Disciplinary complaint closure upheld; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti–Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2020 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva:

- Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători nr. 4461/A/20.12.2019 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), l) şi t) din Legea nr. 303/2004, vizând pe judecătorii B. şi C. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi D. din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală;

- Rezoluţiei Inspectorului şef din data de 23.03.2020 prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare; solicitând admiterea contestaţiei în baza art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului şef din data de 23.03.2020 şi a Rezoluţiei nr. 4461/A/20.12.2019 cu consecinţa trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 77 din 26 ianuarie 2021, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de conduita judecătorului B. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care, în calitate de judecător delegat pentru emiterea mandatelor europene de arestare ar fi încălcat obligaţiile sale profesionale în raport cu justiţiabilii şi nu ar fi respectat principiile independenţei judecătorilor, prin aceasta exercitând presiuni asupra judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor menţionate.

Recurenta susţine că, în dosarul nr. x/2019, soluţionat pe fond de către Tribunalul Bucureşti, nu există o informare de la judecătorul delegat, respectiv judecătorul B., care avea obligaţia să informeze instanţele şi autorităţile judiciare din România, cu privire la perioadele de detenţie.

Recurenta mai reclamă durata excesivă a procedurii în soluţionarea dosarelor penale nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2019 şi nr. w/2019 înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Critică respingerea cererii de sesizare a CJUE de către dl. judecător C. în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, faptă ce nu a fost analizată în niciun fel de către inspectorul judiciar şi nu a fost încadrată în niciuna dintre abaterile prevăzute de lege.

În sfârşit, susţine încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor în legătură cu dosarele nr. x/2019, nr. y/2019 şi nr. w/2019 soluţionate de doamna judecător D..

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţie Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată faţă de pârâta Inspecţia Judiciară contestând rezoluţia de clasare nr. 4461/A din data de 20 decembrie 2019 emisă în dosarul nr. x al Inspecţiei Judiciare-Direcţia de inspecţie pentru judecători, precum şi faţă de rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-314 din data de 23 martie 2020, solicitând anularea acestora (inclusiv pentru lipsa motivării) şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Faţă de criticile din cererea de recurs, Înalta Curte reţine faptul că inspectorul judiciar a fost desemnat să execute lucrarea în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie judiciară, iar sesizarea fiind clasată prin rezoluţia nr. 3387/A, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. În urma inspecţiei s-a constatat că nu au fost conturate indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), l) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Se reţine că atât rezoluţia de clasare nr. 4461/A din data de 20 decembrie 2019, cât şi rezoluţia de respingerea a plângerii nr. C20-314 emisă de Inspectorul-şef la data de 23 martie 2020 cuprind argumentele care au condus la soluţia de clasare, prezentând atât situaţia de fapt cât şi dispoziţiile legale aplicabile.

Astfel, rezoluţia de clasare din prezenta speţă, a fost emisă cu respectarea cadrului legal şi în conformitate cu limitele de competenţă impuse de lege.

S-a constatat că în lucrarea inspecţiei judiciare cu nr. x nu se conturează indicii rezonabile care să conducă la săvârşirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h), l) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, de către procurorii vizaţi în sesizare.

Cercetarea disciplinară a magistraţilor se poate realiza doar în condiţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care reglementează atât competenţa Inspecţiei Judiciare şi atribuţiile inspectorilor judiciari, cât şi procedura cercetării disciplinare.

Astfel, potrivit art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor(...)".

Celeritatea presupune finalizarea soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, însă stabilirea caracterului rezonabil al duratei unui proces se determină în raport de mai multe criterii, în speţă, nefiind amânări nejustificate a cauzelor penale menţionate, în condiţiile în care toate dosarele au vizat măsuri preventive dispuse cu privire la o persoană aflată în afara teritoriului României. Fiind cauze cu element de extraneitate, a apărut ca necesară solicitarea de relaţii de la autorităţile judiciare străine în vederea soluţionării cauzelor.

Respectarea principiului celerităţii, ca dimensiune a oricărui proces civil sau penal, se analizează raportat la circumstanţele fiecărei cauze în parte, însă acesta nu trebuie avut în vedere cu prioritate la soluţionarea unui litigiu, prin nesocotirea calităţii activităţii de judecată.

În privinţa duratei procedurii pentru soluţionarea dosarelor penale nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2019 şi nr. w/2019 înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în stadii procesuale de fond sau contestaţii, din cuprinsul fişelor de evidenţă Ecris şi a încheierilor pronunţate în cauzele menţionate, se reţine că termenele de judecată acordate au fost determinate de cauze obiective, respectiv îndeplinirea procedurii de citare, ataşarea dosarelor de urmărire penală, ori de necesitatea garantării dreptului la apărare.

În acest context încălcarea responsabilităţilor judiciare putea fi reţinută în sarcina completului de judecată, doar dacă ar fi fost amânată nejustificat cauza, fără o argumentare a măsurilor dispuse la fiecare termen de judecată.

Cât priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată, aceasta vizează "imixtiunea în activitatea unui judecător sau procuror". Sub aspectul laturii obiective, elementul material al acestei abateri disciplinare presupune o imixtiune în activitatea altui judecător sau procuror.

Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale protejate prin normele juridice care se referă la apărarea independenţei justiţiei şi judecătorilor, exercitarea funcţiei juridice de către magistraţi fără presiuni sau influenţe externe şi fără vreo imixtiune.

Rezultă că noţiunea de "imixtiune" cuprinde orice atingere adusă principiului potrivit cu care judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali, indiferent dacă prin actul de imixiune autorul urmăreşte sau nu realizarea unui interes.

Recurenta-reclamantă a susţinut că judecătorul B. ar fi exercitat presiuni asupra altor judecători investiţi cu soluţionarea dosarelor penale menţionate, sau ar fi transmis documente în scopul de a intimida instanţa de judecată.

Or, din cuprinsul notei de relaţii comunicată de conducerea Curţii de Apel Bucureşti prin adresa nr. x/21.11.2019 şi punctul de vedere exprimat de judecătorul delegat cu executarea, a rezultat că în ce priveşte solicitările de relaţii de către Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea dosarelor penale nr. x/2019 şi nr. y/2019, acestea au fost dispuse şi comunicate instituţional, cu referire la executarea mandatului european de arestare nr. 1/06.06.2016, în concret cu privire la perioada în care persoana solicitată a fost privată de libertate de către autorităţile judiciare din Marea Britanie. De asemenea, judecătorul reclamat a arătat că nu a înaintat alte înscrisuri Tribunalului Bucureşti, astfel că este neîntemeiată susţinerea că ar fi exercitat presiuni asupra judecătorilor prin depunerea unor documente a căror provenienţă este străină cauzei.

Ca atare, în mod temeinic a constatat instanţa de fond că, în mod corect a concluzionat inspectorul judiciar că nu au rezultat niciun fel de indicii cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la încălcarea principiului distribuirii aleatorii a cauzei, critică reţinută în privinţa judecătorului D., s-a reţinut faptul că dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală fiind repartizat aleatoriu la completul C4DL-judecător D., iar dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală la data de 19.06.2019 ca urmare a declinării sale de la Curtea de Apel Bucureşti. Din analiza fişei de evidenţă "Ecris" a rezultat că dosarul a fost repartizat aleatoriu la completul reprezentat de judecătorul D., contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, costând în "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni...)", s-a arătat că art. 991 din lege stipulează că "exista rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane" şi că "există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Analizând textele de lege menţionate rezultă că pentru a putea constata grava neglijenţă este necesar ca judecătorul să comită o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia sa îi lipsească orice justificare, cu consecinţe deosebit de grave atât în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor, cât şi activitatea de judecată.

Astfel, instanţa de fond a arătat, în mod corect, faptul că modul în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţionare disciplinară decât dacă în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă normele de drept material ori procesual, aşa cum rezultă din art. 991 din Legea nr. 303/2004, iar din verificările efectuate, în mod corect s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legii anterior menţionate.

Judecătorii adoptă o soluţie pe baza interpretării probelor administrate la dosar şi a aplicării dispoziţiilor legale incidente, iar acest lucru nu poate fi asimilat cu o faptă ilicită şi implicit nu poate atrage răspunderea disciplinară.

De asemenea, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să judece/instrumenteze o cauză

Ca atare, în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa fondului că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, în sensul respingerii cererii de sesizare a CJUE de către judecătorul C., nu poate constitui obiect de analiză al abaterii disciplinare, vizând exclusiv activitatea de judecată.

Prin urmare, împrejurarea că soluţia pronunţată în cauză nu a fost în concordanţă cu punctul de vedere al recurentei-reclamante nu este suficientă, prin ea însăşi, să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor care au judecat calea de atac, în lipsa unor indicii că aceştia ar fi nesocotit în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil vreo normă de drept material sau procesual, în accepţiunea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor republicată, cu modificările ulterioare, indicii care nu au fost constatate pe parcursul verificărilor prealabile.

Cât despre criticile recurentei referitoare la rezoluţia nr. C20-314, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004 "Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare".

Totodată, art. 451 indice 1 din acelaşi act normativ statuează că:

"(1) împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară.

(2) Soluţiile pe care inspectorul-şef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate;

b) admiterea plângerii şi completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef."

Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că inspectorul şef nu efectuează propriile cercetări/verificări ale aspectelor sesizate prin plângere, ci analizează doar actele dosarului şi legalitatea soluţiei pronunţate, iar în cazul în care apreciază că se impune completarea verificărilor, dispune admiterea plângerii şi completarea verificărilor, situaţie în care, completarea se efectuează tot de către inspectorul judiciar şi nicidecum de inspectorul şef.

Prin urmare, în mod temeinic a constatat instanţa de fond că aceasta a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 451 indice 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie, neexistând un motiv de nelegalitate care să conducă la desfiinţarea acesteia.

În consecinţă, instanţa fondului, constatând că în mod legal inspectorul judiciar a reţinut că nemulţumirile şi criticile formulate de reclamantă nu conturează indiciile săvârşirii abaterii disciplinare invocate, nefiind identificate motive de nelegalitate cu privire la actele contestate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 77 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.