Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2837/2005 AI generated

Fiscal roll access claim fails; administrative appeal rejected as unfounded.

Case Number Decizia nr. 2837/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's appeal as unfounded and upheld the lower court's judgment, meaning the administrative authorities prevailed and the claimant obtained no relief. The claimant had sued the Ministry of Administration and Interior, the Suceava County National Archives, and the Rădăuți City Hall to compel them to issue copies of fiscal roll registers from 1941–1945, asserting the records existed. The court held that a negative administrative response to a request is not an unjustified refusal of a legally recognized right, since the authority's duty is to answer the petition, not to grant it favorably; the claimant's dissatisfaction with the content of the response does not constitute legal injury under Art. 1 of Law No. 29/1990, and the appeal was rejected under Art. 312 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 312 C. proc. civ; Fiscal roll access claim fails; administrative appeal rejected as unfounded: Faptul că răspunsul comunicat prin conținutul său, nu o mulțumește pe reclamantă, nu constituie o vătămare a drepturilor sale recunoscute de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Keywords

AI generated
fiscal law civil register right to petition Civil Procedure Code administrative authority rights of access

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 29/1990
Faptul că răspunsul comunicat prin conținutul său, nu o mulțumește pe reclamantă, nu constituie o vătămare a drepturilor sale recunoscute de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
art. 312 C. proc. civ
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 26 aprilie 2004, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Suceava și Primăria municipiului Rădăuți, solicitând obligarea pârâților să-i elibereze copii de pe registrele de rol fiscal pe perioada 1 ianuarie 1941 - 31 decembrie 1945 din cadrul municipiului Rădăuți.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat pe rând, celor 3 pârâte, primind răspuns că nu dețin registrele Primăriei Rădăuți și astfel nu pot da relațiile solicitate.

Prin sentința civilă nr. 1448 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, față de art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990 și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei M.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Suceava și Primăria municipiului Rădăuți.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege, încălcat și că Arhivele Naționale Județene nu dețin o evidență certă, creată de Primăria orașului Rădăuți, pe perioada 1942 - 1945, fiind în imposibilitate de a crea documente pe măsura solicitării petentei.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, M.A., care a motivat că este vătămată în drepturile sale, deoarece organele administrative în cauză, cu deosebire Primăria Rădăuți, arată că nu dețin registrele fiscale pe perioada 1 ianuarie 1941 - 31 decembrie 1945, deși, în realitate, aceste registre au existat.

Recursul este nefondat.

Se reține că prin cererea adresată Direcției Arhivelor Naționale, înregistrată sub nr. 83358/2003, petenta M.A. a solicitat să i se elibereze copie de pe registrele de rol fiscal din perioada 1 ianuarie 1941 - 31 decembrie 1935, pentru orașul Rădăuți, județul Suceava.

Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale a răspuns petentei că nu deține registre de rol fiscal ale Primăriei municipiului Rădăuți, pe anii 1942 - 1950 și i-a recomandat să se adreseze Direcției Județene Suceava a Arhivelor Naționale, care la rândul său, a răspuns că nu deține astfel de registre.

În cauza dedusă judecății, arhiva creată de Primăria orașului Rădăuți. din perioada 1942 - 1945, nu a fost predată Direcției Județene Suceava a Arhivelor Naționale.

Se reține că actul prin care o autoritate administrativă a rezolvat negativ o cerere, nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat din partea acestei autorități administrative de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Împrejurarea că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantei, nu face ca acesta să fie considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este obligată, potrivit legii, să-i răspundă la sesizare, iar nu să-i rezolve favorabil cererea.

Faptul că răspunsul comunicat prin conținutul său, nu o mulțumește pe reclamantă, nu constituie o vătămare a drepturilor sale recunoscute de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.