Unmotivated judgment in discrimination victimization case: failure to effectively examine arguments violates Art. 425 CPC and Art. 6 ECHR

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 78/29.01.2020 ca nefondată şi întoarcerea plăţii amenzii dispuse de CNCD.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 909 din data de 7 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 909 din data de 7 octombrie 2020, a declarat recurs reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând în principal, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării hotărârii nr. 78/29.01.2020 a CNCD şi întoarcerii plăţii amenzii reţinute în sarcina sa, şi în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei, instanţei de fond, spre rejudecare.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a analizat apărările vizând neîndeplinirea în cauza de faţă a elementelor constitutive ale discriminării prin victimizare, nu a examinat situaţia de fapt şi materialul probator administrat în cauză, ci doar a preluat integral raţionamentul juridic expus de CNCD în cuprinsul notelor de şedinţă.

În susţinerea acestui motiv de casare a arătat că, potrivit art. 425 din C. proc. civ., obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, presupune stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, a încadrării în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu nesocotirea prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 raportat la art. 20 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă, reţinând în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea săvârşirii unei fapte de discriminare prin victimizare şi că "hotărârea CNCD nr. 78/29.01.2020 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare".

A mai arătat că instanţa de fond nu a analizat motivat şi cumulativ îndeplinirea condiţiilor faptei de discriminare prin victimizare, respectiv nu a arătat care este legătura de cauzalitate dintre presupusul tratament advers şi nediscriminatoriu, copiind cronologia evenimentelor din notele scrise ale CNCD şi nici nu a analizat eventualul caracterul advers al măsurii concedierii.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a reţinut o încălcare a prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000 în condiţiile evidente în care reclamanta a făcut apărări şi a criticat sesizările petentei, dovedind justeţea şi legalitatea emiterii deciziei de concediere, demonstrând că aceasta nu are un caracter advers şi nu vine ca reacţie la plângerile petentei, ci ca urmare a încălcării regulamentelor de către aceasta. Măsura concedierii a urmărit astfel un scop legitim, a fost adecvată şi necesară, justificată obiectiv.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, în speţă, nu poate fi reţinută fapta de discriminare prin victimizare, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive impuse de art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000, vizând existenţa unui tratament advers, a unei reacţii la o plângere sau acţiune în justiţie, ce au ca obiect încălcarea tratamentului egal şi al nediscriminării.

În cauză, instanţa de fond a preluat susţinerile CNCD, care a considerat că atâta vreme cât hotărârea nr. 440/17.07.2019 pronunţată de CNCD în dosarul nr. x/2018 şi data depunerii contestaţiei din 16.11.2018 la Tribunalul Bucureşti sunt anterioare deciziei de concediere nr. 13/05.03.2019, sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei de discriminare, existând un tratament advers.

În realitate, între decizia de concediere şi plângerea formulată de pârâtă la CNCD şi acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti, nu există nicio legătură, acestea având obiect diferit. Astfel, în timp ce sesizările formulate de către pârâtă au vizat anularea unor pretinse modificări unilaterale a fişei postului, decizia de concediere a avut la bază sancţionarea pârâtei pentru săvârşrea unor grave abateri discriplinare, ca urmare a uzurpării doamnei prof. univ. dr. B., organizând, susţinând, corectând şi trecând notele în catalog în locul acesteia pentru examenul de la disciplina Drept internaţional public din data de 25 ianuarie 2019, deşi nu avea această atribuţie de serviciu.

În acest context, nici CNCD şi nici instanţa de fond nu au demonstrat că decizia de concediere este o reacţie la sesizările pârâtei.

De asemenea, nici condiţia ca plângerea/acţiunea judecătorească să privească încălcarea principiului nediscriminării nu a fost îndeplinită în prezenta cauză, întrucât sesizările formulate de către pârâtă privesc anularea unor presupuse modificări unilaterale a fişei postului acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare, solicitând în principal, anularea cererii de recurs pentru neîncadrare în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât CNCD nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziei CNCD nr. 78/29.01.2020, solicitând, totodată, şi întoarcerea amenzii dispuse.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar recurenta-reclamantă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., apreciind, pe de o parte, că sentinţa recurată nu a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi, pe de altă parte, că a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 20 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "(1) Hotărârea va cuprinde: … b) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată, precum şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi a motivelor expuse de reclamantă, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Considerentele primei instanţe asupra fondului cauzei se rezumă la redarea contextului factual care a condus la prezentul litigiu, a cadrului legislativ aplicabil în cauză şi la preluarea apărărilor formulate în cuprinsul notelor de şedinţe de către pârâtul CNCD, la dosarul cauzei, la data de 6 octombrie 2020.

Astfel, instanţa de fond reţine că reclamanta nu a depus la dosar probe de natură a răsturna prezumţia de existenţă a reacţiei adverse ca răspuns la sesizările pârâtei, conform art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 137/2000, precum şi la faptul că, în raport de cronologia evenimentelor, măsurile luate împotriva pârâtei reprezintă o reacţie adversă, nejustificată în mod obiectiv de un scop legitim, fără a proceda, în mod efectiv, la examinarea argumentelor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În concret, instanţa de fond nu a analizat dacă, în speţa de faţă, sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile necesare pentru a se putea reţine fapta de discriminare sub forma victimizării, în conformitate cu art. 2 alin. (7) din O.U.G. nr. 137/2000, prin raportare la întreaga situaţie de fapt, la obiectul deciziei de concediere şi a sesizărilor formulate de către pârâtă, precum şi la înscrisurile depuse, în probaţiune, la dosarul cauzei.

Or, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, fac trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie să cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este de necontestat că soluţia judecătorului, în orice litigiu, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia dintre părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse, care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligaţia de motivare a hotărârii, preluând argumentele părţii căreia i-a dat câştig de cauză.

În cauză, în lipsa analizării efective a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, hotărârea instanţei de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, întrucât nu cuprinde raţionamentul logico-juridic pe care a fost fundamentată soluţia pronunţată pe fondul cauzei.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele sentinţei de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecinţă, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta C. împotriva sentinţei civile nr. 909 din data de 7 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.