Antitrust penalty validity and timeliness of statute of limitations objection in revision proceedings under EU legal certainty principles

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea ce face obiectul revizuirii

1.1 Prin cererea înregistrată sub numărul x/2015 la data de 28.05.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, în principal:

- anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 13 din data de 14.04.2015, privind sancţionarea B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., H. S.A., I. S.A., J. S.A., K. S.R.L., De L. S.R.L., M. S.A., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.A., S. S.A., T. S.A., A. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.A. pentru încălcarea art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. 1 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene ("Decizia" sau "Decizia atacată");

- anularea tuturor actelor unilaterale emise de Consiliul Concurenţei prin care i s-a refuzat accesul la toate documentele din dosarul de investigaţie, cu încălcarea dreptului la apărare: - documentul având număr de ieşire x/26.09.2014 ("Refuzul nr. 2"), ca răspuns la solicitarea reclamantei nr. x/22.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/22.09.2014 ("Revenirea nr. 2"); - documentul având număr de ieşire x/11.09.2014 ("Refuzul nr. 1"), ca răspuns la solicitarea Reclamantei nr. 2500/09.09.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/09.09.2014 ("Revenirea nr. 1"), reprezentând refuzuri faţă de revenirile făcute de reclamantă ca urmare a documentului având număr de ieşire x/18.08.2014, ca răspuns la solicitarea Reclamantei nr. x/12.08.2014, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. x/12.08.2014 ("Solicitarea iniţială de acces la dosar"), prin care s-a acordat acces doar la o parte dintre documentele din dosarul de investigaţie.

Iar, în subsidiar, reclamanta a solicitat:

- reducerea în baza principiului proporţionalităţii a cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, respectiv de 3.193.541 RON; - cu obligarea autorităţii publice pârâte la plata cheltuielilor de judecată cauzate reclamantei de judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

1.2. Prin încheierea din 30 martie 2017 s-a admis excepţia tardivităţii modificării acţiunii prin Notele de şedinţă depuse la data de 16 februarie 2017.

Prin sentinţa nr. 2691 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere privind anularea adreselor nr. x/11.09.2014 şi nr. y/26.09.2014, ambele emise de pârâtul Consiliul Concurenţei.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI.

A anulat, în parte, Decizia Consiliului Concurenţei nr. 13/14.04.2015, doar în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei pentru încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din TFUE.

A respins, în rest, acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii şi, în rejudecare, să se admită în totalitate cererea formulată de reclamantă.

Pârâtul Consiliul Concurenţei a formulat cerere de recurs prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii şi, în rejudecare, admiterea excepţiei tardivităţii cererii de anulare a Adreselor nr. x/11.09.2014 şi nr. y/26.09.2014, precum şi respingerea, în tot, a acţiunii introductive în ceea ce priveşte anularea deciziei nr. 13/2015

1.4. Prin decizia civilă nr. 6131 de la data de 21 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 30 martie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2691 din 28 iunie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

A admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 2691 din 28 iunie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

A casat sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa soluţia, instanţa de recurs a reţinut că, în esenţă, în realitate, instanţa fondului şi-a întemeiat soluţia în urma unei analize incomplete a legalităţii Ordinului nr. 122/2016 şi totodată lipsită de pertinenţă, întrucât investigaţia închisă prin ordinul anterior menţionat a privit relaţia între alte întreprinderi.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, soluţia de închidere a investigaţiei deschise împotriva Z. şi furnizorii săi a fost dispusă în considerarea faptului că nu s-a demonstrat existenţa unor înţelegeri de fixare a preţurilor de revânzare şi nu prin săvârşirea vreunei erori de drept cu privire la aprecierea caracterului anticoncurenţial al relaţiei dintre Z. şi furnizorii săi, desfăşurate în coordonate comparabile cu cele practicate între A. şi furnizorii săi.

Înalta Curte a constatat că investigaţia Consiliului Concurenţei, desfăşurată cu privire la reclamantă şi cea închisă prin Ordinul nr. 122/2016 nu a vizat acelaşi tip de înţelegeri, fiind exclusă, astfel, nu numai similaritatea dar şi comparabilitatea situaţiilor în care s-au aflat întreprinderile investigate, neexistând niciun temei pentru a proceda la anularea sancţiunii aplicate reclamantei prin raportare la concluziile unei investigaţii privitoare la alt gen de raporturi comerciale.

Prin urmare, soluţia primei instanţe, de anulare a deciziei nr. 13/2015, deşi a constatat că a fost respectată procedura de emitere a actului administrativ contestat şi sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a califica înţelegerile convenite între reclamantă şi cei trei retaileri (C., D. şi B.), investigaşi de pârât, ca fiind un acord anticoncurenţial prin obiect, reflectă aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, astfel că recursul pârâtului a fost admis pentru acest motiv, cu consecinţa casării sentinţei atacate, rejudecării cauzei şi respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

2. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 6131 de la data de 21 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi pct. 11 C. proc. civ. şi ale art. 21 din Legea nr. 554/2004, cererea întemeiată pe disp. C. proc. civ. fiind respinsă, ca tardivă, prin încheierea de şedinţă de la data de 11 noiembrie 2022, instanţa acordând termen pentru continuarea judecăţii întemeiate pe dispoziţiile privind revizuirea cuprinse în legea contenciosului administrativ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, prin hotărârea atacată, instanţa de recurs a menţinut în mod nelegal soluţia privind tardivitatea cererii din data de 16.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea din data de 30.03.2017.

Astfel, instanţa a nesocotit complet dreptul Uniunii Europene, respectiv pe de o parte, principiul securităţii juridice şi, pe de altă parte, Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în data de 21 ianuarie 2021 în cauza C-308/19 - Consiliul Concurenţei împotriva X. S.R.L..

Dintr-o primă perspectivă, modalitatea în care instanţa de recurs a aplicat şi interpretat normele privitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, precum şi a instituţiilor nulităţii şi prescripţiei sunt de natură a aduce atingere principiului securităţii juridice consacrat la nivelul CJUE şi a condus la concluzia de neacceptat a posibilităţii instanţei de a acoperi o cauză de nulitate vădită a unui act administrativ prin refuzul nejustificat al acesteia de a-1 analiza.

Principiul securităţii juridice este consacrat prin normele de drept european (e.g. art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE), motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, acesta trebuie să fie aplicat cu prioritate faţă de normele de drept intern.

Principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze".

Acest principiu are un conţinut variabil făcând referire nu doar la securitate juridică şi încredere legitimă, ci şi la previzibilitatea, accesibilitatea şi inteligibilitatea legii.

Prin urmare, aplicarea ad litteram de către instanţa de recurs a art. 204 alin. (1) C. proc. civ. şi a instituţiilor nulităţii şi prescripţiei, cu ignorarea completă a particularităţilor cauzei derivând atât din natura cauzei (de contencios administrativ) şi a raporturilor juridice deduse judecăţii, cât şi din circumstanţierile efectuate la nivelul dreptului Uniunii Europene cu trimitere directă şi exclusivă la prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni este de natură a aduce atingere principiului securităţii juridice în chiar substanţa sa.

A invocat revizuenta practica instanţei de control judiciar, respectiv Decizia nr. 6224/08.12.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, cu privire la cererea de modificare sau de completare a acţiunii de la fond formulate la data de 26.02.2016 şi 06.04.2016.

A precizat revizuenta că, contrar celor reţinute de instanţa de recurs, cererea formulată în data de 16.02.2017 nu se circumscrie unei veritabile cereri modificatoare în sensul art. 204 alin, (1) C. proc. civ., fiind exclusiv o cerere de întregire care a vizat prezentarea unor argumente suplimentare în fundamentarea aceleiaşi pretenţii - anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 13/14.04.2015.

Ca atare, soluţia nelegală a instanţei de recurs poate fi lesne circumscrisă unei veritabile denegări de dreptate, aceasta alegând în mod nejustificat să menţină o soluţie incorectă în detrimentul unei analize judicioase a cursului prescripţiei dreptului Consiliului Concurenţei la aplicarea sancţiunii.

Or, în măsura în care instanţa constata că o dispoziţie legală este de natură să aducă atingere securităţii juridice, aceasta era obligată să înlăture de la aplicare norma de drept intern în cazul de faţă şi să dea prevalentă principiilor dreptului UE.

De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului naţional, ca prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O. (blocul de convenţionalitate), precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale [...]".

Dimpotrivă, instanţa de recurs a validat posibilitatea Consiliului Concurenţei de a aplica o sancţiune contravenţională chiar dacă termenul de prescripţie este depăşit, ceea ce a condus la pronunţarea hotărârii cu încălcarea principiului securităţii juridice.

Aşa fiind, pentru a asigura respectarea de către Statul Român a obligaţiilor asumate prin Tratatul de Aderare la UE, se impune revizuirea hotărârii atacate pentru a înlătura încălcarea dreptului UE săvârşită prin această hotărâre.

Se prevalează partea revizuentă de constatările Curţii Constituţionale, care a reţinut, prin Decizia nr. 1039/5.12.2012 că:

"[...] dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, sub aspectul reglementării motivului de revizuire referitor la încălcarea dreptului Uniunii Europene printr-o hotărâre irevocabilă, reflectă tocmai materializarea obligaţiei asumate de autorităţile statului român, inclusiv cea judecătorească, de a garanta aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din aplicarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene."

În al doilea rând, a arătat revizuenta că soluţia nelegală a instanţei de recurs cu privire la pretinsa tardivitate a motivelor privind prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea contravenţională încalcă atât principiul securităţii, cât şi Hotărârea pronunţată în cauza C-308/19 din a cărei interpretare reieşea fără putinţă de tăgadă nulitatea deciziei de sancţionare pentru intervenirea prescripţiei.

Aşa cum a statuat şi ÎCCJ prin Hotărârea Prealabilă nr. 45/2016, cererea de revizuire este admisibilă nu doar în cazul care hotărârile CJUE sau dispoziţiile de drept unional nu au fost invocate pe parcursul procesului, ci şi în cazul în care, deşi invocate, acestea nu au fost tratate de instanţă.

Soluţia instanţei de recurs nesocoteşte statuările în cauza C-308/19 Whiteland în contextul în care, din interpretarea textului legal aplicabil ratione temporis, rezultă că termenul de prescripţie aplicabil faptelor reţinute în Decizie putea fi întrerupt doar de acţiunile întreprinse în scopul declanşării unei investigaţii (cel mai târziu eveniment întreruptiv fiind emiterea ordinului de investigaţie), nu şi de acţiunile ulterioare declanşării.

Prevederile legale privind întreruperea termenului de prescripţie reprezintă o excepţie de la regula generală privind cursul continuu şi neîntrerupt al prescripţiei, motiv pentru care acestea sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşa fiind, condiţiile de întrerupere a prescripţiei trebuie prevăzute expres de lege, nu pot fi extinse prin analogie sau interpretate extensiv.

Este prin urmare nelegală interpretarea acestor norme potrivit cărora întreruperea termenului de prescripţie operează pe tot parcursul investigaţiei şi în total dezacord cu caracterul imperativ al normelor prescripţiei care nu permit extinderea şi instituirea unor cauze de întrerupere exclusiv pe cale jurisprudenţială.

Totodată, unica interpretare care poate fi în mod legal şi valid oferită sintagmei de "în scopul investigării" este aceea că aceasta vizează iniţierea/declanşarea investigaţiei, şi nu desfăşurarea acesteia.

În privinţa altor societăţi, ICCJ a dezlegat deja şi constatat că, ţinând cont de ansamblul elementelor regimului de prescripţie în cauză, nu există un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie încălcări.

În linie cu orientările deciziei CJUE anterior amintite, şi instanţa de recurs, sesizată cu aceeaşi chestiune de drept trebuia să aibă în vedere elementele care dovedesc cu deosebită claritate că nu se relevă în cauză ipoteza unui risc sistemic de impunitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în mod eronat, a constatat că reglementarea internă asigura premisele pentru aplicarea, de către Consiliul Concurenţei, a unor sancţiuni efective şi disuasive pentru încălcări ale dreptului concurenţei, fiind respectat principiul efectivităţii." - paragraful 170 din decizia nr. 3852/24.06.2021, paragraful 168 din decizia nr. 3853/24.06.2021.

În concluzie, având în vedere argumentele expuse mai sus, a solicitat instanţei să constate că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului preeminenţei dreptului UE, motiv pentru care se impune schimbarea acesteia în sensul admiterii recursului formulat de A. şi respingerii recursului formulat de Consiliul Concurenţei.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, întrucât aceasta nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi tinde la o critică pe fond a soluţiei care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

1. Examinând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma criticilor invocate prin cerere, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul român permite revizuirea hotărârilor definitive pronunţate de instanţele de contencios administrativ atunci când acestea au fost pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

Interpretarea şi aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 21 din Legea contenciosului administrativ trebuie să ţină seama de jurisprudenţa obligatorie a instanţei supreme, care a statuat prin Decizia nr. 45/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil ai litigiului (...).

83. În acelaşi fel este lipsită de relevanţă neinvocarea în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicţionale, să dea cererii calificarea juridică exactă şi să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanţa trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european şi hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie".

În consecinţă, examenul juridic de admisibilitate a prezentei căi de retractare presupune existenţa unei incompatibilităţi între raţionamentul juridic aplicat de hotărârea revizuită şi necesitatea preeminenţei dreptului Uniunii Europene, garantată de art. 148 al Constituţiei României, preeminenţă raportată atât la conţinutul tratatelor şi al actelor de drept derivat adoptate la nivelul Uniunii Europene, cât şi la modul în care aceste norme europene sunt interpretate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Noţiunile de "aplicabilitate a dreptului UE" şi "implementare a dreptului UE" au un înţeles autonom care trebuie analizat prin raportare la vasta jurisprudenţă a CJUE.

Pentru a stabili dacă dreptul european este aplicabil într-o cauză, trebuie să existe un anumit grad de apropiere între situaţia juridică din litigiu şi dreptul european. Apropierea situaţiei de dreptul european trebuie să fie analizată în conformitate cu jurisprudenţă CJUE.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că, revizuenta susţine prin argumentele invocate, cel puţin parţial, că instanţa de recurs ar fi pronunţat hotărârea care face obiectul revizuirii cu încălcarea prevederilor dreptului UE, astfel că, revizuirea este admisibilă.

Din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, reiese că, problema de drept, care a determinat soluţia pronunţată de ÎCCJ se referă la legislaţia internă, într-un domeniu care vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor legale relative la calificarea cererii formulate în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. şi prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională a amenzii de către intimatul Consiliul Concurenţei.

Sunt neîntemeiate criticile expuse de revizuentă privind încălcarea principiului securităţii juridice şi al echivalenţei, principii consacrate la nivel european, în condiţiile în care, în mod just, a fost reţinut în cauză că a fost respectată procedura de emitere a actului administrativ contestat şi erau îndeplinite toate condiţiile pentru a califica înţelegerile convenite între revizuenta - reclamantă şi cei trei retaileri (C., D. şi B.), investigaţi de Coinsiliul Concurenţei, ca fiind un acord anticoncurenţial prin obiect.

Ca atare, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente speţei, instanţa de control judiciar, la emiterea deciziei contestate pe calea revizuirii de faţă, a apreciat că soluţia de la fondul pricinii reflecta aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, şi în consecinţă a admis cererea de recurs, respingând, în integralitate criticile reclamantei.

Pe calea revizuirii însă, se aduc critici de către partea declarantă relative la insasi legitimitatea dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., a căror justa aplicare a făcut-o instanţa in cauza, reţinând ca societatea a depus tardiv o cerere modificatoare a acţiunii introductive.

Abordarea revizuentei din perspectiva arătată în paragraful anterior este nefundamentata, în condiţiile in care, in mod evident, respectarea de către instanţa a normelor de procedura civila ce instituie anumite termene pana la care se poate modifica cererea de chemare in judecata nu este de natura a constitui încălcarea principiului securităţii juridice, ci reprezintă o expresie a aplicării principiului legalităţii, care trebuie in mod necesar corelat cu principiul disponibilităţii, astfel cum s-a reţinut si in jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 860 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2016.

Înalta Curte reţine că, inclusiv la nivel unional, procedura de soluţionare a cererilor introductive de instanţa urmează aceleaşi principii consacrate la nivel naţional (principiul legalităţii ce presupune obligaţia părtilor de a îndeplini actele de procedura in termenele stabilite de lege sau de judecător, de a contribui la derularea fara întârziere a procesului, urmărind, astfel, finalizarea acestuia, principiul disponibilităţii etc), fara ca aceasta sa semnifice o încălcare a principiului securităţii juridice

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, din perspectiva celor anterior reţinute, că sunt neîntemeiate susţinerile revizuentei referitoare la nerespectarea principiilor echivalenţei şi securităţii juridice reglementate la nivelul UE în raport de interpretarea dată dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ.

Aceste principii ale dreptului UE, în caz de nerespectare, pentru a constitui motive de natură să conducă la revizuirea deciziei instanţei de recurs, trebuie invocate prin raportare la o materie în care competenţa statului membru este cel puţin partajată cu cea a Uniunii. Or, materia reglementării concurenţei de maniera în care este dedusă judecăţii în prezenta cauză nu lasă loc de interpretare şi nu atrage incidenţa dreptului unional în detrimentul normei de drept naţional.

Prin urmare, în lipsa dovedirii prealabile a unui element care să atragă incidenţa dreptului UE, invocarea principiilor echivalenţei şi securităţii juridice este lipsită de pertinenţă în calea de atac a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 21 din Legea 554/2004.

Referitor la critica din cererea de revizuire formulată de partea declarantă A. în sensul ca instanţa de recurs nu a făcut niciun fel de analiza sau de referire la conţinutul Hotărârii din cauza C-308/19, reţine Înalta Curte că, dacă s-ar fi ajuns in etapa analizei pe fond a motivului de nulitate privind prescripţia aplicării sancţiunii, instanţa de judecată ar fi trebuit să aibă în vedere considerentele deciziei pronunţate în cauza unională.

Or, aşa cum reiese din motivarea hotărârii atacate cu revizuire, instanţa de recurs a menţinut soluţia primei instanţe, considerând tardiv formulat acest motiv de nulitate, care în mod corect nu a mai fost dedus judecaţii pe fond.

Prin urmare, pretinsa încălcare a priorităţii dreptului european, respectiv a hotărârii preliminare pronunţate de CJUE in cauza Whiteland, este lipsita efect, atât timp cat soluţia instanţei unionale nu putea fi valorificata decât in contextul unei evaluări pe fond a argumentelor A. privind prescripţia aplicării sancţiunii, în măsura in care acest motiv de nulitate ar fi fost invocat cu respectarea termenelor legale şi nu ar fi fost considerat tardiv formulat.

Ca atare, nici cel de-al doilea motiv de revizuire prin care se invocă încălcarea dreptului prioritar al UE nu are susţinere şi urmează a fi înlăturat în consecinţă.

Referitor la solicitarea din cererea de revizuire privind acordarea cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu, Înalta Curte reţine că, partea a precizat cuantumul acestora (32743.08 RON- filele x şi urm. din dosar) şi în ce constau (onorariu de avocat), depunând şi dovezi ale efectuării acestora, conform înscrisurilor ataşate la dosar.

În acord cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi art. 452 C. proc. civ., raportat la modalitatea de soluţionare a cererii de revizuire, care urmează a fi respinsă, constată Înalta Curte că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de revizuentă, întrucât aceasta este partea aflată în culpă procesuală, în accepţiunea normelor legale în materie, respectiv cea care a căzut în pretenţii.

Prin urmare, în considerarea celor anterior expuse, se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în revizuire

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, pentru motivele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 6131 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea revizuentei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2023.