021.

Astfel, plângerea nr. 1258/2021 a fost înaintată spre competentă soluţionare Primăriei Sectorului 5 Bucureşti, prin adresa nr. x/15.07.2021, fapt despre care intimaţii au fost înştiinţaţi atât prin intermediul poştei electronice cât şi prin cel al poştei civile. Ulterior, în data de 09.09.2021 a fost înregistrat la sediul MDLPA sun nr. x răspunsul Direcţiei Generale de Administraţie Publică din cadrul Primăriei Sectorului 5, răspuns înaintat recurenţilor-reclamanţi.

De asemenea, plângerea nr. 1305/2021 a fost soluţionată prin adresa MDLPA nr. 1305/30.072021, comunicată recurenţilor-reclamanţi cu confirmare de primire, plicurile fiind returnate recurentului-pârât cu menţiunile "destinatar lipsă domiciliu", "termen de păstrare 4 zile lucrătoare", "se aprobă înapoierea".

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Pe fond, arată că recurentul-pârât nu a făcut dovada faptului că şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale privind soluţionarea cererii de comunicare a informaţiilor solicitate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care este în culpă din această perspectivă.

Solicită respingerea recursului ministerului ca fiind lovit de nulitate absolută, iar pe fond ca neîntemeiat.

4.2. Recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului reclamanţilor A. şi B. pentru nemotivare, având în vedere că prin cererea de recurs aceştia au reluat susţinerile din faţa instanţei de fond, fără a formula critici cu privire la aspectele reţinute de către instanţa de fond, iar pe de altă parte, criticile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând simple nemulţumiri ale recurenţilor.

De asemenea, invocă excepţia lipsei de interes a recurenţilor-reclamanţi în promovarea căii de atac, raportat la capătul de cerere privind invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, arată că, întrucât acţiunea reclamanţilor a fost admisă, se impune respingerea recursului ca lipsit de interes.

Pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, prima instanţă a respins-o în mod corect ca inadmisibilă, câtă vreme vizează texte de lege ce nu au legătură cu fondul cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 9 mai 2022, s-a fixat primul termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 2 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată la data de 3 mai 2023.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată şi reţine cele ce succed.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia de neconstitutionalitate a Legii nr. 196/2018, invocată de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs face obiectul dosarului asociat nr. x/2021, aceasta fiind soluţionată la termenul din 3 mai 2023.

De asemenea, la termenul acordat în şedinţa publică din data de 3 mai 2023 în dosarul de faţă, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru motivele arătate la termenul respectiv.

6.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de către recurenţii-reclamanţi A. şi B., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând cererea de recurs formulată de către recurenţii-reclamanţi A. şi B., Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenţi nu se circumscriu motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ.,

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., precum şi din perspectiva faptului că şi-a spus părerea în favoarea pârâtului, or, acest motiv de casare vizează situaţia în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ceea ce presupune cu necesitate ingerinţa instanţelor în sfera atribuţiilor puterilor executive sau legislative, astfel că recurenţii-reclamanţi nu au adus argumente care să se circumscrie motivului de casare invocat.

În ceea ce priveşte celălalt motiv de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că procedura de citare şi comunicare acte a fost încălcată; că întâmpinarea formulată de către pârât este tardivă şi lovită de nulitate absolută, având în vedere că lipseşte semnătura ministrului, ştampila ministerului şi împuternicirea persoanei care a semnat în numele ministrului.

Cu toate acestea, deşi au invocat aspectele de mai sus, recurenţii-reclamanţi nu au arătat în concret argumente care să se circumscrie acestui motiv de casare şi nu au combătut în niciun fel considerenţele sentinţei recurate referitoare la netemeinicia excepţiei nulităţii întâmpinării, având în vedere că întâmpinarea a fost semnată de secretarul de stat împuternicit în acest sens, iar aplicarea de către persoanele juridice de drept public a ştampilei nu este obligatorie.

De asemenea, nici în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii întâmpinării, recurenţii-reclamanţi nu au adus critici concrete cu privire la cele reţinute de către prima instanţă.

În acelaşi context, nici invocarea de către recurenţii-reclamanţi a nerespectării dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. nu poate conduce la o altă soluţie, câtă vreme recurenţii nu au arătat în mod concret în ce constă această presupusă încălcare, astfel că şi din această perspectivă, recursul este nemotivat.

Mai mult, examinând aspectele învederate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi prezentând doar anumite nemulţumiri, fără ca prin acestea să se aducă critici concrete hotărârii recurate în prezentul dosar.

Cu alte cuvinte, cererea de recurs nu conţine critici de nelegalitate aduse sentinţei recurate, ci consideraţii cu caracter general, precum şi nemulţumirile recurenţilor-reclamanţi faţă de soluţia instanţei de fond, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea hotărârii atacate din perspectiva aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în speţă, susţinerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalităţii hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de către recurenţii-reclamanţi A. şi B. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conţine motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Astfel fiind, întrucât recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, Înalta Curte va constata nul acest recurs.

Având în vedere admiterea excepţiei nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., Înalta Curte constată că această soluţie face de prisos analizarea excepţiei lipsei de interes a recurenţilor-reclamanţi în promovarea şi susţinerea recursului, excepţie invocată de către recurentul-pârât prin întâmpinare.

6.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără a se susţine şi fără a se aduce argumente cu privire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanţa de recurs, în lipsa unor critici, nu poate proceda la analizarea acestui motiv de casare.

Astfel, simpla trimitere formală, cu caracter general, la un motiv de casare nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanţa de recurs, în lipsa unor argumente concrete care să-l susţină.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, că prima instanţă a respins în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, având în vedere că acestei instituţii i-a fost adresată cererea de comunicare informaţii şi, prin urmare, această instituţie are calitate procesuală pasivă în cauză, fără a prezenta relevanţă, sub acest aspect, competenţa de soluţionare a problemelor sesizate prin plângere.

Înalta Curte mai constată că tot în mod corect, prima instanţă a respins cererea recurenţilor-reclamanţi de acordare a despăgubirilor materiale şi morale solicitate, în cuantum de 3.000 RON, în condiţiile în care nu au identificat în mod distinct care este cuantumul daunelor morale şi materiale solicitate, iar pe de altă parte, nu au făcut dovada daunelor materiale şi nu au arătat în ce constă prejudiciul pentru care solicită acordarea daunelor morale.

Cu privire la cererea reclamanţilor de comunicare informaţii de interes public, adresată pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod greşit că se impune admiterea acesteia şi obligarea pârâtului să comunice reclamanţilor răspuns la fiecare dintre solicitările formulate prin cererea nr. x/20.07.2021.

Astfel, prin cererea nr. x/20.07.2021, recurenţii-reclamanţi au solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei:

- să le comunice că "nu mai este necesar să permiteţi accesul în ap. 68";

- să le comunice că "s-au luat toate măsurile pentru a se evita abuzurile" pentru situaţia în care reclamanţii ar acorda încă o dată accesul în apartamentul 68;

- să le comunice declaraţii de avere şi de interese pentru toţi cei implicaţi, respectiv administratorul C., preşedintele D. şi Primarul Sectorului 5 E.;

- să le comunice numele persoanelor care au primit diplome de licenţă şi de master false în perioada 2015-2017, prin FSE-UCDC.

Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public: "prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei".

Examinând cererile formulate de către recurenţii-reclamanţi în baza liberului acces la informaţii, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu informaţiilor de interes public avute în vedere de către legiuitor la edictarea Legii nr. 544/2001, care vizează informaţii referitoare la activităţile sau care rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, întrucât solicitările recurenţilor-reclamanţi nu vizează activitatea instituţiei publică căreia i s-au adresat.

Mai mult, primele două solicitări sunt incomplet formulate şi informe, fără a conţine toate datele cu privire la cererile formulate; cererea privind comunicarea declaraţiilor de avere şi de interese nu vizează persoane angajate ale ministerului; cererea privind comunicarea numelor persoanelor care au primit diplome de licenţă şi de master false în perioada 2015-2017 este formulată în mod echivoc şi, de asemenea, nu vizează activitatea recurentului-pârât.

Prin urmare, recurenţii-reclamanţi nu pot solicita informaţii unei instituţii prevalându-se de dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în condiţiile în care cererile formulate nu respectă cerinţele legale pentru ca instituţia publică să le dea curs.

În consecinţă, cererile formulate de către recurenţii-reclamanţi se impuneau a fi respinse de către prima instanţă, nefiind formulate cu respectarea condiţiilor de fond stabilite prin Legea nr. 544/2001.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care va admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, va casa setinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată a reclamanţilor, ca neîntemeiată.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi va constata nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru aceleaşi considerentele, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; va casa, în parte, sentinţa securată şi, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca neîntemeiată.

De asemenea, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Constată nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa securată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.