Forest compensation interest claims: jurisdiction determined by rank of local authority issuing the assimilated administrative act despite central ministry co-defendant

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 11.07.2022, sub numărul x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E. au solicitat în contradictoriu cu Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de acordare a dobânzilor aferente compensaţiilor pentru anii 2019, 2020 şi 2021; Obligarea pârâţilor, în solidar, la plata dobânzii aferente compensaţiilor pentru anii 2019, 2020 şi 2021 în cuantum total de 46.717,88 [ei cuvenite subsemnatelor, în temeiul prevederilor art. 2, 3 şi 6 din O.G. nr.:13/2011 coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ.; Obligarea pârâţilor, în solidar, la plata dobânzii aferente sumei de 46.717,88 RON ce constă în dobânda solicitată prin petitul nr. II, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective, în temeiul art. 1.489 alin. (2) teza a II-a C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 5562/01.11.2022, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 şi pe cele ale art. 8 şi 9 din H.G. nr. 447/2017, obiectul cauzei nevizând nici creanţe fiscale şi nici creanţe bugetare întrucât reclamantele solicită plata unor dobânzi legale în temeiul C. civ.

Plata unor sume de bani cu titlu de compensaţie este aprobată exclusiv de Minister, acestuia aparţinându-i în mod exclusiv competenţa de a dispune sau nu plata unor sume de bani, iar nu a Gărzii Forestiere. Deşi Garda Forestieră poate aprecia asupra neîndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, aceasta nu poate aprecia sub niciun mod asupra plăţii vreunei sume de bani.

În analiza întârzierii în soluţionare, primordială este conduita pârâtului Minister iar în acord cu pârâta instanţa constată aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. întrucât finalitatea aprobării cererii de plată a compensaţiei rezidă în analiza proprie a Ministerului a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, exercitarea competenţelor de către Garda Forestieră neputând avea această finalitate.

În concluzie, în măsura în care obiectul cauzei rezidă într-un act administrativ fiscal asimilat, Garda Forestieră nu poate emite vreun act care să aibă consecinţa plăţii unor dobânzi întrucât aceasta nici nu are competenţa de a aproba plata compensaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 375 din data de 08 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că, raportat la obiectul acţiunii, precum şi la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ generat de nesoluţionarea în termenul legal de către Garda Forestieră Braşov a cererilor reclamantelor privind acordarea compensaţiilor băneşti.

Potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii vizează un act administrativ asimilat, iar competenţa materială se stabileşte după poziţionarea emitentului actului în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Reclamantele au înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care solicită recunoaşterea dreptului reclamantelor la despăgubiri cu consecinţa obligării celor două pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 46.717,88 RON reprezentând dobândă legală aferentă compensaţiilor pentru anii 2019, 2020 şi 2021, cereri ce îşi au izvorul în refuzul pârâtelor de a-şi îndeplini în termenul legal obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 8 şi 9 din H.G. nr. 447/2017.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Tribunalul Bucureşti au apreciat că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantelor nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), urmând a da prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente. Totuşi, aplicând acest criteriu, cele două instanţe au dat dezlegări deosebite asupra competenţei de soluţionare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecăţii şi a cadrului procesual pasiv.

În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorităţii emitente, Înalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Braşov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, organ central al administraţiei publice de specialitate.

Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, ci şi de obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.

Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, actul vătămător, care a produs efecte juridice şi a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de nesoluţionarea în termenul legal de către structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură a cererilor reclamantelor de achitare a plăţilor compensatorii pentru anii 2019, 2020 şi 2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 447/2017, structurile silvice teritoriale de specialitate virează către beneficiarii schemei sumele necesare plăţilor compensatorii pentru funcţiile de protecţie ale pădurii, în conturi deschise distinct pe numele acestora în cadrul unei instituţii financiar-bancare.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ asimilat, în cazul de faţă Garda Forestieră Braşov, care este o autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens este şi Soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 7 mai 2018, potrivit căreia: "În acţiunile introduse de Asociaţiile Composesorale în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate.

Înalta Curte reţine că aspectul chemării în judecată a unei autorităţi publice de nivel central în solidar cu pârâta emitentă a actului atacat nu atrage competenţa Curţii de Apel, întrucât competenţa este dată de obiectul principal al cauzei deduse judecăţii şi acesta vizează atacarea unui act administrativ asimilat, respectiv refuzul autorităţii publice de nivel local de a soluţiona cererea reclamantelor de acordare a compensaţiilor.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A. şi altii, B., C., D. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.